Archive for January, 2011

January 23rd, 2011

Funny NY

by coolnewz

Dupa o zi de batut orasul in lung si lat care se termina si cu ceva shopping la Macys, nu se va supara nimeni daca in timp ce vei bea o cafelutza, iti vei aseza nonsalant langa ceasca si … pantofii.

    Vitrina de la Macys: rochii din hartie. Sunt frumoase, nu zic nu, dar pe frigul asta???

      Scarile rulante de la Macys, cele mai vechi probabil din America

          John Lennon, devenit o piesa de rezistenta in magazinele de  suveniruri din NY

          Ca si statuia Libertatii … in varianta pentru sufragerie

            • Pentru cei care adulmeca arta fina :) ….
            • Pe Broadway s-a dat adunarea! Se … ciripeste de un nou musical :)

            January 22nd, 2011

            Culese la intimplare din New York

            by Ratatouille

            Citeva chestii disparate despre New York:

            • Ochiul indiscret al lui Ratatouille a surprins imaginea de mai sus asa cum pe vremuri citea ziarele peste umar dimineata in metrou in drum spre facultate. Care mai sunt subiectele la ordinea zilei peste Ocean?

            • mai tineti minte faza cu denumirile pompoase in America, da? Ei bine, iata cum se numesc … lustragii!!

            • cite masini sunt in poza de mai jos? 9, da? Din astea cite sunt taxiuri? Parca 7, numarati-le bine! Cam asta este adevarul, 3/4 din masinile “mici” care circula in the City sunt taxiuri, celebrele yellow cabs!

            • un temerar, inconstient … cum sa-i mai spunem … la urma urmei un biciclist! Vazindu-l am avut o senzatie de safari cu biciclistul haituit de yellow cabs.

            • Simply coolnewz! :) Poza asta mergea foarte bine la articolul despre cum si ce mincam in America. Asadar aripioare de pui (chicken wings), neaparat picante, fisii de piept de pui pane, cartofi la cuptor cu ceva brinza topita pe ei, si nelipsitele sosuri evident foarte grase. Si bune! ;)

            • NYPD, evident BLUE!

            • patinoarul din Central Park
            January 21st, 2011

            Ma’am, I wanna go to Neeeew Yooork!

            by coolnewz

            O negresa sta in fata mea la casa de bilete. Ca si mine, vrea si ea la NY. “I wanna go to New York, Ma’am!”, zice. Isi ia biletul, ceea ce fac si eu. In trenul de 8.18 care va ajunge in vreo ora si jumatate in Grand Central, chiar in inima New York-ului nu e cine stie ce lume. Desi destui americani fac naveta catre Big Apple, cei mai multi pot fi gasiti fie ca vorbim de rush hour sau nu, pe autostrazi.

            Autostrada este in schimb superaglomerata, se merge bara la bara iar pana la NY, cel putin in conditiile astea de iarna, nu ajungi mai devreme de 2 ore. Intrebarea e, de ce prefera totusi americanii masina? Incerc eu un raspuns: I don’t get it! Desi nu sunt atat de confortabile si moderne ca cele din Europa, trenurile din America au aceleasi avantaje: cu trenul faci mai putin, este mai comod, poti asculta muzica la fel ca si in masina, ba mai mult poti lucra la calculator, poti citi, o calatorie este 12 dolari, mai ieftin decat 14 cat ar costa benzina pe aceeasi distanta. Ca sa nu mai vorbim de nebunia cu parcarea in NY!

            Inteleg optiunea pentru autostrada in cazul calatoriilor interstatale mai lungi pentru ca intr-adevar, nu exista interconectare.

            Va mai aduceti aminte de filmele cu cowboy din copilarie? In multe dintre ele era nelipsita secventa cand, intr-o gara de undeva din vestul salbatic, cobora dintr-un tren tras de o locomotiva cu abur cate o domnisorica cu bucle, bonetica, talie de viespe si fuste cu volane (si care ulterior devenea cea care ii fura inima pistolarului cel rau sau, dimpotriva, serifului cel bunJ). Ei bine se pare ca atunci a fost epoca de aur a trenurilor in America. Evolutia si dezvoltarea retelei de cai ferate a fost intrerupta brutal de producatorii de automobile.

            Se pare ca in Chicago, de pilda, cartelul producatorilor auto ar fi cumparat pe inceputul anilor 60 compania de cai ferate. Modelul de business seamana izbitor cu cel al privatizarilor din Romania. Adica dupa ce s-au vazut stapani pe caile ferate, producatorii auto le-au distrus, obligand practic populatia sa cumpere masini.

            “Grand Central”. New York, here I am!

            January 21st, 2011

            Good morning, America inzapezita!

            by Ratatouille

            Cam asa m-a intimpinat America de dimineata! (New Haven, Connecticut)

            urmeaza Big Apple! Stay tuned! :)

            January 21st, 2011

            8 ore peste ocean

            by Ratatouille

            Asadar visul nu s-a implinit. No live blogging de dincolo de nor! Insa am inregistrat traversarea Atlanticului in imagini si cuvinte si cam asta este ceea ce urmeaza.

            Daca nu v-ati prins pina acum trebuie sa va spun ca imi place foarte mult sa zbor. Cu avionul, se-ntelege! Iar placerea asta incepe din momentul in care trebuie sa-mi iau biletul de avion, sa aleg cu ce companie zbor, la ce ora plec, la ce ora ajung si toate celelate detalii. Care detalii devin cu atit mai importante cu cit este vorba de un zbor destul de lung cum este acum, de la Frankfurt la New York.

            Ca sa incep oarecum cu o concluzie: pentru o calatorie de peste Ocean recomand Lufthansa si cred ca e corect sa spun ca e cea mai placuta experienta pe care am avut-o la un astfel de zbor in ultimii ani. Dar daca e totusi sa nu fie Lufthansa, ca o regula ceva mai generala ma tin departe de companiile americane!

            In particular un zbor Lufthansa este in mod evident privilegiat la plecarea dintr-unul din aeroporturile mama – Frankfurt. Odata ajuns acolo ai senzatia ca esti in Lufthansa World (foto 2). Check-in-ul se face imediat dupa ce te-ai dat jos din tren astfel ca in circa 15 minute eram cu boarding pass-ul in mina avind timp sa ma plimb prin aeroport in asteptind decolarea!

            Cele 8 ore au trecut neasteptat de usor desi nu am avut asa cum am sperat internet in avion. Insa daca vrei sa arzi gazul am avut surpriza sa gasesc o selectie bogata de filme (foto 4) destul de noi, citeva canale de muzica inclusiv Tamil Tunes, Rhythm of India, Popular Arabic si Mandarin Jukebox! :) Si privind in jur am realizat ca exista musterii pentru fiecare dintre ele: cam o treime din cei cu care am impartit avionul erau indieni.

            Cind o sa priviti pozele sa nu rideti de poza 8! :-P Paharul ala de vin este unul dintre … Motivele pentru care am ales sa zbor cu Lufthansa si pentru care recomand tuturor. La orice companie Americana as fi zburat, alcoolul baut pe drumul asta ar fi fost 15-20 de euro. Paharul ala de vin s-a infratit cu alte 2-3, unul de vodca si o bere.

            Last but not least, cred ca e momentul sa ma laud si cu calculatorul meu sau mai degraba cu bateria lui (poza 9) care iata, mi-a permis sa scriu articolul asta la sfirsitul celor 8 ore de zbor.

            Citeva ore mai tirziu, odata ajunsi la locul primului popas

            Va voi lasa in compania pozelor insa nu inainte de a va spune ca primul contact cu the fu$%ing US of A a fost unul dur si in acelasi timp … clasic: drumul de pina in 200 km de la aeroport pina la casa mea pe urmatoarele 2 zile a durat cam 1/3 din drumul din Europa pina in America …

            Si pentru ca miine Statuia Libertatii ma asteapta ma grabesc acu’ sa min porcii la jir!

            January 19th, 2011

            Mica teapa de la BlueAir

            by Ratatouille

            Unul din motivele pentru care avem blog, asa in general, nu ma refer neaparat la noi, este ca sa-i dam pe blog pe cei rai dar si pe cei buni deopotriva, pe astia din urma daca se poate contra-cost. Pentru ca deocamdata nu am vazut pe nici unii buni care sa fie cit de cit interesati de aspectul asta, o sa incepem cu aia rai.

            Asadar zilele astea suntem (excesiv de) preocupati de calatorit, zburat, facut bagaje … stiti voi! Raminem in domeniul asta si vorbim despre companiile low cost dintre care unele se dovedesc a fi inclusiv low quality. Sunt 2 astfel de nume care se lupta pentru un loc in inima mea atunci cind eu sau copiii mei de la bloc vor sa mearga la Bucuresti. Sau retur. Germanwings si Blueair. Bun, stim cu totii, la low cost prin definitie platim si aerul pe care-l respiram in avion. Vrei o valiza, pac 15 euro, vreo o sticla de apa, pac-pac inca 5. Dar sa zicem ca ne-am obisnuit deja cu ideea. Ne limitam la 2 perechi de chiloti si una de sosete, restul umplem cu robineti sau lanturi de masina … ma rog … ce mai cara de obicei romanu’ (inclusiv eu, recunosc!) dintr-o tara in alta, si gata s-a facut limita de bagaje. Numai ca unele companii iti spun clar ce trebuie sa platesti, cit costa, cit te-ar mai costa daca te mai decizi sa faci mai stiu eu ce modificare. Nu insa si cele croite pe business model made in Romania cum se pare ca este si Blueair.

            Mai pe scurt Germanwings m-a obisnuit in felul urmator: iau biletul, imi aleg in momentul acela de intensa concentrare ce-mi doresc, optimizat atent cu ce sunt dispus sa platesc, iar la urma dupa ce am dat cu cardul primesc frumos pe email un PDF in care scrie mura-n gura tot ce ai platit si pentru ce anume. Astfel ca peste 3 luni cind de fapt se intimpla zborul cu pricina nu trebuie sa-ti amintesti cine stie ce chichitza s-a intimplat sa vezi undeva pe site-ul lor, ci este suficient sa deschizi pedefeul cu pricina si sa citesti ca macar asta stim sa facem daca tot avem blog. Ei bine, la Blueair nu e chiar asa simplu! Spre exemplu am cumparat acu ceva vreme, prin octombrie, un bilet pentru cineva care sa ne viziteze din Romania. Zilele trecute, apropiindu-se ziua zborului, am vrut sa aflu detalii despre bagaje si mai ales daca am cumparat sau nu bagaj de cala (care nu este inclus, nici macar o valijoara …). Ei bine mi-a luat ceva vreme pina sa gasesc pe confirmarea “de la ei” cum ca am platit deja serviciul asta. Dar surpriza neplacuta a venit odata ce persoana cu pricina s-a prezentat la aeroport la Bucuresti si a trebuit sa plateasca inca 10 euro pentru ca vezi doamne, nu a facut check-in acasa, iar check-in facut in aeroport … costa! Pai bine, in cazul asta nu era normal sa scrie mare pe biletul ala chestia asta? Asta asa … ca sa nu mai ramina omul cu impresia ca Blueair mai face bani si la mica ciupeala! Bineinteles ca oricind Blueair ar putea spune ca e vina mea ca nu am cascat mai bine ochii pentru ca pe site-ul lor scrie ca check-in on-line este gratis. Asta insa nu inseamna neaparat ca celalalt check-in, la aeroport, se plateste! Si inca ceva: chestia asta nici macar nu este valabila oriunde, ci numai cu plecare din Bucuresti, Bacau si Sibiu.

            Ei uite asa as putea si eu sa spun clar si sa se vada :-P ;) ca Blueair este o companie buna si frumoasa si sa sfatuiesc pe toata lumea care sta sa asculte ce zic eu aici-sha sa zboare cu ea.

            January 19th, 2011

            US of A (4): are si un hamburger mindria lui

            by Ratatouille

            (foto)

            “In America sunt oameni grasi, in America se maninca prost, in America se maninca hamburgeri si cartofi prajiti …” si as putea continua mult si bine la modul asta. Drept este ca bucataria traditionala americana nu este deloc renumita prin rafinament insa imaginea Americii culinare este totusi pe nedrept asociata cu hamburgeri si nuggets. Si cu gindul la muuuult-asteptata zi de miine o sa incerc sa nuantez acest tablou mult prea superficial. Stranie coincidenta, superficialitatea fiind o alta “eticheta” pusa de europeni pe fruntea amicilor de peste Ocean.

            Asadar mult-hulita si impersonala chiftea de la McDonald’s este foarte departe de hamburgerul pe care l-am putea comanda intr-un restaurant cu specific american.

            (foto)

            In acele vremuri, soarecele ce va scrie rindurile astea nici nu stia ca va deveni vreodata Ratatouille, insa papilele ii erau la fel de agile si de deschise la … nou. Si desi un hamburger poate sa nu para o adevarata noutate, experienta pe care am avut-o in this real burger place recomandat de niste proaspeti colegi yankei a fost cu adevarat surprinzatoare. Era vremea cind incepeam sa invat ca in the fu$%ing US of A cel mai neinsemnat maruntis putea sa capete o aureola aparte numai avind o denumire adecvata. Noi am fi vindut chestiunea respectiva sub numele sonor si simplu de chiftea! Deci cum suna asta: CHIFFFFF – TEA! Ei bine, stiti cum se cheama ce am papat acolo? Ceva de genul: Cornerstone Chef’s Signature Royal Burger Grilled to Perfection!! Eh? Asta parca suna intr-un fel! (Cornerstone fiind numele bodegii) Trecind peste titulatura care-ti ascute foamea, urmatorul moment care mi-a facut nod la mustati de uimire a fost intrebarea chelnerului: well-done / medium / rare? Pentru un hamburger? Ei bine, da! Am ramas fidel preferintelor mele in ceea ce priveste friptura de vita si am ales hamburgerul medium si surpriza a fost totala. Fata de McDonald’s a fost cu totul si cu totul alta mincare … de altfel si numele zice asta ;) . De unde am dedus ca are si un hamburger mindria lui, iar un pui de American va considera asta drept un adevarat test al barbatiei: sa se priceapa sa grill-uiasca The Perfect Burger!

            (foto)

            In alta ordine de idei am mai avut ocazia sa descopar ceea ce se cheama pulled-pork, un soi de gratar sau friptura la tava din carne de porc se-ntelege, insa facuta lent, la foc mic si “smulgind” (pulling) carnea pe masura ce se face, ceva cam in genul kebab-ului, lasind apoi bucatile de carne sa “zaca” in suc propriu. Ca in multe retete venite din sud, si aici condimentele fac tot deliciul, izul de fum fiind predominant.

            Si daca tot ne intrebam cu ce ne mai putem delecta in US as mai spune ca multitudinea de natii care si-au gasit temporar sau permanent fericirea pe pamint american si-au pus viguros amprenta si pe acest aspect. Peisajul restaurantelor in Washington DC intrece orice imaginatie (in orice caz, pe a mea a intrecut-o). Acolo am intrat pentru prima data intr-un restaurant etiopian sau coreean, acolo poti sa-ti regasesti mamaliga cu brinza daca vii din Romania sau carnea de sub saua de cal daca vii din stepa mongola.

            Da, am spus de multe ori ca nu-mi plac generalizarile! Insa stim cu totii ca “americanii-s de vina” … nu mai continui … si prea i-am vorbit numai de bine pina acum. Asa ca si un pic de critica nu strica. In primul rind nu ar strica sa invete ca ceea ce ei numesc Swiss cheese nu inseamna mai nimic, eventual un mare garbage (ca sa ma exprim totusi elegant) bagat in tzipla. Si ar mai fi bine sa invete ca in Elvetia sunt citeva sute de soiuri de brinza si am vazut odata un elvetian aterizat in New York City de la coada vacii din inima cantonului Uri si care a fost mai mult decit bulversat la intrebarea nevinovata a unei chelnerite: do you want Swiss cheese? Dar nu va spun ce bulversata a fost chelnerita pusa sa explice! ;) Si ma opresc aici inainte sa ma stirnesc cu … blue cheese, adica mai pe intelesul nostru, brinza cu mucegai! Ce Roquefort, ce Bleu d’Auvergne … un nume pentru toate: blue cheese! Si berea … Cea mai tare bere americana este … nu este americana: Corona! In rest patima produselor lite a afectat si berea asa ca gasesti la tot pasul Miller Lite, Bud Lite si alte licori insipide ce-si zic, abuziv, bere!

            Atunci sa inchei si eu cu o generalizare: americanii au complexul Europei in general, iar in ceea ce priveste fine cuisine au complexul bucatariei frantuzesti din care insa, daca ma intrebati pe mine, tot ce au invatat a fost ca in timp ce gatesc, odata la citeva minute sa mai toarne o mina de zahar in mincare!

            January 17th, 2011

            Ce face Elena Basescu in Parlamentul European

            by coolnewz

            Zilele trecute ma intreba o amica din Germania cum se descurca fata presedintelui Basescu in Parlamentul European. M-am gandit instant ca  desi D., amica de la ale carei intrebari mi-a venit si ideea postului pe care tocmai il cititi, nu este chiar un cetatean roman obisnuit, intr-o discutie despre romanii din Parlamentul European prima curiozitate pe care o vrea rezolvata este cea legata de mezina presedintelui.

            D. este cvasirupta de Romania: locuieste de 10 ani in Germania si  este genul de mama pentru care informatiile de la scoala copilului sunt mai importante decat cele despre politica guvernului de la Bucuresti, motiv pentru care nu doar ca nu are televiziuni romanesti dar singurele informatii pe care le mai afla despre Romania sunt cele de la parinti sau de la … Mircea Badea, ale carei emisiuni le urmareste online.

            Cu toate astea, cred ca intrebarea lui D. sta pe buzele multor romani care stiu ca printre cei 33 de europarlamentari romani si-a facut loc (numai PDL stie cum) si Elena Basescu.

            Inainte de a va spune ce partitura canta EBA in Parlament, as vrea sa va spun insa ca as clasifica europarlamentarii  in vreo trei categorii:

            1. cei care lucreaza la construirea propriei imagini, vorbesc mult si nu au consistenta si expertiza profesionala

            2. expertii – cei cu CV-uri grele care includ si pozitii de ministru, prim-ministru, ambasador

            3. cei care nu sunt nici una nici alta, si care, practic, nu conteaza decat la vot.

            Apoi, as mai zice ca e nedrept si neproductiv ca cele mai multe curiozitati legate de activitatea unor alesi in Parlamentul European sa aiba un caracter de can-can.

            Mai mult in serios decat in gluma trebuie spus ca Romania are o reprezentare onoranta acolo. Statistic, avem un presedinte de Delegatie interparlamentara – cea cu Republica Moldova, iar 7 dintre cei 33 de europarlamentari  romani sunt vicepresedinti ai comisiilor de specialitate din care fac parte, sunt nume respectate atat din motive de CV – unii au fost ministri, altii au experienta internationala consistenta sau o vasta expertiza in domeniul in care activeaza iar altii, cum e cazul lui Ioan Mircea Pascu, Renate Weber sau Monica Macovei, le au pe toate la un loc.

            Stiu ca poate devin plictisitoare dar nu pot sa nu ii amintesc si pe Adina Valean, Adrian Severin si Marian Jean Marinescu, vicelideri la nivelul celor mai puternice grupuri politice: popular, socialist si liberal.

            Inca ceva: as fi nedreapta sa nu va spun si ca o Adriana Ticau, o Daciana Sarbu, un Cristian Busoi sau un Traian Radu Ungureanu au avut fie initiative legislative exceptionale fie au realizat rapoarte excelente.

            Si, in fine ca toti cei pe care i-am numit mai sus au expertiza necesara sa se miste cu lejeritate in orice discutie cu colegi din alte tari sau cu presa de oriunde ar fi ea.

            Nu e cazul Elenei Basescu, a carei activitate in Parlamentul European ar putea fi calificata ca o combinatie intre punctul 1 si punctul 3 al tentativei mele de clasificare. In cateva cuvinte despre EBA se poate spune ca … se exprima. Aproape ca nu este sesiune la care sa nu citeasca cate o declaratie, redactata in limba romana, pe o tema de dezbatere care se circumscrie comisiilor de specialitate din care face parte. S-ar parea ca are niste asistente foarte silitoare, atat de valoroase incat nu o parasesc mai niciodata (foto). Ce mai face EBA? Participa si la aritmetica de partid, mai adreseaza si cate o intrebare Comisiei, mai semneaza si cate o rezolutie, dar de departe activitatea care pare ca o preocupa cel mai mult este exprimarea in plen: nu mai putin de 140 de luari de cuvant de la inceputul mandatului! Asa, pentru comparatie, Monica Macovei a avut in aceeasi perioada 45.

            In rest, EBA isi mai plimba gentile Chanel (foto), mai face cate o tura prin Strasbourg cu masina lui Gigi Becali. Ma rog, ca fetili:)

            Daca e ceva care spune cu adevarat ceva despre stiinta, putinta si valoarea unui europarlamentar acestea sunt rapoartele; in procesul de intocmire a unui raport un europarlamentar isi demonstreaza anvergura, expertiza, influenta, puterea de negociere etc.  Cate rapoarte are EBA? Zero, pana acum.

            Personal, imi plac tinerii ambitiosi, indiferent cum ii cheama si ale cui odrasle sunt. Pe de alta parte, cred foarte mult in adevarul proverbului romanesc care spune “Fiecare lucru la timpul lui”. Pentru EBA, e prea devreme.

            January 17th, 2011

            Albinita – versiunea fanilor ;)

            by Ratatouille

            Ce bucurie mai mare poate sa aiba Ratatouille decit sa primeasca chiar si pe email o prajitura in zori de zi pentru cafeaua-i matinala?! Si cind prajitura este facuta dupa o reteta pusa aici pe blog nu demult, va dati seama cit de tare se umfla pipota-n el de soarec! Va rog sa nu scapati din vedere ora la care a fost facuta fotografia. In urma unui calcul elementar ce implica vreo 2-3 integrale Riemann :-P rezulta ca admiratoarea nu-foarte-secreta a blogului nostru s-a trezit in jurul orei 4. Ceea ce, zic eu, tradeaza o oarecare nerabdare in a incerca cea mai recenta reteta marca Ratatouille.

            Si acum gata cu umflatu-n pene, cafeaua s-a terminat si ea, saptamina de munca poate sa inceapa! Pe cai bloguri, osteni! ;)

            Albinita - versiunea fanilor coolnewz.info ;)

            January 16th, 2011

            US of A (3): Pacate si carton in Las Vegas

            by Ratatouille

            Numaram zilele. Deja am ajuns la o numaratoare pe care o poate face chiar si Coolnewza cea mica: 4, 3, 2, 1. Da, e un alt fel de a va spune ca de azi in 4 zile o sa va povestim cum arata norii de de-asupra Germaniei, Frantei, Marii Britanii, … ma rog, intelegeti voi, pana la New York.

            Oi fi eu cu New York-ul in minte dar in buricele degetelor am furnicaturi de … Las Vegas. Asa ca pana sa va spun ce se mai intampla prin Times Square, o sa va fac partasii amintirilor mele de pe “Las Vegas Strip”, pe care cu ceva ani in urma am batut-o in lung si in lat intr-o perioada a anului in care numai in Las Vegas nu se cade sa fii: de Craciun. C’mon! Cum sa sarbatoresti nasterea Domnului in … “The Sin City”? Si totusi an de an in perioada in care e asteptat Mos Craciun, pe celebra “The Strip” e o viermulaia de nedescris.

            Distractie cu orice pret

            Avionul care ne-a dus pana in “The Entertainment Capital of the World” ne-a oferit ceva “entertainment” chiar inainte de aterizare (foto 1): imagini fabuloase cu the Grand Canyon! Nu am ajuns din pacate acolo, fiind mult prea ocupati sa descoperim pana unde au intins americanii limitele kitsch-ului creand Las Vegas.

            Nu am fost surprinsa de multimea de cladiri luminate, nici de benzile rulante care te duceau pe unde nu te asteptai, nici de imitatiile de tot felul de la turnul Eiffel (foto 5) si statuia Libertatii (foto 17), la Sfinxul si Piramida lui Keops (foto 20). Mare parte dintre toate aceste “atractii” din Las Vegas imi erau familiare de la diverse emisiuni televizate. Senzatia de a le vedea cu ochiul liber este insa greu de descris in cuvinte. Am avut sentimentul ca am petrecut 4 zile intr-un urias studio cu decoruri de cinema confectionate din carton.

            Cerul din carton

            Dar ca sa intelegeti despre ce vorbesc, va voi povesti o intamplare petrecuta intr-una dintre seri. Ne plimbam prin oras si am intrat intr-un fel de mall a carui arhitectura imagina un oras acoperit: avea strazi luminate de felinare, restaurante, fantani arteziene, reclame, magazine si chiar … un cer pe  care se plimbau ici si colo cativa nori. Ne-a luat cam jumatate de ora sa ne dam seama ca ce aveam deasupra noastra nu era chiar … cerul. Afara, in lumea reala, se innoptase iar cerul din “orasul” in care ne aflam era inca luminat de soare! Ba la un moment dat am auzit niste tunete iar “cerul” a fost luminat de fulgere! Desigur ca a urmat si o “ploicica”, asa ca ne-am refugiat intr-un restaurant unde am reflectat la cate se pot face din carton, sunet si culoare :) .

            Las Vegas-ul este o masinarie la fel de uriasa de PR (public relations). Mari companii ca M&M sau Coca Cola au in oras site-uri publicitare uriase unde poti cumpara produsele lor specifice si, in plus, tot felul de prostioare inscriptionate cu logo-ul respectiv (foto 10, 12, 13, 14).

            Umbra lui Elvis in Vegas

            Istoria “orasului pacatos”, asa cum il stim astazi, a inceput in 1905. Cam 40 de ani le-au trebuit americanilor sa faca dintr-o oarecare localitate desertica populata de cateva sute de indieni Paiutes, centrul de necontestat al jocurilor de noroc si al prostitutiei legalizate (dar si al crimei organizate, spun gurile rele). In acest rastimp, indienii au fost decimati, cei care au ramas au fost convertiti la cultul mormon, s-au ridicat cazinouri peste cazinouri, iar in restaurantele luxoaselor hoteluri au castigat bani buni mai toate marile staruri americane de la Frank Sinatra la Elvis Presley.

            Apropo de Elvis Presley,  e aproape imposibil sa nu iti vina sa fredonezi “Viva Las Vegas”! Orasul inca face bani seriosi de pe urma imaginii “Regelui”: in cluburi se dau in spectacol  imitatori ai lui Elvis iar pe strazi zecile de “Wedding Chapels” iti amintesc de celebra casatorie dintre Elvis si Priscilla, care s-a produs nu atat cu surle si trambite cat mai degraba cu chitari si rock and roll, intr-o astfel de capela.

            (de aici)

            In Las Vegas ideea de entertainment este prezenta in orice activitate. Pe principiul “Daca tot ne casatorim, de ce sa nu facem fun de chestia asta?” Las Vegas este locul de pe pamant unde te poti casatori cat ai zice “peste” la o “Wedding Chapel“: nu ai nevoie de teste de sange, ci de un act de identitate si de 60 $.

            Cei mai multi divorteaza la fel de repede cum se casatoresc asa ca nu e de mirare ca Las Vegas-ul mai detine un record: aici se inregistreaza cea mai mare rata a divorturilor din SUA.

            Revenind la impresia pe care mi-a lasat-o mie orasul, in afara de aceea de kitsch de dimensiuni gigantice, cred ca mintile fierbinti ale responsabililor cu PR-ul vor sa induca ideea de loc al desfraului si opulentei. Pentru ca cei mai multi bani se fac aici din gambling, celor care vin  sa isi incerce norocul (si averile) la jocuri de noroc li se ofera ocazia sa isi incalzeaza mana imediat ce pun piciorul pe pamantul rosu al Nevadei:  pot juca ruleta inclusiv in aeroport! Apoi, sunt invitati sa fie purtati intr-un tur al orasului intr-o limuzina. La urma urmei, ce inseamna 75$ pentru cineva venit sa se simta cateva zile ca Elvis sau Bugsy? (foto 2).