Una dintre chestiile care îmi repugnă și care mă revoltă la noi, adica în România, este atitudinea „bălitoare” a unora. Încerc să mă țin departe de o generalizare nedreaptă și pentru ceilalți (cei care nu bălesc) jignitoare, însă constat asta la diferite niveluri ale societății sau vîrstei.
Ratatouille, explică-mi ce-i aia „a băli”
„A băli” înseamnă a-ți dori ceva ce tu nu ai însă are vecinul, colegul, americanul, ăia de acolo etc. Dar descrierea nu este completă fără a mai adăuga că trebuie să-ți dorești într-un anume fel, aproape patologic și neapărat insoțit de un soi de sentiment de inferioritate a ta, care nu ai, față de ăla care are.
Ratatouille, și acum poți să-mi dai niște exemple de „bălire”?
Exemplul tipic de „bălire” pe care mi-l amintesc din fragedă pruncie, dar care mai este din păcate valabil și acum, este cel al plodului care salivează la ciunga străină sau la sandwich-ul cu salam de Sibiu ale colegului de la grădiniță. Imaginea este întregită de bunicuța „înțelegătoare” care ridică din umeri neputincioasă: „Dacă-i e poftă?! E doar un copil!” Și cuvîntul pofffftă este accentuat cu un „ffff” prelung și grav, imposibil de stăpînit, controlat, imposibil de educat!
Iar dacă la vremea respectivă mai înțelegeam chestiile astea avînd în vedere că aveam parte numai de gumele de mestecat alea sub formă de „țigarete” (ce minte deșteaptă a putut să inventeze așa ceva pentru un public țintă format în primul rînd din … copii?) tari și sfărîmicioase sau renumita „Gumela”, iată însă că educarea în spirit bălitor a copiilor continuă și în zilele noastre. Iar copiii cresc mari, iar spiritul bălitor crește și mai mare și se manifestă ca atare. Doar cîteva exemple așa, la întîmplare:
Mai țineți minte acu vreo cîțiva ani cînd CFR Cluj evolua ca un meteorit prin fotbalul european și un atacant ne-român de acolo marca ceva goluri unei echipe din Italia? Parcă era Dubarbier care parcă e argentinian și la care începuseră deodată mai toți comentatorii sportivi să saliveze sperînd că printr-un miracol Argentina nu l-a descoperit pe noul Maradona care însă și-a găsit afirmarea în Romania. Și începuseră să fantasticheze cum ar fi cu respectivul în atacul echipei României. Meteoritul de la Cluj a intrat în atmosfera densă a fotbalului adevărat și bineînțeles a ars rapid pînă la mistuirea totală. De Dubarbier nu am mai auzit demult nici aici, nici aiurea. Dar sunt convins că nu în respectivul stătea soluția problemelor noastre pe tărîm fotbalistic.
O bălire mai recentă este cea referitoare la Prințul Charles. Foarte frumos, îi place în Transilvania, vine des, a cumpărat ceva case și pămînturi, să-i fie de bine. Să-l omenim cu dulceață bio și cu palincă dar de aici pînă la a identifica tot soiul de străbunici de-ai lui pe la Deva și a ne mîndri cu asta e cale lungă. Și dacă are străbunici la Deva cu ce suntem noi mai buni și mai frumoși? Da, românii sunt deștepți oricum! 
Filiera Gordon Brown – Prințul Charles – Duda Tot de bietul Ciarli, cum am auzit că-i zic proaspeții lui consăteni, se leagă alt exemplu de bălire. Cum era să fie dar n-a fost (așa sunt multe chestii la noi) principesa Margareta soția sau amanta sau ceva a lui Ciarli. Și ce bine ne-ar fi fost acu nouă dacă mergea lipeala. Se pare că principesa „noastră” mai ratase odată la mustață o partidă serioasă cu Gordon Brown. Dar deh … cine să știe că va ajunge prim-ministru … unde?? … evident la ei! Așa că în cele din urmă am rămas cu toții să ne uităm peste gard de la noi către ei și evident să frecăm, și anume Duda duda!
(foto)
Premiantii Nobel “romani” Mda, ne-ar șade bine în general cam cu orice din ceea ce au ei. Și printre podoabele astea sunt ceva premii Nobel. Și uite-așa ne-am adus aminte de Hertha Müller și de George Emil Palade. Iar dacă se putea să-i luăm scriitoarei numai premiul și să-l punem în vitrină la noi, tare bine ar fi fost pentru că și demult, și acum sunt o groază la noi care nu o suferă deloc și care înghit cu noduri ceea ce ascunde ea între coperți. Cît despre Palade, ni se umflă pieptul de mîndrie că la 3 ani de la moartea sa încă mai este considerat „the most influential cell biologist ever”, dar uităm că a plecat la ei, la americani cînd era încă fraged ca cercetător.
…
În condițiile astea nici nu știu cum a putut un partid să aibă la un moment dat drept slogan politic „Prin noi înșine!”
Most Recent Comments