Archive for May 20th, 2010

May 20th, 2010

Doua rapide de la Parlamentul European

by coolnewz

  • Fara lipici in carne si salamuri. Parlamentul European a interzis autorizarea aditivului trombină bovină şi/sau porcina, o enzimă, derivată din părţi comestibile ale animalelor care poate fi folosită pentru a uni bucăţi de carne separate într-un singur produs. Adica acel lipici care ne face sa credem ca doua resturi puse la un loc sunt, de fapt, o halca de carne.

  • Transpalantul de organe s-a reglementat la nivel european. Potrivit unui proiect de directiva aprobat de Parlamentul European persoanele care au nevoie de un transplant de organe vor trebui sa astepte mai putin. Directiva tratează toate stadiile, începând de la donare la transplantul efectiv. In jur de 60 000 de pacienţi se află în UE pe liste de aşteptare şi fiecare a 12-a persoană moare, aflându-se pe aceste liste. Rata donărilor de organe la nivel naţional şi activităţile de transplant variază enorm între Statele Membre: de la 33.8 donatori decedaţi la 1 milion de persoane în Spania la 1 donator decedat / 1 mil. în România. Comisia Europeana a adoptat si ea un Plan de acţiune potrivit caruia  in fiecare spital vor fi desemnati coordonatori de transplanturi  care vor face schimb de informatii cu celeltalte tari pentru identificarea donatorilor de organe.