Archive for July, 2011

July 19th, 2011

Scuzati de expresie, “Pain in the ass”

by coolnewz

Ca sa intru direct in subiect: mi-am pierdut diploma de BAC. Nu ma indemnati sa o mai caut, greu de spus  in ce casa, in ce judet, in ce tara, pe ce … continent am ratacit-o! Nu-i, si gata!

Iar asta nu-i altceva decat “pain in the ass”, scuzati de expresie. Va trebui sa fac un duplicat. O intreprindere care ma va plimba pe toate culoarele absurdului administrativ romanesc!   Deh, prostia mintea-n traista se plateste.

Drumul e luuuung si cuprinde etapele:

1. Da tu, Coolnewzo, anunt ca ai pierdut diploma, in Monitorul Oficial- pretul anuntului 21 RON plus 1.60 RON pretul editiei Monitorului in care apare anuntul. Pentru asta  vorbeste tu, Coolnewzo, cu cineva din Bucuresti si roaga-l/0 frumos sa faca asta personal, la ghiseu, caci, ca in Romanika, treaba merge mai repede daca te are functionarul fix in fata, sa il intimidezi un pic, asa, cu prezenta ta impunatoare ori cu ochii tai albastri caprui.

Da, curiosilor, exista si varianta sa trimiti  prin posta cererea de publicare a anuntului. Dar atunci cand chiar pe  site-ul Monitorului esti sfatuit sa faci bine sa bati drumul la ghiseu daca vrei ca treaba sa mearga mai repede :) , poti sa ii contrazici si sa ii dai tu inainte cu era comunicatiilor, secolul 21 samd? Nooo! O iei la picior, si punct!

2. Dupa ce te vezi cu anuntul publicat in Monitor, du-te tu ,Coolnewzo, la LVA- Liceul Vasile Alecsandri din Galati, aka CNVA (a devenit colegiu intre timp) si fa o cerere la director sa iti elibereze un duplicat. Si pentru asta va trebui iar sa rogi frumos pe cineva, care va trebui ca in ziua aia sa sa nu treaca pe nici o canalizare cu 4 gauri si sa se fereasca de pisicile negre! Va avea nevoie de noroc sa il gaseasca pe director la birou si nu oricum, ci in dispozitia de a semna, daca se poate ;;) pe loc cererea.

3. Cu cererea semnata si cu anuntul din MO du-te tu, Coolnewzo, cand oi ajunge in Romania, la un notar unde sa declari, jurand pe rosu, ca ai pierdut diploma “in circumstante necunoscute”.

4. Cu Declaratia notariala pe proprie raspundere+MO+cererea aprobata la liceu, du-te tu, Coolnewzo, la Inspectoratul Scolar si mai fa si acolo o cerere in care iti exprimi aceeasi dorinta netarmurita.

Bun! Toata tarasenia incumba doua probleme coolnewziene:

I) Una de ordin personal, de nedumerire launtrica.

Pe noua mea diploma va trona o poza cu mine, cea de acum. Cu aceasta stimata doamna Coolnewz :) care am devenit de la terminarea liceului incoace. Adica va fi o diploma care va povesti cum fosta fetiscana care a fost stimata doamna din imagine :) a performat la examenul de BAC din anul 19toamna cu notele X- mate, Y- romana etc. …Ce romantic…  8->

II) Pe cererea catre MO trebuie sa scriu exact  cum se cheama actul pierdut, seria, numarul si anul de eliberare . Hai sa spunem ca, desi as cam vrea sa ma fac ca uit cat de mult a trecut de atunci :-D , mai tin minte anul. Dar numarul? Seria?

O sa spuneti: “pai intra pe site-ul liceului, cauta numarul de telefon, suna si le afla!” Pai ce credeti ca nu m-am gandit? Si da-i tu, Coolnewzo, si cauta pe toate motoarele de cautare “CNVA Galati”.

Dupa zeci de cautari in diverse combinatii de litere si cuvinte, a trebuit sa ma dau batuta: CNVA nu are pagina de internet.

Nici acum nu imi vine sa cred ca acest liceu- cel mai bun liceu teoretic din judet- care  a scos generatii de olimpici la mate si informatica (numai in 2011 vreo 300) si care se lauda ca  are 79 de calculatoare, 4 sali de informatica si o sala multimedia, nu se prezinta lumii pe web!

Si cand te gandesti ca in profesorii si elevii unor astfel de licee isi pune Romania sperantele pentru viitor …

(foto)

 

 

July 18th, 2011

Sportul regină ;)

by Ratatouille

(foto)

Primesc pe email o remarcă referitoare la fontul cu care sunt scrise pe tricouri numele jucătoarelor de la campionatul mondial de fotbal feminin. Cică ar fi așa-numitul „Comic Sans”! Și teoria conspirației merge mai departe cum că alegerea corpului de literă buclucaș este în concordanță cu aroganța cu care este tratat fotbalul feminin în Germania. Așa să fie oare? Și dacă ar fi … o fi justificat?

Mai întîi de toate văzînd atmosfera de pe străzi, chiar mi se pare că există un oarecare interes. Ceva stegulețe nemțești pe mașini și pe la ferestre, promoții de Campari (și nu de bere!!) pe la supermarket, stadioane pline și spectatori de vază (kanzelarina Merkel și președintele Wulff). Evident că poate mai identificăm ici-colo cîte o urmă de condescendență în discuțiile pe marginea subiectului. Dar pe de altă parte să nu uităm că a trebuit să așteptăm pînă în finala Japonia – US of A pentru a vedea un meci cît de cît frumos. Nici măcar la colegele lui Lahm și Podolski nu am văzut mare lucru, decît o serie îngrozitoare de luft-uri atunci cînd au fost eliminate de Japonia. Nu mă așteptam la niște jocuri de un mare angajament fizic, dar mă gîndeam că asta nu poate decît să vină în ajutorul fotbalului, să vedem un fotbal tehnic, cu driblinguri „în cabina de telefon”. N-a fost să fie … În afară de cîteva stopuri pe piept, la meciurile din grupe am avut de multe ori senzația că mingea se lovește de niște obiecte rigide. Loviturile de la 11 metri au spart orice statistici în domeniu, mingi degajate ca la rugby, șuturi „telefonate” și în consecință portari care se aruncă întotdeauna pe minge.

Totuși!

Părțile bune! Am scăpat măcar pe perioada acestui campionat mondial de privirile lacome care să îi dezbrăce din priviri pe jucători alde Roberto Baggio sau Paolo Maldini. Dar ce suntem noi, bărbații, doar niște obiecte de decor?? De consum?? Dar pentru ce erau băieții ăia acolo? Ca să fie luați drept niște bucăți de carne? Sau ca să fie admirați pentru cum joacă fotbal? :-D În fine … Fetele însă, mai ales dacă Japonia este pe teren, știu să ia taurul de coarne și să joace. Nu am văzut nici una din renumitele faze în care jucătorii cad la cea mai mică atingere și se tăvălesc pe gazon doar-doar se mai apropie cu cîteva minute de finalul jocului.

Apropo, în România s-a transmis finala dintre americance și japoneze, sau toată lumea a așteptat cu sufletul la gură Supercupa Steaua-Vaslui??

July 16th, 2011

Gazeta de perete – săptămîna # 28

by Ratatouille
  • Vlad lansează de obicei teme destul de controversate, însă săptămîna asta a atins o coardă mai sensibilă, mai ales pentru cei care au pe acasă un plod – doi. Motiv pentru care inițial i-am răspuns cum îi place lui, ceva de genul „da’ tu de unde știi, ai copii?” însă problema pe care o ridică, aceea de a feri copiii de contactul cu cuvinte pe care de obicei le numim „obscene” merită niște răspunsuri ceva mai detaliate. Cu atît mai mult cu cît, da, am văzut familii unde grija asta era practic inexistentă și cu toate astea copiii ăia nu au ajuns chiar să-i culegi din șanț. Așadar … „Dragi părinți”!
  • Să nu-mi spuneți că nu au fost zile … o-hooo-hooo, multe de tot … în care nu v-ați întrebat „oare azi ce mai scriu eu pe blog?” Nice abordează chestia într-un articol iar eu sunt un devorator al acestui tip de articole care-și găsesc originea în bucătăria internă a unui blog, în frămîntările zilnice ale unuia care „ține” un blog, mă gîndesc cu ușurare „uffff, mai sunt și alții!” și nu în ultimul rînd fur idei pentru viitor. Cum ar fi de aici!
  • Dana, freestyler-ă cum o știm, ne semnalează o expoziție de fotografie. Al cărei vernisaj a avut loc săptîmăna asta dar care mai durează pînă la mijlocul lui august. În București!
  • Dacă încă nu știți despre serialul de sîmbătă al Zinei, mă voi bucura că ați aflat de la mine și nu uitați să-i menționați asta :)) cînd mergeți să-i citiți episoadele! Serate muzicale în Bucureștii de altă dată din care pun aici două episoade: cel de săptămîna trecută și cel de săptămîna asta!
July 14th, 2011

Ratatouille – un băiat de zahăr!

by Ratatouille

July 13th, 2011

Poftiți la scorpioni! (că eu am zis ‘pas’)

by Ratatouille

Programul ultimelor săptămîni a fost, vorba olteanului, hectic, din care cauză am rămas cu multe restanțe în ceea ce privește blogul. Una dintre ele și poate cea mai importantă este o relatare despre peisajul culinar al Chinei. Sau, dacă am învățat ceva la capitolul ăsta cît am fost acolo, mai bine aș face să mă restrîng la Beijing pentru simplul motiv că din punct de vedere culinar China este extraordinar de variată. Și am avut ocazia să constat asta în cele cîteva restaurante, mult prea puține evident, în care am avut timp și €$€ inspirație să intru în 10 zile de excursie chinezească.

Mulți au fost dezamăgiți cînd le-am povestit că nu am mîncat nici scorpioni, nici greieri, nici așa ceva … ce mai dom’le, nimic deosebit. Ei bine, un sfat ar fi să o luați încetișor. În primul rînd că filozofia la o masă absolut obișnuită este cu totul alta față de cea cu care suntem obișnuiți noi, europenii în general. Nu poate fi vorba de o porție care vine în propria-ți farfurie, din care te îmbuibi numai tu! O varietate foarte mare de chestii diferite sunt puse în mijlocul mesei de unde fiecare se înfruptă într-o oarecare măsură „la comun”. Datorită folosirii bețelor mîncatul seamănă mai degrabă a ciuguleală pentru că, inerent, nu poți lua cantități foarte mari deodată. Desigur că dacă vrei și poți, adică nu faci scurtă la mînă mînuind bețele, poți să și înfuleci, dar în general ideea este fix invers. Numărul de farfurioare cu fel de fel de salate, sosuri, legume, cărnuri este direct proporțional cu numărul celor din jurul mesei așa că dacă te duci la o cîrciumă într-un grup mare ai toate șansele să guști cam din tot ce îți poate face cu ochiul din meniu. Masa durează mult, un excelent prilej de socializare, o atmosferă prietenoasă. Probleme apar cînd vrei să bei o bere pentru că cele mai multe sunt făcute pe măsura puterii de procesare a unui ficat asiatic, deci dacă are 3 grade poți să te declari norocos. Chiar și mărci internaționale precum Carlsberg sunt și în varianta chinezească. Pe de altă parte, încercînd de vreo 4 ori să beau vin, o singură dată am nimerit un vin … băubil! Nu vreau să generalizez, sunt niște impresii!

Pe cît de exuberantă este situația în timpul mesei principale, pe atît de brusc se termină distracția odată cu ultima îmbucătură. Desertul și cafeaua nu par a face parte din tradiția unui prînz sau a unei cine chinezești. Mi s-a întîmplat la restaurant unde și colegii chinezi m-au privit un pic contrariați … cam care-i chestia, nu pot să mă duc să beau după masă o cafea la Starbucks dacă într-adevăr nu mai pot?! Mi s-a întîmplat și la masa festivă a conferinței la care am fost unde toată lumea tot mai aștepta ceva … să se îndulcească, să se trezească …

La început ziceam așadar că am luat-o încetișor ca să am timp să înțeleg și să asimilez avalanșa de gusturi și combinații absolut noi. Pentru că eu sunt învățat să mănînc ananas la desert și nu în combinație cu ardei iute și castraveți, iar alunele fie cu bere, fie în prăjitură, nicidecum pe carne de porc! Asta ca să dau doar două exemple. Ce mi-a plăcut maxim a fost rața, care Roasted Beijing Duck este, pe lîngă desfătarea papilelor, un spectacol în sine. Dar rața este la fel de obișnuită precum porcul, puiul sau vita, aspect care nu a putut decît să mă bucure!

Alte impresii … culese așa, la întîmplare?!

  • Culorile vii din farfurie. Avînd în vedere că legumele sunt gătite foarte puțin, fie steamed – în aburi, fie stir-fried – la foc iute și date rapid printr-o undă de ulei, culorile se accentuează și nu ajung șterse precum legumele fierte și răsfierte pe care le știm atît de bine. Și nu în ultimul rînd, faptul că rămîn un pic crocante.
  • Grija pentru detalii, pentru prezentare. Dacă vă uitați pe pozele din reportajul foto veți vedea tot felul de sculpturi în diferite fructe, adevărate povești.
  • Mîncarea nu este atît de iute pe cît spune legenda. Dar înțeleg că depinde foarte mult de care parte a Chinei vorbim.
  • Ultimele 5 poze sunt de la una din numeroasele food streets din Beijing, locuri unde găsim tot soiul de ciudățenii. Printre cele văzute de mine, dar neîncercate, se numără frigărui cu scorpioni care încă mai dau din coadă, tot soiul de greieri și alți gîndaci, frigărui din căluți și stele de mare. Pe de alta parte nu văd ce anume ar putea fi gustos într-o chestie chitinoasă (cum altfel poate fi un scorpion??) care este dată cu un praf sărat și condimentat și apoi prăjită în ulei încins. Și nu în ultimul rînd, nu am văzut pe nimeni pe acolo care să pape așa ceva. I-am și spus vînzătorului că îi plătesc eu un scorpion și dacă îl mănîncă el, iau unul și pentru mine. M-a refuzat! Așa că am cîteva indicii să cred că majoritatea lighioanelor alea sunt puse acolo în primul rînd pentru marketing.
  • Am avut ocazia să văd tofu la el acasă. Arată ca o telemea bună de oaie, cel puțin așa mi s-a părut mie în poza 11. Dar … DARRRRRR … frații mei … miroase de-ți mută nasul! Și mai fac oamenii ăștia și un soi de supă cu tofu pe care și pe aia trebuie să o ocolești pe la cîteva străzi distanță!
  • S-a lansat pe youtube canalul coolnewz.info. :-D Nu prea știu cum stă treaba încă, dar știu că am pus un clip filmat pe Wangfujing Food Street din Beijing pe care vă invit să-l urmăriți! Mai găsiți și altele, dar ăsta e filmat de mine! ;)

July 12th, 2011

Miercurea fără cuvinte – Smokin’

by Ratatouille

revenire ;) ; Apus de soare; Timp; Hărnicuța; Zorele; Femeia; columbofila; Portul Turda :)) ; Liniște înflăcărată; Muzele; Mîț; Crocodil; Amintiri cu Kent; Bumbleberry tree; Pe birou; Estivale; MUST SEE!!!; la tigara … o cafea!; apusuri; Somnul de frumusete; De seara;

July 12th, 2011

Satul Bucuresti din Spania

by coolnewz

Cand in 2005 am ajuns, ca bursiera a statului american, pe aeroportul din San Jose, California, prima imagine familiara de care ochii mei au avut parte a fost cea a doua stegulete romanesti, din hartie, fluturand nerabdatoare :) .

Le tineau in maini Bonnie si Bill, familia de profesori care urma sa ma gazduiasca pentru primele 2 saptamani, perioada considerata critica pana noul venit trecea cu bine peste socul cultural, se dezmeticea, se pozitiona in spatiu, intelegea unde sunt grocery store-ul si universitatea si isi gasea propriul apartament.

Din diverse motive sederea mea s-a prelungit, asa incat in luna care a urmat am invatat ce inseamna America impreuna cu Bonnie si Bill.

Am impartit apartamentul din basementul familiei Brown cu Darija ;) ,  simpatica si “nanta” bosnica pe care v-am mai povestit-o la un moment dat.

Bietei Darija, ii fusese alocata o alta “hosting family”, o familie foarte moderna de lesbiene, care desi aveau copii o tineau tot intr-o petrecere si erau mereu … high! Se intelege ca avea sa fie un adevarat soc  pentru Darija, aflata la prima ei evadare din Balcani, un loc unde, familie = mama + tata. Plus liniste si seriozitate. Cam doua zile a  incercat si ea sa fie moderna, dupa care a cerut “azil” la Bonnie. Multe povesti sunt de spus din perioada asta, insa astazi va voi spune doar povestea Berlinului din SUA, locul de nastere al lui Bonnie, americanca de origine germana.

Una dintre cele mai frecvente curiozitati ale oricarui american atunci cand intalneste un nou-venit – iar Bonnie nu a facut exceptie – este legata de radacinile acestuia.

Pe mine m-a pus un pic la munca o astfel de intrebare pentru ca tot ce stiu e ca mama e din Neamt, tata din Barlad, ca bunicii lui s-ar fi refugiat acolo venind din Prahova unde ar fi avut o sonda de petrol. Si cam atat.

“Deci esti sigura ca sunteti romani, ca sunteti din Europa?” ma intreba insistent Bonnie, ca mai orice american pentru care “roots” insemna, de regula, alt continent decat cel american. Ce sa zic, desi nu aveam nici o dovada,  imi era greu sa cred ca ma trag din vreun neam de australieni sau americani iar variantele Asia si Africa sunt excluse :) ! Ma gandesc … :)

“Noi venim din Europa. Din Germania, mai exact!”, mi-a spus Bonnie si asa am aflat ca in in secolul 19, s-a produs o hemoragie masiva de nemti pe Pamantul Fagaduintei. Majoritatea lor au format comunitati masive in Missouri si Texas, unde, ca sa se simta cu devarat acasa, au infiintat chiar si orasul New Berlin (pe modelul satului Swiss din Tailanda). Aici avea sa vada lumina zilei si gazda mea, Bonnie.

“Mai stii germana?”, am intrebat-o. Mi-a spus ca dialectul pe care il vorbeau acasa era o combinatie intre germana si engleza si ca, din pacate, nu mai tine minte mare lucru. “La avion spunem de exemplu das Flugschiff (das Flugzeug in germana)”.

La biserica slujba era in germana, parintii, prietenii lor vorbeau germana si, saptamanal, editau chiar si un ziar in limba germana. Au urmat anii de scoala, parasirea Berlinului :) pentru Maryland, facultatea, si germana s-a dus ca un fum.

La vremea cand ascultam povestile ei despre implantarea nemtilor in Missouri si Texas, nu ma gandeam ca de fapt, acelasi fenomen se intampla cu romanii in Spania si Italia. Sigur, romanii nu gasesc un teren cvasi-viran (cum au gasit nemtii in America), fapt care le face viata un pic mai complicata.

Insa credeti ca ar fi imposibil sa taiem intr-o buna zi panglica satului Bucuresti din Spania sau Italia?

 

 

 

July 11th, 2011

Embargo la Hollywood

by coolnewz

Nu prea sunt adepta masurilor radicale, dar simt ca o astfel de decizie este “pe teava”. Ceea ce nu prea rimeaza aici este ca decizia radicala care pluteste in aer va fi aplicata unei activitati culturale: pregatesc un embargo filmelor hollywood-iene!

Am o prietena care nu mai pune piciorul in salile de cinema care proiecteaza filme americane dupa o serie de experiente dezamagitoare spre enervante care au culminat cu filmul TRON.  ”Nu mai vreau sa finantez cinematografia americana! Mai bune pun umarul la cresterea celei europene sau asiatice” mi-a spus.

N-am reusit sa o determin sa isi abandoneze hotararea nici pentru “The Kings Speech”, nici pentru “The Black Swan (ambele premiate cu Oscar) si nici pentru “The ‘Tree Of Life”, castigatorul Palme D´Or de anul asta care ii are in rolurile principale pe doi dintre cei mai dragi actori mie, Brad Pitt si Sean Penn.

Agasata de penibilul filmului nu am scris nimic pe blog despre “The Kings Speech”. Pe bune, la cati oameni interesanti, cate evenimente fabuloase a trait planeta asta sa faci un film despre un monarh a carui mare calitate a fost ca a reusit sa citeasca discursuri fara sa se balbaie? Asa, si?

Despre Black Swan, am scris aici, nu ma mai repet.

Iar despre filmul pe care l-am vazut sambata … :) , ce sa spun …  O realizare de exceptie! :-O .

Actiunea- daca putem spune ca acest film (despre care sunt sigura ca se vor gasi multi care, pacaliti de muzica, imagini si atmosfera absconsa, vor spune ca e o mare realizare “artistica” :) a avut vreo actiune: anii 50, o familie tipica acelor vremuri in care capul familiei, Brad Pitt, sustine financiar familia iar ea, Jessica Chastain, creste cei 3 baieti ai cuplului. Unul dintre baieti moare, moment de la care cam jumatate de ora  pe ecran se deruleaza imagini prelucrate pe calculator: caderi de apa, paduri, eruptii de vulcani, cascade, explozii, diviziunea celulara, sangele circuland prin artere si chiar … 2 dinozauri :-?? !! Dinozaurii au aparut pe o muzica culta, viori si piane cantau frenetic, iar eu marturisesc ca am inceput sa rad si am tot ras asa, pana au disparut dinozaurii din raza mea vizuala si de pe ecran! Funny!

La primele imagini priveam admirativ catre ecran, incercam sa atribui o semnificatie filozofica soarelui care patrundea printre frunzele copacilor sau diviziunii celulare, ma rog, oamenii pierdusera un copil, un alt fiu, cel mare, trecea prin perioada delicata a pubertatii… Hai, daca chiar vrei, poti sa cauti sensuri in niste imagini. Dar imaginile nu se mai terminau! Tot asteptam sa se reia povestea, sa intelegem in ce sens se conduce actiunea … Nimic! Imagini, peste imagini! Cel putin 30 de minute!

In cele din urma firul se reinoada, dar totul e confuz, caci nu se intelege foarte exact cine e Sean Penn (baiatul cel mare al cuplului ajuns la maturitate, banuiesc…) si care dintre baieti a murit … O varza totala … Daca tot vorbiram de Sean Penn, omul face un rol de zile mari: nu scoate nici un cuvant tot filmul!

Muzica este o alta pacoste pentru pelicula in cauza. Nu stiu ce o fi fost in mintea regizorului Terrence Malick, o fi vrand sa dea bine la publicul cu staif, dar sa urmaresti o actiune care si asa este confuza avand in fundal  partituri simfonice grave, care imi aduceau aminte de Wagner sau Beethoven, este obositor!

Am iesit de la film plina de nervi, cu dorinta de a iesi la aer si a face ceva care ARE SENS. Chiar ma gandeam cat poate sa induca in eroare marketingul: il vezi pe afis pe Sean Penn, mai vezi si un trailer cu imaginile acelea superbe si nu te gandesti decat la o realizare de exceptie. Insa daca imaginile nu au o poveste in spate, daca se abuzeaza de ele- 30 de minute intr-un film de 2 ore e mult!- daca actorii joaca doar prin gestica si mimica fara ca povestea sa fie destul de explicita, ceea ce rezulta este un esec.

Una peste alta, combinatia dintre muzica, tacerea lui Sean Penn si dinozauri … ma determina sa pun  o vreme o pauza filmelor americane si sa institui un embargo la Hollywood. 9.50  euro pe bilet e prea mult pentru tzepele astea!

July 9th, 2011

Gazeta de perete – săptămîna # 27

by Ratatouille

Gazeta revine după o lungă absență motivată în fel și chip. Dar ne propunem să scriem în primul rînd de plăcere, iar dacă timpul ne mai strînge uneori în chingile lui … asta e … mai tăiem din sucursala neproductivă. ;) Ce-am mai citit pe bloguri? Este vreme de vacanță și asta se vede prin multe locuri. Lumea se plimbă la mare, la munte … traficul scade … Vedem poze frumoase, căpătăm idei de noi călătorii!

  • anditzu iar a plecat (între timp s-a și întors!), de data asta în patria-mumă Germania. A fost pe urmele Evei Braun la Kehlsteinhaus și ale ilustrului ei concubin și, tardiv, soț. Interesantă și excursia la salina dezafectată de la Bad Reichenhall cu continuarea la Königsee, la o aruncătură de băț de Austria. Last but not least, palatul Hellbrunn lîngă Salzburg este o altă idee de oprire la un moment dat în drum spre patria-mumă România. Tot aici, ne spune anditzu, puteți retrăi cîteva scene din „Sunetul muzicii”.
  • psipsina se întoarce din Grecia cu o poveste despre miere și fistic împachetate în foi subțiri de le zice baclavale, cu o poveste despre cum, cu un gyros în mînă, sta și se uita pe furiș peste „poarta spre agio oros cel interzis femeilor”.
  • tot din Grecia ne aduce și Redsky imagini și impresii care m-au îndemnat să iau la puricat biletele de avion cu destinația Elefterios Venizelos Airport tooooocmai pentru mai 2012!! Deh … ca nemții … îmi fac planurile din timp! :-P Ah, și era să uit!! Tot Redsky ne povestește impresii de după!
  • și ȘLVC de pe Coasta de Azur ale cărei povești, povestiri, amintiri abia acum le așteptăm.
  • și asta ca să nu mai vorbim de Dojo despre care nu știu dacă se poate spune că este în vacanță … Ea nu mai știe ce să mai fotografieze la New York, însă ne încîntă din cînd în cînd cu poze frumoase ba chiar cu cîte un filmuleț, întețindu-ne dorul de Big Apple.
  • LATER EDIT: Gabi este și ea acolo de unde tocmai a plecat ȘLVC, adicătelea pe Coasta de Azur mai precis la Nisa. A trecut cu bine de Monaco :-D și urmează Antibes și Grasse. Se pare că a trecut de Menton fără să testeze limoncello :-D

Am revenit cu chef de citit și am și dat peste cîteva bloguri noi:

  • dacă nu mă înșel, la Dojo mi-a atras atenția Chaika. Așa că Dojo, păzea că îți iau cititorii!! merci pentru conexiuni interesante! :) Chaika pare că scrie din Germania așa că cine știe, poate va trebui să fac o secțiune nemțească la blogroll :) Pînă una alta dacă vreți să primiți ceva din Germania, luați de citiți aici!
  • un alt blog cu siguranță întîlnit la Dojo este al cuiva foarte decis … să plece! Și unde într-o zi mi-a atras atenția un articol cum că românii plecați ar vrea să revină. Vedeți motivele!

Și cîteva linkuri ce țin de bucătăria unui blog … pot fi idei bune, cine știe?!

  • tot la Chaika mi-a atras atenția o chestie foarte simpatică și utilă avînd în vedere ceea ce spuneam la începutul Gazetei referitor la timp și la chingile lui. La începutul fiecărui articol este o estimare cam cît durează să îl citești! În plus o recomandare de 3 plugin-uri a căror instalare sau nu pe un blog este un soi de dealbreaker în a cîștiga cititori fideli :)
  • V-ați pus vreodată întrebarea dacă trackback-urile voastre sunt utilizate„corect”? Un răspuns ar putea fi la Escu cu care am și avut cîteva schimburi de replici, zic eu, interesante.

Cam asta ar fi, vă urez un weekend super!

July 7th, 2011

Soc: Femeia paraseste (tiptil) cratita!

by coolnewz

Se ingroasa gluma, ar spune niste „ei” ;;) ! Până în 2015, femeile ar trebui să constituie 30% din conducerea de vârf a marilor companii din UE, cotate la bursă. Iar pana in 2020 40%. E o aspiratie, scrisa intr-un document votat saptamana asta la Strasbourg, de Parlamentul European.

Statele membre vor fi rugate doar o data cu frumosul sa le dea, PRIN LEGE femeilor ceea ce (statistic vorbind, dar in baza nici unei legi) pana acum le era (majoritar) rezervat barbatilor, si anume functii de conducere. (In limbaj popular sa le promoveze de la statutul de … gat la cel de cap. Doar stiti, se spune, de pilda, ca barbatul este capul familiei, dar ca femeia este gatul.)

Daca pana in 2020 statele membre nu vor adopta, pe plan national, legi care sa aduca proportia femeilor in functii de conducere (la privat, nu la stat) la 40%, acest lucru va fi impus printr-o legislatie europeana.

Sigur, se va tine cont de competenta si experienta, insa intre un barbat si o femeie avand acelasi nivel de competenta, se va opta, in 40% din cazuri, pentru „ea”.

Cum stam in clipa de fata? 10 femei din 100 conduc o firma si doar 3 au responsabilitati executive.

Raportul pe care l-am citit saptamana aceasta la Strasbourg spune ca numărul de femei în consiliile de administraţie creşte cu doar o jumătate de punct procentual pe an. Asta inseamna ca vor trebui sa treaca 50 de ani până când în sălile de consiliu vor fi cel puțin 40% femei.

De fapt, UE incearca sa aplice o reteta care s-a dovedit functionala. In Norvegia, impunerea prin lege a acestui tip de obligatie pentru companii a dat rezultate. Si, din ce inteleg, Franta, Olanda şi Spania ii calca pe urme.

Sigur, o astfel de initiativa de tip „fortare de mana” are o explicatie cat se poate de simpla: populatia europeana imbatraneste, iar statistic femeile sunt mai numeroase si traiesc mai mult decat barbatii. In plus, se pare ca, potrivit unor studii, firmele cu un procent mai ridicat de femei tind să funcţioneze mai bine din punct de vedere comercial şi financiar.

Dezbatem? :)

  1. Cum vedeti o selectie pe piata muncii in care, prin lege, sexul candidatului joaca un rol?
  2. Isi doresc oare cu adevarat femeile sa fie manager? Sau nivelul de stress al  unui astfel de job o indeparteaza de la natura ei feminina?
  3. Este de ajuns o astfel de lege pentru a atrage femeile catre functii de conducere fara alte masuri care sa se ocupe si de aspecte importante din viata unei femei cum sunt copiii si familia?

(sursa foto)