Cine are copii la scoala sau la gradinita in Romania stie ce pregatiri (=cati bani) inseamna o serbare de sfarsit de an. Costum de zana, gargarita, iepuras (ma rog, in functie de personajul atribuit copilului) ore de repetitii pentru ca dansul, cantecelul, poezioara sa iasa perfect si, sa nu uitam, cadoul doamnei invatatoare/educatoare/diriginta …
Pana la urma, nu e rau ca cei mici sa isi exerseze memoria, sa isi deschida mintea descoperind personaje si sa experimenteze emotii pe care mai tarziu vor fi nevoiti sa le traiasca in tot felul de alte momente, de la examenele la facultate la DA-ul din fata ofiterului starii civile.
In multe tari europene notiunea de serbare are, insa, o cu totul alta semnificatie, iar evenimentul in sine o cu totul alta filozofie.
Weekendul trecut am participat si eu la, hai sa-i spun exact pe nume, Kindergartenfest. Care nu e o serbare cu poezioare si cantecele ci o intalnire a parintilor, copiilor si educatoarelor in care copiii se harjonesc iar parintii si educatoarele, intre doua lingurite de tort si un pahar de Sekt, isi multumesc reciproc pentru sprijinul din timpul anului si isi spun Bis bald! pana la toamna.
Inainte de a lasa imaginile de mai jos sa vorbeasca as mai spune doar doua vorbe legate de chestiunea care ii arde, poate cel mai mult, pe parintii din Romania: banii (uneori destul de multi) fara de care, o astfel de intreprindere nu se poate pune pe roate. Oameni buni, si daca nu e asa? Daca, printr-o participare a parintilor si profesorilor, lucrurile se pot intampla si fara ca dupa fiecare serbare sa va simtiti de parca ati fi cumparat un Porsche?
Reteta aceasta atat de la indemana, a participarii, este una dintre cele mai folosite in Germania. Vreti sa stiti, de pilda, cum face rost, cunostinta noastra mai veche, Frau Schuster de bani pentru fondul gradinitiei (in afara, desigur, de fondurile care ii vin de la primarie)?
La serbarea de sambata, de exemplu, fiecare familie a adus cate ceva de mancare (salate, prajituri si asa mai departe) iar gradinita a cumparat bauturile. Toata mancarea si bautura a fost asezata frumos pe niste mese si vanduta celor prezenti. Vanzatorii – parintii care in mod benevol s-au inscris pe o lista cu cateva zile inainte.
Cum spuneam, banii stransi vor ajunge in bugetul gradinitei pentru activitati sau investitii care nu puteau fi acoperite din fondurile de la primarie.
Ah! Si inca ceva! Nici o educatoare si nici Frau Schuster nu au primit nici un fel de cadouri. Nici macar flori!
Si nu am remarcat sa sufere din cauza asta 
!
Romanii au o multime de proverbe si zicatori. As atasa povestii asteia zicala : “Orice invat are si un dezvat”. Altfel spus, poate ca ar trebui ca, asa cum ne-am invatat sa participam la “fondul clasei” si sa cadorisim profesori si invatatori, tot asa sa ne dezvatam de aceste obiceiuri. Si da, poate ca fara “cotizatiile” parintilor nici serbarile nu se vor mai tine in restaurante, nici costumele nu vor mai fi spectaculoase si nici programul de cantecele atat de variat. Asta e viata. Ne reaminteste mereu ca “trebuie sa ne intindem cat ne e plapuma“. In plus, cu toata dragostea pentru profesori, tot ce fac ei intre zidurile scolii ar trebui sa fie activitati care figureaza in fisa postului.
Ioan Mircea Pascu este unul dintre membrii Parlamentului European cu cea mai consistenta expertiza in politica externa. Iar faptul ca, de cativa ani buni este vicepresedinte al Comisiei de Politica Externa a Parlamentului European dar si al Delegatiei legislativului european la Adunarea Parlamentara a NATO, spune multe.
si sa adaugati un butonas, cum am facut eu mai jos. Ia uitati ce a iesit 
).
Most Recent Comments