* citat din Max Frisch
E seară, am terminat cu munca pe ziua de azi, mi-e foarte foame și nu mai am răbdare pînă acasă. Spre deosebire de România, aici magazinele se închid devreme. Totuși știu că la „kebab”-ul din colț e deschis pînă tîrziu noaptea. Iar aroma care iese prin ferestruica îngustă prin care turcul mustăcios își servește clienții se simte la 3 străzi distanță. Dacă mai țineți minte de la Tom și Jerry cum vreun miros apetisant îl apuca pe Tom de nas și-l ducea pînă în brațele dulăului fioros … ei bine, cam așa se întîmplă și cu mine. Rareori pot să-mi refuz un kebab slinos. Cel mai mult îmi place ăla din carne de miel sau oaie, dar din păcate nu-l găsesc întotdeauna, așa că în lipsă de altceva mă mulțumesc și cu cel de pui. Am încercat să fac și acasă, dar niciodată nu mi-a ieșit ca cel cumpărat.
(foto)
Turcii de la top five kebăbării din oraș mă cunosc drept client fidel. Am trecut demult de faza în care înfloreau de bucurie exclamînd de cîteva ori la rînd cînd mă vedeau „Hagi! Hagi! Hagi!”. Mai schimb o vorbă cu ei pentru că uneori nu vreau să mănînc kebab-ul în mers și mă așez la una din măsuțele șterse în grabă, eventual mai savurez și ceaiul ală îngrozitor de dulce, de mentă, întotdeauna „din partea casei”, împreună cu o baclava sau o sarailie. Mă uit la ei cum pregătesc lipiile cu mîinile goale pe care și le mai trec din cînd în cînd prin părul negru și sîrmos și mă gîndesc că în nici un alt boutique cu condițiile astea de „igienă” n-ar intra vreun neamț. Totuși la Mehmet, turcul de 47 de ani care ține afacerea, găsești întotdeauna 3-4 oameni la rînd. Chiar acum o puștoaică de vreo 16 ani, blondă cu ochi albaștri, comandă ceva cu un accent șvăbesc imposibil. Turcul pricepe și repetă comanda. Din germana lui mult mai inteligibilă pentru mine înțeleg detaliile: un kebab de pui fără ceapă și moderat de iute.
Puștoaica blondă și turcul brunet sunt mult mai aproape decît probabil lasă de înțeles aparențele. Pentru ea döner kebab este un fel de mîncare atît de intrat în rutina ultimei jumătăți de secol, încît practic face parte din cultura culinară a locului. Pentru el, ea este unul dintre clienții zilnici care-i permit să asigure familiei o viață pe care în Turcia nici nu ar fi visat-o.
La sfîrșitul lui octombrie s-au aniversat în Germania 50 de ani de la semnarea unui tratat cu Turcia prin care fosta Republică Federală importa brațe de muncă atît de necesare reconstrucției de după război. Se pare că la început nici nemții nu i-au considerat, dar nici turcii nu s-au considerat emigranți! Ideea a fost că vin, cîștigă niște bani buni, și pleacă. (Și sincer, cam asta a fost și ideea mea acu’ 11 ani) Dar cum cu o anumită stare de „bine” și de normalitate te obișnuiești repede, cei mai mulți au decis să-și aducă și familiile lăsate înapoi, în Turcia. Astfel că astăzi, din vreo 82 milioane de nemți, mai mult de 3 milioane au rădăcini turcești, din care mai mult de o treime au pașaport german.
Tatăl lui Mehmet a venit cu unul din trenurile speciale tocmai de la Istanbul și a coborît singur în gară la Karlsruhe. Singurătatea a fost compensată printr-un călduros „WILLKOMMEN” și muzică live la stația de amplificare a gării. Răceala și atitudinea de respingere față de străini s-au dovedit curînd a fi idei preconcepute, chiar dacă erau dovezi, la acea vreme recente, ale xenofobiei la nivel de politică de stat. După 10 ani l-a adus și pe Mehmet, atunci un tînăr de 17 ani care își dorea să urmeze medicina. Acum a învățat germana, gîndește în germană, scrie în germană, dar duce o viață în care tradițiile turcești se îmbină cu ale locului. Nu a făcut medicina, însă vinde probably the best kebab in town.
Dar kebabul meu s-a terminat și trebuie să plec. Pe ușa kebăbăriei intră ca o furtună un puști brunet de vreo 16 ani strigînd „Papiii! …” Este Mustafa, băiatul mai mare al lui Mehmet. Nu apucă să spună mai mult pentru că în graba lui dă peste puștoaica blondă și-i răstoarnă cărțile din brațe. Nu-mi dau seama exact ce se întîmplă afară, dar văd că Mustafa o ajută să se redreseze, timp în care o privește insistent. Ea probabil că s-a îmbujorat ușor însă cert este că Mustafa îl lasă baltă pe „Papi” și se îndepărtează împreună cu blonda. Cînd se întoarce văd că are un tricou în culorile Mannschaft-ului pe spatele căruia scrie … „Mezut Özil”.
============================================================================================
Dacă aveți ocazia, nu ratați filmul pe același subiect „Almanya – Willkommen in Deutschland”. Iar imaginile de mai jos, deși sunt în germană, cred că sunt deosebit de grăitoare și … da … mă regăsesc cel puțin în spiritul dacă nu în litera multor situații descrise aici.
============================================================================================
Related Posts:
Tuesday, November 15th, 2011, 12:10 am | 
Cool-Vaterland-Newz | 
RSS feed
| 
Respond | 
Trackback
November 15, 2011 at 7:58 am
neata! sunt o fata prea culta
, ca sa nu incep cu o recomandare culturala. Adica, mergeti la Almanya 
! Asta a fost 1. Doi: eh, nemtii i-ar fi vrut plecati pe turci dupa ce le-au construit autostrazile, dar nu intotdeauna socoteala de- acasa se potriveste cu cea din targ.(deci sunt si inteleapta, nu doar culta 
)
Partea buna cu turcii e ca sunt totusi pasnici si s-au adaptat sistemului destul de bine.
November 15, 2011 at 8:11 am
all: deci coolnewz chiar vrea un premiu pentru primul comentator! De pe propriul blog!
November 15, 2011 at 8:50 am
măăăăi, se pare că va trebui să stau cu ochiu ager pe ceo! iar a cmentat prima! pfuaaaai…
November 15, 2011 at 8:58 am
psi: este “CEO onorific” de-acuma.
November 15, 2011 at 8:51 am
1. Chiar ma gandeam daca e alt joc pe rol si eu nu am fost anuntata ca sa nu castig din nou
2. Super fain articolul. Ma gandeam ca intr-un final vei scrie si ceva despre cei trei neo-nazi, care au reusit, singuri (“ce glume de kkt am in mine”), sa execute 8 turci si un grec, din, din, din…motive de xenofobie. Sic!
November 15, 2011 at 8:56 am
Corina: te simti amenintata? Mai rareste cinele la Anatolia Döner
November 15, 2011 at 9:00 am
Rata, eu am noroc ca is (vopsita) blonda si am ochi albastri, dar un coleg peruan a luat-o “in freza” nevinovat, doar ca arata mai intunecat.. Si asta in Freiburg, nu in nu-sh ce oras din Ostdeutschland.
November 15, 2011 at 9:03 am
Corina: intunecat? si mai zici ca era nevinovat …
November 15, 2011 at 9:17 am
Mde… Nu stiu ce sa spun. Articolul e foarte interesant, mi-a placut. As vrea sa mai scrii despre aspecte din viata emigrantilor. Ce pot sa spun acum, e ca iti trebuie mult curaj…
November 15, 2011 at 9:26 am
Zina: urmeaza chiar azi doua frinturi din viata de emigrant. Una de inceput, alta cind (aproape ca) se poate spune ca emigrantul a fost … integrat.
November 15, 2011 at 9:37 am
Citind postul tau,mi-ai adus aminte de kebabul pe care il mancam saptamanal..,de turcul Ali care ne servea si ne spunea povesti despre casa lui din Turcia,despre cum infasura lipia aia cu mainile nespalate..
Despre adevarul despre turci si incercarea de usuire a lor din Austria,dupa ce s-au folosit de ei..
Perfect adevarat tot ce ai scris,cap coada.
Doamne..kebab ca ala nu o sa mai mananc niciodata..auuuuu
November 15, 2011 at 11:26 am
scorpio: sunt sigur ca gasesti tu un maestru kebabist si in Bucuresti. Sau macar maestru shaormist! Auuuuu …
November 15, 2011 at 9:38 am
mai rat, nu pot si eu sa fiu o vreme krankgeschrieben ca pac imi furi ideile de articole!
da, am vazut acum vreo luna filmul si mi-a placut mult. mai ales partea cu “acum esti german, trebuie sa te duci la mallorca si sa mananci carne de porc”
insa partea cu integrarea mi se pare ca mai are un drum lung. cred ca sunt inca multi nemti care mananca kebab cu placere, dar ii injura pe “teroristii astia”. ma gandesc numai la stirile din ultimile zile legate de extrema dreapta si imi dau seama ca totusi acceptarea inca nu s-a produs complet. vroiam sa scriu un articol despre asta, dar inca nu am suficient timp. poate saptamana viitoare…
November 15, 2011 at 11:27 am
andreea: daca-ti lasi caietul de notite nesupravegheat … deh … iti fur ciornele de articole.
November 15, 2011 at 11:05 am
Citatul din Max Frisch, in original este: Wir riefen Arbeitskräfte und es kamen Menschen.El critica la momentul respectiv atitudinea elvetienilor fata de emigrantii(italieni). Daca traducem din nou citatul, ajungem la “Am chemat forte de munca si au venit oameni.”
Acest “Ne-am pomenit” din traducerea Ratatouille-iliana ascunde in el surpriza, efectul neastept al acestei chemaril, care cred ca in citatul original nu apare in forma directa.
So viel zum Thema critic literar
November 15, 2011 at 11:27 am
Corina: mai pupi tu premiu pe coolnewz.info cind o face Mehmet kebab din ceafa de porc
De fapt imi cauti nod in papu…ra! Elementul de surpriza, chiar daca poate nu este in litera citatului, mi se pare ca este perfect in spiritul citatului! O traducere, draga Corina, necesita o citire atenta a textului. Si o interpretare pina la termenii de ordinul 2 … 3 incolo!
November 15, 2011 at 11:36 am
Atunci citatul nu mai e citat, ci devine o parafrazare a lui Max Frisch
Si daca nu ai observat, ma lupt sa castig premiul de “Criticul infuriat coolnewz.info”
November 15, 2011 at 11:41 am
Corina: ntz! e un citat tradus, redat cu inspiratie!
November 15, 2011 at 11:43 am
Traducerea unui citat/carti nu e menita sa ii interpreteze, cu inspiratie, continutul.
Asta o poat eface cititorul, dupa buna-voia lui.
November 15, 2011 at 11:57 am
Corina: stai jos! Nota 4! Pe romaneste sau pe nemteste, cum vrei tu
November 15, 2011 at 12:11 pm
Ei na!
November 15, 2011 at 12:38 pm
Mie mi s-a parut aproape induiosator, articolul. Foarte uman. Este “ceva” care inspira calm, speranta, normalitate.
(ich scherze).
Aproape ca ma face sa uit de Podul Inalt, de Calugareni, de Grivita …
Cum a reusit sufletul lor levantin sa se integreze in rigiditatea “teutona” ?? Sau sunt precum apa si uleiul – desi stau in acelasi castron, nu se amesteca …
November 15, 2011 at 2:32 pm
G&I: cum ziceam, cei nascuti aici sunt integrati mult mai mult decit parintii. Parintii mai degraba s-au adaptat pentru ca nu le convenea ce alternativa aveau in Turcia. Aud si chestii naspa, cum ca unii sunt in continuare fundamentalisti, isi mai taie cite o nevasta etc … Cred ca astea-s exceptii. Spre exemplu kosovarii albanezi cred ca sunt mult mai “rai” din punctul asta de vedere. Turcii cred ca in general sunt pasnici si integrati cam peste tot in Europa. In schimb cind aud de kosovarii albanezi sigur este ceva in legatura cu trafic de droguri sau cu prostitutie.
November 15, 2011 at 2:49 pm
In “povestea” din Almanya taman nepotul turcului are “criza” de indentitate. In jurul intrebarii lui “Bin ich Türke oder Deutsche?” se invarte tot filmul. Nici bunicul nici parintii copilului nu au astfel de preocupari, si cred ca asa este si in realitate, de atfel. Nu cred ca eu, sau chiar tu, draga Ratatouille, ne punem intrebari de genul asta. Suntem destul de convinsi ca suntem romani si ca ne e bine pe-acilea, la adapost de anumite aspecte neplacute din patrau muma. Insa cred ca copiii nostri isi vor pune niste intrebari in acest sens.
November 15, 2011 at 3:06 pm
Corina: ban forever!
(“ban” nu in sensul de “geld”)
November 15, 2011 at 3:24 pm
Test!
November 15, 2011 at 3:24 pm
Aha, deci ai vrut sa ma sperii!
November 15, 2011 at 3:30 pm
Corina: ti s-a zbirlit un pic (trad. – oleaca) parul pe spinare
November 15, 2011 at 4:06 pm
Bai, n-am par pe spinare. Numai pe piept
)
November 15, 2011 at 6:06 pm
Corina: asta nu stiu …
November 15, 2011 at 8:30 pm
Citind despre kebab-ul tau, nu pot sa nu-mi aduc aminte de tunisianul preferat care prepara asa ceva in Franta. Am fost de vreo 5 ori in 3 luni, deci nu de multe ori, dar dupa a doua oara, m-o ţinut minte şi de fiecare dată mai povesteam câte ceva într-o franceză stricată (a mea). Dar făcea cel mai bun kebab din oraş, acuma mi s-o făcut dor…
November 15, 2011 at 8:41 pm
Runia: un lucru sa-mi spui: era kebab de miel?
November 16, 2011 at 12:06 pm
Da, am prins şi din ăla, cum zici tu, nu era tot timpul….
May 11, 2012 at 12:36 pm
“Ideea a fost că vin, cîștigă niște bani buni, și pleacă.”
Adica, au fost prea restrictivi pana acum in acordarea de vize, dar oarecum in detrimentul lor. Deci, inteleg ca asteapta imigrantii cu bratele deschise de acum incolo 
este interesant sa citesc ce ai scris tu in noiembrie, mai ales ca in urma cu cateva zile, maxim o saptamana, auzeam intr-o emisiune economica (a lui Moise Guran parca) ca germanii au socotit ei si au ajuns la concluzia ca cresterea economica dorita de ei nu se mai poate realiza in ritmul dorit si ca pentru asta le-ar mai trebui cateva sute de mii de imigranti
May 11, 2012 at 1:05 pm
Gabitelu: comparativ cu ce imi aduc aminte din Elvetia, Germania nu este nici pe departe atit de restrictiva. Si nu ma uit la noi, la romani. Sunt o multime de indieni sau marocani care isi termina un master aici si apoi direct job!!
Trackbacks
November 15, 2011 at 2:29 pm
November 20, 2011 at 9:00 pm