Cand in 2005 am ajuns, ca bursiera a statului american, pe aeroportul din San Jose, California, prima imagine familiara de care ochii mei au avut parte a fost cea a doua stegulete romanesti, din hartie, fluturand nerabdatoare 
.
Le tineau in maini Bonnie si Bill, familia de profesori care urma sa ma gazduiasca pentru primele 2 saptamani, perioada considerata critica pana noul venit trecea cu bine peste socul cultural, se dezmeticea, se pozitiona in spatiu, intelegea unde sunt grocery store-ul si universitatea si isi gasea propriul apartament.
Din diverse motive sederea mea s-a prelungit, asa incat in luna care a urmat am invatat ce inseamna America impreuna cu Bonnie si Bill.
Am impartit apartamentul din basementul familiei Brown cu Darija 
, simpatica si “nanta” bosnica pe care v-am mai povestit-o la un moment dat.
Bietei Darija, ii fusese alocata o alta “hosting family”, o familie foarte moderna de lesbiene, care desi aveau copii o tineau tot intr-o petrecere si erau mereu … high! Se intelege ca avea sa fie un adevarat soc pentru Darija, aflata la prima ei evadare din Balcani, un loc unde, familie = mama + tata. Plus liniste si seriozitate. Cam doua zile a incercat si ea sa fie moderna, dupa care a cerut “azil” la Bonnie. Multe povesti sunt de spus din perioada asta, insa astazi va voi spune doar povestea Berlinului din SUA, locul de nastere al lui Bonnie, americanca de origine germana.
Una dintre cele mai frecvente curiozitati ale oricarui american atunci cand intalneste un nou-venit – iar Bonnie nu a facut exceptie – este legata de radacinile acestuia.
Pe mine m-a pus un pic la munca o astfel de intrebare pentru ca tot ce stiu e ca mama e din Neamt, tata din Barlad, ca bunicii lui s-ar fi refugiat acolo venind din Prahova unde ar fi avut o sonda de petrol. Si cam atat.
“Deci esti sigura ca sunteti romani, ca sunteti din Europa?” ma intreba insistent Bonnie, ca mai orice american pentru care “roots” insemna, de regula, alt continent decat cel american. Ce sa zic, desi nu aveam nici o dovada, imi era greu sa cred ca ma trag din vreun neam de australieni sau americani iar variantele Asia si Africa sunt excluse ! Ma gandesc …
“Noi venim din Europa. Din Germania, mai exact!”, mi-a spus Bonnie si asa am aflat ca in in secolul 19, s-a produs o hemoragie masiva de nemti pe Pamantul Fagaduintei. Majoritatea lor au format comunitati masive in Missouri si Texas, unde, ca sa se simta cu devarat acasa, au infiintat chiar si orasul New Berlin (pe modelul satului Swiss din Tailanda). Aici avea sa vada lumina zilei si gazda mea, Bonnie.
“Mai stii germana?”, am intrebat-o. Mi-a spus ca dialectul pe care il vorbeau acasa era o combinatie intre germana si engleza si ca, din pacate, nu mai tine minte mare lucru. “La avion spunem de exemplu das Flugschiff (das Flugzeug in germana)”.
La biserica slujba era in germana, parintii, prietenii lor vorbeau germana si, saptamanal, editau chiar si un ziar in limba germana. Au urmat anii de scoala, parasirea Berlinului pentru Maryland, facultatea, si germana s-a dus ca un fum.
La vremea cand ascultam povestile ei despre implantarea nemtilor in Missouri si Texas, nu ma gandeam ca de fapt, acelasi fenomen se intampla cu romanii in Spania si Italia. Sigur, romanii nu gasesc un teren cvasi-viran (cum au gasit nemtii in America), fapt care le face viata un pic mai complicata.
Insa credeti ca ar fi imposibil sa taiem intr-o buna zi panglica satului Bucuresti din Spania sau Italia?
Related Posts:
Tuesday, July 12th, 2011, 8:22 am | 
Cool-stunning Romania-Newz | 
RSS feed
| 
Respond | 
Trackback
July 12, 2011 at 9:17 am
nu mi se pare imposibil, dar cum spuneai in america era teren viran, fara populatie prea multa sau cultura. eu as vedea mai degraba un amalgam intre ce este acolo si romani, desi parca mai usor as merge pe ideea ca vor fi asimilati
July 12, 2011 at 9:18 am
Esti minunata! Dar asta stiai, nu-i asa? Imi face o deosebita placere sa aflu vesti de la tine!
July 12, 2011 at 9:18 am
şi români au plecat mulţi în ţara făgăduinţei. chiar proprii mei bunici au stat în le havre privind vapoarele
iar în ţara făgăraşului aproape că nu este familie care să nu aibă rude prin america şi, mai recent, prin italia.
July 12, 2011 at 10:33 am
Cu globalizarea, tot ce-i posibil. Totusi, parca n-ar fi cea mai placuta localitate a tarii respective, nu?
July 12, 2011 at 12:59 pm
aham, mi-ai adus aminte ca pe 15 iulie aflu dac’am castigat la loteria vizelor
observi ca eu-s ontopic mai mereu, da?
ti pup, culniuzo!
July 12, 2011 at 1:06 pm
Pe langa Madrid e Coslada care se poate spune ca e o mica Romanie…
July 12, 2011 at 1:10 pm
pai parca arata o data de nu-sh ce sat din Moldova de unde plecasera mai toti in Italia, in acelasi loc, si mai in gluma, mai in serios, redenumisera (mai mult pentru ei, sper) localitatea cu numele satului moldovenesc. Luasera chiar si pe preot candva de tot in Italia, sa aiba pastor…
unicii nascuti la Cernauti, ii banuiesc a fi fost ucrainieni, mama nascuta in Romania, deci daca pur-sange, eu nici nu mai zic iar plozii mei sunt/vor fi nemtisori. Bine ca bunicul n-a mai apucat ziua asta ca tare ii ” iubea” pe nemti.
Cred ca emigrare de genul celei din sec 19 este mai greu acum. Insa lumea se misca si acum, dupa porniri inedite si cu rezultate surpriza-surpriza
Ce priveste “radacinile” mele
Ce-mi place la amalgamul asta de origini? Ca afirmatii de genul “Sunt mandru ca sunt roman/namt/etc” devin ilare. Le-am dezaprobat mereu.
July 12, 2011 at 1:25 pm
București nu știu sigur… poate vreo câteva alte orășele. :lol:
Poate totuși o să ne uimească românii.
July 12, 2011 at 2:24 pm
Corina: plozii?
July 12, 2011 at 6:20 pm
Ei, se poate pune de cate-un satulet gen ”Bucuresti” cam peste tot in Europa, cred. Recent, la Nisa, in vacanta mea de-o saptamana, am intalnit o multime de romani la munca cu acordeonul sau cu palaria in fata (ei stand ghemuiti pe trotuar), asa ca… de ce nu?
Trackbacks
July 12, 2011 at 10:20 pm
July 12, 2011 at 11:47 pm