coolnewz about hot thingz

Mă confrunt periodic cu o dilemă, problemă, întrebare: dacă eu am plecat din România acu’ 11 ani, ar mai trebui să am voie să votez? Evident, aici prin „eu” înțeleg de fapt orice persoană într-o situație similară.

Cel mai recent m-am lovit de chestiunea asta ieri citind un articol al Soacrei pe tema patriotismului. Articolul începe corect făcînd diferența dintre un patriotism constructiv, în care pui degetul pe rană arătînd cum stă treaba chiar dacă situația nu este tocmai roz, și un patriotism declamativ gen „Noi suntem români!” nesusținut de nimic în mod special. Spre sfîrșit apare o întrebare interesantă referitoare la patriotism și relevanța lui în contextul actual al globalizării.

Ceea ce m-a surprins însă a fost un paragraf referitor la „românii plecați în afară” ale căror eventuale sentimente pentru locul de unde au plecat sunt puse la îndoială din cîte înțeleg, din cauza „distanței”. Prima chestie pe care nu o consider OK este referirea în bloc, generalizatoare, la cei plecați. În al doilea rînd trebuie să spun că personal nu tînjesc la titulatura de iubitor de țară și asta în primul rînd pentru că fiecare se pare că înțelege cam altceva prin asta. Soacra dă exemplul caporalului Mușat, eu aș mai putea adăuga „Ecaterina Teodoroiu” … înțelegeți ideea. Ei bine, în sensul ăsta nu, eu nu-mi iubesc țara! Și de altfel, așa cum am menționat într-un comentariu la articolul cu pricina, cred că actele astea de eroism au fost superbe pentru timpurile respective, dar astăzi putem ajuta România într-o mie de alte moduri mult mai eficiente. Dar tot Soacra dă o definiție foarte simplă, concisă și într-o mare măsură corectă a patriotismului: să-ți pese!

Evident că intriga acestui articol provine din faptul că m-am simțit vizat. Nu personal, ci ca parte a unei categorii, aceea a celor plecați. Prin prisma definiției Soacrei s-ar zice că sunt un mare patriot Susțin ideea că „îmi pasă” prin faptul că de 11 ani urmăresc zilnic (!) presa în limba română, mă bucur pentru orice aspect care ne aduce mai aproape de ceea ce numim „Vest”, venirea curselor low-cost în România, desființarea vizelor, construirea fiecărui centimetru de autostradă și zău că șirul este foarte lung. Iar acest interes cred că este fără echivoc dovedit odată la 4 ani cînd mă duc la vot!

Așadar am ajuns la punctul nevralgic unde un comentator mă ia la rost în legătură cu dreptul de a decide. Nu neg că ar fi și ăsta un punct de vedere: ai plecat?! Sănătate, să ți se rețină pașaportul și drum bun și cale bătută! Pentru că nu-i așa? … dacă nu ai drept de vot, nu te mai numești cetățean. Nu se poate să fii 1/2 cetățean, doar cu pașaport dar fără drept de vot. Și la urma urmei nici nu ar fi ceva nou, chestia asta s-a mai practicat deci propun să ne asumăm responsabilitatea că semănăm cu ăia care au mai practicat minunea asta și … let’s do it! Și eventual să ne aducem aminte cînd apare o Hertha Muller sau un Palade că de fapt ăia au ADN de român (că pașaport nu mai au) și că uite cum suntem noi deștepți și dăm lumii premii Nobel!

Pe vremea lui Iliescu mulți se plîngeau că cei plecați nu au condițiile necesare pentru a vota, acum alții (sau tot ăia??) se plîng că diaspora votează prea mult. Una dintre metehnele noastre de a ne schimba pozițiile în funcție de niște preferințe de moment. Atitudine de copii supărăcioși care vor să schimbe regulile Piticotului atunci cînd pierd.

Nu vreau să continui discuția în spiritul „români plecați” versus „români rămași”. Ar fi o tîmpenie din motive evidente: nici unii, nici alții nu dețin vreun monopol. Votul meu cîntărește la fel de mult cu al oricui altcuiva. Odată aruncate în urnă sunt indiscernabile. Vreau numai să punctez cîteva opinii:

• este duminica votului și locuiesc în România. Pînă la secția de votare fac 5 minute pe jos. Dacă îmi aleg bine ora, în maxim jumătate de ora pot termina cu votul. RESPECTIV: este duminica votului și locuiesc în străinătate. Pînă la secția de votare fac 1 oră cu mașina. Cine este mai motivat să voteze?? Cel care își rupe jumătate de oră din ziua liberă, sau ăla care stă jumătate de zi pe drum?
• este perfect adevărat că cei care trăiesc în România „simt pe pielea lor” ceea ce se întîmplă. Da, sunt în miezul problemei, nu se poate contesta asta! Dar poate fi vorba și de o polarizare a părerilor? De o oarecare pierdere a obiectivității? Nu generalizez, dar mi se pare un scenariu perfect valabil. Pe de altă parte și cei plecați au acces la informare, ba chiar unii chiar se informează. Ca să nu mai vorbim de legătura cu cei rămași în România: prieteni, rude … care oferă informații „de pe teren”, asta pentru cei ce nu au incredere în ziare. Poate de multe ori putem aprecia o situație pășind ușor în afara ei. Poate faptul că nu mai suntem DIRECT afectați ne ajută să facem niște estimări mai exacte. Este imposibil?
• nu eu, ci tot soiul de statistici au vorbit ani la rînd de banii aduși/trimiși în România de așa-numiții căpșunari. Banii ăștia înseamnă pentru mine o formă de legătură cu țara. Fie că sunt bani trimiși la familia rămasă în România, fie că sunt bani cheltuiți în vacanță sau la construcția unei case … o formă sau alta de legătură cu siguranță există. Suficient cît să dea un drept de vot …
• Tot timpul ne uităm la „frații mai mari”, la diferite modele pe care le avem. Păi ia să vedem: un American plecat din US nu mai are drept de vot? Un neamț sau un francez nu mai are drept de vot dacă a plecat din țara lui??

Așadar … cînd să-mi depun pașaportul??