Filmele americane recurg la clișee, filmele americane sunt lipsite de personalitate, filmele americane … fac și dreg. Paradoxal, deși industria americană de profil este (încă) cea mai tare din parcare în ceea ce privește producția și încasările, fățiș toată lumea o critică. Este oarecum același fenomen ca și cu domnu’ Dan, OTV-ul și Elodia. Prin urmare, cu o ură ne’mpăcată mi-am șoptit în barbă să mă arunc în oceanul Non-USA movies și să văd ce se întîmplă. Urmarea? Just read on …
Filmul japonez Confessions – 2010 (regizor: Tetsuya Nakashima). Trebuie să vă spun, măcar pe scurt, cum stă treaba, ca să intrați în atmosfera cel puțin ciudată a filmului. Este vorba despre o tînără femeie, Yuko Moriguchi, care plănuiește o răzbunare împotriva unor tineri iresponsabili. Răzbunarea este determinată de faptul că fiica ei de numai 5-6 ani fusese ucisă de doi dintre elevii dintr-o clasă la care femeia este profesoară. Avînd în vedere că minori fiind, copiii nu puteau fi legal pedepsiți, ea se decide să facă singură dreptate. Începe prin a le spune elevilor o lungă poveste a vieții ei, în timp ce elevii, neștiind unde converge istorisirea, îi sorb cuvintele. Și odată cu cuvintele, sorb și laptele gustării din recreația mare. În cele din urmă Yuko ajunge să dea o descriere în care cei doi criminali ascunși în mulțimea elevilor din clasă, se recunosc. Mai mult decît atît, ea îi înștiințează că a injectat virusul HIV în cutiile de lapte ale celor doi.
Acesta fiind „conflictul” filmului, continuarea constă într-o serie de confesiuni făcute de către cei implicați direct (profesoara și cei doi elevi) sau indirect (colegi). Un thriller psihilogic (cu accente horror uneori) destul de dificil de privit și despre care este greu să spui că ți-a plăcut, dar care cu siguranță este admirabil cel puțin din punctul de vedere al realizării artistice. Poate că este mult prea cinic pentru a fi convingător, dar cine a spus că arta trebuie să aibă legătură cu realitatea?! Jocul actorilor este puternic, coloana sonoră – terifiantă, culorile – bacoviene.
Dacă vreți să încercați un film … altfel, dedicați-i cele fix 106 minute! Pînă una-alta eu am ales numai 4 minute care cred că sunt într-adevăr reprezentative!




Friday, February 24th, 2012, 12:37 am | 



February 24, 2012 at 8:57 am
nu stiu daca o fi “efectul Belgia”, dar am inceput sa ma uit la filme frantuzesti si belgieni. cel putin la comediile lor chiar rad…
February 24, 2012 at 9:09 am
recunosc cinstit greu vad filme in care nu se vorbeste engleza, ma deranjeaza la ureche. filmul asta are o incarcatura psihologica puternica si e tare multa suferinta in el… as vrea sa cred ca in lumea noastra nu exista asa ceva…
February 24, 2012 at 9:13 am
aA: dar sa vezi ce greu a fost sa sincronizez subtitrarile
February 24, 2012 at 9:14 am
în genere nu am răbdare să mă uit la filme, dar acesta cred că promite să mă ţină pe scaun. cel puţin din recenzia ta. şi, apropo de filmele japoneze, discutam recent despre celebrul hachiko, în variantă americană şi spuneam atunci că varianta japoneză mi s-a părut mult mai autentică.
deci… să căutăm aşadar.
February 24, 2012 at 9:20 am
psi: cum ziceam, nu poti spune “wow, ce film FRUMOS!” Dar e interesant de privit, desi extrem pe alocuri.
February 24, 2012 at 10:34 am
tocmai asta mă atrage! în genere îmi plac filmele oarecum stranii, mai altfel… şi mai puţin spre deloc comerciale.
vedem noi ce-ai propus, vedem.
February 24, 2012 at 1:52 pm
Hmm… Interesting.
February 25, 2012 at 11:04 am
Hmm, comentariul meu nu apare. Nu că ar fi fost o perlă de înțelepciune, dar îmi pun totuși unele întrebări.
Deci, ziceam că într-o situație de genul ăsta, mi-e teamă că și eu aș reacționa ca profesoara din film.
February 25, 2012 at 5:53 pm
încă mă gândesc dacă să-l urmpresc au ba…
February 25, 2012 at 7:13 pm
P.S. îmi pare destul de apăsător, de aia zic!
February 25, 2012 at 8:59 pm
SLVC: nu stiu de ce nu ti-a aparut comentariul. In Spam nu era.
Nici nu vreau sa ma gindesc la situatii asemanatoare. A fost suficient efortul de a vedea filmul …