Au fost săptămîna trecută poveștile referitoare la prima trecere legală a frontierei de Vest, apoi adevărata destrăbălare în Italia și Suedia sfîrșitului de an 1999, ajungînd astfel la momentul în care mi-am spus: și eu trebuie să plec! Este un pic exagerat să pretind că a fost vorba de o „decizie”, mai degrabă mi-am spus „hai să vedem ce-o ieși!”
Să vedem deci ce a ieșit!
Limita pe care mi-am propus-o de la bun început a fost Europa. Pe de altă parte însă m-am aruncat cam la orice: laseri, astro-fizică, polimeri, you name it! Acum privind în urmă îmi dau seama că a fost un pic de inconștiență în treaba asta, însă noroc că au fost alții care să trieze în locul meu! 
Prin luna martie, după ce trimisesem pe puțin 100 de CV-uri, visul meu începea să prindă contur. Sau cel puțin așa credeam. Primesc în sfîrșit un email de undeva din Elveția cum că niște omuleți sunt interesați de ceea ce, credeau ei 
, știu eu să fac. Un interviu telefonic, o perioadă de așteptare destul de chinuitoare dacă-mi mai aduc bine aminte … do not contact us, we will contact you … chestii din astea! În cele din urmă – chiXXX!
Dezmăgit mergeam abătut spre casă. To(n)ți își luau zborul numai eu nu și nu! Intru în bloc, cu un gest mecanic adun ce era prin cutia de scrisori, intru în casă și văd un colț de plic ambalat într-un mod atît de cunoscut mie. În fiecare an, primăvara și toamna primeam chemarea pentru recrutare!! 
Pînă atunci o tot amînasem pe motive de facultate, de master etc … dar eram conștient că la un moment dat tot va trebui să îmi întrerup viața pentru 6 luni pentru a trece și peste această corvoadă. Iar dacă toate mergeau pe dos, de ce să nu fie această întrerupere acum?! Așa că m-am prezentat la recrutare cu gîndul să ocup unul din puținele locuri disponibile în acea primăvară a lui 2000. Pentru că în criza economică de atunci pînă și locurile în armată erau limitate. Am stat așadar ca păduchele în frunte susținînd pe tot parcursul procedurii de recrutare sus și tare că da, vreau să fac armata ACUM , care procedură era cu tot tacîmul: vizită medicală la p.l.-ul gol 
, inclusiv proba de privit la distanță 
, test de inteligență 
și psihologic 
… OK, se pare că îi convinsesem pe toți, mai ales că o groază de trupeți ca mine nu se înghesuiau deloc să meargă în cătănie așa că se pare că aveam totuși un loc asigurat.
Mă înfățișez deci la Dl. Comandant să-mi iau repartiția la UM 0XXX dedicată evident TeRiștilor, celor care făceau armata la termen redus (6 luni). Dl. Comandant mă întreabă scurt: Diploma?! la care abia am reușit să îngaim ceva … că am uitat-o acasă. Armata mea stătea să înceapă fulminant. Ce poate fi mai penibil decît asta? Mă simțeam, ditamai bărbatu’ ce urma să-și apere patria, ca un mucos de clasa I care și-a uitat caietul cu teme acasă. Dacă vii cu diploma în juma de oră, faci armata la Cîmpulung, dacă întîrzii mai mult, te trimit la Baia Mare! … mai șuieră Dl. Comandant printre dinți! Hmmm, la Baia Mare din București … not so funny! Am făcut stînga-mprejur, sau dreapta … sunt uituc după cum vedeți … am sărit dintr-un autobuz în altul, am intrat val-vîrtej în casă, l-am luat pe tata să mă ducă înapoi la Comandament cu mașina, era să uit (IAR!!) pentru ce venisem, deci diploma, am biciuit caii putere ai Oltcit-ului părintesc mai ceva ca Phileas Fogg … și am intrat în anticamera Dlui Comandant la fix 39 de minute după ce plecasem. Maramuuuuuu, here I come! and singin’ … you’re in the Army now ... Secretara îmi spune că pot intra, era minutul 43 al existenței mele … Dl. Comandant parcă beneficiase de un stress relief între timp că devenise muuuult mai simpatic. Băiete, poți să pleci, nu mai sunt locuri pentru tine! Vorbim la recrutarea din toamnă!
Mă simțeam ca un restanțier! Nici măcar în armata nu eram în stare să merg!
Mi-am băgat și anume … picioarele, am plecat în vacanța de Paște, m-am întors proaspăt peste 2 săptămîni. În cutiuța mea poștală zăcea, printre powerpoint-uri și alte prostii, un email stingher de la mai vechii mei prieteni elvețieni care nici mai mult nici mai puțin își recunoșteau greșeala ințială de a mă respinge și mă invitau la interviu!
- Două săptămîni mai tîrziu, cam cînd ar fi trebuit să mă prezint la UM 0XXX, mă urcam în tren cu destinația Lausanne, Switzerland.
- Peste alte cîteva săptămîni, la sfîrșit de mai, primesc acceptul să mă duc la doctorat 4 anișori.
- sfîrșit de august – plec!
That’s all folks!
Related Posts:
Monday, September 5th, 2011, 12:30 am | 
Cool- TOO SERIOUS-Newz, Cool-TRAVEL-Newz | 
RSS feed
| 
Respond | 
Trackback
September 5, 2011 at 8:44 am
Ce noroc ai avut….
September 5, 2011 at 9:09 am
Nu știu de ce, dar eu cred foarte mult în… întâmplare. În aceea care apare exact la momentul potrivit, când s-au copt condițiile necesare ca ea să aibă loc. Iar povestea ta nu e decât de natură a-mi confirma asta.
Bineînțeles că pentru ca aceasta să se ”întâmple” trebuie ceva mai mult decât să stai cu mâinile în sân și să aștepți, și anume: să acționezi în sensul celor dorite.
September 5, 2011 at 9:21 am
I-ai dat o bere, asa, din recunostinta, la nenea de la unitate care te astepta la toamna?
Sau macar o vedere sa-i fi trimis din Lausanne…
September 5, 2011 at 9:29 am
Corina: ntz! pentru ca sunt un nerecunoscator!
September 5, 2011 at 10:10 am
Misto cand poti asocia niste evenimente importante din viata unor detalii aparent nesemnificative.
September 5, 2011 at 10:18 am
Vlad: si cit ma mai batea taica-meu la cap “sa nu mai uit lucrurile in urma mea” …
September 5, 2011 at 11:46 am
ioooi, ai ratat cătănia la mustaţă?
îţi dai seama cum ar fi fost dacă trebuia să cari linguroiul cela după tine şase luni ca un baston de mareşal în raniţă? parcă te şi văd!
September 5, 2011 at 12:55 pm
Norocul vine celor care nu se asteapta. Frumoasa povestire.
September 5, 2011 at 2:16 pm
@silavaracald.. Tu crezi intr-un fel de karma nu?
September 5, 2011 at 3:08 pm
$ Soacra
Eu cred în cramă.
September 5, 2011 at 3:11 pm
kekee, unde ai fost pana acum?
Rata, au ras prietenii de tine ca nu te-au luat la armata? Cred ca nu te-a crezut nimeni la faza cu diploma ci mai degraba banuiau ca ai picat testul ..medical
September 5, 2011 at 3:28 pm
kekee:
am vazut la Ibanesti! La Ibanesti poti sa te pilesti, dar la Pilesti nu poti sa te ibanesti!
September 5, 2011 at 3:29 pm
Corina: le demonstram imediat ca nu e adevarat. Bateam 5 cuie in masa de nu se vedeau!
September 5, 2011 at 3:44 pm
OK, atunci sa croim o alta teorie conspirationista: cel de la incorporari a fost de fapt contactat si mituit salbatic de catre serviciul de informatii elvetian ca sa indaratniceasca intrarea ta in armata pentru ca astfel tu sa poti lucra la/pentru Large Hadron Collider
September 5, 2011 at 3:45 pm
Corina: ca sa ce?? sa INDARATNICEASCA??
September 5, 2011 at 3:45 pm
Ce bai, ai uitat romaneste?
September 5, 2011 at 3:47 pm
Am uitat sa zambesc strengareste. O fac acum:
September 5, 2011 at 3:53 pm
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.
September 5, 2011 at 3:59 pm
Corina: las-o balta! A ZADARNICI e ceea ce cautai!
September 5, 2011 at 4:01 pm
OK, atunci nu te cred nici eu ca n-ai picat testul medical!
September 5, 2011 at 4:38 pm
Corina: zadarnic esti indaratnica!
September 5, 2011 at 9:59 pm
Norocosule! Eu m-am chinuit 4 ani să o amîn şi în 2000 am terminat-o!
September 6, 2011 at 7:32 am
Încă se fac recrutări obligatorii?
Și eu am fost la câteva recrutări și chiar mi-au trimis și ordin de încorporare dar eram student. După un timp a devenit opțională și nu a mai trimis nimic.
September 6, 2011 at 7:46 am
Eu cred într-o vorbă din bătrâni: Dumnezeu le rânduieşte pe toate !
September 6, 2011 at 8:05 am
@Soacra & kekee
Karma, crama, acum chiar m-ați zăpăcit!
Deci, nici una, nici alta; pur și simplu ”întâmplare”!
http://www.youtube.com/watch?v=pRzZOfjoTGc
September 6, 2011 at 5:24 pm
vai… deci n-ai mai făcut armata?
eu am tot amânat-o pe diverse motive până ce nu a mai fost obligatorie
Trackbacks
September 6, 2011 at 5:45 am
September 6, 2011 at 9:00 am
September 6, 2011 at 7:02 pm
September 7, 2011 at 11:14 pm
December 30, 2011 at 10:59 pm