I-am spus așa nu numai pentru că am dat fix o bancnotă de 100$ pe ea, ci și pentru faptul că pe ea însăși fix așa o chema: Skoda S100. A fost prima MEA mașină, cheia spre o anume libertate, autostrada mea spre weekend-urile la munte, limuzina care mă ducea la petreceri și cea care mă întorcea dimineața în zori. Înauntru era cu piele de vinilin sălbatic, iar la ușile din față o porțiune din fereastră se deschidea prin rabatare în lateral chestie care mi se părea foarte, cum altfel?, cool. Era un crem pe care îl asociam exclusiv cu marca asta de mașină, aplicat peste o tablă demnă de un tanc. De altfel Million dollar baby a mea a avut niște coliziuni ușoare cu vreo 2 Dacii, coliziuni din care a ieșit neîntinată. Nu vreau să vă spun ce deranj a fost pe tabla Daciilor ălora! Uneori și acum cînd mai văd vreun jmeker prin trafic îmi doresc să fiu la volanul Skodiței mele vechi …
Am luat-o de la o bătrînică care nu o mai folosise de ceva vreme. Cînd am văzut-o acolo sub dudul ăla bătrîn, acoperită de dude coapte și bîzîită de muște nici nu-mi făceam iluzii că va porni prea curînd. Mă așteptam ca la prima cheie să zboare de acolo de undeva un stol de păsărele! Aiurea! Vrrrrrrmmm, a pornit imediat! Sigur, pentru o mașină care la vremea aia avea 20 de ani a mers foarte bine atîta vreme cît am avut-o în ogradă, dar am avut și peripeții care mai de care mai de pomină cu ea. În primul rînd o vreme după ce am luat-o se aprindea becul de ulei, chestie cu care nu-i de glumă, după cum îmi spuneau și mie specialiștii! Pentru ca la o privire mai atentă să-mi realizez că sonda de ulei și senzorul de temperatură pentru apă erau inversate! 
Deci pînă și asta a fost o alarmă falsă.
O altă imagine de neuitat a fost un drum la munte, din București pînă la Bran. Iarnă, zăpadă. După cum probabil știți, precum marile limuzine și Skoda asta avea tracțiune pe spate. Ba și mai frumos: însuși motorul era în spate! Cam ca la bărcile cu motor, asta așa ca să aveți o idee. Deci decît „tracțiune” mai degrabă i-aș spune „propulsie” 
Portbagajul era în față, încăpător de altfel, însă botul mașinii era foarte ușor astfel încît atunci cînd accelerai aveai senzația că se înalță puțin! Dar să revin la drumul la munte: probabil că știți că a conduce pe zăpadă o mașină cu tracțiune pe spate este o activitate foarte mișto, un fel de bungee jumping într-o oarecare măsură! Dacă mai pui la socoteală că pentru studentul care eram atunci faptul că aveam o mașină era arhisuficient. Ce vreau să spun este că nu mi-a trecut niciodata prin cap să-i schimb cauciucurile! Care cauciucuri arătau fix ca niște … cauciuce! Nu aveau aproape nici un fel de profil! Mor de rîs cînd văd acum toate discuțiile cu anvelopele de iarnă, și alea all-season, și care-s mai de firmă decît altele etc … Mă rog, acum nu m-aș mai sui într-o mașină precum Skoda aia, presupun că asta înseamnă că am devenit mai înțelept! Deci cam așa cum se vede mai jos a fost drumul meu la munte, de neuitat pe serpentinele alea de la Izvoru Rece sau Pîrîul Rece (cum s-o chema), dintre Predeal și Rîșnov.
Era într-o dimineață pe la 4, plecam de la o petrecere. Mașina plină. Și cînd spun plină nu mă refer la 5 oameni. Să tot fi fost vreo 8?! Iarnă, frig, oameni beți prin jur. Mă urc la volan, Million dollar baby nu mă dezamăgește, pleacă la prima cheie. Ieșim din parcare, Bucureștiul gol, radarele erau localizate pe GPS-ul meu mental, străzile erau ale mele, accelerația la fund! La fundul cui?? Deodată observ că oricît de furios apăsam pedala, mașina nu mai reacționa în nici un fel. Singura responsabilă pentru faptul că (încă) înaintam era inerția. Care însă a ajuns să fie rapid mîncată de frecare! Ce se întîmplase? Am constatat cu plăcere că se rupsese cablul de accelerație! 
Bun, pentru unii amănuntul ăsta nu mai era așa de important pentru că alcoolul lucrase (și) de data asta în beneficiul lor și adormiseră pe canapelele de vinilin sălbatic, cum vă povesteam. Lăsîndu-mă așadar pe mine să rezolv problema cu cablul rupt de acelerație! Și cum ingeniozitatea românului la ananghie nu are limite, aducîndu-mi aminte de un ghem de sfoară din aia de legat borcane de murături pe care o aveam prin mașină, am transformat-o instant în cablu de accelerație, mînuit însă pe fereastră și evident, cu mîna. Că de aia-i zice „MÎNUIT”! Așa că iată-l pe Ratatouille cu pleata-n vînt (pentru că pe atunci avea părul vîlvoi, nu ca acum) gonind în zori de zi prin gerul orașului schimbînd vitezele cu dreapta și cu mîna stîngă pe fereastră accelerînd trăgînd de sfoară: VRRRRRRRRMMMMmmmmm!
Related Posts:
Thursday, January 26th, 2012, 12:55 am | 
Cool-de-a valma-Newz | 
RSS feed
| 
Respond | 
Trackback
January 26, 2012 at 6:36 am
Superpoveste, super povestita
January 26, 2012 at 6:43 am
De ce nu scrii o epopee ?! Hai, că ai talent literar cu caru’ ! Pe urmă o povestesc eu pe blog !
January 26, 2012 at 8:08 am
Skoda,hai? Si acum?
January 26, 2012 at 8:17 am
Zina: dupa Mitrea Cocor scriu si epopeea!
January 26, 2012 at 8:18 am
scorpio: ajungem si acolo! Dar nu-i asa spectaculos, evident
January 26, 2012 at 8:27 am
Da, o intamplare povestita cu talent, cu o actiune potrivita iernii de-afara.
January 26, 2012 at 8:30 am
pentru cablul de acceleraţie se mai foloseau cu succes dresurile!
January 26, 2012 at 8:37 am
psi: pai cite erau prin zona … erau bete. Chiar adca le-as fi “convins” … nu si-ar fi amintit a doua zi ca au consimtit. Si cum sa le explic eu de ce s-au trezit fara dresuri pe ele
Ma rog, incurci tu un pic, faza cu dresurile era pentru cureaua de distributie. Dar daca privesti prin prisma celeilalte finalitati, respectiv cum sa ramine domnisoara fara dresuri, are mai putina importanta la ce le foloseai in contextul masinii.
January 26, 2012 at 9:06 am
ah, ce amintiri pline de coloratura alcolizata, gasca de zapaciti si inghesuiala in masina! imi place ca te descurci in situatii dificile
January 26, 2012 at 9:07 am
ranjetul era de fapt ras, tot uit ca aici functioneaza altfel emoticoanele
January 26, 2012 at 9:53 am
aA: yahoo emoticons rule!
January 26, 2012 at 2:08 pm
La vremea aceea era mare chestie sa ai masina, nu mai conta cum era… ba de multe ori nu mai conta nici daca mergea!
January 26, 2012 at 2:17 pm
Mașină de colecție. Probabil că mașina asta, dacă acum i s-ar pune un plug, s-ar descurca mai bine ca tractoarele actuale la deszăpezire.
January 26, 2012 at 2:29 pm
o, că am râs cu lacrimi numai imaginându-mi. Păcat că nu ţi s-o făcut şi-o poză
în altă dezordine de idei, n-o să uit niciodată faza când am condus dacia 1301, poreclită şi Rami şi Rammstein după nişte cântăreţi pop de pe la voi, dacie pe care refuzam să o conduc, din motiv de nepricepere femeiască. Doar că frake-mio şi cumnată-mea consumaseră alcool, eu nu şi m-am trezit pe la 1 noaptea că mă ţin de volan, apăs ambreiaju şi frake-mio schimbă vitezele, că io nu mă descurcam nicicum. Mişto moment. 
January 26, 2012 at 7:45 pm
Am avut și eu o Lada. Altă marcă, dar aceeași poveste cu tracțiunea. Și cu tabla. Am avut două impacturi într-o iarnă. De fiecare dată vinovat a fost celălalt, pentru că, știindu-i hiba mașinii, conduceam extrem de prudent. Ambele Daciii cu care m-am ”pupat” au trebuit să fie tractate după impact. La mine s-a rezolvat extrem de rapid, doar cu o mică îndreptare a tablei.
January 26, 2012 at 9:42 pm
SLVC: daaa, am condus de citeva ori si o Lada. Imi placea ca schimbai vitezele cu niste miscari scurte, ca la masinile de curse
January 26, 2012 at 9:43 pm
Caboose: pai sa stii ca daca as fi avut bani as fi colectionat-o. Motorul era super, dar tabla a cedat pina la urma …
January 26, 2012 at 9:44 pm
VirtualKid: de mers, mergea. Dar era emotia ca acusi-acusi se dezmembreaza …
January 27, 2012 at 3:26 am
Ce masina buna a fost la vremea ei
January 28, 2012 at 10:40 pm
Vad tabloul si ma gandesc cat de norocos poate fi eroul !
Trackbacks
January 29, 2012 at 4:53 pm
February 2, 2012 at 1:14 am
February 3, 2012 at 3:56 pm
May 14, 2012 at 11:26 pm