Citesc că respectiva emisiune se întoarce începînd cu luna noiembrie. Mă întreb dacă nu e prea devreme pentru asta? Sunt avocatul tăcerii în privința respectivului accident, fără păreri nici pro, nici contra, dar cred că și emisiunea respectivă ar trebui să „tacă” o perioadă. Dacă nu pentru alții, măcar pentru ea însăși. E prea devreme acum să vedem o emisiune de divertisment care se identifică prea mult cu unul din realizatori. Poate că ar (mai) avea șanse dacă ar mai lăsa un pic timpul să cicatrizeze treaba. Și oricum, cine o va realiza va avea nevoie de multă imaginație pentru ca lumea să nu mai vadă în fața ochilor coroanele de flori pe care scrie primatv …
October 20th, 2011
Nevermind …
Nu știu la voi, dar la noi în liceu era o luptă (ce părea că va fi eternă) între roacheri pe de o parte, și discari, depeșari, rapperi pe de altă parte. Din lupta asta au izvorît chiar și balade populare. Sau măcar două versuri care sună cam așa:
Fu*k the disco, fu*k the rest,
Heavy metal is the best.
Asta pentru a vă spune de fapt că nici o excursie la Seattle nu este completă fără a asculta poveștile despre Nirvana reunite la Experience Music Project Museum. După cum nici o astfel de audiție nu este făcută „cum-se-cade” dacă nu te duci acolo măcar puțin, și anume pilit! Hîc! Mi-am amintit de petrecerile la care ne bestializam (ceva gen poza 6) aruncîndu-ne unii în alții în mijlocul sufrageriei, efemer ring de dans (cică-cică …) la petrecerea dată de vreun nefericit ce probabil că a regretat multă vreme decizia de a-și pune casa la bătaie. Ca să nu mai vorbesc de babacii lui 
Cu aparatul în mînă am făcut talente, la unele poze chiar închipuindu-mi că prind cadrul ce exprimă Adevărul, altele culegîndu-le cu intenția vădită de a vă invita la o plimbare prin muzeu:
October 20th, 2011
Pi*ă-te că vine trenu’!
Dileme … Ies în seara asta la restaurant? Sau mai bine strîng ceva bani (la ciorap, la saltea … că băncile sunt downgraded de Moody’s) pentru a face something big anul viitor? Întîlnesc în fiecare zi dileme de tipul ăsta în care faptul că m-am decis într-un fel implică automat faptul că trebuie sa renunț la altceva. Și de fiecare dată mă frămînt între a alege plăcerea pe termen scurt sau o recompensă ceva mai îndepărtată în timp. Ce se întîmplă în tărtăcuță în momentul cînd trebuie să evaluăm o astfel de situație și să luam o decizie? Și probabil că nu este vorba numai de tărtăcuța mea, probabil că mulți – toți?? – aveți dileme similare. Ce anume ar putea influența o astfel de decizie? Cum să facem să alegem varianta mai înțeleaptă?
Nici prin cap nu mi-a trecut că răspunsul se află în lada de bere scoasă la rece pe balcon! Ideea-i următoarea: bei vreo 4-5-6 beri, cam de cîte are nevoie fiecare ca să se formeze o presiune zdravănă în vezică astfel încît să simți că „nu mai poți!!” și apoi te pui judecat astfel de cazuri spinoase, astfel de … dileme. Asta este o glumă numai pe jumătate: Cîștigătorii premiului IgNobel 2011 pentru medicină ne asigură că anumite stări „viscerale”, fiziologice precum foamea, frichi-frichi sau urgența de pșșșșșșșș pot afecta (sau influența) felul în care evaluăm anumite situații care nu sunt în legătură directă cu aceste stări.
Unul dintre teste a fost cel de mai jos. Vreo sută de „subiecți” testați după ce li s-a dat bere din belșug însă li s-a închis ferecat ușa de la budă către fericire, au fost puși să spună ce culoare are și ce semnifică fiecare cuvînt de mai jos.
(poza via)
Față de un eșantion cu omuleți … relaxați 
, ăștia presați de … urgență au fost mult mai capabili să spună corect ce culoare are fiecare cuvînt, însă au dat-o-n bară în ceea ce privește sensul fiecărui cuvînt în parte. Tu cînd privești tabloul de mai sus, ce-ți vine să faci mai întîi: să spui/recunoști culoarea, sau să spui/citești sensul cuvîntului pe care-l analizezi?
Un alt test a fost cel referitor la a lua o decizie ce ține de bani. Ceva de genul: primești 15 € acum sau 30 € într-o lună? Ați ghicit? Ăia care ardeau de nerăbdare să se … elibereze au fost în mod repetat mai înțelepți decît cei fără nici o problemă. Deci cum spuneam, soluția zace în sticlele de bere de pe balcon.
Iar dacă îți vine să rîzi de astfel de studii, atunci ești pe calea cea bună pentru că premiile IgNobel sunt cele care first make people laugh, and then make them think. Așadar după ce ai rîs, mai ai ceva de făcut, ok?
(Apropo de bere, io acum am altă dilemă: nu pot folosi soluția asta din cauza reality show-ului la care m-am înhămat …)
October 19th, 2011
Miercurea fără cuvinte – Catedrala din Köln – bombardament chirurgical
October 17th, 2011
Zana rachiului si pocalul de mustar
Pantilimon se întorcea de la depozit pe la aceeași oră, dar zilele se scurtaseră parcă mai repede decît în alți ani. În seara aceea abia își croia drum spre casă prin prima lapoviță clisoasă a anului, printre alți oameni grăbiți și cîini comunitari uzi leoarcă. Nu se gîndea decît la paharul de muștar cu fund gros în care-și punea rachiu în fiecare seara de 4 ori pînă la jumate și-l golea doar de 3 ori. Apoi, asa, ca prin vis, aparea Zana Rachiului cu chipul Saftei, care îl dezbrăca și-l învelea grijulie.
La ușa blocului Pantilimon formează absent la interfon: 021. Interfonul sună strident de două ori după care … Pantilimon tresare … o voce bărbătească răspunde răstit: „Care ești la ora asta, Grijania m****?!” Hm … Acasă nu trebuia să fie decît Safta! Sa se fi apucat Safta de lucruri necurate? “Stai, Pantilimoane. Uitasi de diez! Vai de capul tau ce te-ai ramolit!” Mai formează o dată: # 0 2 1, apasa OK și ușa se deschide! “Nu avea cum, dar nu avea cum ca Safta sa imi faca mie una ca asta? In-po-si-bil!”
Linistit, intră în casă. Imbracat si incalcat inca, da pe gat un pahar de rachiu. Căldura cu iz de mîncare din bucătărie și rachiul care și-a făcut pe loc efectul îi induc o stare de duioșie blegoasa. Se gîndea de cîteva zile să-i spună ceva Saftei, dar nu-și găsea cuvintele și-și dăduse singur ultimatum ca în seara aceea să rezolve problema. Ca niciodată, Safta îi umplu din proprie inițiativa paharul. Pe Pantilimon îl încercă un sentiment plăcut, dar pe de altă parte știa că paharul nu este umplut decît de 4 ori și golit numai de 3. Zana rachiului stie de ce ! Concluzia: nu mai avea mult timp la dispoziție.
- Săftico, știi ce zic io? întrebă el ca un școlărel în timp ce-și desfăcea acul de siguranță cu care era prins la gît paltonul.
- Ia zi Pantilimoane!
Pantilimon o găsea cochetă în seara ceea:
- Săftico, uite, io mă gîndeam că acu facem și noi doo-ș-cinci de ani de cînd ne-am luat … și să facem și noi o petrecere!
Acum că spusese ce avea de spus, Pantilimon răsuflă ușurat în timp ce Safta, după o secundă de perplexitate, întinse mîna către paharul de muștar plin pe jumate cu rachiu și-l dădu scurt, pe spate.
- Tu … tu vorbești serios, Pantilimoane?! Că de doo-j de ani tot uiți …
Pantilimon, emoționat, se juca cu sfoara ce-i ținea pantalonii. Safta, fata din popor, își reveni repede.
- Pantilimoane, îți fac o listă să te duci mîine la cumpărături. Îl rogi pe Cristache-al tău, dacă tot vine la petrecere, să meargă cu tine cu Dacia aia a lui la cumpărături. Și iei ce-ți zic eu.
Deodată Safta se întristă:
- Da’ în ce punem șprițu’ la 8 oameni? Că paharele noastre de cristal de Boemia de la nuntă le-i spart la barbut cu tovarășiii tăi ca să aruncați babaroasele …
Pantilimon, baiat căruia îi plac soluțiile ingenioase, își umflă pieptul lăsînd să se vadă tricoul cu SEPULTURA primit acu 7 ani de la fi-su, umplu paharul de muștar tocmai golit de nevastă-sa, îl goli dintr-o suflare, îl împinse pe masă în fața Saftei și zise:
- Unu! Și la lista aia a ta mai pune încă 7 borcane de muștar!
October 16th, 2011
Provocarea de sticlă și fier – rezultate
Unii/unele dintre voi nu au uitat de provocarea lansată de Glass&Iron și au lansat timid cîteva întrebări pe la începutul săptămînii trecute, dar, fete fine, nu au insistat! Pentru că mi s-a părut o provocare interesantă, am decis să-i dau curs și iată rezultatul:
A se compara cu asta!
Și nici nu avea cum să fie altfel cînd bucătăria din America vine cu particularitățile ei. Am spus intenționat „bucătăria din America” și nu „bucătăria americană”, avînd în vedere că multe feluri clasice au fost adaptate într-un mod inconfundabil. Cuvintele cheie ale bucătăriei dintr-un American Pub&Restaurant ar fi:
- thick – că este vorba de sosuri groase și grase, sau că este vorba de blatul de pizza care aproape că nu mai are nimic de-a face cu ceea ce poți mînca într-o trattoria italiană
- decandent – corelat cu chocolate cake, de 2 ori mai dulce și cu un gust de cacao/ciocolată de X ori mai pronunțat decît orice știam dinainte.
- double, triple etc – chestie pe care am remarcat-o de cînd a apărut McDonald’s în România. Hamburgerul e hamburger, însă curînd am învățat că mai bun decît un hamburger nu poate fi decît un … double-hamburger. Asta se aplică la aproape orice.
- crunchy, deep-fried – Probabil mai țineți minte abundența de pește proaspăt de la Pike Place Market din Seattle. Aș fi zis că pe la multele locuri unde se putea îmbuca ceva în jurul respectivei piețe este plin de preparate din pește proaspăt. Ei bine, cu greu găsești altceva în afară de pește dat prin pesmet și prăjit în ulei!
Și totuși! O vizită la un restaurant tipic american este un spectacol în sine. Deși poate că de obicei meniul își trage mai degrabă seva din junk-food ridicat la rang de artă, spuneți și voi dacă un aranjament precum cel de mai jos nu este un adevărat … show?
Revenind însă la provocarea despre care vorbirăm, mă gîndesc ca pornind de aici să fac un soi de reality-show pe tema evoluției greutății. Așadar … ne distrăm!! 
October 12th, 2011
Cine a cîștigat …
… jocul?
Pentru cine a deschis televizorul mai tîrziu, cititorii de coolnewz.info mai noi de 2 săptămîni 
, pentru cine a uitat sau pentru cine nu a știut niciodată, vă reamintesc rapid că pe perioada cît am fost pe drumuri am avut un joc în care eu trebuia să scriu articole de calitate pe blog, iar voi să comentați așa cum o faceți întotdeauna, numeroși și numeroase, spumos (era să zic spumoși și spumoase), dar mai ales rapid pentur că cine posta de 5 ori la rînd comentariul cu numărul 1, cîștiga.
OK, se pare că jocul nu a fost prea bine ales; Kekee că cică e prea greu … sunt sigur că se putea mai bine. Data viitoare! Cînd sper să „construiesc” jocul împreună cu toată lumea.
Dar pînă atunci trebuie să existe un cîștigător sau cîștigătoare, iar o astfel de decizie nu o puteam lua singur așa că a trebuit să aștept pînă cînd CEO și-a făcut ceva timp pentru o ședință de redacție. Nah … așa-i cool, unii sapa, alții cu mapa! Și din mapă au ieșit următoarele rezultate:
- cum coolnewz știe că nu-mi place să nu fiu băgat in seamă, sau cu alte cuvinte … îmi place să fiu băgat în seamă, a raționat în spiritul gîndirii ciuce că (poate) singura persoană care s-a străduit să cîștige trebuie răsplătită cu … ceea ce ar fi trebuit să ia cîștigătorul! . Așadar, un aplooooz vă rog pentru CO-ri-NAAAAA!! (fără link că n-are blog!)
- pe de altă parte jocului, atît cît a fost, i-ar fi lipsit cu totul suspansul fără o contribuție decisivă la comentariul numărul 5 al Corinei! Deci să chemăm ușurel pe a doua cîștigătoare: pis-pis-pis … iată intră PSSSSSSSSSIIIII!! (cu link că are blog!)
Premiile pot fi vizionate aici.
Cîștigătoarele sunt rugate să rămînă pe fir să ne dea datele din buletin pentru a le putea trimite premiul.
October 11th, 2011
Miercurea fără cuvinte – O coardă pentru fiecare
October 11th, 2011
Noi vrem femei!
Deci o gașcă de băieți a sărit de pe corăbii pe locul unde este azi Seattle și s-a pus pe tăiat lemne. Și-au făcut case, au mai chemat și alți băieți să-i ajute pentru că e rost de bani mulți și căpătuială. Numai că după o zi de muncă istovitoare acasă nu îi aștepta decît cel mult o sticlă de whiskey.
Acesta nu era un bar de gay. La vremea respectivă (în jurul lui 1900) barurile erau teritoriul exclusiv al bărbaților
Pronache nu era, iar de internet nici nu se punea problema. Pentru a avea o imagine a cît de bătucite de … muncă erau palmele lor este suficient să vă spun că raportul era de circa 10 bărbați la o singură doamnă. Numerele sunt destul de exacte avînd în vedere că au fost obținute în urma unui recensămînt comandat de administrația orașului. Numai ca respectivul recensămînt a mai scos la iveală un aspect care i-a pus pe gînduri: un procent enorm de femei erau croitorese. Sau cel puțin așa se declarau. Iar mai-marii orașului, americani pragmatici, nu reușeau să-și dea seama unde este rezultatul muncii atîtor … croitorese!? Motiv pentru care au „infiltrat” pe teren o echipă care să analizeze problema. După cîteva săptămîni de muncă istovitoare rezultatul „croielii” a fost clar.
Aici pragmatismul american intervine din nou: dacă femei n-avem – s-aducem! Așa că un domn pe nume Mercer a plecat către est, la Boston, de unde s-a întors cu un transport de femei numai bune de măritat. Inițiativa a fost un succes total iar Mercer s-a bucurat de un statut aparte în oraș. De altfel, fără neapărat vreo legătură cu operațiunea „femei pentru concitadini”, Mercer a fost și primul președinte al Universității din Washington (este vorba de statul Washington). Cu alte cuvinte primul președinte al Univ. Washington a fost un … proxenet!
Dar să revenim la „croitorese”. Pe lîngă cele multe care lucrau pe cont propriu, era și Lou Graham, sau Madame Lou care a ridicat meseria la rang de artă. Se spune că nici un bărbat din Seattle nu era cu adevărat bărbat dacă nu era în stare să poarte o discuție detaliată despre cum era decorațiunile interioare din stabilimentul de la Madame Lou. Ba chiar în perioada de glorie mai multe afaceri au fost încheiate aici decît în sediul primăriei! Diplomația de care a dat dovadă Madame Lou a devenit legendară, ea cunoscînd perfect faptul că afacerile trebuie făcute cu cap. A început cu capetele căpeteniile orașului, primarul, șeful poliției și cei mai de vază oameni de afaceri cărora le-a propus un stabiliment de clasă, cu prețuri fixe și transparent afișate, cu lucrătoare superbe și talentate, care să poată inclusiv discuta pe probleme de artă, politică sau economie cu liderii Americii sfîrșitului de secol XIX.
Madame Lou devenise, prin averea acumulata, un soi de Donald Trump al vremurilor. Pe lîngă beneficiile de moment pe care le-a adus contemporanilor ei … aici urmează surpriza … citiți mai jos:
Mda … pe lîngă beneficiile de moment pe care le-a adus contemporanilor ei, Madame Lou a fost reținută de istoria orașului pentru cea mai mare donație făcută vreodată către școlile din zonă!
October 10th, 2011
O istorie fondată pe budă
Cam care ar putea fi legătura dintre imaginile de mai jos și începuturile orașului Seattle? Pentru că, oricît de neverosimil ar putea să ne pară, a existat Seattle și înainte de Amazon, Starbucks, Boeing sau Microsoft, pentru a face numai o listă scurtă a legendelor care au pornit de aici.
Să ne imaginăm: primii coloniști albi care s-au stabilit în Seattle au venit pe mare în toamna lui 1851. Au găsit un teritoriu în cea mai mare parte virgin, nelocuit decît de cîteva triburi relativ primitive de băștinași, și acoperit de păduri. Mult lemn care echivala cu o mină de aur într-o Americă în plină expansiune către Vest. Așa că prima grijă a fost să defrișeze de la malul oceanului, să construiască în primul rînd pentru ei, și apoi să exporte lemn în sud, în California. Înainte de a avea un nume, Seattle s-a numit The Timber Town. Întins de la nivelul apei pînă pe vîrful dealului, fiecare locuitor își avea rolul bine stabilit. Cei de sus tăiau lemnul, îi dădeau drumul la vale, cei de jos îl urcau pe vase și-l trimiteau în California.
Orașul s-a extins fiind construit conform unui principiu american pe care-l constat și acum în multe locuri: rapid și ieftin. Pădurile au fost transformate în case, în străzi, în trotuare. Pînă și conductele de apă erau din lemn!
Conductă de apă în Seattle la sfîrșitul secolului 19
Dar locuitorii din vîrful dealului nu trimiteau la baza lui numai lemn. Vecinii de la malul apei și-au dat seama curînd că totul în viață merge în jos și în curînd viața lor a început să fie din ce în ce mai greu de suportat din cauza resturilor menajere și biologice și din cauza fluxului care ridica nivelul apei oceanului, deci și a haznalelor lor, de două ori pe zi. Simpla traversare a străzii era o adevărată aventură iar epidemiile își cereau un tribut periodic.
Astfel că Marele Incendiu din Seattle (The Great Seattle Fire) a venit aproape ca o izbăvire pentru orașul ce abia apucase să prindă gustul unei adevărate metropole. În 1889, deci la nici 40 de ani de la „descălecarea” din 1851, într-o după-amiază de iunie, un incendiu puternic a izbucnit într-un atelier de dulapuri de la o găleată de lipici încălzită pe foc alimentat cu păcură. Pînă în zorii zilei următoare, focul mistuise aproape tot orașul, dar cu toate astea se pare că nici un om nu a murit în incendiu.
Privind în urmă se poate spune că incendiul a avut un efect benefic pentru istoria orașului forțînd o modernizare aproape peste noapte. Numai în anul următor incendiului populația s-a dublat ajungînd la 40000 datorită celor veniți să ajute la reconstrucție. Serviciul de pompieri a trecut de la voluntari la profesioniști, iar administrația orașului a luat în grijă rețeaua de hidrante și de canalizare. Partea cea mai de jos a fost reconstruită deasupra nivelului apei, deasupra orașului vechi care a fost pur și simplu îngropat. Mult mai tîrziu, în secolul XX, această parte îngropată a fost reconstituită și transformată în muzeu.
Pioneer Building - clădirea ridicată pe locul unde „pionierii” au întemeiat orașul
Pentru a reveni la primele poze din articol, în sfîrșit întreg Seattle a putut să savureze beneficiile aduse tocmai din bătrîna Europă unde exact în acea perioadă inventatorul englez Thomas Crapper perfecționase buda cu apă deținînd și cîteva patente pe tema asta. Bazine de apă precum cel din poza 2 (Crapper’s) precum și vase de toaletă frumos decorate 
precum cel din poza 1 existau în Seattle și înainte de Marele Incendiu, însă pentru locuitorii din vale erau practic inutilizabile.
Și apropo de Thomas Crapper am două comentarii de făcut: în primul rînd ce nume predestinat pentru o astfel de meserie: să te ocupi de bude, adică de crap, și să te cheme Crapper. Totuși nu a fost decît o frumoasă coincidență. În al doilea rînd, pentru că tot a răsunat online-ul zilele trecute de cum ne-a fost schimbată viața de produsele Apple, ce părere aveți: nu ne-a fost mai pro-fund schimbată viața de Thomas Crapper??
Most Recent Comments