coolnewz about hot thingz

(prima parte aici)

(foto)

ÎNSCRIEREA

Pasul următor constă în înscrierea propriu-zisă. Odată decizia luată, părinții se duc cu carnețelul de note și recomandarea de la învățător în dinți la gimnaziul ales. Bineînțeles că pe buzele tuturor este întrebarea: ce se întîmplă dacă al meu nu mai are loc acolo. Criteriile de selecție de la gimnaziu la gimnaziu în cazul în care numărul de doritori depășește numărul de locuri este destul de confuz, mai ales pentru cineva venit din România unde „treapta I” era un lucru foarte clar si bine definit!

Cu excepția cîtorva clase speciale, fie bilinguale (engleza sau franceza), fie de arta sau muzica (și asta numai la anumite gimnazii!) conducerile acestor școli afirmă că nu încurajează elitismul și regula de bază este apartenența la un gimnaziu sau la altul în funcție de domiciliu. Prin urmare tuturor copiilor care au primit recomandare de la școala primară pentru a continua la nivel de gimnaziu trebuie să li se acorde loc măcar la gimnaziul cel mai apropiat de casa părinților. De aici rezultă însă o concluzie foarte interesantă cu privire la nivelul gimnaziilor în Germania:

• valorile sunt mult mai uniformizate, diferența între cel „mai bun” și cel „mai puțin bun” gimnaziu este relativ mică.

• Consecința următoare este că nu prea ai cum să dai greș cam oriunde te-ai duce, ceea ce se reflectă într-un nivel de stress relativ scăzut al părinților. (Evident, nivelul de stress scade numai odata ce ai realizat cum funcționează sistemul și numai dacă nu e vorba de copilul tău! )

COERENȚA SELECȚIEI

Multă lume își pune problema „bine, bine, dar dacă nota 10 la o școală corespunde cu nota 8 la altă școală?!” Altfel spus cum se ajunge la acel numitor comun care să dea siguranța că toți copiii sunt evaluați cu aceeași unitate de măsură?! Aici aș reveni la ceea ce am spus la începutul articolului, adică ieri, și anume permanenta nemulțumire referitor la sistemul de învățămînt. Una dintre critici era că vai cît de stresați sunt copiii români care trebuie sa treacă printr-un examen destul de greu la admiterea în clasa a IX-a. Ei bine, voilà, unul dintre motive (și deloc de neglijat) este fix acestă nevoie de obiectivitate. Totuși se pare că în Germania sistemul funcționează destul de corect. Ce mă face să cred asta? Faptul că, la limită, pot exista clase din care nici un elev nu primește recomadare pentru gimnaziu. Cu alte cuvinte poți fi cel mai bun din colectivitatea ta, însă dacă nivelul tău nu este corespunzător gimnaziului … nu te duci acolo!

BANI

O altă întrebare ce a apărut în comentariile la prima parte a articolului a fost referitoare la bani. Răspunsul este că învățămîntul gimnazial de stat, asta presupunînd ceea ce înseamnă în România pînă la nivel de bacalaureat, este gratuit. Iar școlile de stat sunt școli pe care te poți baza, deci nu se impune să-ți trimiți copilul la o școală particulară ca să învețe ceva carte. Însă există, bineînțeles, și școli (gimnazii, școli de meserii) particulare despre care vom vorbi poate altă dată.

Desigur că atunci cînd spun „gratuit” mă refer numai la școlarizarea în sine, nu mă refer la masa de prînz sau la programul „after-school”. Masa de prînz se plătește (între 3 și 4 euro pe zi, și doar dacă părinții doresc ca odraselele să mănînce și o masă caldă) în timp ce supravegherea dupa școală se plătește numai în măsura în care copiii își fac lecțiile cu personal autorizat (nu cu studenți care lucrează pentru propria practică pedagogică).

E PREA DEVREME?

Are loc oare prea devreme această triere a copiilor? Ar putea fi un punct de vedere și în mod sigur este un cal de bătaie pentru criticii întotdeauna prezenți ai sistemului. Pe de altă parte copilul este scutit de emoțiile „treptei” avînd în vedere că părinții sunt cei ce aleargă, iau notițe, se informează, își bat capul! În același timp nu avem de-a face cu un drum cu sens unic. Dacă elevul repartizat la gimnaziu nu face față, atunci la sfîrșitul clasei a V-a poate să se întîmple o „retrogradare” la un nivel inferior. Și, din fericire, tranziția este valabilă și în celălalt sens în orice an.

Deși formula perfectă este poate greu imposibil de găsit, probabil că ingredientele unei funcționări corecte a întregii mașinării sunt dorința de a învăța a copiilor, realismul părinților, corectitudinea și obiectivitatea învățătorilor și a profesorilor.

De cînd mă știu lumea se plînge de sistemul de învățămînt din România indiferent de regim, indiferent de nivel. Pe vremea «odiosului» îmi aduc aminte că, trăgînd cu urechea la discuțiile dintre „cei mari”, auzeam tot soiul de critici care mie, ca școlar, îmi dădeau speranțe ca e vina lor că nu iau numai nota 10. Mai apoi șirul criticilor s-a întețit cu fiecare val de „reforme” și slavă Domnului, am tot avut parte de ele în ultimiii 20 de ani, venite chiar și sub formă de tsunami. Pe măsură ce timpul a trecut am constatat că de fapt subiectul „școală” este unul dintre acele domenii în legătură cu care părinții și profesorii de pretutindeni, invariabil, se plîng! Am avut surpriza să constat asta și în micuța și bogata Elveție, mai apoi în nu-atît-de-micuța Americă și, ce să vezi, chiar în Germania!

În ultimele săptămîni am vizitat multe, dar multe școli! De ce? Păi de nevoie, desigur ! Avînd în vedere că unul dintre copii este la sfîrșitul primilor 4 ani de școală și este pe cale să treacă prin primul moment important din „cariera” unui școlar, un moment similar clasei a VIII-a din România cînd trebuie ales pasul următor, în acest caz – gimnaziul.

SELECȚIA DUPĂ 4 ANI

La sfîrșitul clasei a IV-a se încheie de fapt un prim ciclu de triere. Povestea începe de fapt încă din clasa a I-a. La sfîrșitul fiecărui an elevul primește o caracterizare făcută de învățător, iar în clasa a III-a primește primele note însă sub forma unor calificative (excelent, foarte bine, bine, suficient). Abia în clasa a IV-a apar notele adevărate. Undeva pe la mijlocul clasei a IV-a părinții așteaptă acasă cu sufletul la gură carnetul cu notele pînă în acel moment împreună cu recomandarea unui consiliu profesoral pentru viitorul copilului, recomandare care în mod evident ține cont și de note. Consiliul profesoral este format din învățător și alți profesori prin mîinile cărora a trecut elevul, de exemplu profesori de franceză, religie sau sport.

Care sunt alternativele în urma acestei recomandări?

• Cei mai buni copii se duc la ceea ce se cheama „gimnaziu“.
• Al doilea nivel se numește „școala reală” (Realschule)
• Cei cărora nu prea le-a plăcut să citească și să socotească vor merge la „școala principală” (Hauptschule).

Numai una din aceste trei opțiuni se găsește pe recomandarea învățătorului! Astfel că părinții nu-și pot trimite odrasla la gimnaziu dacă nu a dovedit deja ceva aplecare spre învățătură în primii patru ani de școală.

CEREREA ȘI OFERTA

De aici înainte mă voi referi doar la acest nivel al gimnaziului, așadar acolo unde se duc copiii din treimea superioară conform ierarhiei din școala primară.

De pe la mijlocul lui ianuarie gimnaziile încep să iasă pe piață cu diferite oferte. În primul rînd se organizează la nivelul întregului oraș un „tîrg” unde fiecare gimnaziu are un stand la care părinții pot lua un prim contact cu fiecare ofertă. Mai apoi, pe parcursul a două săptămîni în luna ianuarie, gimnaziile organizează seri de informare unde părinții primesc detalii în legatură cu ce-i așteaptă pe ei și pe copii în următorii 8-9 ani.

În mod evident există o programă unică în sensul că la sfîrșit fiecare elev trebuie să aibă un set de cunoștințe indiferent ce gimnaziu a ales. Diferențele între gimnazii se regăsesc în amănunte cum ar fi oferta limbilor străine ce se pot studia. Unele gimnazii încep cu franceza din clasa a V-a, altele cu engleza. La unele ai posibilitatea de a începe mai tîrziu spaniola, la altele italiana. Sunt unele la care se studiază greaca veche si latina pe post de limbi străine și în mod surprinzător au destui mușterii.

Unele gimnazii organizează clase bilinguale unde cîteva materii gen geografia și muzica se studiază într-o limbă străină și există un număr de ore de limbi străine în plus față de clasele „obișnuite”. Prin urmare copiii respectivi sunt aleși astfel încît să poată duce acest număr suplimentar de ore. Pe de altă parte un astfel de profil îi scutește (parțial) pe părinți de problema ulterioară „oare unde să-mi mai dau copilul?!” pentru că știm că unii dintre noi vrem să ne înfundăm copiii și cu balet, și cu limbi străine, și cu matematică, și bineînțeles cu ceva sport. Ah, era să uit, e bine să știe și un instrument-ceva …

Un alt punct important în oferta gimnaziilor este și supravegherea copiilor dupa terminarea orelor de clasă. Și aici părinții sunt sensibilizați de exemplu de supraveghere pînă la ore cît mai înaintate din după-amiază pentru a le da și lor timp să revină de pe unde prășesc ei, supraveghere eventual dublată de asistență pentru temele pentru acasă. Care asistență poate fi gratuită în caz că este acordată de studenți ce-și fac practica pedagogică sau contra cost dacă este acordată de profesori din gimnaziu.

Un alt punct important este masa de prînz unde deși nimeni nu ar recunoaște, toți se uită dupa bun, ieftin și mult. Unele gimnazii au cantină proprie, altele primesc mîncare gătită de la diferite cantine din oraș cum ar fi cantina centrală a universității sau cantina spitalului universitar.

După ședința de informare fiecare gimnaziu organizează o zi a porților deschise cînd părinții numără îngrijorați cîte microscoape sunt prin laboratorul de fizică, cîte coarne de cerb sunt în cel de zoologie, ce terenuri de sport sunt în curtea școlii și în general dau o tușă finală schiței din capul lor cu privire la gimnaziul respectiv.

(Mîine – Partea a II-a)

traducere aproximativă proprie. Sugestiile sunt binevenite!