Nu înțeleg de unde și pînă unde tot acest tam-tam pe marginea incidentului de la meciul de fotbal de acum cîteva zile. Este cineva uimit? A luat pe cineva prin surprindere? Nu se știa că astfel de indivizi colcăie liberi cam peste tot, dar cu precădere pe lîngă stadioane?
Nu pot să cred asta pentru că dacă eu m-am întîlnit cu „fenomenul” huliganismului extrem pe străzile Bucureștiului, probabil că experiențe similare au avut mulți dintre cei care s-au tot minunat zilele trecute … „vai, dar cum se poate așa ceva?!”
Eram încă în școala generală cînd „gașca lui Dobrică” făcea legea în curtea școlii și în împrejurimi. Dobrică ăsta era un tip cam la 1m 60, dar pe cît de scund, pe atît de temut. „Gașca lui Dobrică” era organizată într-un mod destul de mafiot și sunt sigur că nici Dobrică însuși nu știa cine face parte din „gașca” lui. Prin școală se vorbea cu frică despre cutare cu care e bine să nu te iei în gură pentru că „ăsta-i din gașca lui Dobrică”. Iar cînd spun că respectivă bandă făcea legea în curtea școlii, nu mă refer că ne șantaja contra unei bomboane cubaneze. Ultimele ore de curs ale după-amiezii, mai ales atunci cînd se lăsa întunericul mai devreme, erau absolut compromise de niște animale care se urcau pe grilajele de la geamurile claselor de la parter, zbierau, făceau ca toate visele, își băteau joc de profesori sau de elevi. Iar asta se întîmpla înainte de ’89, deci într-o perioadă în care cam toată lumea este de acord că domnea cît de cît o ordine pe străzi. De ce nu intervenea Miliția acelor timpuri să-l potolească pe Dobrică? Habar nu am!
(foto)
Cîțiva ani mai tîrziu, altercație în autobuz cu un grup de „suporteri”. Era o dupa-amiază liniștită de duminică și o mînă de călători peste care se urcă o … hoardă! Citeam undeva pe un scaun și încercam să bat la ochi cît mai puțin. Mă uitam discret pe deasupra paginilor cărții ca să observ că unii dintre ei aveau în mîini niște cataroaie. La ce ți-ar trebui bolovani în mînă cînd urci în autobuz? Inevitabil, curînd se iscă o discuție aprinsă între unul ce părea a fi un soi de șef al hoardei, și un la vreo 20-25 de ani. Nu știu exact de la ce a pornit scandalul, însă se vedea de la o poștă că era vorba de o luptă inegală între oameni din ligi diferite. Au urmat scene incredibile în care „șeful” hoardei a făcut doar un semn și o mînă de puștani la vreo 15 ani au început să-l „muște” din călătorul devenit victimă: îi turnau vodcă în cap dintr-un pet de Finlandia, îi cărau pumni la înghesuială și evident pe la spate fix precum agresiunea de zilele trecute. Dintre ceilalți pasageri ai autobuzului, doar o femeie la vreo 60 de ani, în doliu după hainele pe care le purta, a îndrăznit să zică ceva. Nu pot să reproduc aici ce i-a fost dat femeii, și nouă celorlalți, să auzim.
Așadar fenomenul nu e deloc vechi.
De ce însă nu-l reprimăm? Avem poliție, jandarmerie. Avem nenumărate firme de pază cu agenți care se cred cel puțin din NYPD Blue. Ce ne lipsește? Pot da un răspuns apropo de firmele de pază: majoritatea îmi dau senzația că nu sunt decît tot acei huligani care însă și-au făcut o meserie din asta. Fundamental ei se recunosc în cei pe care ar trebui să-i reprime și asta de la șef pînă la ultimul bătăuș.
Un alt motiv pentru care nu reprimăm fenomenul este atitudinea tuturor, în ansamblu. Nu cred că am citit nici o singură opinie în presă sau pe bloguri care să nu fie părtinitoare într-o direcție sau alta. Ba că săracele echipe de provincie cum nu mai pot ele răbda nedreptățile care li se fac în raport cu cele din București, deci e normal că au explodat bieții ploieșteni, ba că săracii steliști, sigur că au început să-i dea ăluia pumni și picioare la înghesuială, ce să facă pentru că doar trebuie să-și apere familia, Becali se trezește și el că își „apără” echipa avînd o reacție la fel de criminală precum însăși agresiunea respectivă cum că ăla ar fi trebuit scos de pe teren în comă …
Nu! Pe teren era o gașcă, una singură, de 22 de brute (eventualele excepții nu fac decît să confirme regula), iar a 23-a brută a fost scînteia care a pornit incendiul. În tribune mai erau probabil cîteva sute de indivizi capabili de așa ceva, iar gestul unor fotbaliști de a-l lua pe ăla la bătaie este fix la fel de reprobabil ca gestul celorlalți de a-l apăra. Mergînd pe același fir, inclusiv luările de poziție ceva mai „spălate”, prin declarații sau în scris, fac parte din aceeași categorie de comportament. Îmi pare din ce în ce mai evident că fie și a ne interesa de fotbal în sine, la modul la care se practică acum la noi, și cu „rezultatele” pe care le știm cu toții, nu înseamnă decît a ne băga în cocină. Caz în care … te mănîncă porcii!
Voi ați avut vreodată direct de-a face cu huliganismul (fotbalistic, dar nu numai)?
Most Recent Comments