Povești despre românii care cerșesc prin toate colțurile Europei și cu precădere la Paris am tot auzit de-a lungul timpului. Zilele trecute, aflîndu-mă la fața locului am avut ocazia să constat modificări importante față de acu 4-5 ani.
În primul rînd constat mult mai puțini cerșetori români în Paris. Poate că expulzările despre care am auzit cu toții în ultima vreme au produs ceva efecte. Dar locul lor, al românilor, nu a rămas nici pe departe gol. Cred că sărăcia extremă în care au ajuns mulți „de-ai locului” a produs o concurență deloc de neglijat și de aici o „dislocare”. Absolut fiecare stație de metrou își are „locatarii” ei. Oameni care au acolo un culcuș încropit din te miri ce, un sac de dormit răpciugos sau niște cartoane, o pernă, o căniță … totul pe 2 metri pătrați în spatele scaunelor de așteptare. Ca să nu-i mai pun la socoteală pe cei ce dorm pe coridoarele de corespondență între stații sau adăpostiți prin cine știe ganguri. Pe măsură ce te îndepărtezi de locurile turistice, de Luvru și de Cartierul Latin, de Montmartre și de Notre Dame, vezi o altfel de realitate a Parisului care nu are nimic în comun cu ceea ce numim „Orașul Luminilor”.
O întîmplare din metrou
Am avut o primă experiență imediat ce am ajuns la Paris, în metroul care ma ducea către hotel. Stăteam undeva pe un scaun din cele dispuse 2 cîte 2, față în față, toate ocupate, deci o comunitate ad-hoc formată din vreo 8 oameni. La una din stații se urcă și se îndreaptă țintă către noi o tipă la vreo 30-35 de ani, îmbrăcată foarte curat, chiar șic aș putea spune, un pic hippie-style, cu ceva eșarfe și zorzoane. Se apleacă pînă la nivelul nostru și cu 2-3 Bon soir-uri face un soi de captatio benevolentiae cu noi, asigurîndu-se că toți suntem atenți la ce are de spus. (Mie mi-a dat impresia că are treabă cu noi anume din tot vagonul ăla, și mai mult, că are ceva deosebit a ne spune.) Apoi trece la treabă: oare nu am putea să-i dăm vreo 4-5 euro, nu de alta dar îi este foame și ar vrea și ea să mănînce. La un restaurant! Pfuoai … îmi venea să împrumut tirada lui Dinică din Filantropica: păi bine tanti, dar mă iei așa, direct?! „Impresionează-mă, stoarce-mi o lacrimă … tu nu știi că mîna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!” Într-adevăr, nici unul dintre cei 8-10 oameni cărora li s-a adresat nu au băgat mîna în buzunar nici măcar pentru 10 centime. Coboară la prima stație.
Parcă tocmai pentru a confirma spusele lui Dinică, imediat ce coboară donșoara, în metrou se urcă un țigănuș pe care un ochi format îl recunoaște imediat de pe ce meleaguri vine. Și începe să cînte la vioară! Ba chiar realizînd că din cauza zgomotului nu se aude în tot vagonul, face eforturi și se strecoară printre călători continuînd să cînte. Cred că a strîns măcar 20 de euro. S’il vous plait-ul cu accent franțuzesc neaoș a luat clasă de la vioara țigănușului român.
Da! Și am mai văzut și alți francezi care nu știu meserie. Eu cred că toți ar trebui să vadă Filantropica sau măcar … măcar următorul moment antologic:
Related Posts:
Sunday, May 1st, 2011, 10:22 pm | 
Cool-TRAVEL-Newz | 
RSS feed
| 
Respond | 
Trackback
May 2, 2011 at 7:16 am
EI, astia ai nostri stiu sa supravietuiasca… in orice conditii, cu orice pret. Lectie invatata temeinic de generatii intregi. Cum sa atinga un asemenea nivel o ametita cu esarfa
May 2, 2011 at 9:09 am
Păi da, țigănușul avea nevoie de mai mulți bani decât amețita. Și știți de ce? Pentru că el e patronul restaurantului la care mănâncă aia. De-aia se și străduia mai cu foc.
May 2, 2011 at 9:11 am
văzusem pe undeva un filmuleţ despre puterea cuvintelor. dacă îl găsesc ţi-l aduc… contează să ştii să ceri, chiar dacă foloseşti exact aceleaşi cuvinte. iar nomazii romi se pricep la asta…
May 2, 2011 at 9:40 am
am auzit la Consiliul Europei discutia ca cersetoria sa fie omologata ca meserie. Nu stiu cat succes va avea, avand in vedere ca anumite state au interzis-o. Dar ramanand la comparatia dintre “ametita” ( sa ii dam drepturile de autor lui Cati, ca le merita
si tiganusul nostru cu vioara, pe bune daca nu necesita o … calificare si niste skills! 
May 2, 2011 at 9:35 am
Nu-mi dau seama daca s-a transmis comentariul meu sau nu, asa ca il repet.
Tiganii stiu sa ceara si fara cuvinte. Doi care cantau la vioara/acordeon in trenul spre Versailles, au facut bani buni fiindca au cantat foarte frumos si erau foarte ingrijiti, din cap pana in picioare: freza si pantofi stralucitori, camasi si pantaloni calcate “la dunga”, spalati si proaspat barbieriti. Am observat cum ii priveau calatorii, apoi duceau mana la buzunar…
May 2, 2011 at 9:58 am
Zina: si tipa de care povestesc era foarte curatica, sa stii. Dar nu a vrut “une piece”, a vrut direct vreo 5 euro. Si nu ca sa-si ia o bucata de piine, ci ca sa manince la restaurant. Bai, ma lasi?!
May 2, 2011 at 9:53 am
Nu era nimeni in spatele “ametitei” care sa filmeze scena? Poate turnau un film, documentar, ceva?!
“Cum sa NU cersim?”
Faza cu cum fumeaza milionarii, sau “la salariul asta tu iti permiti demnitate?”…etc..etc.. Cred ca ar trebui sa il mai vad o data, dar si de asta mi-e teama 
Citesc in wikipedia ca in Germania cersitul este ingaduit insa nu recunoscut ca meserie (ceea ce s-ar parea a fi cazul in India). Se discuta insa interzicerea cersitului intrucat statul asigura minimul de existenta fiecarui cetatean iar cersitul la copii, spre exemplu, duce la o integrare sociala deficitara a acestora.
In alta ordine de idei, Filantropica mi-a placut la nebunie. Cred ca mult timp nu m-am mai uitat la nici un film dupa aia “de teama sa nu strivesc sarutul”
May 2, 2011 at 10:03 am
Corina: il avem noi. Cere si ti se va da
May 2, 2011 at 10:07 am
coolnewz: n-auzi ca ii e frica?!
May 2, 2011 at 10:30 am
Ne-ai delectat cu Filantropica!
Nu ca m-as mandri cu asta, dar vezi ce lectie i-a dat hipioatei, tiganusul? Macar a zdranganit ceva, acolo…Of, pacat ca n-am vocatie (joke), ca mentori s-ar gasi!
In alta ordine de idei, iata un om fericit care tocmai a fost la Paris! Adica eu numai asa percep o revenire din Paris, insotita de o anume fericire! Soyez le bien(re)venu!
May 2, 2011 at 10:49 am
S-a ajuns la specializari la cersit, trist. Inca un pic si o sa scoata institutii educationale, dai master la cantat la metrou si spalat parbrize la stop.
May 2, 2011 at 11:22 am
Filantropica este filmul meu (romanesc postdecembrist) preferat… Adevarul este ca ne adaptam usor… suntem inventivi… Am scriso si in articlul meu cu la ce ne pricepem…
Cat despre tigani cersetori…ma bucur ca s-au mai imputinat…
May 2, 2011 at 11:58 am
Soacra: nu te bucura ca nu s-au evaporat.
May 2, 2011 at 12:19 pm
Băi, ce a-ţi mai căzut în extaz !!!
—-
Merita o scatoalcă după ceafă şi trimis la muncă.
E un fel de şantaj ce fac ei :
- Îmi dai ? Sau mâine vin şi te fur !
May 2, 2011 at 12:28 pm
kekee: un pic de efort totusi, chiar si pentru cerseala!
May 2, 2011 at 12:24 pm
La putoarea hippie îi spuneam că eu MUNCESC juma’ de oră pentru 5 euro – ea ce face pentru banii ăia ?
May 2, 2011 at 1:09 pm
Probabil nus-au evaporat ..poate sunt in Romania..dar aici nu se face ban serios din cersit. Nu are lumea sa le dea..
May 2, 2011 at 1:53 pm
@ rata
Păi atunci hai să admirăm şi hoţii, că şi ei transpiră şi-şi riscă libertatea.
ps.
Mai ales când fură de la tine
pps.
Nu mai erau pirandele cu fuste înflorate pe Champs Elisee ?
May 2, 2011 at 2:36 pm
kekee: comunicarea scrisa isi atinge limitele
Nu am avut intentia sa degaj admiratie pentru nici unul dintre ei.
pps: nu am vazut nici o tiganca., nici inflorata, nici sobra!
May 2, 2011 at 1:56 pm
La capitolul asta sunt de acord cu Kekee.
Asta pe langa…ca imi si plac tare mult…
May 2, 2011 at 2:20 pm
mie mi se pare corect: prestezi, meriti un banuc. si daca mai ai si talent iti dau doi banuti. asa vad eu lucrurile.
Mi-ai adus aminte de asta:
http://www.youtube.com/watch?v=_TRkKKMOdqo&feature=player_embedded
May 2, 2011 at 3:06 pm
Când am fo’ io, era plin, de pirande.
Cred că am văzut mai mult de o duzină, aşa, parcurgând Champs Elysee-ul de la un capăt la altul.
May 2, 2011 at 7:02 pm
aşa cum am promis, iată şi puterea cuvintelor:
- http://www.youtube.com/watch?v=Hzgzim5m7oU&feature=youtu.be
May 3, 2011 at 12:27 pm
Cersetoria este extrem de lucrativa. Dar este bine sa gandim ce se afla “in spate”, sa nu credem ca cersetorul este o entitate, el este doar “interfata”. Deci nu voi povesti despre “angajati” ci despre cei “angajatori”.
1) In intersectia de la “Perla” (eu sunt bucurestean) era o … aratare – nu am reusit vreodata sa-i disting sexul – care cersea printre masinile oprite la semafor. Nu spunea nimic … cand era frig se imbraca foarte subtire, cand era cald se imbraca foarte gros. Nu era “asta avea”, era gandita treaba.
2) In tramvai era prezent mereu. “Evolutia” in timp : mai intai erau 5 frati; apoi erau cinci frati iar parintii nu mai aveau de munca; apoi erau cinci frati, parintii nu mai aveau de munca si mai erau si bolnavi pe deasupra; apoi erau cinci frati, parintii nu mai aveau de munca si mai erau si bolnavi pe deasupra iar unul dintre frati avea SIDA.
Cand nu a mai mers asta, a aparut cu ceva nou care chiar “storcea” : “va rog, de caiete ca vreau s-io sa-nvat”. Gandita treaba.
3) Nu se mai “poarta” orice fel de poezioara anemica, cu versuri stangace, acum se recita “Luceafarul”. Gandita treaba.
Treaba gandita de “angajator”. Exista si “freelancers” dar grosul cersetorilor este “cu carte de munca” iar “angajatorul” poate da dovada de multa imaginatie.
Nu este admiratie, este un semnal ca lumea se schimba in permanenta iar in aceasta schimbare, de foarte multe ori, un loc important il are “degizarea”, inselaciunea in cuvinte si in actiuni. Incepand de la canale, la nivelul strazii si terminand cu etajul …
Trackbacks
May 2, 2011 at 10:15 am
May 2, 2011 at 10:59 pm
May 3, 2011 at 1:04 am
May 3, 2011 at 7:06 pm
May 3, 2011 at 8:27 pm