Archive for July, 2010

July 25th, 2010

Dulcegarii de weekend – Prajitura cu caise si checul cu rozmarin si ciocolata

by coolnewz

Ieri a fost o zi dedicata cofetariei. Si pentru ca e vremea caiselor mi-am amintit de una din prajiturile preferate ale copilariei mele, o prajitura pe care de altfel o stie orice bunica, mama, nevasta sau sora mai mica (ma rog, aici am dubii!). Se face simplu si apoi in afara de caise putem pune visine, prune … corcoduse … zarzare si la un moment dat eu am incercat si cu zmeura/mure/afine.

Orice astfel de incercare pe timp de vara incepe cu un pahar de spritz cu multa gheata.

(Acum ar fi momentul pentru o mica paranteza: spre deosebire de francezi, nemtii sunt si ei – ca si noi, romanii – mari iubitori de spritz. Se cheama Weinschorle si este pe lista de bauturi, cel putin pe timpul verii, a oricarui restaurant nemtesc. Ce am vrut sa va spun este ca aici ma simt foarte relaxat sa imi fac un spritz la carciuma in timp ce in Franta trebuie sa trag cu coada ochiului sa nu ma vada nimeni, asta daca nu vreau sa ajung de rasul tuturor celor prezenti).

Inapoi la prajitura ca avem treaba. Cum va spuneam foarte simpla: N oua, N linguri de zahar, N linguri de faina, N linguri de ulei. In cazul meu N = 8 dupa cum se vede cu ochiul liber.

Am separat albusurile de galbenusuri cu mare atentie. O picatura de galbenus ratacita printre albusuri si misiunea de a bate albusurile spuma tare va deveni imposibila. Apoi am batut albusurile (cele 8 asadar) cu 8 linguri de zahar. Poate va intrebati ce inseamna “spuma tare”? Uitati-va mai jos:

Iar galbenusurile le-am amestecat bine cu uleiul. Acu e momentul in care am turnat usurel galbenusurile peste albusuri si le-am amestecat incet, cu o lingura mare. Apoi am adaugat faina si 2 lingurite de praf de copt. Este esential sa amestec incet pentru ca altfel albusurile “se lasa” adica iese aerul care a fost inglobat cu mixerul si in cele din urma prajitura noastra nu mai creste, adica nu va mai fi pufoasa.

Mie imi plac prajiturile astea cu multe-multe fructe. Inca de la inceput, cind eram la capitolul alcool (spritz), am luat caisele, le-am desfacut in jumatati si le-am amestecat cu ceva zahar si cu … rom. (Dar nu rom din asta de aici!!) Le-am lasat asa sa se … patrunda.

Acum e momentul in care caisele si aluatul se intalnesc. Am turnat aluatul in tava si apoi am pus caisele care intre timp au capatat o consistenta … tandra.

Daca de la inceput pana in momentul de fata toata treaba a durat mai mult de 30 de minute, inseamna ca mai putem lucra la capitolul eficienta! In functie de cuptor, prajitura ar trebui sa se perpeleasca intre 30 si 45 minute pana arata cam asa:

Buuuun! Pentru ca am vorbit despre “eficienta”, pentru ca mi s-a parut ca prajitura asta, desi delicioasa, nu este fancy enough, pentru ca mi-a placut o reteta a Zanei Eficientei … ei bine, pentru toate aceste motive am facut si un chec cu rozmarin, ciocolata neagra, ulei de masline si (partial) faina neagra. Cu rezultate interesante:

 

Later edit: La cererea cititorilor scriu totusi si reteta desi, o gasiti si la Zana Eficientei:

80g faina neagra de grau

210g faina alba

115g zahar brun

cam  lingurite praf de copt

o lingurita sare de mare

225 ml ulei de masline

180 ml lapte

rozmarin proaspat, tocat fin – cat va place, o lingurita, doua (mie imi place o lingura)

o ciocolata mare amaruie (70% cacao), rupta  in bucatele

2 linguri de zahar brun- pentru final, la topping

3 oua

Se bate zaharul cu albusurile, se adauga galbenusurile si uleiul, apoi se adauga faina, sarea si praful de copt. Se adauga si rozmarinul taiat marunt si ciocolata. Se unge tava cu ulei de masline si se toarna compozitia. Se presara cele 2 linguri de zahar pentru topping. Se baga la cupotorul incalzit in prealabil la 180 de grade C si se tine cam 45 de min.

 

July 23rd, 2010

“Doamna cu coasa” are cont de Facebook

by coolnewz

Aproape ca e weekend asa ca as zice sa incepem sa intram incet-incet into the mood. Asa. Sa ne relaxaaam. Sa vorbim despre chestii soft cum ar fi … despre … despre … moarte :) ? Ce, e prea devreme? No. Orice om gospodar face lucrurile din timp. Asa ca, si discutiile despre moarte trebuie incepute inca din timpul vietii. De azi. Uite, de exemplu, desi unii spun acum ca modelul de femeie cu forme e pe duca si ca femeia viitorului va fi numai piele si os (ma rog, mai mult os :)) o stire din industria pompelor funebre ne-a mai linistit. Formele, sunt la mare pret si dupa moarte!

Am mai aflat zilele trecute ca moartea e un subiect interesant (si profitabil) si pentru Facebook. Si ca cea mai mare retea de socializare de pe planeta se transforma, cand situatia o cere, in pagina de anunturi mortuare si epitafuri. Stiti probabil ca Facebook e mai rau ca raia: daca apuca sa se lipeasca de tine cu greu mai scapi! Te urmareste paaana…pe lumea cealalta! Cine are un cont acolo stie ca Facebook are un sistem de reminder prin care te inghionteste periodic sa restabilesti legatura cu prieteni mai vechi. Sau daca un prieten “ti-a cerut prietenia” si tu (intentionat sau nu) ai uitat sa ii dai un raspuns, Facebook nu se lasa si, din cand in cand, iti aduce aminte ca nu-i frumos sa te faci ca ploua. Numai ca uneori oamenii nu mai dau nici un semn pentru ca mai si pleaca. De tot. Nu stiu ce vor simti, de exemplu, fanii Madalinei Manole cand vor primi peste vreo 3 luni un reminder in care Facebook o sa le sugereze ca ar fi cazul sa o mai intrebe de sanatate pe “fata cu parul de foc”, dar pe americanca Courtney Purvin a luat-o cu fiori! Femeia a primit un email similar iar prietenul in cauza era deja … dincolo de vreo 3 luni. “A fost ca si cum s-a intors din morti” a declarat femeia pentru International Herald Tribune (IHT)

In acelasi articol, un profesor de la Rutgers University din New Jersey explica faptul ca, probabil, administratorii site-ului nu au anticipat ce succes va avea Facebook si la alte categorii de varsta in afara tinerilor. Doar in mai s-au inregistrat pe Facebook (care tocmai ce a anuntat ca a depasit 500 de milioane de utilizatori) peste 6.5 milioane de persoane cu varste de peste 65 de ani. Initial, scrie IHT, Facebook stergea conturile celor decedati de indata ce era instiintat de rude sau apropiatii acestora. Insa in 2007, cand a avut loc un masacru la Universitatea Virginia Tech, rudele victimelor au cerut administratorului site-ului sa le permita sa mentina conturile celor decedati si sa le transforme in pagini comemorative. Un fel de foaie virtuala cu mesaje mortuare sau ganduri ale prietenilor in memoria celor care nu mai sunt.

Bineinteles ca Facebook nu a zis nu. Pai de ce ar face-o? Cu cat mai multi utilizatori – ce conteaza, vii sau morti?- cu atat traficul si conturile din banca sunt mai mari. Facebook creste precum Fat Frumos- in cazul asta particular Fat Frumos… din lacrima-, oamenii le scriu mesaje celor disparuti, iar cei din urma par ca, din cand in cand, (atunci cand trimite Facebook reminderul) mai dau si cate-un semn de…viata!?!

P.S. Eu cred ca si “Doamna cu coasa” are cont de Facebook. Metoda de “recrutare” de mai jos e depasita. Ia uitati ce rateuri da!

Vezi mai multe video Haioase

July 22nd, 2010

Cosgiuc cupa B aveti?

by coolnewz

Hai, mai, ca femeile viitorului nu vor fi chiar asa de  “nedetectabile pe radar” :)) cum spunea  Bogdan aici. Nu, nu vor fi doar piele si os.

Uite, avem vesti bune din industria de pompe funebre! Io zic ca obiectul de mai jos e datator de mari sperante pentru felul in care va arata femeia viitorului! Daca e sa ma intrebati pe mine, cred ca asta e un cosciug numaru 3 cupaaaa….B!

July 22nd, 2010

Frumusete numai (piele si) os

by coolnewz

Ei, termenul “carnal” poate sa iasa la pensie. S-a dus cu  “atractiile carnale” !  Acum, oasele sunt cele care starnesc pasiuni :)) .  Ce vedeti mai jos este o poza dintr-un calendar scos in Germania de o agentie de publicitate.  Fara ochi, fara buze, fara sani, doar oase!! :) . Aaa, ma scuzati! Si sandale!

P.S. Ma intreb cum ar suna niste complimente pentru doamna din imagine :)) ?. “Iubito, osul tau iliac ma innebuneste!” Merge, oare?

(sursa)

July 21st, 2010

Viata e pe bani

by coolnewz

Sa-i spunem Ana. Are cam un metru cinzeci, o constitutie fragila, parul canepiu si o privire pierduta de savant a carui minte parca nu vrea sa plece din laborator. Desi a stat la noi tot weekendul trecut, am avut senzatia ca si-a lasat mintisoara acolo unde si-a agatat in cui si halatul alb – la Yale. Ana este cercetator la Yale University si studiaza mecanismele imunologice ale organismului uman. Din laboratoare ca cel in care lucreaza ea (Yale fiind nu doar o universitate din Ivy League, locul unde s-au scolit Hillary Clinton sau George W. Bush, dar avand si una dintre cele mai performante scoli de medicina de pe planeta) au iesit multe dintre medicamentele care le prelungesc viata bolnavilor de SIDA.

Ca orice lucru de pe pamantul asta si cercetarea costa. Asa se face ca desi in Africa, unde se moare pe capete de SIDA, virusul HIV a mutat intr-o alta forma (“asta e cea mai nenorocita treaba cu virusul asta”), cercetarea cauta remedii doar impotriva formei virusului din tarile, hai sa le spunem, bogate. “Citeam intr-un articol din „Science“ ca e ca si cum am sta sub un glob de sticla”, imi spune Ana. “Adica in Europa, in SUA, in Japonia, in tarile care isi permit sa finanteze cercetarea care iata, a inregistrat progrese fantastice in ultimii 10 ani, pericolul african este vazut ca fiind undeva pe Luna, mult prea departe pentru a genera ingrijorare.” Ii spun ca inteleg unde “bate”. Prin migratie economica, prin casatorie, prin evenimente precum Campionatul Mondial de Fotbal, virusul care secera africanii cu miile trece oceanul catre continentele bogate. Azi, un kenyan infectat se indragosteste de o nemtoaica, maine un altul vine la fratele lui care e la studii in Norvegia si asa virusul se raspandeste. Cine stie cate persoane proaspat infectate au purtat cu ele avioanele care au dus acasa microbistii europeni din Africa de Sud? “Probabil ca daca tarile din Africa ar avea bani pentru medicamente, companiile de medicamente ar finanta cercetari si pentru virusii de acolo”, spune ganditoare Ana.

Discutia cu Ana despre HIV si SIDA imi readuce in memorie problema tiganilor, pe care Europa pana sa se trezeasca cu ei pe cap nu i-a considerat o problema. Pe modelul: “Nu-s ai nostri. Ai cui sunt, sa se spele cu ei pe cap”. Dar tiganii au norocul ca sunt cetateni europeni. Le-au aratat vecinilor de continent ca exista mai repede decat o va face virusul african despre care, dupa cate imi zice Ana, cercetatorii inca nu stiu mare lucru. Iar UE cauta solutii pentru aceasta problema. Pe de alta parte, de ce ne-ar pasa noua de Africa? La urma urmei, am putea spune ca suntem norocosi; ne-am nascut pe continentul … potrivit. Daca facem zoom out si incercam sa vedem the big picture, observam ca spre deosebire de Africa, constitutiile tuturor tarilor UE (indiferent de PIB-ul fiecareia dintre ele) le garanteaza cetatenilor acestora dreptul la asistenta medicala. Teoretic asa stau lucrurile … Dar haideti sa vedem cum se traduce in practica asta? Pai se traduce cam asa: in tari ca Romania asistenta medicala inseamna ca trebuie sa vii cu medicamentele, vata si perfuzia de acasa, iar in tari ca Germania nu trebuie sa iti faci astfel de griji. Asistenta medicala si, pe cale de consecinta, speranta de viata tin de PIB-ul fiecarei tari in parte. Cum ar zice Ana: “Viata pe planeta Pamant e pe bani. Indiferent pe ce continent te afli”.

July 20th, 2010

Horror:Tricoul cu par

by coolnewz

Inca o chestie pe care am primit-o pe net. Nu imi dau seama daca e reclama la un cabinet cosmetic care epileaza barbati sau doar o aspiratie a pustiului- felul in care ar spune el : “Intr-o buna zi, o sa fiu ca tata” :))

July 20th, 2010

Patul conjugal corect

by coolnewz

Am primit pe email poza de mai jos .  Ce vedem noi aici? O inventie pe care o gasesc  extrem de utila. Tu stii exact cat ceri, el stie exact cat da si nu mai e loc de reprosuri ca “ai zis sa te las in centrimetru, da te-ai intins pe toata partea mea”! Cu achizitia asta, ceri un centimetru, un centrimetru primesti. FIX! :)

July 16th, 2010

De ce nu vrea Elvetia sa intre in UE. Plus, controversa minaretelor.

by coolnewz

Sau  un interviu la RFERL cu Andeas Gross, proeminent om politic si universitar elvetian, membru al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei din partea Partidului Socialist Elvetian.

Europa Libera: Dle Gross, este lipsa democratiei participative  motivul pentru care elvetienii nu vor in UE?

Andreas Gross: As incepe prin a spune faptul ca puterea este total impartita in Elvetia.  Un element esential in istoria elvetiana a fost diversitatea dintre regiunile urbane si cele rurale. Unele cantoane sunt constituite doar din regiuni rurale, iar in altele sunt doar orase. Nu in ultmul rand trebuie sa intelegem ca Elvetia este impartita in 26 de entitati- cantoane, fiecare functionand ca un stat. Suveranitatea oamenilor nu este bazata pe guvernul federal ci pe cel cantonal. Fiecare asa numita “minoritate”, este o majoritate la ea in canton. De exemplu, cei din Geneva apartin unei asa numite minoritati nationale, pentru ca sunt vorbitori de franceza, sunt oraseni (deci apartin minoritatii urbane) si sunt protestanti, fiind, in acest caz, o majoritate, caci in Elvetia ei sunt majoritari. Fiecare canton are 2 reprezentanti. Zurich, de pilda, are 1,1 milioane de locuitori si doar 2 senatori exact la fel ca Uri care are 30.000 de locuitori. Deci puterea este total impartita.

E.L. Este exact invers fata de ce avem, de pilda, in Uniunea Europeana.

Andreas Gross: Exact. Europa este foarte diversa. Dar nu a dezvoltata inca o cultura, un mecanism de administrare a acestei diversitati. Europenii au uitat ca trebuie sa plateasca un pret pentru razboiul rece. Europa nu este o federatie de state ci o organizatie de piata. Iar piata europeana este foarte uniforma. In UE sunt la putere structuri executive si nu structuri in care cetatenii sa aiba un cuvant de spus sau structuri parlamentare.  Acesta este cea mai mare problema pe care o va avea UE in viitor: trebuie sa creeze politici care sa respecte mai bine diversitatea. Noi am invatat asta de la Statele Unite. SUA a inceput cu doua camere parlamentare si cu o suprareprezentare a statelor mici  in camera inferioara. Elvetia a trebuit sa integreze state vechi pe cand  SUA state noi. Si in UE exista de asemenea state vechi. Asa ca experienta elvetiana este, cred eu, foarte interesanta pentru Europa.

E.L.: Deocamdata, ati spus nu UE. Insa nu si relatiilor comerciale cu Uniunea Europeana…

Andreas Gross: Ati punctat foarte bine. Elvetia nu a fost niciodata integrata juridic in UE. Iar mental nu a fost niciodata atat de departe. Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei razboaie. Elvetia a supravietuit singura. Europa si ceilati au esuat, tot singuri. De aceea am invatat ca trebuie sa cooperam pentru a ne proteja. In momentul acesta Elvetia crede ca poate face totul singura.  Experienta creaza mentalitati si mentalitatile creaza schimbarile asa cum inchizi sau deschizi lumina. Trebuie sa lucram ca sa adaptam mentalitatile la viitor, si nu la trecut. Criza democratiei de azi inseamna ca trebuie sa invatam sa construim democratia la nivel transnational. Daca Elvetia va ramane singura isi va pierde puterea democratica, chiar daca statul este foarte bine organizat. Statul national nu mai poate apara democratia. De aceea cred ca Elvetia are nevoie de Europa. Dar de o Europa mai bine organizata in sensul descentralizarii, respectului pentru diversitate, o Europa in care, prin elemente de democratie directa cetatenii sa aiba mai multa putere, cu un parlament bicameral in care tarile sa fie reprezentate.

E.L: Intr-un raport al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei  privind islamismul Elvetiei i se cere sa renunte la interzicerea constructiei minaretelor care a fost decisa printr-un referendum de catre populatie.

Andreas Gross: Inainte de toate, modelul democratiei participative nu a fost inventat de Elvetia ci de Franta. A fost o idee a Revolutiei franceze.

E.L.: Da, dar Elvetia a aplicat-o si a facut-o cunoscuta.

Andreas Gross: Este adevarat, dar din pacate in Elvetia se aplica un model invechit de democratie participativa. Drepturile omului sunt o realizare recenta, moderna. Un produs al razboiului. Iar Elvetia are inca probleme in includerea drepturilor omului in democratia directa. De aceea s-a intamplat acest accident. Pentru ca elvetienii au putut vota pentru drepturile minoritatii musulmane. Intr-o democratie reala si corecta, care respecta drepturile omului, nu ar trebui sa fie permis unei majoritati sa voteze pentru drepturile unei minoritati. Insa asta nu inseamna ca democratia participativa este un model gresit. Ci ca in Elvetia interfata dintre drepturile omului si democratie nu a fost realizata cum trebuie. De aceea astazi, daca un musulman doreste sa construiasca o minareta in Elvetia si autoritatile nu ii permit sa faca acest lucru, acesta se poate duce la Strasbourg, la CEDO (Curtea Europeana pentru Drepturile Omului) si poate da Elvetia in judecata pentru ca i-au fost incalcate drepturile. Si va castiga. Aceasta propozitie va trebui stearsa din constitutia elvetiana. Si va fi stearsa de CEDO.

July 16th, 2010

Diletantism si memorie scurta

by coolnewz

Presa straina este, uneori, de un diletantism permis doar in lumea a treia. Zilele trecute m-a lasat cu gura cascata der Spiegel. Intr-un articol despre Moldova, editia online a publicatiei da sentinte pe o tema pe care o trateaza cu jumatate de masura fie pentru ca nu o stapaneste fie pentru ca doreste sa manipuleze. Der Spiegel zice ca Romania vrea sa isi creasca populatia facandu-i pe moldoveni cetateni romani. Asta nu ar fi nici o problema, daca Romania nu ar fi membra UE, nu-i asa? Care-i miza? Desi jurnalistii nemti nu o pun pe masa, explicatia unui astfel de demers sta in resorturile puterii in UE: spre deosebire de tari ca Elvetia, in UE, cu cat populatia unei tari este mai mare cu atat numarul de europarlamentari dar si al voturilor in Consiliul UE este mai mare. Deci, ai mai multa putere.
In articol apare si prafuita definitie a Moldovei- “cea mai saraca tara a Europei”, un alt carlig ieftin cu care der Spiegel incearca sa mearga la inima cititorilor sai care, cred probabil jurnalistii germani, nu doresc ca o tara saraca sa vina, via Romania si UE, cu mana intinsa la poporul german.

Trei observatii:

1. Presupunand ca Romania ia moldovenii in carca sa ii treaca peste Prut in UE, nu face ea altceva decat sa adaptateze o practica invatata chiar de la Germania? Nu cumva, Germania face cam acelasi lucru, cu Polonia, in cadrul UE, promovand mai mult sau mai putin din umbra toate initiativele poloneze? De ce, oare, pe holurile Parlamentului European se spune, mai in gluma mai in serios, ca Polonia este “o provincie nemteasca”- asta ca sa nu fiu rautacioasa si sa nu dau din casa alte porecle auzite tot in institutia cu pricina- “o provincie saraca a Germaniei”. (Ups…mi-a scapat!)

2. Apoi, 16 milioane de nemti din fosta RDG nu au fost bagati (pe usa din fata sau pe cea din dos?) in UE, in 1990, la reunificare? Eu zic ca 16 e mai mare decat 3,3…

3. Saracia Moldovei, Romaniei, Bulgariei…Tema de casa pentru baietii de la der Spiegel: aflati nationalitatea proprietarilor celor mai profitabile companii (din domenii care aduc bani siguri oriunde pe planeta- banci, gaze, petrol) din Romania, Bulgaria si alte tari primite cu mari concesii in UE. Daca nu sunt nemti, or fi francezi, englezi, italieni, in orice caz, membri UE. Ei, nu o fi fost chiar fara nici un profit pentru UE acceptarea saracilor Europei…

July 15th, 2010

Schimburi multiculturale in frigider

by coolnewz

Pedalez cu inversunare, dar bicicleta parca sta pe loc. „Vreau sa ajung cat mai repede acasa! Caldura asta ma omoara, pur si simplu.“ Gata! Acasa. Duc bicicleta in gradina, urc scarile, intru in casa, deschid frigiderul. In usa frigiderului, dosite la racoare, ma asteapta aliniate: o sticla de apa, una de bere si o alta de bors (productie proprie :)) ! Nu stau mult pe ganduri si beau direct din sticla. Din aia de bors :) ! „Arriane ar fi ales sticla de bere!“, imi spun. “Iar Angel – amicul meu bulgar … probabil ca nimic din toate astea. Ar fi preferat un … tarator!“

Poti cunoaste un om dupa cum arata pe dinauntru frigiderul lui; un fel de „spune-mi ce ai in frigider ca sa iti spun cine esti“. Pe vremea cand studiam in SUA, am impartit casa cu inca 4 colegi din tot atatea tari de pe 3 continente: o bosniaca, o indianca, o ghaneza si un vietnamez. Eu si Darija, fata din Bosnia, eram cel mai putin preocupate de mancare asa ca, de cele mai multe ori, le cedam spatiul din partea de frigider care ne revenea, celorlalti colegi de apartament. Nu imi dau seama daca detasarea noastra fata de mancare era doar pentru ca ciorbele noastre, in absenta borsului, nu aveau nici un haz. Cred ca pur si simplu gatitul nu era pentru noi doua, la vremea aia, o tema de interes. Asta nu ne-a impiedicat insa, ca la un potluck, sa punem mana de la mana si sa gatim un oloi cat casa de ciorba de pui acrita cu vreo 2 kile de lime. I-am cam pus in incurcatura pe cei aproximativ 30 de oameni din vreo 20 de tari care nu stiau cum vine asta sa mananci cu lingura un lichid fierbinte??!!! „Arata interesant si este foarte bun la gust! Cand se mananca, seara, dimineata?“ Ei, da, ciorba noastra a fost, clar, vedeta serii!

Dar sa revin la colegii mei de apartament. Aveam sa constat ca pentru asiatici treaba cu mancarea nu e un subiect pasager sau adiacent. Fidel meniului sau de acasa, San, vietnamezul, ne-a umplut frigiderul cu dovlecei si carne rosie, iar dulapurile cu paste si orez. Apoi Rama, indianca noastra din New Dehli, si-a insirat nenumaratele ei borcanele de condimente. Iar asta nu era tot. Ca sa fie sigura ca are in ce sa isi gateasca in mod corespunzator chicken curry masala si-a adus de acasa, din India, inclusiv o oala sub presiune si o tigaie! In ce o priveste pe Joanna, africana noastra ca un bulgare de ciocolata, avea sa imi faca o surpriza de proportii gatindu-ne intr-o seara la cina o … ciorba de burta! Ca sa vezi ce mica este lumea :) ?

Si acum, sa zabovim un pic asupra tarii din care va scriu. Cum stau lucrurile in Germania? Cu mancarea, prost. Carnati, ciolan de porc cu varza, salata de cartofi, spätzle (un fel de taitei) … Nimic din toate astea nu fac din bucataria germana un subiect de admiratie pentru gurmanzi. Insa cu berea lucrurile stau cu totul altfel: 1300 de berarii si in jur de 5000 de marci de bere. Reteta berii traditionale germane (berea nefiltrata) este stabilita prin lege. Se serveste, de regula, in berarii artizanale, acolo unde se si fabrica. Intr-un astfel de loc am facut un reportaj, de curand, iar aici puteti vedea poze si asculta ce imi povesteste maistrul berar.

Inca o observatie interesanta: nemtii prefera berea, o licoarea obtinuta din fermentatia unor cereale. Cand te gandesti ca si borsul nostru tot din cereale (tarate de grau, desigur) se face. Chestie de alegere si de gust. Sau de marketing?