Archive for September, 2010

September 15th, 2010

Intre doua vacante – SCOALA!

by Ratatouille

(foto)

Lunguta vacanta, nu credeti? In orice caz pentru Sergiu si Ionut a fost mai lunga decat pentru doi elevi din Germania care au avut vacanta de vara doar vreo 6 saptamani. Dar gata cu vacanta! Azi e momentul perfect sa iesim la tabla si sa vorbim despre scoala. Cum spuneam, alaturi de Sergiu si Ionut, milioane de elevi si mii de profesori se pun de azi, intr-un fel sau altul, cu burta pe carte.

Fenomenul “scoala” este unul dintre numeroasele cercuri vicioase care s-au format si in virtejul carora ne invirtim de vreo 20 de ani. Daca am reusi sa spargem macar citeva din aceste cercuri as fi foarte optimist referitor la sansele noastre de a merge inainte. Ca indivizi si ca societate! Iata numai citeva dintre ele:

-  ne impotrivim impozitelor si taxelor dar asta si pentru ca nu vedem ca se face nimic din ceea ce platim. Nu autostrazi, spitalele iau foc, bani de pensii nu sunt … atunci de ce sa le mai platim?

-   nu le platim, atunci ele cresc si mai mult. Evident mai ales de la aia care oricum le platesc. Tot mai putini insa. In felul asta se alimenteaza (iar si iar) motivele pentru care ne impotrivim taxelor..

Pe acelasi tipic este si cercul medicilor (asistente etc):

-   nu avem bani sa le dam salarii mai bune, prin urmare ei sunt nevoiti sa se bazeze si pe spaga

-   daca tot le dam spaga bineinteles ca de fiecare data cind va veni vorba de subiect vom spune, da’ de ce sa le mai marim salariile ca tot le dam spaga?! Sau, din perspectiva unui angajator, “de ce sa mai platesc contributii la asigurarile de sanatate, ca oricum dam spaga?!” Si in felul asta se alimenteaza partea I.

Despre profesori se tot vorbeste ba ca vor bani multi, ba ca lucreaza prea putine ore. Tabara cealalta spune ca profesorii cind intra la ora sunt concentrati 100% pe acea ora, nu au Solitaire, nu au “mess”, nu citesc ziare sau bloguri. In plus responsabilitatea este foarte mare cind lucrezi cu copii. Raspunsurile nu se lasa asteptate si “privatii” vin si spun ca in ce se cuantifica aceasta responsabilitate a lucrului cu copii?

Nu vreau doar sa arunc o piatra ca sa fac valuri, ci si sa-mi exprim o opinie, in ciuda faptului ca am oameni foarte apropiati de ambele parti ale baricadei. Asadar voi spune ca intr-adevar vedem din pacate tot mai des pe la TV profesori care isi trateaza necorespunzator elevii: fie ca ii pipaie, fie ca ii bat. Intr-adevar unii profesori mai cistiga un ban din meditatii. Intr-adevar de curind o profesoara a scapat un elev in mare si … dus a fost. Desi incidenta acestor cazuri este tot mai mare (si sunt intens mediatizate) as indrazni sa spun ca vorbim mai degraba de exceptii. 1%? Oricum 1% mi se pare mult daca e vorba de profesori si copii, dar trebuie sa ne gindim si la restul de 99%.

(foto)

Dar stiti ce mi se pare cel trist, grav, ingrijorator daca e sa ne uitam in perspectiva? Eu am facut facultatea de fizica. O facultate unde se intra usor pe vremea respectiva si unde studentii se imparteau in doua categorii: cei pasionati care vroiau sa lase ceva urme ale trecerii lor si cei care venisera acolo doar asa, pentru ca se intra usor. Astia, studenti la fizica, nu stiau nici legile frecarii sau … spuneti voi ce legi vreti! Dar tot astia erau primii care declarau ca vor sa se faca … profesori! Si multi dintre ei au si ajuns! Si se cheama ca ei sunt cei care ne educa, de cel putin 10 ani, copiii. Dintre acesti copii, educati de acesti profesori, se vor ridica viitorii profesori. Vedeti unde bat?! Concluzia mea este ca, global privind situatia, eu am invatat cu profesori mai buni profesional, mai integri moral decit cei cu care invata copiii de acum si din punctul asta de vedere ne ducem tot in jos.

Unde este cercul vicios? Da, poate (o parte dintre) profesorii de acum fac in asa fel incit elevii sa fie obligati sa vina la meditatii, poate (o parte dintre) profesorii de acum sunt slab pregatiti – pe scurt poate (o parte dintre) profesorii de acum nu merita salarii mari. Dar nici altii mai de soi nu vor intra in sistem!

Cum il putem sparge? Dind salarii corecte pentru un Profesor chiar daca poate corpul profesoral actual (privit ca ansamblu, nu ca indivizi) nu le-ar merita. In felul asta vor fi mai multi care vor dori sa urmeze meseria asta si nu se vor duce acolo oameni fara chemare doar pentru ca e mai simplu asa cum am vazut cu ochii mei in studentie. Concurenta ii va primeni in alti 10-20-30 de ani pe oamenii cu catalogul si cu un delay de alti 10 ani vom incepe sa vedem si rezultatele la nivelul copiilor.

Eu cred ca aluatul la inceputul clasei I este acelasi. Conteaza miinile care-l framinta pentru ca dupa 12 ani de scoala sa iasa un … cozonac rumen!

Voi ce sfaturi aveti pentru Ionut si Sergiu? Pentru ca ei nu au nici o vina ca scoala de azi este asa cum este si mai mult, ei sunt cei in care ne sta speranta in cozonaci mai … pufosi pe viitor!

September 12th, 2010

Zwiebelkuchen – o placinta in lacrimi

by Ratatouille

Salutare dragii Ratatouille-ului! A venit toamna. Si a venit nu doar cu furtuni, rafale de ploaie, fulgere care fac spectacol pe cer (spre bucuria mea si groaza copiilor), crizanteme in balcon, ci si cu mancaruri asortate prin bucatarie. Adica must si orice merge pe langa! :) Pentru ca incepind cu luna septembrie mustul galopind spre tulburel (si apoi, daca mai apuca, fierbind domol catre un vin limpede si tare) este vedeta incontestabila a pietelor locului. Denumirile pe care le-au gasit localnicii sunt deosebit de graitoare: mustul dulce, abia cules din boabele ingramadite in teascuri uriase a primit numele de Neuer Süßer – “noul dulce” care merge dat si copiilor de-o schioapa. Dupa numai citeva ore zaharul incepe sa-si faca treaba tulburind mustul cremos si dindu-i o abia perceptibila tarie. Noi ii spunem atit de frumos “tulburel”, iar svabii il denumesc fie Federweißer daca provine din struguri albi, fie simplu Krätzer de la senzatia data de acid. Si tot ei, svabii, cred ca cel mai bine linga un pahar de Neuer Süßer merge o felie sanatoasa de placinta cu ceapa: Zwiebelkuchen.

Cum a decurs poezia prepararii ei, invaluita in aburii de alcool fraged de tulburel, in randurile si imaginile de mai jos.

Este o placinta foarte satioasa, cu ceapa, costita afumata si smintina care se odihnesc pe un blat facut cu drojdie.

Inainte de orice incepeti cu blatul: 500 gr faina + 60 gr drojdie proaspata + 150 ml lapte caldut + 1 lingurita sare + 2 lingurite zahar, mixat si lasat acoperit la loc caldut sa creasca.

Mai departe … treaba nu e simpla: 12 cepe (!!! acum cred ca intelegeti si titlul postului), 5 oua, vreo 200 grame de costita bine afumata si 300 ml de smintina. Piper si mie imi mai place nucsoara in toata combinatia asta. Costita este mai mult pentru aroma de afumatura decit pentru carnea cu care contribuie.

Am taiat-o in cubulete mici si apoi am pus-o la foc domol sa se perpeleasca, slaninuta sa devina translucida si aroma de fum sa se imprastie in cele mai ascunse cotloane ale casei! :)

Cele 12 cepe nu le-am taiat prea mici pentru ca nu vreau sa se topeasca chiar de tot. Apoi le-am calitin ulei pina au devenit translucide fara insa a se rumeni. Eh, ok, cu mici exceptii! :) Un sfat: chiar daca dureaza un pic mai mult, caliti ceapa in mai multe transe. Si inca ceva: nu mai puneti sare – se va sara suficient de la lacrimi! :)

Am incalzit in prealabil cuptorul la 150 C apoi am bagat foaia de placinta* peste care am distribuit uniform ceapa calita si costita. Le-am tinut in cuptor pret de vreo 15 minute. Pasul asta este foarte important pentru ca da ceva timp blatului sa se coaca un pic inainte de a turna amestecul foarte lichid de smintina si oua.

In cele 15 minute am batut bine ouale cu smintina, am pus sare, piper si (cam o jumatate de) nucsoara, ar merge si chimen in loc de nucsoara daca vreti variatiuni pe tema asta. Dupa care am turnat amestecul peste blatul din cuptor si am mai lasat vreo 30-40 de minute, mai exact pina a inceput sa se rumeneasca la suprafata.

Cam asa arata scoasa din cuptor!

… si linga mult laudatul tulburel!

Acum e rindul vostru: ce va place linga un must dulce sau un tulburel ametitor? Dati-mi idei! :)

September 9th, 2010

Fabrica de zgomote: presa clasica si presa 2.0 (2)

by Ratatouille

(foto)

Cine credeti ca apare la TV chiar cind ma gindeam cum sa structurez continuarea articolului de ieri, continuare in care vreau sa vorbesc despre asa-numita “presa 2.0”? Zoso si Tolo in noua emisiune a lui Lucian Mindruta! Am aflat intimplator pentru ca il am pe Zoso pe Readerul meu si na … a bagat si el o pastila in stilu-i caracteristic. Ca o paranteza la ceea ce voi spune in continuare (desi nu prea se incepe cu paranteze, nu?!) discutia chiar se anunta incitanta insa mi s-a confirmat o data in plus ca atunci cind scoti pestii din apa miscarile nu mai au acelasi talent. Si cel mai evident a fost la Zoso care statea pe canapeaua aia ca pe ace, se vedea (sau asa am vazut eu) ca ar fi vrut sa mai arunce si el cite o chestie din cind in cind insa tot ce-i iesea era sa mustaceasca spre disperarea lui Mindruta care ar fi vrut si el mai mult nerv ca sa nu ajunga sa … “doneze audienta” dupa cum foarte inspirat a remarcat la un moment dat.

In rest, si asta pentru a inchide paranteza si a spune ce aveam pe suflet pentru astazi, am retinut o idee de care probabil ca suntem cu totii constienti insa uneori daca o asternem in scris ne ajuta sa o … cristalizam mai bine: blogurile, caci asta ar fi o parte importanta a presei 2.0, se hranesc din decredibilizarea presei clasice. Blogurile au aparut de citiva ani si, ca multe chestii in care statul nu se baga (probabil doar pentru ca nu are cum sa se bage), s-au dezvoltat frumos si, cum spunea Zoso aseara, blogosfera romaneasca este cu un pas (doi-trei?) inaintea celei din Germania, de exemplu.

Pretentii: Odata cu panta ascendenta, blogurile si bloggerii au inceput sa aiba pretentii de a fi tratati ca o parte integranta a mass-media. Cea mai frecventa nemultumire a fost faptul ca (mai) nimeni nu cita sursa atunci cind preia un material de pe un blog. Aspectul asta se intimpla cu citiva ani in urma, acum am senzatia ca s-a mai reglementat, insa ideea pretentiilor ramine aceeasi. Si daca este sa dau o nota personala, mi se pare absolut normal. Dimineata la cafea ne luam informatia in egala masura din ziare online dar si de pe bloguri, deci nu vad de ce blogosfera nu ar fi pusa pe picior de egalitate cu restul presei. Iar daca privim aceasta lume ca pe o uriasa gasca de reporteri de teren dispersati peste tot, la care se adauga independenta, atunci avem o imagine cit de cit completa a balantei presa clasica vs presa 2.0. O mentiune legata de independenta: desigur ca sunt nenumarate discutii referitor la acest aspect, si cel mai recent exemplu ar fi discutia despre cit de “sinceri” sunt unii bloggeri vizavi de proiectul Rosia Montana. Insa cind spun independenta ma refer la numarul mare de bloguri care, luate in ansamblu, anuleaza (cam) orice polarizare ce ar putea exista.

Deci audienta exista, ceva bani se invirt prin blogosfera, credibilitate exista, prin urmare si aceasta parte a presei are o anume putere.

Responsabilitate: Pentru a pastra simetria cu discutia de ieri, cred ca ar fi relevant sa discutam si despre responsabilitatea care cred ca ar trebui sa vina odata cu aceasta putere.

Si aici as vrea sa dau un exemplu, din pacate insa fara nume pentru ca asa am invatat la ABC-ul blogurilor, sa nu te pui de-a curmezisul cu lumea :) Era valul ala mare cu tragedia de la maternitatea Giulesti. Si evident ca toata lumea vorbea numai de medici si asistente si petreceri date prin spitale si da! … atmosfera era foarte propice. Si apare pe un blog (dar nu numai pe unul) un clip luuuuung, dar lung cit o zi de post cu niste asistente (doamne in halat alb) petrecind cu niste cole, cu niste zacusti, ma rog, cum se face. Daca ma intrebati pe mine, treaba parea ca se petrece intr-o farmacie, dar nu era absolut nici un detaliu. Era numai acest clip pe fondul “nemultumirii populare” din orele imediat dupa momentul Giulesti, si un mic text sugerind, inoculind ideea ca parca-parca ar fi fost de acolo imaginile. Mie acest clip (si mesajul care venea in subtext) mi s-a parut o adevarat bataie de joc la adresa propriei credibilitati a celui/celei/celor care au postat asa ceva. A fost de parca m-as fi uitat la una dintre televiziunile noastre … astea … stiti voi care.

A doua chestie, si mai recenta: treaba cu cateii aruncati in riu de o pustoaica de prin Bosnia parca. Eu am aflat asta numai de pe bloguri, dar inteleg ca a fost si la TV la greu. Tu blogger, sa prinzi si tu de veste ca exista imaginile astea socante si sa le dai la tine pe blog dupa vreo 24 de ore de cind au facut cateii aia primele valuri, mi se pare o metoda cel putin ieftina sa faci ceva trafic. Hai, daca tot pretinzi ca vrei sa “informezi”, sau daca vrei sa-ti spui o parere care eventual consideri tu ca aduce ceva nou, poti sa te limitezi la a da un link. Cine vrea se uita, cine nu … iti citeste numai parerea. Cit de departe mergem pentru trafic?

(foto)

Cred ca e un aspect foarte bun acela ca absolut oricine isi poate face un blog. E interesant si fermecator sa vezi pareri si ginduri scrise de oameni de diferite virste, cu pregatiri care mai de care mai variate. Exista totusi o responsabilitate avind in vedere ca un blog este prin excelenta un material … scris! Ati ghicit, responsabilitatea asta tine de scrisul corect. Eu personal nu as renunta sa citesc un blog interesant numai pentru ca are greseli de limba romana, insa mi-ar place sa stiu ca toti cei care au aceasta placere de a tine un jurnal on-line au preocuparea de a deveni … mai buni la capitolul asta.

As vrea totusi sa punctez cu citeva posibile capcane ce se casca parsive in blogosfera:

- in primul rind, din nou, irelevanta: este usor sa incepi un blog dar este greu sa-l mentii. Dorinta (mult prea rar recunoscuta si asumata) de a fi in topuri ne face deseori sa postam mult in dauna calitatii!

- se intimpla din pacate destul de des ca oamenii care au multe de spus sa nu aiba timp pentru asta, si viceversa. Cei care nu prea transmit nimic sa inunde RSS-ul cu texte care nu transmit nimic.

- vrem-nu vrem trebuie sa acceptam ca blogurile apartin celor cu verb, cu condei, cu darul de a surprinde succint si clar Subiectul de Aur.

Puteti completa lista? Cred ca ar fi interesant!

September 8th, 2010

Fabrica de zgomote: presa clasica si presa 2.0 (1)

by Ratatouille

Desi i se mai spune a patra putere in stat, presa este un organism cu totul aparte din doua puncte de vedere: pe de o parte puterea pe care o are, pe de alta parte felul in care (nu) ii este reglementata activitatea. Iar acest din urma aspect contribuie in plus la puterea presei. Putere care a fost consolidata de-a lungul timpului de ziaristii insisi care si-au unit vehement condeiele si vocile de cite ori a fost nevoie.

(foto)

Pina aici totul este ok: intr-o societate ca cea la care visam cu totii presa trebuie sa fie libera iar vocea-i trebuie sa fie bine auzita. Ce fac insa cei ce detin aceasta putere, cum isi exercita jurnalistii insisi aceasta influenta, cit de responsabili sunt, cit de relevante sunt subiectele propuse pentru noi ca indivizi si ca societate? Cred ca aceasta putere extraordinara aduce cu sine si obligatii, iar prima dintre ele este responsabilitatea. Asta pentru ca fiecare dintre noi vine zilnic in contact cu o forma de media, oricit am spune ca nu ne uitam la TV si ca nu citim ziarele.

Constat insa pe zi ce trece ca responsabilitatea si seriozitatea sunt mai degraba doua pietre de moara pentru presa noastra de astazi, mai veche sau mai noua, doua haine care ar trebui sa fie nobile, dar care de fapt incovoiaza umerii celor mai multi jurnalisti de la noi.

Si am doua situatii: una din presa hai sa-i zicem clasica, cealalta din presa 2.0 – blogurile (pe care insa o voi discuta miine)

Asadar televiziunile de stiri … talk-show-urile interminabile! Deja prin epitetul “interminabile” m-am cam ante-pronuntat! Cred ca sunt intr-adevar foarte multe subiecte importante si de interes (!) de dezbatut: despre impozite si cum ar trebui sa fie platite/colectate etc, despre autostrazi, despre spitale si scoli … Ca sa dau numai niste exemple la ordinea zilei. Prin urmare aceste talk-show-uri ar avea ce sa clarifice. Asta ar insemna ca eu, moderator, iau un subiect, ma documentez in legatura cu el, invit niste specialisti si incerc sa lamuresc subiectul respectiv. Dupa o ora, doua, dupa o saptamina de discutii pe o anume tema s-ar putea degaja niste concluzii in mintile lor, niste solutii care sa ne faca viata mai buna, care sa ne ajute sa mergem inainte ca indivizi si ca societate.

Ce se intimpla de fapt? Daca ar fi sa caracterizez printr-o singura imagine as spune ca stilul de a modera se aseamana foarte mult cu atitatul unor ciini carora le dai cu batul printre gratiile custii. Un exemplu pentru mine clasic este acela cind se vorbeste de vreo schimbare de guvern – si se vorbeste des in ultimii ani. Ati observat cum tremura incitati toti jurnalistii cind intreaba ceva de genul “Si pe cine v-ati gindit pentru postul de prim-ministru?” fie ei reporteri de teren sau moderatori “deontologi” cum li se mai zice: le tremura vocile de emotie ca ar putea afla un nume, le tremura microfoanele ingramadite sub barbia intervievatului la gindul ca ar putea da marea lovitura mediatica. Nu i-ai auzi intrebind ceva legat de ce anume ar face un alt guvern, ce masuri ar lua etc, dar cu un nume … e-heee … se cheama ca si-ar mai scoate piinea pe inca o luna inainte despincind persoana in functie de 1001 de aspecte care mai de care mai irelevante.

Sau ati observat cum in timpul unei emisiuni de o ora ruleaza (de cele mai multe ori tendentios) pe o jumatate de ecran un clip de 1-2 minute prin care realizatorii emisiunii vor sa inoculeze o anumita idee? Pentru ce ai chema diferite puncte de vedere la o “dezbatere” daca tu ai deja o parere bine formata pe care o tot rulezi acolo in nestire? Este asta responsabilitate in puterea pe care o ai tu, televiziune?

Dar hai sa luam un exemplu ceva mai light: stirile sportive. Eu as vrea sa aud de la stirile sportive mai multe detalii si despre alte sporturi, in afara de fotbal. A nu se intelege ca nu-mi place fotbalul, insa as vrea sa stiu ce se mai intimpla in scrima, in canotaj, in ce vreti voi … daca nu este nici o competitie la ora respectiva as vrea sa stiu cum se pregatesc sportivii astia, ce conditii au sau n-au. Si ca mine cred ca mai sunt multi altii prin urmare cred ca ar fi si rating pentru ca stiu ca da, o mare parte din pervertirea televiziunii este pus ape seama ratingului. Dar asa, ce auzim noi de la stiri: in primul rind 90% fotbal, iar aici alti 98% birfe din fotbal. Ce-a mai zis Mitica, ce expresie colorata a mai scos Gigi, ce mai face bomba sexy a nu stiu cui … da, si asta tot stire din fotbal se pune! Din nou – irelevant si iresponsabil!

Ceea ce rezulta asadar din acest peisaj este foarte departe de o discutie coerenta, ce sa mai vorbim de un eventual rezultat util al unei dezbateri. Este o fabrica de zgomote care nu aduce absolut nimic si in opinia mea nu face decit sa contribuie la dezorientarea si haosul care domnesc intr-o “felie” din ce in ce mai mare a societatii. Si ne mai miram de succesul OTV sau, si mai rau, al unui partid ce-si trage seva de aici?!

Ca sa inseninam peisajul: voi aveti exemple pozitive de presa care-si exercita “cu cap” puterea de care dispune?

September 5th, 2010

Capri – o stinca de portelan aruncata in Marea Tireniana

by Ratatouille

Mi-am adus aminte ca mai aveam citeva impresii de vacanta pe care am vrut neaparat sa le impartasesc cu voi si cum astazi este duminica, cred ca acesta ar fi un bun subiect de weekend. Asa a luat nastere aceasta selectie foto facuta din cele citeva ore petrecute pe insula Capri, la mai putin de o ora cu vaporul de Napoli. Cine va dori vreodata sa-si petreaca o vacanta aici sau cine pur si simplu vrea informatii mai multe despre acest loc foarte frumos, desigur ca le poate gasi oricind pe net. Aici imi propun sa va arat insula vazuta prin lentila aparatului meu de fotografiat.

Asa cum spuneam a fost numai o excursie de citeva ore deci sunt foarte multe locuri cheie ale insulei pe care fie nu am avut imp sa le vizitam, fie am aflat de ele abia acolo. Printre altele mi s-a parut interesant ca insula a fost cumparata de imparatul roman Augustus in anul 9 i.H. acesta fiiind cucerit de peisaj – din nou aceasta combinatie irezistibila intre mare si un relief muntos. Mai apoi, cel care a si condus de aici treburile imperiului a fost imparatul roman Tiberius.

In afara de vestigiile romane mai sunt si alte citeva locuri pe care mi-ar fi placut sa le vad printre care si La Grotta Azzurra.

Dar mai bine sa vorbim despre ce am vazut, nu despre cai verzi pe pereti ce as fi vrut sa vad.

Plecarea din Napoli

Marina Grande – portul unde ajung vapoarele din Napoli si doua imagini de ansamblu ale insulei luate chiar din port.

Din port am urcat pina pe culme, acea sa care se vede in fotografia de mai sus. Asa se vad insula si o bicata de mare privite de acolo

Ca intr-o multime de alte locuri din Italia, si locuitorii insulei Capri sunt mindri de lamiile lor si ce minunatii se pot face din ele, la loc de cinste aflindu-se Limoncello

Exemplu de eficienta: autobuze scurte si foarte inguste, totusi surprinzator de incapatoare, adecvate strazile incredibil de inguste ale insulei

Portelanurile pictate de mina sunt un specific al locului. Le vezi peste tot, sub forma de icoane, numerele caselor, indicatoare pietonale si auto, decoratii prin toalete. Iata ce am reusit sa surprind … numai citeva ipostaze:

THE PORCELAIN SERIES

:)

pentru cine si-a pierdut … busola

Chiar daca este relativ aproape de “lumea civilizata”, asa cum spuneam mai putin de o ora cu vaporul de Napoli, peisajul boem si ideea de insula pierduta undeva in mijlocul marii poate infierbinta imaginatia. Asa a luat nastere o scurta

LOVE & HATE SERIES

Nu stiu ce se intimpla dincolo de portile (inchise la acea ora) ale clubului dar as fi vrut sa aflu

Oare ce au vazut acesti trandafiri inainte de momentul fotografiei … ?

De la el sa fi fost trandafirii?? (descifrati inscriptia de pe tricou!)

E seara! Soarele a trecut de creasta muntoasa a insulei astfel ca in decurs de citeva minute strazile de piatra alba nu mai sunt inundate de lumina si o briza rece se face simtita. E timpul sa ne intoarcem la Napoli.

September 2nd, 2010

Scrisoare catre Bogdan

by Ratatouille

De fapt cred ca mai degraba este vorba de o scrisoare catre cititorii lui Bogdan sau, si mai bine, catre cei care nu il citesc (inca!).

Banuiesc ca oricine s-a apucat sa tina un blog stie ca termenul vine de la “weblog”, cuvint format daca vreti dupa tipicul mai-vechiului Apro-zar. Insa nu stiu daca ati remarcat jocul de cuvinte weblog … we blog! Despre asta este vorba pe blogul lui Bogdan. We are all bloggin’ there! Este mai putin un blog in sensul de insemnari zilnice (Ah! am vazut un fluture cu elice! – pac poza cu fluturele cu elice), cit mai degraba o platforma pe care, din cind in cind, la intervale pe care le banuiesc stabilite dupa criterii destul de bine puse la punct, autorul lanseaza niste idei spre dezbatere. Astfel ca discutiile se … incing pe marginea acestor subiecte si cine citeste comentariile poate savura deliciul unor puncte de vedere variate si uneori, surprinzatoare. Surprize care de cele mai multe ori sunt placute avind in vedere un anumit standard al cititorilor. Trebuia sa zic asta, nu?!, pentru ca si coolnewz se numara printre ei! :) Gluma-gluma, insa Bogdan isi alege cu grija cititorii. Si nu, nu cred ca face asta in mod voluntar, ci mai degraba prin subiectele lansate in piata publica. Asa ca cine se asteapta sa gaseasca ceva informatie facila aruncata la intimplare, va fi deceptionat(a). Bogdan nu scrie pentru audienta, ci scrie ce are pe suflet, scrie ce crede. (si … crede!) Ca sa-l citesti trebuie sa-ti aloci un pic de timp pentru a-l parcurge si un pic de ragaz pentru a-l intelege. Nu-ti vine sa lasi un comentariu la el pe blog daca nu este unul in mintile lui … Asadar, nescriind pentru audienta, in legatura cu cititorii lui, multi sau putini, poti fi sigur ca sunt intr-adevar interesati de ce se intimpla pe blog.bogdanepureanu.ro.

Despre subiecte … Sunt aspecte ale vietii in legatura cu care absolut toti ne punem intrebari intr-un moment sau altul al vietii noastre. Citim zilele astea despre sufletele pereche, am citit nu demult despre prieteni si prietenie, despre drumul in viata sau despre (in)egalitatea dintre barbati si femei.

Pentru ca articolul asta este si unul de opinie trebuie sa spun ca in ceea ce ma priveste se intimpla sa constat uneori ca vad lucrurile din directii diferite fata de Bogdan. Iar aceste directii pot face intre ele unghiuri care merg chiar pina la 180 de grade :) Uneori! Insa remarc intotdeauna responsabilitatea punctelor lui de vedere.

Bogdan ne da posibilitatea noua, celor care il citim, sa cunoastem mai bine persoana din spatele blogului. Nu stiu altii cum il vad, eu insa il vad un tip riguros, cu scopuri si mijloace bine definite, o claritate in viziune de admirat chiar daca pe alocuri imi vine pe buze cuvintul “rigiditate” :) Imi plac in mod deosebit imaginile cu care-si ilustreaza articolele, mai ales cele in haina de piele – care mie imi transmit un plus de sobrietate.

Cit despre blog as spune ca este o tema corecta! Functionala, cu accent pe comentarii si comentatori, o dovada in plus a ceea ce am spus la inceput, ca avem de-a face cu o platforma de discutii. Momentan butoanele de twitter, facebook si celelalte mie cel putin imi apar trunchiate (numai jumatatea superioara) ceea ce nu se intimpla acu ceva vreme. Relativ recent a aparut si o caseta menita sa ne informeze in legatura cu statusul blogului, o idee buna pentru cei ce-l urmaresc constant insa din pacate deseori Blog status nu prea se potriveste cu realitatea. Asa ca Bogdan, iti sugerez sa mai adaugi o caseta cu ACTUAL Blog status :)

In rest … am o intrebare pentru voi:

Voi il cititi pe Bogdan?

Daca “DA” – mai am o intrebare: de ce?

Daca “NU” – am un sfat: La treaba!