Archive for November, 2010

November 28th, 2010

New York- Cancun via Cheesecake

by Ratatouille

Asadar coolnewz si-a calcat pe inima si a marturisit ca nu are nimic in comun cu terorismul, desi multi poate erau inclinati sa creada altceva :-P . Drept urmare a primit o frumusete de actzipild pe pasaport care ii va permite 10 ani de-acu’ inainte sa treaca Oceanul ori de cate ori vrea pana in US of A pentru plimbari pe Brooklyn Bridge, vizite la fostii colegi din The Chrysler Building, vreun pulled pork ori New York Style Cheesecake. Onoarea de a pune prima stampila de “Entry” ii  va apartine unui politist de pe aeroportul Newark, in ianuarie. Asa ca echipa coolnewz.info va incerca sa transmita live-blogging de peste Ocean vreme de citeva zile early next year. Multe incercari esuate de live-blogging a avut coolnewz.info pina acum, ba din cauza de acces internet pe coclauri, ba din cauza de lene in cea mai pura forma, insa asta este poate una dintre “New Year’s resolutions” – mai mult live blogging!

Escapada in SUA se va intimpla scurt si cuprinzator, doua zile la poalele zidurilor de la Yale University, la niste vechi colegi de facultate in New Haven. Cum asta e la “numai” vreo 120 km nord de New York, intr-una din cele doua zile podul Brooklyn se va incovoia sub pasii nostri iar coolnewz va face ceva shopping pe 5th Avenue, shopping dupa care tinjeste cam de 4 anisori.

Mai apoi coolnewz.info se va muta mai la sud, la Cancun in Mexic, unde Ratatouille “se va da mare” cu ultimele descoperiri, insa nu in materie de bucatareala!

Pregatirile au insemnat un mare consum psihic astfel ca atunci cind toate detaliile legate de bilete de avion, viza, hotel au fost rezolvate am ramas cam bosumflati realizind ca nu putem acum, in clipa asta, sa luam sarsanalele si … la drum! Mai avem de asteptat ceva mai putin de 2 luni! Darrrrrrr sta in puterea noastra sa ne ostoim un pic pofta de New York asa ca … ce-am facut?! Pai, pac-pac am ascultat Frank Sinatra “New York! New York!” … dar ntz! N-a mers! Shopping pe 5th Avenue nu putem face decit on-line ceea ce nu e chiar acelasi lucru cu scormonirea febrila prin magazine. Cel putin asta zice coolnewz … eu habar n-am! Si atunci am cautat pe unul dintre blogurile pe care le citesc zilnic cu placere si (de cele mai multe ori) in tacere si unde imi aduceam vag aminte ca am citit despre o reteta delicioasa de … cheesecake!

Asadar reteta completa si expusa cu foarte mare acuratete o gasiti pe blogul culinar al Zanei Eficientei. In continuare am sa va povestesc in imagini cum s-a intimplat New York styke cheesecake la mine in bucatarie. De ce anume este “New York Style” – tot Zana ne lamureste.

biscuitii macinati cu blenderul

nuci si migdale prajite (fara ulei!)

unt topit tot pentru blat

toate cele de mai sus se amesteca intr-un blat

dupa ce au stat o vreme la copt urmeaza stratul suplimentar de smintina

crema de brinza cu ouale si zaharul

blatul si amestecul de brinza inainte de a le baga in cuptor

dupa ce au stat o vreme la copt urmeaza un strat suplimentar de smintina si din nou la cuptor

timp in care pregatim topping din fructe proaspete conform indicatiilor Zanei - eu am optat pentru zmeura

et voila! Bon app'!

Acum parca mai pot astepta un pic pina sa ajung la New York. Pacat ca se termina repede prajiturica …

November 26th, 2010

Povesti si bunatati de Thanksgiving

by Ratatouille

Ieri, ultima zi de joi a lunii noiembrie, a fost Thanksgiving Day, poate cea mai importanta sarbatoare in Statele Unite dupa 4 iulie. Si sunt citeva evenimente care marcheaza fiecare Zi a Recunostintei. Primul dintre ele este curcanul umplut, nelipsit de pe mesele americanilor, fie ei neaosi sau FOBs. Desigur, raspunsul la intrebarea “oare ce o fi “American neaos”” poate constitui un post in sine. Cit despre FOB – asta era denumirea data de americanii deja “neaosi” irlandezilor (sau altor) infometati care napadeau intr-o vreme Boston-ul si Philadelphia – fresh off the boat – FOB, fireste!

Al doilea eveniment indisolubil legat de Ziua Recunostintei, dar care este expresia consumismului de peste Ocean dus la extrem, este prilejuit de reducerile masive ce se intimpla in asa-numita Black Friday – vinerea ce urmeaza Zilei Recunostintei. Imagini ce fac sa paleasca orice imbulzeli am mai putut vedea prin super-marketurile de la noi, fie ca se vind drujbe la oferta, fie ca se arunca cu pui ieftini in multime. De altfel, sad but true, fiecare Black Friday isi ia tributul in citeva vieti ale celor striviti de multimea imbulzita la portile mall-ului. Asadar curcanul este inca in git cind, in miez de noapte, oamenii (??) isi iau in primire locurile strategice de la intrari urmind ca la prima ora sa ia startul catre boarfele ieftinite semnificativ.

Dar sa revenim la primul eveniment ceva mai placut nu numai din punct de vedere culinar cit si prin prisma faptului ca seara de Thanksgiving reprezinta prin excelenta o seara petrecuta in sinul familiei. Si cum curcanul pregatit a l’americaine nu este tocmai pe gustul meu, iar de curcanul la cuptor, fie el umplut cu mere si gutui,  pur si simplu m-am cam saturat, va propun o alta varianta de pasare umpluta, in cazul de fata un pui, dar nu vad de ce nu ar merge si surata lui mai mare si mai … Americana!

Este vorba despre o reteta care vine tocmai din Palestina si care imbina niste arome intr-un mod cu totul strain bucatariei romanesti motiv pentru care poate ne trebuie ceva timp sa ne obisnuim cu ideea de a pune de exemplu scortisoara intr-o mincare pe baza de pui. Despre stafide in orez am mai auzit mai demult, pe vremea cind descopeream ce interesante sunt povestile din 1001 de nopti. Dar bineinteles astea nu erau interesante pentru retetele de pilaf cu stafide. Cel putin nu pentru mine! ;)

Pentru ca ingredientele-s tot chichirezul o sa le insir pe astea mai intii: un pui de vreo 2 kg- ca sa saturati vreo 6 guri flaminde, 2-3 cani de orez in functie de cit de flaminde sunt gurile, 0.5 kg de caren tocata- evident din reteta originala lipseste porcul dar pe noi nu vad ce ne-ar impiedica si apoi condimentele: nucsoara, scortisoara, “five spices”, usturoi, bulion gros, un pumn de stafide, o lamiie, ulei si sare.

(“five spices” gasiti pe la magazinele sau raioanele de produse Middle Eastern chiar sub denumirea asta si este un amestec de diferite mirodenii. Am intilnit si varianta “seven spices” care include si nucsoara si scortisoara!)

Prima Chestie – Pregatesti Puiul

Ca sa fie bun-bun puiul ar trebui sa stea la marinat macar 2 ore, eu insa prefer sa-l tin peste noapte si pentru ca se patrunde mai bine, si pentru economia intregii operatiuni. Mai intii amesteci sucul de lamiie cu sarea, uleiul (vreo 2 linguri mari), 2 linguri de bullion gros, o lingura de five spices impreuna cu o lingurita de scortisoara si cam jumatate de nucsoara plus usturoiul pisat bine. Freci puiul pe interior si pe exterior cu smacul asta, il acoperi si il tii la rece pina ii vine rindul.

A Doua Chestie – Pregatesti Umplutura

Carnea tocata trebuie un pic calita in ulei intr-o tigaie incapatoare (pentru ca va urma orezul care se umfla), amestacata apoi cu un virf de lingurita de nucsoara, o lingurita de scortisoara, o jumatate de lingurita de five spices si sare. Apoi adauga orezul clatit bine si mai pune stafidele si condimente dupa gust. De indata ce orezul se inmoaie poti gusta amestecul si iti dai seama cam ce mai vrei sa mai pui. Atentie la nucsoara care in exces poate da un gust usor amar. Mai adauga apa daca este necesar dar nu uita ca orezul trebuie sa fie mai degraba fried rice si nu boiled rice si oricum nu e necesar sa se faca pina la capat pentru ca oricum va mai sta in cuptor vreo 2 ore impreuna cu puiul care, nu-i asa?!, este in timpul asta la rece sa se marineze.

Cind umplutura este gata las-o sa se raceasca.

Finalul Apoteotic

Cit mai mult orez trebuie sa fie indesat in interiorul puiului. Ce ramine pui in tava si puiul umplut deasupra, acoperit cu o folie de aluminiu. Mai pui cam jumatate de cana de apa si restul de marinada si … la cuptor la vreo 200 de grade timp de o ora in care cele 6 guri flaminde sigur vor saliva abundent pentru ca in casa miroase deja din stadiul 2 a scortisoara, foarte interesant cu lamiie si usturoi! Ce a iesit vedeti sus, la inceput, ca am fost dragut si nu am vrut sa salivati asteptand! ;)

Papica

Cind il pun la masa, mai adaug si niste migdale sau, si mai bine, seminte de pin un pic prajite intr-o unda de ulei. Varianta originala implica si o salata de castraveti cu iaurt, menta si usturoi pentru a da intregului festin o oarecare lejeritate. Tai marunt castravetii si menta, pisezi bine usturoiul si amesteci totul cu iaurtul, sare dupa gust!

Cam asta ar fi … sa-mi spuneti neaparat daca v-a placut!

November 24th, 2010

Paris (almost-)live blogging

by Ratatouille

Am promis mai mult (almost-)live blogging. Dar voi nu stiti inca asta pentru ca articolul respectiv este inca in durerile facerii. Insa ce dovada mai buna de determinare poate exista decit sa ma tin de cuvint inainte de a promite?!

Asadar ma poarta pasii astazi catre Paris. For business, not for pleasure! Dar oricum, o vizita la Paris este un spectacol in sine si cum nu am mai fost acolo de un car de vreme ma bucur sa aud din nou glasul rotilor de tren, de data asta ale TeJeVe-ului.

Nici bine nu ma urc in tren, stiti, e starea aia cind iti cauti locul, te intrebi daca nu cumva te-ai suit in trenul gresit, daca nu ti-ai uitat totusi ceva pentru ca odata ce a plecat trenul … uitat a ramas! Ei bine, nici nu apuc ma asez gindindu-ma la urmatoarele citeva ore linistite in care sa meditez la numeroasele greseli ale vietii, ca aud ca prin ceata niste niste voci in fata mea “Police, Douane Francaise – une piece d’identite s’il vous plait!” Ah, merde, scheize … toate limbile NATO/OTAN se imbulzeau in capul meu, ba chiar si Marele Licurici imi soptea – “shit!” – si asta numai pentru ca depistasem ceva mai devreme (insa totusi prea tirziu pentru a mai face ceva) ca mi-am uitat pasaportul acasa. Si nici cartea de identitate purtatoare de tricolor iubit si respectat prin toate partile Europei nu o aveam la mine. Dau sa ma intorc incercind sa intirzii momentul dificil in speranta ca va pleca trenul. Dar niste voci similare (sau identice??): “Police, Douane Francaise …”. Eram inconjurat! Ma asez, arborez o mina linistita, imi scos Mac-ul amintindu-mi de spusele bunicii cum ca “haina face om” … ma rog … aspectul, Mac-ul … imi ascund telefonul Nokia vechi de (cel putin) 6 ani, ma rog fierbinte sa nu sune sa ma forteze sa-l scot din ascunzatoare si … astept cu unicul meu act de identitate, permisul de conducere nemtesc, rugindu-ma sa mearga si aici precum in US of A unde driver’s license ruleZ. In timpul asta nenea din fata mea era perchezitionat la singe. Avea chiloti in valiza, avea si o punga de 1 leu cu ceva hirtoage soioase, ma rog, i-am vazut tot inventarul. Ba chiar l-au luat si la pipait. Si nu, nu aducea a Middle East, era caucazian get-beget, poate doar un pic neras. Involuntar mi-am pipait obrazul. Luni … azi e miercuri. Ups – ba chiar avea si laptop. Dar e un Toshiba, nu e Mac, incerc eu sa-mi fac curaj. Gata, trenul a plecat. Cel putin pina la Strasbourg sigur ajung ca doar nu vor trage semnalul de alarma sa ma lase in cimp! Se apropie … placa stiuta …”Police … etc”. Intind permisul pregatit incercind din rasputeri sa par relaxat si nonsalant. Vine intrebarea: “Nationalite?” Inlemnesc! Continua: “Alemande?” Ma simt un pic periat. In fine, recunosc cu voce mica: “Roumain!” Imi trec prin fata ochilor toti rromii trimisi acasa cu avionul, ma vad pe prima pagina in Le Soir, mi-l inchipui pe insusi Sarko venind sa ma dea jos din tren. Politistul ridica din sprincene: “Ah, oui?!” apoi … “Profession?” Ingaim ceva despre Einstein si Marie Curie … Phiuuuuu, imi da permisul inapoi neuitind insa sa imi faca semn cu degetul aratator: “La prochaine fois n’oubliez pas une piece d’identite. On serait en droit de vous refouler” Bon, refulati-ma cit vreti acum!

Mai am asadar 3 ore pina la Paris sa ma gindesc la numeroasele greseli ale vietii …

P.S. am uitat sa spun ca am fost intrebat daca am cash sau echivalent mai mult de 10 milioane. De EURO! Asta-i ca aia cu teroristul cel sincer!

November 23rd, 2010

Granita subtire dintre frumos si grotesc

by coolnewz

Am primit pe email, din partea unei prietene care traieste de 10 ani in Germania, o reactie la articolul de zilele trecute despre “Obiceiurile balcanice”.

Fata zice ca:

In ceea ce priveste obiceiurile balcanice: Adventszeit si Craciunul sunt  vazute ca o ocazie in care, macar o data pe an, multumesti celor cu care ai avut de-a face de-a lungul anului. Pana si la postas cica e “angebracht” sa ii dai un euro, doi. Insa e totul benevol. Sotul meu le da de Craciun mici “atentii” celor de la serviciu,  Mitarbeiter-ului de la banca unde are cont, consultantului pentru taxe, si asa mai departe. La gradinita le dadeam chiar separat la educatoare cate o cutie de bomboane.
Putem pune si asta pe seama “obiceiurilor balcanice” insa aceste (mici) gesturi ne si ne bucura.

Cred ca, spre deosebire de Romania unde personal nu am mai apucat chestia cu “termopane” si “adunatul banilor pentru examen”, aici se pune accentul pe gest, pe gestul de a oferi ca o expresie a actului de a multumi unei persoane ca ne-a fost alaturi un an. Important este accentul personal al acestui gest. Fiecare primeste salariu pentru ceea ce face. Si asta e o apreciere. Insa cand dai unuia un  cadou -personal-  de Craciun, de 8 martie sau mai stiu eu cand, e un fel de-a spune ca, “eu, Gheorghe, iti multumesc tie, Ion, ca ai fost cu mine tot anul la pascut oile :)

Ce imi spune C. ma face sa ma gandesc ca noi am reusit sa transformam un obicei frumos prin care iti exprimi recunostinta, respectul, apreciere, iubirea, si care se intampla la altii o data pe an, intr-o chestie groteasca.

November 22nd, 2010

Obiceiuri balcanice?

by coolnewz

Stiti ca din cand in cand va mai tin la curent cu ce mai infaptuieste Frau Schuster. A devenit un personaj- nu central, da’ important prin simbolistica pe care o poarta impreuna cu imbracamintea, cheful de munca, ideile si, once in a while, maturica din dotare :) – al acestui blog.

Azi dimineata cand mi-am dus blonda la gradinita, in dreptul dulapiorului ei ma astepta o hartioara. Aceasta:

Ca sa nu va obositi sa descifrati ce scrie acolo o sa va spun eu ca este vorba despre o initiativa a comitetului de parinti care s-a gandit ca nu ar fi rau ca anul acesta sa strangem niste bani si sa le facem cadou niste “Kleinigkeiten” (maruntisuri) educatoarelor. Fiecare parinte contribuie, daca doreste cu 5 euro, bani care se pun intr-o pusculita aflata in biroul lui Frau Schuster.

Cum sa va spun eu, chiar si pentru o romanca ce mi-s ( doar vin din tara unde desi scoala este gratis, fondul clasei si initiativele comitetului de parinti te mananca!)  a sunat destul de strident toata treaba. Nu pentru cei 5 euro, care nu reprezinta vreo suma care sa te duca in faliment. Dar asa, pentru trend, pentru perspectiva si pentru filozofie. Stau sa ma intreb daca sa le povestesc doamnelor pline de initiativa din comitetul de parinti cum in Romania s-a inceput de la un buchetel de flori si, fara ca lumea sa realizeze, s-a ajuns la inele de aur si tamplarie din termopan. S-ar putea ca  o mie de povesti sa nu valoreze nimic. Asa cum nimeni nu poate impiedica gogosarii si gogonelele sa emigreze, impreuna cu noi in Occident tot asa si astfel de obiceiuri balcanice vor incepe sa isi faca loc si in cultura vestica.  Hopefully, nu vor ajunge la “performantele” noastre si vor ramane la “Kleinigkeiten”.

November 21st, 2010

Cine (mai) ia caimacul?

by Ratatouille

Peisaj matinal zilnic din bucataria Ratatouille-ului

Pana cu ceva timp in urma nu stiam ca strecuratoarea poate fi folosita si pentru a separa laptele de … caimac! Am ridicat o spranceana a uimire si dezaprobare cand am vazut o mamica facand chestia asta pentru fiica-sa. Nu auzise oare de celebra vorba “a lua caimacul”? (care s-ar traduce cu a lua ce-i mai bun dintr-o situatie). Pai si atunci, cum sa il arunci? Dar, stiti vorba aia “Never say never”. A trecut timpul si iata-ma si pe mine intr-o situatie asemanatoare pentur ca, da, si fii-mea ia in fiecare zi caimacul! Si tot asa, in contradictie cu spiritul vechii zicale. Adica il ia si … il pune deoparte! Nu-l arunca direct la gunoi pentru ca undeva, in subconstientul ei, a prins ideea din incercarile mele de a o convinge cum ca asta este intr-un fel “esenta laptelui”. Dar il lasa, gratios dupa cum se vede, pe marginea ulcelei. Si constat cu uimire ca, inarmati cu strecuratori contra detestatului caimac, tot mai multi copii incep sa respecte, cel mai probabil fara sa stie si fara sa vrea, principiile “low fat, low carbs”, incepind insa din locul gresit pentru ca altfel ei sunt primii la cartofi prajiti sau bomboane sticloase.

Care dintre copiii nostri sa mai stie acum ca decazutul caimac si-a trait anii de glorie la curtea sultanilor mari amatori de deserturi  fine? Cine sa mai stie ca si-a croit drum tocmai din centrul Turciei de astazi, din localitatea Kaymaklî? (povestea completa aici)

Si voi surghiunuiti bietul caimac la cosul de gunoi (al istoriei) :) ?

November 18th, 2010

Sinceritate de terorist

by coolnewz

Cu putin timp in urma am fost la Consulatul american din Frankfurt ca sa imi iau viza de SUA. Voi avea nevoie de ea in ianuarie. Va mai povestesc eu :) ! Pentru treaba asta a trebuit sa completez o aplicatie online kilometrica, operatiune care mi-a mancat cateva ore bune. Este pentru prima data cand fac o astfel de chestie, pentru precedenta mea viza – care nu era turistica ci de student, exchange visitor, mai exact- facand toate demersurile institutia care mi-a oferit bursa.

Cum spuneam, tot procesul e destul de lung si stresant, trebuie sa dai o multime de date, sa fii cat se poate de precis si daca nu te misti repede si nu ai inspiratia sa mai salvezi din cand in cand, poti sa pierzi toate datele.

Insa e un moment in care oricat de concentrat, serios si plin de importanta momentului esti – doar dai din casa tot ce esti: parinti, copii, studii, motivul pentru care ceri viza, prietenii din SUA pe care ii ai -  nu ai cum sa nu zambesti. E momentul in care trebuie sa raspunzi la cateva intrebari simpatice. Inainte de a va lasa sa va delectati cu ele, pun si eu o intrebare: oare cati teroristi raspund cu DA la intrebarile astea?  Oare baietii care au facut deranjul ala de la 9.11 aveau viza? Raspunsesera DA? :))

Do you seek to engage in espionage, sabotage, export control violations, or any other illegal activity while in the United States? NO
Do you seek to engage in terrorist activities while in the United States or have you ever engaged in terrorist activities? NO
Have you ever or do you intend to provide financial assistance or other support to terrorists or terrorist organizations? NO
Are you a member or representative of a terrorist organization? NO
November 16th, 2010

Sa radem cu Stan si Bran. Si nu numai

by coolnewz

Nu stiu daca va plac filmele cu Stan si Bran. Eu sunt mare fan motiv pentru care ma gandesc foarte serios sa imi introduc si copiii in lumea minunata a gagurilor si gafelor alb-negru in care slabanogul si grasanul isi toarna reciproc faina in cap sau aluneca de-odata cu pianul pe scari. Si nu doar pentru ca sunt funny, ci si pentru ca sunt un soi de  usurare,  o confirmare ca se poate si mai rau. Si ca nu trebuie sa fii omorat cu pietre daca mai  dai cu bata in balta, uneori. Cati dintre noi nu s-au simtit macar o data in pielea lui Stan (sau a lui Bran, dupa gust :) ? Aud? OK! Hai, ca incep eu, ca sunt gazda.

Una dintre fazele de Stan si Bran al carei personaj central am fost s-a petrecut acum vreo … ma rog, niste ani. De fapt s-a petrecut cu repetitie, la diferenta de vreo 5 ani. Prima daca, pe vremea cand lucram la un post de radio din Galati si aveam o masina. O Dacie alba.  Dupa vreo 8 ore de spus stiri, ies eu din tura, cobor in fata cladirii, incerc sa deschid masina, dar… cheia nu intra in yala. Insist. Ma opresc. Incep sa ma ingrijorez. “Ce o fi? S-o fi asezat cineva pe geanta mea- in care erau cheile- si s-a deformat cheia. Hm… Ce ma fac?”. Mai incerc o data. Nimic. Ma invart in jurul masinii si, in cele din urma, renunt. “Asta e, ma duc in radio si dau un telefon, sa vina cineva de la un service sa imi deschida portiera.” In drum spre radio trec pe langa o Dacie alba. Ma uit mai atenta. “Bai… nu se poate … Nu cumva ASTA e masina mea, de fapt”??? :)) )))

Faza s-a repetat la cativa ani distanta pe vremea cand aveam un TICO alb. De data asta, pana sa ma prind ca eram la cateva minute distanta de a sparge o masina straina!, la insistentele mele telefonice au apucat sa vina niste baieti de la un service care au incercat fara succes sa deschida masina. De data asta insa, eu i-am oprit. “STATI! Asta nu e masina mea! Husele au alt model!”. Cativa metri mai incolo, neagresat de nici o cucoana cu capul in traista ca mine, ma astepta linistit TICO-ul meu.

Ei, acuma sa va vad! Asa ceva aveti in palmares?

November 15th, 2010

Marturisirile unui expert in datul laptelui in foc

by coolnewz

Aproape ca a devenit un ritual ca la mine in casa, dimineata, sa miroasa a lapte ars. S-a intamplat si azi.  E un ritual pe care deja, cu mic cu mare (si nu glumesc, cu mic, adica si copiii mei, pana sa plece pe la treburile lor stau cu ochii pe aragaz!) toata lumea din casa il anticipeaza si incearca sa deturneze scrierea a inca unei pagini din istoria aragazului inecat in lapte parjolit! Fata mea cea mare ma indeparteaza discret de aragaz si preia ea sarcina asta. “Mama, lasa, sunt mare, imi incalzesc eu laptele” . Si nu da niciodata laptele in foc. Chiar daca se imbraca, chiar daca se piaptana, reuseste sa tina sub control situatia. Aragazul ramane intact iar laptele ajunge doar in cana.

Insa eu, am o precizie in treaba asta pentru care m-ar invidia si medicii neurochirurigi. Nu imi scapa niciodata, nu uit, nu trec peste momentul asta. Sunt experta in datul laptelui in foc si mai sunt experta in cateva chestii cum ar fi:

- sa am chef sa imi aranjez parul FIX cand afara s-a starnit o ploaie sau eventual o furtuna

- sa mi se dezumfle roata de la bicicleta FIX in ziua cand, dupa o luna de zile de pauza, am chef sa merg cu bicicleta

- sa imi fac pantofii/cizmele si sa anulez totul cu prima balta in care calc ( si, atentie, pe aici nu sunt prea multe balti cu apa!)

- sa ma dau cu ruj si imediat sa uit, si sa mai beau un pic de apa sau sa musc dintr-un mar

Deci, da, am momentele mele de glorie cand sunt o catastrofa. Voi cu ce va laudati :) ?

November 14th, 2010

Doua cuvinte fierbinti:)

by coolnewz

Asta-i un post pentru fete. Fiti atente, mai: cica ei nu ar avea curaj- nu ca nu le-ar placea, nu ar vrea, nu ar simti- sa ne spuna Te iubesc. Voi ce credeti? Pe mine, ma stiti, eu cred omul pe cuvant. Cica toti stramosii barbatilor au fost ocupati cu vanatoarea si cu inventarea rotii si a gecii de piele cu tinte :)) si de aia nu le-a stat capul la cele doua cuvinte! Simplu! Bai, daca o spun asa frumos ca baietii de la Taxi, eu zic ca merita crezuti :)

P.S. M-ati prins. Imi placea prea mult piesa asta ca sa nu ii gasesc un loc in coolnewz :) .