Boh! Noroc cu Georgiana că a stins lumina aseară că eu o uitasem aprinsă. Mă rog, cum să nu o uit cînd am întîlnit ieri la șopingul săptămînal așa ceva:
Și cum nu numai că îmi place să susțin cam orice vin dinspre „casă”, dar mai sunt și mînat de curiozitate să văd ce anume stă pe același raft cu zeci de Bordeaux-uri, am cumpărat-o! Mă rog, trecem peste faptul că scrie cu caractere chirilice, dar țara de proveniență este Moldova. În România am băut multe vinuri atît albe cît și roșii care mi-au plăcut mult și care sunt ambalate cu gust, atît ambalajul cît și conținutul de o calitate perfect comparabilă cu ce mai găsesc pe aici venind din zone ultra-cunoscute și cu tradiție. Totuși de cîte ori am încercat fie vinuri, fie vreun spumos venit din patria mumă, mi-a cam crăpat obrazul de rușine. De vreo două ori mi s-a întîmplat ca șampania pur și simplu să nu aibă suficient acid. Iar vinurile, fără excepție, foarte-foarte, indecent de dulci. Mda … nici ăsta nu a făcut excepție deși prețul nu este dintre cele mai mici. Găsesc vinuri roșii italiene, franțuzești sau spaniole muuuuult mai bunem dar mult mai bune! pînă la 3 euro.
Și atunci mă întreb așa retoric de ce oare se exportă așa ceva cînd se știe că lumea pe aici bea vinurile cu vreo două trepte mai seci decît în România?
=====================
BONUSul promis
În altă ordine de idei m-a pufnit aseară rîsul tare de tot cînd am văzut deznodămîntul descoperirii macabre … picior de om etc etc din valiza chinezului. Toate ziarele on-line scriau mare pe prima pagina despre asta pe la începutul după-amiezii. Pînă la urmă s-a dovedit a fi o labă! De urs … dar tot o labă e!




Friday, March 30th, 2012, 11:05 am | 



March 30, 2012 at 11:28 am
Mr Rata,
în 32 ani aci, NU am vazut vinuri din România în nici-un super-marché… În schimb, nenumarate si excelente teutone… tone sau hectolitri!
De peste 15 ani, consumam Bordeaux-rouge si Cahors – cu/la brânze – 4-5 euros/sticla, raportul calitate-pret e dincolo de corect! A la vôtre!
March 30, 2012 at 11:49 am
Mélanie: bine, la cit de apucati sunt francezii uneori cu vinurile, probabil ca managerul unui magazin unde se vinde altceva decit vinuri frantuzesti ar fi concediat si respectivul magazin pingarit sters de pe fata pamintului.
March 30, 2012 at 12:17 pm
În general le beau tot românii – imigraţi.
Cunosc câţiva diştepţi d-ăia care-ţi explică cu un aer doct :
” Românii au cele mai bune vinuri din lume “, ” n-au ăştia mezeluri ca la noi ” şi ” îs mai proşti ăştia ( băştinaşii ) de 10 ori decât noi românii “.
Ei ăştia cumpără vinurile româneşti, iar dacă e vreun magazin şi cu alte produse iau kile de parizer fericiţi că şi-au aflat “pasta de zgârciuri” cu care au fost înţărcaţi.
March 30, 2012 at 1:05 pm
păi da! puțină economie la curent electric! eu pe-o parte fac economie iar tu pe cealaltă dai banii pe vinuri proaste! nț nț nț
btw, am cumpărat acum câteva luni un vin alb demisec de la Bucium! era vai de mama lui! s-au dus la vale cu toții…. Putem să ne ascundem noi și cu vinurile noastre! am zis! Îmi pare rău, dar asta-i realitatea.
March 30, 2012 at 1:57 pm
georgiana: nu am urmarit evolutia, dar stiu ca ce venea de la Bucium era de calitate. La un moment dat …
March 30, 2012 at 1:41 pm
March 30, 2012 at 1:56 pm
psi: habar nu aveam! Si mi-ar parea foarte rau pentru ca Murfatlarul este un nume si o traditie.
March 30, 2012 at 1:47 pm
psi, haidi tu, că nu e chiar în faliment
http://www.reportervirtual.ro/2012/03/murfatlar-romania-a-intrat-in-insolventa.html
March 30, 2012 at 2:05 pm
Rata, de când s-au privatizat s-au dus la vale! oamenii si-au cerut terenurile… și iaca așa. nu mai e nimic din Bucium-ul care-a fost. Păcat zic și eu. frate-miu a lucrat acolo ani de zile și știu cam ce vinuț se făcea…
March 30, 2012 at 2:08 pm
P.S. eu sper ca măcar Murfatlar-ul să facă ceva să se salveze. chiar au vinuri foarte bune!!
March 30, 2012 at 2:11 pm
georgiana: nu am remarcat neaparat sa fie foarte bune. Am remarcat Recas si altele. Am incercat ceva Murfatlar si mi s-a parut dulce, dar nu mai tin minte exact. Insa ma refer la traditie si istorie …
March 30, 2012 at 2:10 pm
uite aici mai multe: http://www.realitatea.net/murfatlar-romania-a-cerut-intrarea-in-insolventa_926628.html
March 30, 2012 at 2:32 pm
@Rata, în toate super-marchés-urile franceze, alaturi de cele autohtone, vei gasi vinuri straineze: spaniole, italiene, californiene, chiliene, australiene… Exista unele spaniole din regiunea valenciana care-s chiar pe picior de egalitate cu unele d-aci. A propos de Recas, atât cel rosu cât si cel alb sunt calitative, iar Murfatlarul (prea) dulce…

)
- – -
@Géo, mi-ai si mi-am reamintit de-o Busuioaca de Bohotin divina…
- – -
@kekee, nu stiu cum faci si ce surse ai, da’ ai mereu dreptate…
March 30, 2012 at 2:43 pm
Mélanie: am exagerat un pic, insa cu scop didactic!
March 30, 2012 at 2:34 pm
Ei, sa-ti fie de bine
Nu te doare capul de la dulce? Adica de la vinul dulce….a doua zi? Imi amintesc si eu de tineretele mele
March 30, 2012 at 2:42 pm
Hapi: dar tu iti inchipui ca am baut cine stie cit? L-am lasat pentru dulceata!
March 30, 2012 at 2:36 pm
stati blanzi. Dupa ce da faliment il cumpara pe nika un baiat destept, indiferent de pasaport sa sa nu se zica iar ca ne vindem tara … Ce penibil… Sa dea faliment Murfatlarul …
March 30, 2012 at 3:57 pm
Aia nu e labuta de urs. A aparut intr-un ziar online o fotografie a imaginii de la aeroport. E de om.
Iar vinurile… sunt ca tot ce a mai ramas pe aici.
March 30, 2012 at 9:15 pm
Nu beau vin in general insa cand o fac, prefer vinul de casa
productie proprie, fiert+scortisoara+zahar.
March 30, 2012 at 9:16 pm
rozy: dar ce bei in afara de vin?
)
(hai ca mai acu vreo 2 zile ziceai ca nu bei niciodata
March 30, 2012 at 10:22 pm
Atentie! INSOLVENTA nu egal FALIMENT
Orice srl, gmbh sau spa poate declansa intrarea in insolventa.
Intelegi ce vreau sa spoon?
March 30, 2012 at 10:30 pm
Liviu: dar oricum, nu e de bine, nuuuuu?
March 31, 2012 at 1:13 am
Acum doua zile am zis ca nu m-am imbatat niciodata.
Vinul se bea si ca aperitiv sau digestiv
March 31, 2012 at 9:11 am
rozy: tot nu mi-ai raspuns la intrebare
March 31, 2012 at 4:58 pm
Nu beau, nu imi plac bauturile alcoolice.
, un pahar de vin iarna sau dupa mancare, il prefer fiert, cu scortisoara.
Iar de vin ziceam daca se intampla sa beau, ceea ce e foarte rar