coolnewz about hot thingz

O zi oarecare de luni, ora 7 dimineata. Frau Schuster deschide usa gradinitei. Prima, ca de obicei. Isi aseaza cu grija haina pe umeras si geanta pe un scaun. “Unde or fi matura si farasul? S-a adunat ceva  nisip in hol de la neastamparatii astia mici!” Matura un pic in fata gradinitiei si deretica in hol. ”Pana vin copiii poate reusesc  si sa redecorez holul”. Se indreapta apoi catre birou unde isi verifica emailul…O noua saptamana a inceput!

Intrerup aici povestirea pentru ca, daca tot suntem azi la o gradinita, as vrea sa ne jucam un pic. Intrebare intrebatoare: Ce este Frau Schuster?

Tzz! Gresit! Nu, nu este femeia de serviciu ci…directoarea, sefa gradinitei unde alaturi de inca vreo 40 de copii incearca (de pe la 3 ani) sa invete cum e viata in Germania fata mea cu ochi albastri.

Si, dupa cum vedeti, prima lectie pe care o primesc copiii de la Frau Schuster este: “Harnicia fara fitze“

Recunosc ca stilul directoarei m-a fermecat inca din prima zi in care i-am incredintat copila. Chiar daca, ulterior, am avut critici cu duiumul la adresa felului in care decurg lucrurile la ea in …”gradina” ca sa nu spun ograda.

Asa cum se intampla in toate gradinitele de stat din landul Baden Wurtemberg, copiii sunt impartiti, nu pe varste, ci pe aptitudini care se cristalizeaza in timp. Exista o grupa de activitati reale (pentru copiii care au inclinatii tehnice), una de arta (pentru copiii carora le place sa deseneze, sa picteze sau prefera alte activitati creative) si o alta de teatru, in care micutii se costumeaza si joaca diverse roluri. In fiecare grupa sunt copii de la doi ani si jumatate, la sase ani.

Pentru inceput, copiii sunt la oricare dintre grupe insa, in timp, in functie de aptitudinile si inclinatiile fiecaruia, ei se coaguleaza in jurul unei educatoare care conduce grupa lor preferata.

Luni de zile am fost pe rand dezamagita, contrariata, indignata de cum inteleg educatoarele conceptul de educare si ingrijire a copiilor. Intre altele, faptul ca micutii dorm pe niste paturi inconfortabile (un soi de cadre de plastic cu o inaltime de doar 20 de cm si pe care este intinsa o plasa), ca a trebuit sa insist sa imi imbrace copila in pijama si sa nu o lase sa doarma la pranz in hainutele murdare de peste zi, si altele, si altele. Ca sa mai spun de faptul ca notiunea de serbare in care copiii sa mai spuna si ei o poezioara sa mai cante un cantecel sau sa mai danseze macar un vals (daca nu o invartita , nu exista!

Pornind de la ipoteza ca pentru cei mai multi dintre copii viata nu va fi un continuu spectacol, educatoarele nu se obosesc sa devina experti in serbari. In schimb pentru a-si face viata mai usoara tuturor pun mare accent pe educarea simtului raspunderii, a harniciei si a limitelor.

Intr-o zi am fost invitati la prima noastra sedinta cu parintii. Banuiam ca subiectul nu va fi fondul clasei sau poeziile pentru acasa. Intelegeti de ce! De altfel nici nu a trebuit sa facem exercitii prea multe de imaginatie, pentru ca am primit un flyer cu toate informatiile. Tema sedintei: “Grenzen setzen! Grentzen einhalten!” Adica sa le stabilim limite copiilor si sa avem grija ca ei sa le respecte!

La ora 20.00 punct, ne-am infiintat la gradinita. Guten Abend, Viellen Dank…si am intrat in subiect.

Technic vorbind lucrurile au decurs cam asa: ne-am impartit in 4 grupe, am primit cate un plic in care se afla o categorie a temei “SA STABILIM GRANITE SI SA LE RESPECTAM” si am inceput sa o dezbatem. In grupa noastra a trebuit sa gasim raspunsuri sincere la intrebarea “DE CE PARINTIII CEDEAZA CAND COPIII SE OPUN APLICARII LIMITELOR CHIAR DACA STIU CA ACESTEA LE SUNT FOLOSITOARE ?” (pentru ca, de fapt, asta e punctul slab al celor mai multi parinti)

Un tatic si-a asumat rolul de lider si a scris concluziile dezbaterii pe o foaie mare de hartie. Sigur ca toate mustrarile de constiinta pentru cat de nervosi, cat de grabiti sau fara chef suntem uneori au iesit la iveala asa incat foaia noastra de hartie s-a umplut incet-incet cu raspunsuri ca:

“Pentru ca parintii sunt:

• obositi
• pentru ca nu au timp
• pentru ca nu au rabdare
• pentru ca sunt nervosi
• pentru ca sunt grabiti
• pentru ca nu vor sa isi strice imaginea de “parinti buni”
• pentru ca sunt in public si le e jena de o eventuala “scena”
• si asa mai departe

Si, pentru ca e  mai bine sa ai mai multe idei de la mai multe capete, tot ce am produs atat noi cat si parintiii din celelalte 3 grupe pe parcursul a 20 de minute de brainstorming a fost pus laolalta pe un afis mare pe care ulterior l-am dezbatut impreuna cu invatatoarea si directoarea.

Am ajuns la cateva concluzii intre care cele mai importante ar fi ca LIMITELE sunt importante pentru ca le ofera copiilor protectie, echilibru si orientare in viata dar si pentru ca ii ajuta sa ii trateze pe ceilalti cu respect. Insa mie cea mai importanta, mai ales in raport cu o alta discutie recenta, mi s-a parut aceasta: stiindu-ti limitele vei avea in viata mai putine dezamagiri si conflicte.

Asa ca, la 3 ani, fata mea cu ochi albastri, in loc sa invete poezii si cantecele, invata ca are voie sa “cante” la pianul din holul gradinitei doar jumatate de ora pe zi, si ca daca nu mananca supa nu mananca nici desert. Pe scurt, invata ca totul are…o limita!

Cine stie, poate peste cateva zeci de ani, aflata in postura alba a miresicii din parc, va sti sa fie fericita pentru bucuria de a impartasi acele momente unice cu cativa oameni care ii fac viata frumoasa, chiar daca va face drumul de la biserica la starea civila intr-un VW si nu intr-un Maybach. Hoffentlich…