coolnewz about hot thingz

Ne revoltăm împotriva falsului post, protestăm împotriva iepurașilor care nu ar fi un adevărat simbol al Paștelui, detestăm fățărnicia care întotdeauna este a „altora”, criticăm biserica pentru că ar profita de credulitatea vulgului, strîmbăm din nas cum că ne stă gîndul numai la miel și cozonaci, spunem că nu trebuie să așteptăm o anume perioadă a anului nici pentru a fi mai buni, nici pentru ne ține departe de carne.

Pe de altă parte ajunge numai să scot un pic nasul afară și din vînzoleala nebună din magazine și de pe străzi îmi dau seama imediat că toți ne pregătim de … Paște! Și atunci mă întreb: ce (mai) înseamnă pentru noi Paștele?

Și am să încep prin a mă scoate pe mine din ecuația numită „noi”. Pentru mine Paștele înseamnă tradiție și amintiri, ambele legate în primul rînd de familie și abia apoi, prin familie, de religie. Luînd-o în ordinea cronologică a calendarului ortodox, nu-mi aduc aminte de Postul Paștelui sau de prea multe vizite la biserică în perioada asta. Totuși bătrînii au avut grijă să-mi spună povestea lui Iisus cam în același mod în care am aflat despre Legendele Olimpului. Nu știu dacă modalitatea asta de „cunoaștere” intră la categoria „blasfemii”, dar eu simt că mi-a fost utilă! Desigur mi-aduc aminte de pregătirile din Săptămîna Mare, de frămîntatul cozonacilor pe care l-am preluat sîrguincios de două ori pe an, de vopsit ouă și apoi datul lor cu slănină ca să strălucească, dar și de mai puțin plăcutul șmotru cu spălatul geamurilor și bătutul covoarelor. Poate o fixație (trebuie sa vină Paștele ca să facem curat în casă??) dar mai apoi mi-am zis că ar fi mai frumos să mă gîndesc la asta ca la o tradiție venită de la bătrînii … bătrînilor: întîmpinarea unei sărbători cu casa „așa cum se cuvine”. Apoi da, seara Învierii de obicei la biserică, spectacolul greu de uitat al curții bisericii care în cîteva minute se umple de Lumină, apoi slujba poate de la un moment dat cam greu de suportat pentru puștiul care eram, în fine drumul spre casă plin de zeci de luminițe mișcătoare. Acasă lumînările luminau tremurînde masa pusă și se reflectau în ouăle lustruite cu sîrg, iar eu începeam întotdeauna cu strania (pentru unii) combinație de cozonac cu ou și muștar. De fapt pînă la o anume vîrstă în toată perioada asta obișnuiam să mănînc cozonac în loc de pîine! Apoi în prima zi de Paște știam că mă spăl întotdeauna pe față cu apa în care au stat un ou roșu și un ban de argint.

Acum? Acum poate e mai greu să ne adunăm chiar toți în jurul acelei mese, din motive ce țin de distanță sau de efemer, dar încerc în fiecare an să refac pentru altă generație atmosfera întipărită pe scoarța mea. Acum încerc (și prea puțin reușesc) să mă gîndesc la ce înseamnă Postul și deși știu că ar trebui să o fac zi de zi, măcar în perioada asta să-mi dau mai mult silința. O altă paralelă oarecum blasfemică, însă discuția asta îmi aduce aminte de cea cu Sf. Valentin: de ce avem nevoie de o zi specială pentru a face ceva anume? Bun, dacă mă iau cu ale zilei vîrtejuri în restul anului, măcar de două ori pe an să încerc! Da, cred că este un exercițiu bun.

Așa este deci … Paștele înseamnă pentru mine într-o bună măsură familia împreună, poate prietenii, și abia ceva mai tîrziu vine povestea Învierii. Na, că am intrat acum în altă încurcătură: cum aș răspunde la o întrebare care poate decurge în mod firesc de aici: care ar fi pentru mine diferența între Crăciun și Paște? Pentru că toată istoria cu reunirea familiei este la fel de valabilă și pentru sărbătoarea Crăciunului …

Pentru voi ce (mai) înseamnă Paștele?