Archive for January 19th, 2011

January 19th, 2011

Mica teapa de la BlueAir

by Ratatouille

Unul din motivele pentru care avem blog, asa in general, nu ma refer neaparat la noi, este ca sa-i dam pe blog pe cei rai dar si pe cei buni deopotriva, pe astia din urma daca se poate contra-cost. Pentru ca deocamdata nu am vazut pe nici unii buni care sa fie cit de cit interesati de aspectul asta, o sa incepem cu aia rai.

Asadar zilele astea suntem (excesiv de) preocupati de calatorit, zburat, facut bagaje … stiti voi! Raminem in domeniul asta si vorbim despre companiile low cost dintre care unele se dovedesc a fi inclusiv low quality. Sunt 2 astfel de nume care se lupta pentru un loc in inima mea atunci cind eu sau copiii mei de la bloc vor sa mearga la Bucuresti. Sau retur. Germanwings si Blueair. Bun, stim cu totii, la low cost prin definitie platim si aerul pe care-l respiram in avion. Vrei o valiza, pac 15 euro, vreo o sticla de apa, pac-pac inca 5. Dar sa zicem ca ne-am obisnuit deja cu ideea. Ne limitam la 2 perechi de chiloti si una de sosete, restul umplem cu robineti sau lanturi de masina … ma rog … ce mai cara de obicei romanu’ (inclusiv eu, recunosc!) dintr-o tara in alta, si gata s-a facut limita de bagaje. Numai ca unele companii iti spun clar ce trebuie sa platesti, cit costa, cit te-ar mai costa daca te mai decizi sa faci mai stiu eu ce modificare. Nu insa si cele croite pe business model made in Romania cum se pare ca este si Blueair.

Mai pe scurt Germanwings m-a obisnuit in felul urmator: iau biletul, imi aleg in momentul acela de intensa concentrare ce-mi doresc, optimizat atent cu ce sunt dispus sa platesc, iar la urma dupa ce am dat cu cardul primesc frumos pe email un PDF in care scrie mura-n gura tot ce ai platit si pentru ce anume. Astfel ca peste 3 luni cind de fapt se intimpla zborul cu pricina nu trebuie sa-ti amintesti cine stie ce chichitza s-a intimplat sa vezi undeva pe site-ul lor, ci este suficient sa deschizi pedefeul cu pricina si sa citesti ca macar asta stim sa facem daca tot avem blog. Ei bine, la Blueair nu e chiar asa simplu! Spre exemplu am cumparat acu ceva vreme, prin octombrie, un bilet pentru cineva care sa ne viziteze din Romania. Zilele trecute, apropiindu-se ziua zborului, am vrut sa aflu detalii despre bagaje si mai ales daca am cumparat sau nu bagaj de cala (care nu este inclus, nici macar o valijoara …). Ei bine mi-a luat ceva vreme pina sa gasesc pe confirmarea “de la ei” cum ca am platit deja serviciul asta. Dar surpriza neplacuta a venit odata ce persoana cu pricina s-a prezentat la aeroport la Bucuresti si a trebuit sa plateasca inca 10 euro pentru ca vezi doamne, nu a facut check-in acasa, iar check-in facut in aeroport … costa! Pai bine, in cazul asta nu era normal sa scrie mare pe biletul ala chestia asta? Asta asa … ca sa nu mai ramina omul cu impresia ca Blueair mai face bani si la mica ciupeala! Bineinteles ca oricind Blueair ar putea spune ca e vina mea ca nu am cascat mai bine ochii pentru ca pe site-ul lor scrie ca check-in on-line este gratis. Asta insa nu inseamna neaparat ca celalalt check-in, la aeroport, se plateste! Si inca ceva: chestia asta nici macar nu este valabila oriunde, ci numai cu plecare din Bucuresti, Bacau si Sibiu.

Ei uite asa as putea si eu sa spun clar si sa se vada :-P ;) ca Blueair este o companie buna si frumoasa si sa sfatuiesc pe toata lumea care sta sa asculte ce zic eu aici-sha sa zboare cu ea.

January 19th, 2011

US of A (4): are si un hamburger mindria lui

by Ratatouille

(foto)

“In America sunt oameni grasi, in America se maninca prost, in America se maninca hamburgeri si cartofi prajiti …” si as putea continua mult si bine la modul asta. Drept este ca bucataria traditionala americana nu este deloc renumita prin rafinament insa imaginea Americii culinare este totusi pe nedrept asociata cu hamburgeri si nuggets. Si cu gindul la muuuult-asteptata zi de miine o sa incerc sa nuantez acest tablou mult prea superficial. Stranie coincidenta, superficialitatea fiind o alta “eticheta” pusa de europeni pe fruntea amicilor de peste Ocean.

Asadar mult-hulita si impersonala chiftea de la McDonald’s este foarte departe de hamburgerul pe care l-am putea comanda intr-un restaurant cu specific american.

(foto)

In acele vremuri, soarecele ce va scrie rindurile astea nici nu stia ca va deveni vreodata Ratatouille, insa papilele ii erau la fel de agile si de deschise la … nou. Si desi un hamburger poate sa nu para o adevarata noutate, experienta pe care am avut-o in this real burger place recomandat de niste proaspeti colegi yankei a fost cu adevarat surprinzatoare. Era vremea cind incepeam sa invat ca in the fu$%ing US of A cel mai neinsemnat maruntis putea sa capete o aureola aparte numai avind o denumire adecvata. Noi am fi vindut chestiunea respectiva sub numele sonor si simplu de chiftea! Deci cum suna asta: CHIFFFFF – TEA! Ei bine, stiti cum se cheama ce am papat acolo? Ceva de genul: Cornerstone Chef’s Signature Royal Burger Grilled to Perfection!! Eh? Asta parca suna intr-un fel! (Cornerstone fiind numele bodegii) Trecind peste titulatura care-ti ascute foamea, urmatorul moment care mi-a facut nod la mustati de uimire a fost intrebarea chelnerului: well-done / medium / rare? Pentru un hamburger? Ei bine, da! Am ramas fidel preferintelor mele in ceea ce priveste friptura de vita si am ales hamburgerul medium si surpriza a fost totala. Fata de McDonald’s a fost cu totul si cu totul alta mincare … de altfel si numele zice asta ;) . De unde am dedus ca are si un hamburger mindria lui, iar un pui de American va considera asta drept un adevarat test al barbatiei: sa se priceapa sa grill-uiasca The Perfect Burger!

(foto)

In alta ordine de idei am mai avut ocazia sa descopar ceea ce se cheama pulled-pork, un soi de gratar sau friptura la tava din carne de porc se-ntelege, insa facuta lent, la foc mic si “smulgind” (pulling) carnea pe masura ce se face, ceva cam in genul kebab-ului, lasind apoi bucatile de carne sa “zaca” in suc propriu. Ca in multe retete venite din sud, si aici condimentele fac tot deliciul, izul de fum fiind predominant.

Si daca tot ne intrebam cu ce ne mai putem delecta in US as mai spune ca multitudinea de natii care si-au gasit temporar sau permanent fericirea pe pamint american si-au pus viguros amprenta si pe acest aspect. Peisajul restaurantelor in Washington DC intrece orice imaginatie (in orice caz, pe a mea a intrecut-o). Acolo am intrat pentru prima data intr-un restaurant etiopian sau coreean, acolo poti sa-ti regasesti mamaliga cu brinza daca vii din Romania sau carnea de sub saua de cal daca vii din stepa mongola.

Da, am spus de multe ori ca nu-mi plac generalizarile! Insa stim cu totii ca “americanii-s de vina” … nu mai continui … si prea i-am vorbit numai de bine pina acum. Asa ca si un pic de critica nu strica. In primul rind nu ar strica sa invete ca ceea ce ei numesc Swiss cheese nu inseamna mai nimic, eventual un mare garbage (ca sa ma exprim totusi elegant) bagat in tzipla. Si ar mai fi bine sa invete ca in Elvetia sunt citeva sute de soiuri de brinza si am vazut odata un elvetian aterizat in New York City de la coada vacii din inima cantonului Uri si care a fost mai mult decit bulversat la intrebarea nevinovata a unei chelnerite: do you want Swiss cheese? Dar nu va spun ce bulversata a fost chelnerita pusa sa explice! ;) Si ma opresc aici inainte sa ma stirnesc cu … blue cheese, adica mai pe intelesul nostru, brinza cu mucegai! Ce Roquefort, ce Bleu d’Auvergne … un nume pentru toate: blue cheese! Si berea … Cea mai tare bere americana este … nu este americana: Corona! In rest patima produselor lite a afectat si berea asa ca gasesti la tot pasul Miller Lite, Bud Lite si alte licori insipide ce-si zic, abuziv, bere!

Atunci sa inchei si eu cu o generalizare: americanii au complexul Europei in general, iar in ceea ce priveste fine cuisine au complexul bucatariei frantuzesti din care insa, daca ma intrebati pe mine, tot ce au invatat a fost ca in timp ce gatesc, odata la citeva minute sa mai toarne o mina de zahar in mincare!