Sfîrșit de august 2000
De pe aeroportul Otopeni plecau zilnic mult mai puține avioane decît astăzi. Biletele aparțineau încă epocii clasice – bilete de hîrtie de care trebuia să ai mare grijă să nu le pierzi. Scumpe! Pentru o călătorie cu avionul oamenii se îmbrăcau cu „hainele bune” pentru că, nu-i așa, prețurile triau clienții. În limbajul zilnic o călătorie în străinătate încă echivala cu o călătorie „în afară”. Sau „dincolo”.
Printr-un concurs de împrejurări în care noțiunea de „noroc” a jucat un rol decisiv, sfîrșitul lui august 2000 a însemnat momentul în care cu traista-n băț m-am hotarît să plec. Cu o întreagă viață plus cîteva cărți de franceză înghesuite în două valize (pe atunci companiile aeriene permiteau două bagaje gratis chiar la zborurile europene), cu viza de Elveția în buzunar și cu un amestec bizar de emoții și senzații m-am urcat în avionul cu destinația … Praga! Mda, pentru că după cum vă povesteam prețurile biletelor de avion nu erau de neglijat așa că am ajuns la Geneva într-o variantă mai ieftină, cu escală la Praga.
De fapt cred că nu poate fi vorba de o adevărată „decizie” de a pleca. Am fost probabil influențat de trendul de la acea vreme. Pur și simplu printre colegii mei, a pleca din România era … „la modă”! Cei mai mulți se preocupau de aspectul ăsta încă din primii ani de facultate, strîngînd ban peste ban pentru a-și da tot soiul de teste gen GRE, TOEFEL sau GMAT, iar imediat după licență toți cei care au vrut asta, au plecat, cei mai mulți dintre ei la una din miile de universități, mai bune sau mai puțin bune, din America.
Bucureștenii se dădeau duși mai greu. Statul acasă, la părinți, a amînat acel moment critic în care să fim nevoiți să luăm taurul de coarne. O bursă și o meditație și banii de o bere și chiar de o vacanță cu cortul erau, cel puțin parțial, asigurați. Totuși în anul 2000, cînd vorba cîntecului, „nu mai eram copii”, am dat cu taurul de pămînt!
Tu ai pleca din România? sau … Tu de ce ai plecat din România? sau … Tu te-ai întoarce în România?
(Planul pe săptămîna asta este un serial despre cum a încolțit și cum s-a concretizat ideea plecării! Stay tuned!)
Related Posts:
Monday, August 29th, 2011, 4:57 am | 
Cool- TOO SERIOUS-Newz | 
RSS feed
| 
Respond | 
Trackback
August 29, 2011 at 7:12 am
Grea, al dracului de grea, intrebarea ! Te gandesti la tine dar te gandesti si la ai tai (ca doar nu esti pui de cuc). Te gandesti la ce ai putea sa faci “dincolo” dar te gandesti ca si aici sunt multe de facut. Te gandesti ca “Ubi bene ibi patria” dar te gandesti si la patria ta (fara pic de gargara patriotica). Te gandesti la nebuniile facute cu prieteni de pe vremea pantalonilor scurti, zbenguiala cu fetele de pe vremea tuleielor si faptul ca asa ceva nu poate fi inlocuit dar te gandesti si la ce oportunitati pot fi exploatate “dincolo”, te gandesti ca “dincolo” exista o civilizatie pe care nu o vei gasi vreodata aici dar te gandesti si ca “dincolo” esti “strain” si s-ar putea ca asa sa fii toata viata … si uite asa, ai toate sansele sa mori intre galeata cu apa si gramada de fan.
Am “mers” mult prea departe aici pentru a mai putea pleca acum. Poate ca peste niste ani va fi altceva dar ACUM, nu. Si nu, nu m-as intoarce in Romania decat, poate, pentru a-mi revedea ceva prieteni si a depana ceva amintiri. Oricat de multa adaptabilitate as avea, nu as putea ramane aici fara sa imi intind nervii la maxim. “Dincolo” nu este miere si lapte dar sigur este mai “respirabil”.
Este aceasta atitudine o reflectare a pesimismului in legatura cu posibilitatea ca “noi” sa evoluam ? DA. Sau daca acest lucru se va intampla nu va mai fi in timpul vietii mele asa ca … ma lasa rece
August 29, 2011 at 7:58 am
As pleca oricand. Dar mai am chestii de rezolvat aici…
August 29, 2011 at 8:28 am
Escu: si dupa ce le rezolvi?
August 29, 2011 at 8:45 am
Pai…am plecat,m-am intors,probabil voi pleca din nou.
http://scorpio72.wordpress.com/2011/04/07/leapsa-3/
August 29, 2011 at 8:45 am
Glass: inteleg perfect ce spui si intr-adevar, cred ca ar trebui sa scapam (toti) de complexul de a nu crede altii ca ceea ce spunem este “gargara patriotica”. In ceea ce ma priveste, desi am amintiri pe care nu le pot uita referitoare la “vremea pantalonilor scurti”, vad cu ochii mei cum cei ramasi in Romania nu se intilnesc intre ei mai des decit o fac eu cu ei. Ba mai mult, cu cei cu care am ramas foarte apropiat (pentru ca inevitabil exista o triere) ma vad destul de des chiar si asa, de la distanta. Sigur ca daca distanta ar fi mai mare, si aceste revederi ar fi mai scurte si mai rare. Sau cu parintii! Nu ma vad mai rar cu parintii decit se vedeau ei la rindul lor cu parintii lor, separati fiind de numai 400km. Prin urmare argumentul prietenilor si familiei nu este unul foarte puternic, FARA ca asta sa insemne ca ei ar ocupa un loc putin important in viata mea.
August 29, 2011 at 8:47 am
Scorpio: new look!
Merci de link! Imi amintesc de articolul asta al tau!
August 29, 2011 at 9:13 am
@Ratatouille – poate este ciudat, cand vorbeam de parinti ma gandeam mai ales la un telefon dat in miezul noptii “Ii este rau lui tata” … si daca-s departe … Nu-i vad prea des dar vorbim in fiecare zi la telefon (asta se poate face indiferent de distanta) si daca este nevoie, sunt acolo (iar aici distanta conteaza).
August 29, 2011 at 9:17 am
De acord cu Glass&Iron, cuvânt cu cuvânt ! Desigur, fără zbenguiala cu fetele, că eu însămi mi-s din tagma fetelor !
August 29, 2011 at 9:38 am
Glass: da, ai dreptate. Totusi overall am senzatia ca poti fi mai de ajutor de acolo de unde iti este tie bine, decit sa-ti poarte tot ei tie de grija. Sau mie.
August 29, 2011 at 10:21 am
eu am avut ocazia sa plec intr-o excursie prin europa pe cand aveam 12 ani, deci la putini ani dupa revolutie. era prima mea plecare si in momentul in care am ajuns la viena, am fost atat de socata, incat am plans 2 ore. mi se parea ca abia coborasem din copac. lumea imi zambea pe strada, asa fara motiv. ma intrebau daca sa ma ajute atunci cand paream pierduta pe strazi. era fantastic de curat si aveau magazine de ciocolata! de atunci, in ciuda protestelor bunicilor, am decis ca voi pleca deindata ce “voi fi mare”. eu ma axasem spre franta si anglia, insa cu un an inainte sa plec l-am gasit pe B, asa ca am ajuns in germano-austria. intre timp am mai calatorit si descoperit si partile mai putin pozitive ale vestului, insa am ramas decisa sa plec. si nu am regretat pana acum niciodata decizia.
de cate ori revin in romania (ca. 2 ori pe an, cate o saptamana doua) ma dezamageste nu atat mizeria fizica, ci mai mult cea morala. atata marlanie si rautate ca te sperie. si de la an la an devine mai apasator. si exact d-asta nu cred ca ma voi intoarce definitv vreodata.
August 29, 2011 at 10:44 am
Da, as pleca si am si plecat din Romania.
Nu, nu m-as intoarce in Romania pentru ca nu as putea supravietui acum, acolo.
August 29, 2011 at 12:30 pm
Pentru mine e prea târziu să iau această decizie, am prea multe rădăcini în acest pământ ostil, dar dacă aş lua decizia de a pleca nu m-aş mai întoarce în veci!
August 29, 2011 at 12:53 pm
andreea: chiar asa? sa plingi?! Stiu ca si eu am fost impresionat, dar niciodata nu asta a fost sensul reactiilor mele!
August 29, 2011 at 12:55 pm
Grig: toti avem radacini intr-un fel sau altul pentru simplul fapt ca in Romania ne nastem si crestem. Pina la o anumita virsta cel putin. O anumita determinare tot iti trebuie pentru a smulge radacinile si chiar daca o faci mai devreme si teoretic radacinile sunt mai slabe, si tu ca indvid esti mai fraged, deci dificultatea este cam tot aia.
August 29, 2011 at 1:49 pm
@rat, da. poate am avut eu o copilarie mai cu lipsuri materiale si m-a “lovit” mai tare. dar la 12 ani, cand cu noroc vedeam un ou kinder de craciun si o portocala sau sa nu vad scuipati pe jos, a fost ceva suprarealist sa vad viena.
August 29, 2011 at 3:39 pm
Îmi place ideea ta de a scrie despre chestia asta. Mai ales că tu știi bine cum stau lucrurile și acum poți pune problema oarecum din fară, datorită trecerii timpului. Nu vorbești din entuziasmul dat de dorința plecării de mâine.
UIte, eu, deși am avut nenumărate ocazii de a merge la muncă ”afară”, am refuzat. Și mă încăpățânez în continuare să o fac. Într-un fel… nici nu mai știu de ce
August 29, 2011 at 7:20 pm
A; pleca… dacă mi-ar fi foarte… dacă chiar nu aș găsi ceva de muncă din care să nu pot trăi decent și pune și ceva deoparte. În rest… mie nu îmi prea dă ghes plecarea. Nici ca schimbare (că de la 400 de km mi-a fost greu… eu sunt genul de om pe care nu e bine să îl muți de unde l-ai pus), nici ca multe alte motive.
Dar dacă m-ar fi împins situația cu ușa, să fi vrut un domeniu de studiu și activitate unde nu se putea studia și profesa decent… probabil aș fi plecat, cu tot greul.
August 29, 2011 at 7:47 pm
Am plecat pentru ca asa au fost imprejurarile….sa zicem ca am trait o coincidenta care m-a facut sa plec
Si acum as pleca din nou (daca as mai locui in Ro) pentru ca nu ma pot acomoda unor trenduri…..si nu pot accepta niste mentalitati…..pe termen lung
Si pentru ca INCA nu exista egalitatea de sanse despre care se vorbeste
Un job bun se obtine si prin propriile forte dar un job bine platit…….se obtine (SI) cu o mica intreventie
August 29, 2011 at 8:40 pm
Ma leaga multe de tara asta ametita si fara perspective. Dar , de plecat, deja cam… plecam! In fiecare luna, in interes de job. Plus vacantele, cate doua luni pe an, numai in Europa. Lucram pentru clienti din strainatate in proportie de 60% si sunt cei mai seriosi. As pleca, dar nu oriunde. Numai in Europa de Vest sau Sud-Vest. Exclus tarile nordice. Da, as pleca. Odata …vom pleca. Interesanta tema si interesant modul in care ai ajuns acolo. Succes in continuare!
August 29, 2011 at 8:46 pm
Bogdan: am vrut sa fac asta si anul trecut dar din motive de blog prea “crud” nu am facut-o. Sa vedem ce-o iesi anul asta! Mai vorbim dupa o saptamina!
August 29, 2011 at 8:47 pm
Diana: cred ca te inteleg. M-am intrebat de multe ori, ok, acu dupa X ani, unde as putea sa lucrez in Romania. Posibilitatile se numarau pe degetele de la o mina!
August 29, 2011 at 8:48 pm
Hapi: ei … stim foarte bine ca un anume fel de interventii se practica peste tot …
August 29, 2011 at 8:49 pm
Mirela: intr-adevar, atunci cind esti conectat cu ceea ce numim “Vest”, parca si presiunea in sensul plecarii scade. Nu pot sti pe propria-mi piele, dar imi pot inchipui.
August 29, 2011 at 9:32 pm
rata, este o întrebare la care astăzi răspunsul este nu. e cam târziu să mă gândesc la o carieră în altă parte, câtă vreme mai am încă aici… de muncit. nu am plecat acum 20 de ani, acum… doar ocazional.
August 30, 2011 at 10:29 am
Nu se stie niciodata ce-ti rezerva viata, acum as fi inclinata sa raspund ca nu as pleca din tara. Curajul imi lipseste cu desavarsire si in plus nici nu cred ca m-as adapta cu usurinta printre straini.
August 30, 2011 at 11:21 am
as pleca 2-3 ani sa-mi fac un rost… adica sa strang banii necesari pentru o casa si o masina… in tara
apoi cred ca m-as intoarce. Nu stiu ce-mi rezerva viitorul asa ca e doar o variata momentan, dar asta dupa ce termin masterul(abia sunt anul 2 de facultate 
)
August 30, 2011 at 11:43 am
Pato: asa am zis si eu cind am plecat: ca string bani si ma intorc. Aiurea. Nici bani nu am strins,
nici de intors nu m-am intors!
August 30, 2011 at 12:19 pm
Nice: tot e bine ca mai lasi o portita deschisa
August 30, 2011 at 3:09 pm
Eu am plecat deja… Chiar daca e mai greu la inceput, nu regret. Am aproape un an si nu prevad o intoarcere voluntara in viitorul apropiat. Nu spun “niciodata” pentru ca nu se stie…
)
E frumoasa Romania, dar e doar o bucata de pamant de pe Terra. Eu nu m-am simtit niciodata neaparat roman, ci om pur si simplu… Daca nu as fi invatat sa vorbesc romaneste, ar fi fost o alta limba. Asadar, cred ca eu m-am nascut globalizata.
August 30, 2011 at 3:18 pm
belgianca: inteleg ce spui. Poate eu nu m-am nascut globalizat, dar cu siguranta imi place sa cred ca sunt intr-o oarecare masura un “cetatean al lumii”. Hai, bea un Kwak si pentru mine!
August 30, 2011 at 6:24 pm
Am avut ocazii, n-am plecat. Si nici d-acum incolo. Si nu are legatura cu varsta. Pur si simplu unii sunt legati de locul asta cu lanturi nevazute.
Trackbacks
August 29, 2011 at 7:52 am
August 30, 2011 at 2:01 pm
August 31, 2011 at 5:09 am
January 16, 2012 at 10:40 pm