(foto) Care este cea mai cea scrisoare de dragoste pe care ați primit-o sau ați trimis-o vreodată? O puteți măsura cum doriți: în număr de pagini scrise, în număr de caractere, de cuvinte, în mine de pix consumate, în bătături la buricele degetelor, în cești de cafea băute în timp ce ați conceput-o/scris-o. Și acum vă rog să-mi spuneți drept dacă băiatul ăsta nu ne-a luat pe toți la capitolul ăsta?!
(ok, ca să fiu sincer dacă mă întrebați pe mine, cred că a făcut o mică fixație … )
Cînd mă gîndeam și eu că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior și mă integrez într-o țară care cîștigă mai mult decît pierde … nah … ce să vezi, colac peste pupăză după 3 zile de Olimpiadă nu mai ai loc să bei o cafea, să bagi benzină, să faci orice … fără să auzi întreabarea: „Medaliile! Cînd vin medaliile?”
Pe locul III al unui clasament „istoric” al medaliilor, Germania își așteaptă încă prima medalie la această Olimpiadă! Asta în condițiile în care la ora la care scriu pe ultimul loc este (și) Moldova cu un bronz. Colegilor mei le-a mai rămas doar poanta amară cum că atît au contribuit la salvarea Greciei și Spaniei, că nu le-a mai rămas nici un euro pentru … arbitri! 
Rîndurile care urmează au fost gîndite, scrise și publicate înainte de anunțarea învingătorilor. Noțiunile de „victorie” și „învingători” în contextul de astăzi se cer puse între ghilimele. Oricui ar aparține „victoria”, ea este una tristă, mai degrabă una asupra românilor și României, decît o victorie a unei anume tabere politice. S-a încheiat o campanie electorală care pe de o parte mi-a adus aminte de efervescența primei campanii democratice, cea pentru alegerile din 20 mai 1990, pe de altă parte m-a făcut să regret idealismul și optimismul acelor vremuri. Atunci parcă mitingurile aveau un sens, efuziunile populare se justificau prin prisma unui viitor cu potențial, oamenii se adunau în piețe de bună voie și nu aduși cu autocarele. Acum mitingurile sunt doar o caricatură, niște forme lipsite de fondul la care visam acum 22 de ani.
(foto)
Ultimele săptămîni au fost foarte interesante în ceea ce mă privește și în ceea ce privește implicarea coolnewz.info în acest eveniment și să fiți convinși că observațiile voastre, fie ele critice sau de bine, nu au trecut neobservate. Deși am avut o poziție foarte bine înfiptă de o anumită parte a „baricadei”, a caracteriza această poziție drept partizanat este o atitudine cel puțin simplistă. Este simplu de răsfoit paginile blogului pentru a observa că înainte de alegerile locale (de altfel singurele alegeri pe care acest blog le-a trăit în cei 2 ani și ceva) singurele luări de poziție au fost pentru participarea la vot. Acum însă am apreciat că situația este una specială, una de urgență, una care ne pune viitorul sub semnul întrebării. Și cum unul din rolurile acestui blog este să vorbesc despre subiecte care mă preocupă spunîndu-mi părerea și nu doar înălțînd zmee cu semne de întrebare, articolele pe tema asta au fost mult mai dese. În măsura în care lucrurile se vor liniști după ziua de astăzi, sau măcar vor intra într-o oarecare normalitate a ceea ce înseamnă lupta politică, și atitudinea coolnewz.info se va întoarce la ceea ce a fost acum o lună.
Spuneam că a fost o experiență interesantă pentru că blogurile sunt pentru mine o modalitate eficientă de a ține legătura cu starea de spirit din România. Evident, eșantionul nu este reprezentativ din punct de vedere sociologic, însă oferă o altă imagine decît cea din ziare, de la televizor, sau din ceea ce mai aflu de la cei cîțiva prieteni din România. De aceea nu exagerez spunînd că am fost fascinat să văd oameni implicați profund fie de o parte, fie de cealaltă, implicare uneori fundamentalistă, alteori inteligent nuanțată, oameni pentru care un abuz nu înseamnă nimic atunci servește pentru ceea ce ei cred că sunt niște interese de moment, ignorînd nonșalant posibilitatea la rîndul lor să fie victima unor abuzuri similare ale puternicilor zilei de mîine, alții cărora deși o anumită situație nu le convine, se încăpățînează să creadă acolo unde-i lege, nu e loc de tocmeală. În egală măsură a fost fascinant să constat existența unor oameni discreți, care au ales să nu discute niciunde problema și, cu excepția unor scurgeri, în bună măsură le-a reușit. Evident fascinația maximă asupra mea au exercitat-o acei oameni foarte simpluți de la care am auzit că aș fi un „băsist dezgustător” 
sau că „am fugit din țară” 
. Un alt element surpriză a fost activitatea intensă a blogosferei atunci cînd mulți oameni conduși, pare-se, de principii au acuzat cîte un plagiat publicitar (vezi faza cu delfinii sau cu ceva reclamă a unei agenții de turism dacă nu mă înșel), în schimb au tăcut eroic vizavi de un alt plagiat. Nu în ultimul rînd blogurile sunt pentru mine o întreprindere de autor, deci mă aștept mai puțin la relatări, și mai mult la o tușă foarte personală, eventual chiar controversată a autorului. Autorii însă în general se țin departe de controverse, deși o discuție în contradictoriu ar trebui în mod normal să fie sursă de progres, și nu de clivaj.
Toate acestea însă sunt piese dintr-un puzzle al cărui scop final este să-mi dea o imagine cît mai aproape de realitate. În treacăt fie spus, nu mi se pare atît de gravă această polarizare pe care au acuzat-o toți pacifiștii ultimelor zile. Este normal să vedem lucrurile diferit, iar acum neavînd la dispoziție toate nuanțele de gri ale partidelor politice, ci numai albul și negrul, evident că și separarea a fost mai evidentă. Locul unde mai avem încă de exersat este o dezbatere în care să înlocuim cuvintele tari cu argumente beton.
În ceea ce mă privește probabil că nu voi mai avea ocazia să trăiesc în România decît în timpul vacanțelor. Iar dacă viața nu va oferi participanților surprize consistente, cel mai probabil că nici copiii mei nu vor trăi vreodată în România. Așa că motivul implicării mele în această campanie este cam același pentru care în continuare „îmi rod unghiile” pentru România la Olimpiadă, pentru care savurez încă o telemea puturoasă de oaie chiar dacă am aflat de brînzeturile franțuzești, pentru care țin un blog în limba română deși probabil că aș putea să o fac în engleză.
Cu speranța că situația se va normaliza într-un fel sau altul, că proiecțiile pesimiste nu se vor confirma în nici una dintre direcții, am să închei cu un citat din biata noastră Constituție pe care sper să-l putem pune în practică în viitor atît la nivel mare, cît și la nivelul blogosferei:
Articolul 4 Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman și solidaritatea cetățenilor săi.
Later edit: recomand 2 minute de meditație excelent scrise.
Măi băieți cucuieți, să nu ziceți că vă plictisiți duminică acasă la răcoare, uitați aici o sugestie de preocupare inteligentă, intelectuală, sugestie evident, plagiată:
Mărturisesc că am început să mă satur de toată tărășenia asta, resimt o uzură să tot scriu pe tema asta. Consider însă că „trebuie” și sunt oarecum motivat de faptul că este probabil unul dintre ultimele articole cu acest subiect. Bineînțeles, asta depinde și de felul cum decurge totul după ziua de duminică.
Una dintre nedumeririle mele este cea legată de îndemnurile debordînd de „sinceritate” din ultimele două zile cum că toți, toți, să mergem la vot, neapărat, neapărat, indiferent de opțiune, să ne exprimăm. Vai! Mai-mai să cedezi unei astfel de atitudini civice! Pe care de altfel am susținut-o și o susțin cu toată convingerea. Ceea ce susțin este în general implicarea cetățenească în viața publică.
Ia să ne gîndim preț de circa 2 secunde: de ce ar vrea un partizan al DA-ului la acest referendum ca eu, un partizan în principiu al NU-ului, să merg al vot? Ce interes ar avea? Chiar să cred oare că este extrem de interesat ca opinia mea să fie reprezentată? Ia să ne întoarcem un pic în timp, numai cu vreo săptămînă, nu mai mult, deci ar fi ușor de ținut minte: organizatorii referendumului au propus pentru străinătate numai 150 de secții de votare față de 300 cîte fuseseră înainte, deci o încercare clară de a limita dreptul acesta civic de exprimare. După ce s-a întors foaia și a început să se contureze îndemnul la boicot (care din cîte știu eu, a nu te duce la vot este perfect legal), hop au apărut ca ciupercile după ploaie alte 150 de secții de votare în străinătate! Păi e frumos așa? Și totuși eu, ca partizan al NU-ului, nu am sărit în sus pentru că mi se pare perfect normal să fie asigurate aceste condiții pentru cine o vrea să voteze.
Deci să revenim … de ce emulația asta printre DA-uri ca și NU-urile să voteze? Nu cumva este exclusiv interesul de a-și vedea legitimat votul? Eu unul sunt foarte convins că numărul de DA-uri este ceva mai mare decît cel de NU-uri. De fapt, pe acest val de populism s-au bazat forțările și mascarada. Dar mai sunt și o serie de oameni care pur și simplu nu consideră motivul acestui referendum suficient de important încît să se ducă la vot. Abia în condițiile utilizării tuturor mijloacelor legale la dispoziție, inclusiv boicotul, se va forța (eventual) și o decizie a indecișilor, a celor care stau de obicei acasă. Și pînă la urmă mi se pare foarte corect: dacă sunt interesați atît de mulți oameni de demiterea președintelui și dacă aceștia consideră că trebuie demis, atunci demiterea va fi cît de cît legitimă, în orice caz, o decizie de respectat. Dar altfel de ce aș participa la ceva ce consider că a fost organizat pe baze populiste, la limita legii, cu dubii mari în ceea ce privește organizarea, de niște oameni pe care îi interesează numai victoria lor și asta cu orice preț!
O altă teză reluată obsesiv este aceea cu numărul de voturi necesar pentru a alege un președinte versus numărul de voturi necesar pentru a-l demite. Nedumerirea mea vine din faptul că nu cred să fie atît de greu de sesizat diferența dintre un vot la ALEGERI și un vot la un astfel de REFERENDUM. La alegeri, mandatul unui președinte se termină! Neapărat trebuie ales altul, eventual reconfirmat cel dinainte, dacă vorbim de un al doilea mandat. Deci o decizie se impune! Nu ai cum să adopți o regulă de cvorum în această situație pentru că teoretic se poate să faci alegeri multe săptămîni la rînd fără să se realizeze acest cvorum și nu există nici un mecanism să scoți oamenii cu arcanul la vot! Așa că decizia poate fi luată în principiu și cu 3 oameni ieșiți la vot.
Odată însă ce o decizie a fost luată pentru un mandat de 5 ani, numai niște evenimente deosebite impun terminarea acestui mandat înainte de termen. Iar în cuvîntul deosebite stă cheia logicii cvorumului (despre care de altfel am mai scris). Iar acest raționament consider că trebuie să se aplice pentru orice președinte prezent și viitor. Depinde numai de noi ce fel de stil vrem să adoptăm în politică, respectiv la ce fel de precedent vrem să dăm naștere pentru că, așa cum am văzut într-un recent articol civic, puterea tradiției și a regulilor nescrise este una foarte mare.
pentru toate motivele astea, după cîte matrapazlîcuri de neimaginat în Europa-2012 au fost făcute, mă voi folosi foarte liniștit de un drept legal, acela de a sta acasă, fredonînd:
La urma-urmei mi se pare o decantare foarte corectă – dacă iese numărul de aur la vot atunci este o voință clară ce se cere respectată!
(via)
Nu mai pot cu oamenii cu fundul în două luntri. Nu mai pot cu cîrcotașii eterni. Una din temele de jelanie perpetuă este cea cu valorile care ne pleacă și cum, vezi Doamne, nu știm noi să le apreciem. Întotdeauna cei ce jelesc pe tema asta se auto-extrag prin însuși speech-ul lor din masa ignoranților care nu ar ști să aprecieze valorile. Printre rînduri se subînțelege că dacă ar fi după ei ar ocroti respectivele valori și le-ar chema înapoi pentru a le pune în valoare. Dar din păcate sunt niște elemente izolate care … deh … ce pot face de unii singuri într-o masă de, cum spuneam, ignoranți?!
Iată că după ce a legat la ochi o necunoscută printre politicienii vremii și a pus-o să facă dreptate, Matrozul Chior și Dictator a mai făcut o nefăcută: a rechemat unul dintre indivizii ăia după care tot jelim cum că ne-au plecat valorile, și l-a pus să facă ce-o ști el mai bine cu învățămîntul și cercetarea din România. Desigur, l-ați recunoscut probabil pe cel care a scrijelit pospaiul de pe bacalaureatul românesc, Daniel Funeriu.
Daniel Funeriu este o valoare confirmată de oameni și sisteme care nu au nici o legătură cu nici un sistem românesc, fie el politic sau de învățămînt. Că a fost un student remarcabil – mai sunt zeci de mii ca el, că a mers mai departe și a făcut un doctorat în domeniu – mai sunt mii de doctori (la ăia pe bune mă refer), dar șeful lui de doctorat a fost un laureat Nobel, moment în care niște beculețe ar trebui să se aprindă în capul oricui. Mai ales în capul unui susținător al valorilor … Mai departe a continuat cu o carieră pe cont propriu în care a confirmat cîștigînd proiecte de cercetare și publicînd în reviste de prestigiu. Sigur că toate datele astea nu îl recomandă neapărat drept un manager bun, DAR sunt garanția unui sistem de valori în spiritul cărora Funeriu s-a format și pe care cel mai probabil a încercat să le transpanteze aici.
Dar cîrcotașii nu sunt mulțumiți! Funeriu este băsist, Funeriu a agresat copiii instalînd camere de luat vederi la BAC, Funeriu a pus gînd rău fabricilor universitare de diplome, Legea Educației miroase prea mult a influență nemțească și doar … nouă nu ne spune nimeni ce și cum să facem! Ah, ce să vezi, Legea asta a Educației a fost adoptată și în urma unui pact între toate partidele, pact inițiat în spiritul medierii dintre forțele politice de Matrozul care, propaganda spune, seamănă vrajbă între români.
Funeriu face și Funeriu drege. Și tot acești cîrcotași ignoră un amănunt elementar: nu este chiar simplu din punct de vedere electoral să pui degetul pe rana a zeci de mii de elevi de vîrsta BAC-ului, elevi care, apropo, au 18 ani, deci au drept de vot! Deci probabil tot acest cutremur a avut loc pentru ca, în sfîrșit, să nu mai fie ascuns gunoiul sub preș, chiar cu prețul unor … hă-hă-hă … unor voturi. (Ups!! O altă legendă a propagandei spune că Băsescu este populist! Păi ce populist e ăla care iese el la înaintare să anunțe măsuri … nepopulare?! S-or decide ce-i cu ei?)
Revenind la Funeriu, ochii mei asta au văzut, mintea mea atît a priceput: încercarea Bețivului de a aduce pe cineva pentru a face performanță în România într-un domeniu în care respectivul a făcut performanță în țările alea pe care pretindem ca le admirăm. Una din acele valori pe care pretindem că le vrem înapoi, în scaunul pe care a stat Funeriu instalînd însă „a unui sindicalist rudimentar, inapt şi inadecvat pînă la ridicol” (A. Pleșu, Dilema Veche) care ne-a adus în următoarea situație:
(foto)
Vorba Interimarului (citez aproximativ): nu ne dă Europa nouă lecții …
Toată lumea, toată lumea, sare zilele astea în ritm de referendum. Dintre milioanele de oameni care discută sau nu, dar măcar au o părere, cea mai mare parte habar nu are răspunsul EXACT la întrebările fundamentale. Să definim un pic termenii:
Cea mai mare parte = 99,99%. Nu e un număr în vînt, ci unul pe care eu îl consider realist: din 10000 de oameni abia dacă o fi unul care să știe răspunsul EXACT la întrebările fundamentale.
Întrebările fundamentale: este vinovat Năstase? Este vinovată Ritzi? Este vinovat Voiculescu? Este vinovat Vîntu? Sunt 4 exemple de întrebări fundamentale, exemple pe care le-am dat pe post de exponent pentru o clasă întreagă de probleme. Să fim serioși, toți cei 99,99% operăm cu stomacul în astfel de probleme. Toți avem impresia că X este corupt sau că Y a furat. Procesul de stabilire a vinovaților este cu atît mai lent și mai anevoios cu cît se desfășoară mai cinstit și mai onest, respectînd prezumția de nevinovăție și drepturile inculpaților. Este prin urmare practic imposibil pentru noi, cei 99,99%, să știm vreodată ceea ce am numit „răspunsul EXACT” la aceste întrebări.
Răspunsul EXACT: este posibilitatea de a răspunde prin DA sau NU în mod absolut la întrebările fundamentale. Dar nu la o bere la PET în fața blocului în timp ce sufli jiclorul de ralanti la Dacie și ai obosit de comentat etapa. Ci cu cea mai feroce responsabilitate și seriozitate posibilă!
Totuși deși își folosește stomacul în a aprecia o situație sau alta (mă includ aici în cele mai multe cazuri), tot omul are dreptul la o părere. În 2004 toată lumea știa, era sigură, era convinsă că Nastase personal este corupt, precum și regimul pe care îl lăsa în urmă. Deși nu am derulat personal o anchetă, stomacul meu tot asta spunea atunci, ca și acum. Fapt este că Năstase a fost condamnat. Dacă este să avem încredere în stomacul majorității populației cu drept de vot din 2004, precum și unei importante părți a electoratului de azi, acest fapt, condamnarea lui Năstase, este unul corect. OK, acum încep discuțiile dacă este corect că i s-a tras de la niște termopane, sau poate trebuia să i se tragă de la vreo afacere mai barosană. Treaba cu termopanele pare cam derizorie, vorba olteanului … peanuts! Tot acum încep discuțiile că de ce s-a întîmplat tocmai acum, nu a fost scos oare dosarul cu vreo intenție?! Se poate! Însă nu cred că cineva din cei 99,99% știe răspunsul EXACT la această întrebare fundamentală, fiind mai degrabă speculații. Însă ceea ce știm mult mai aproape de certitudine este că, la modul absolut, Năstase nu se află degeaba unde se află.
Vîntu. Individul ăsta și-a construit o aură de geniu financiar. Ne-a sfidat ani în șir cu aparițiile sale răstignit în fotoliu și învăluit în rotocoale de fum în timp ce dădea răspunsuri în doi peri jurnaliștilor. Uneori nici măcar obosindu-se prea tare să-și nege escrocheriile. Atîta vreme cît toți acești ani justiția nu l-a găsit vinovat, cei 99,99% nu pot susține contrariul. Totuși sunt multe stomace care știu că locul lui este după gratii, și pun pariu că la ora asta multe din victimele FNI sunt împrăștiate relativ uniform printre susținătorii tuturor partidelor. Pentru toți cei cărora stomacul le spune că Vîntu a fost un infractor, fapt este că el se află acum într-un loc bine-meritat! Pentru ceva șantaj și amenințare, nu pentru marile escrocherii financiare, pentru 1 an – 2, nu pentru 20. Din nou aceleași discuții: de ce acum, de ce pentru asta? Nu știm! Dar iarăși cred că putem fi mulți de acord că la modul absolut, în fața istoriei, Vîntu stă bine acolo unde stă.
(foto)
Voiculescu. Naiba știe EXACT ceea ce a făcut el în toată treaba asta cu nu știu ce fraudă de la Ministerul Agriculturii. Să fim serioși, cred că nici măcar Ciutacu sau alți lachei nu știu. Cum pot spune eu că știu răspunsul EXACT la această întrebare fundamentală?! Dar fapt este că și-a dat demisia din Senat într-un mod cel puțin suspect! Iar acea justificare cu schimbarea instanței de judecată odată cu fuga din Parlament mi se pare foarte plauzibilă. Mai ales că unii pînă mai ieri intangibili se aflau deja după gratii.
Ce mai știm cu siguranță? Păi mai știm că sunt o serie de primari PDL arestați, anchetați, condamnați. Și nu vorbim numai de primărași de cine știe ce comune obscure, vorbim de Craiova, Vâlcea, Cluj. Și toate astea pe vremea odiosului. (mă refer la odiosul ăsta care e la modă acum)
Și mai știu ceva vechi de tot. În anul 2004 la instalarea guvernului Tăriceanu, urmăream cu atenție cine va prelua Ministerul Justiției, mai ales că era scandalul cu regimul corupt al lui Năstase … etc. Mă așteptam să fie vreun vajnic membru de partid care le avea cu Justiția, ceva gen Valeriu Stoica, că deh, era un minister cheie, nu putea fi dat oricui. Și ce să vezi? Fapt este că a venit Monica Macovei care la vremea respectivă (fapt este că) nu era înregimentată nici în PNL-ul democrat, nici în PDL-ul matrozului. Nu-mi amintesc de vreun gest similar și tare mă îndoiesc că-l vom vedea prea curînd repetîndu-se. Dar ăsta nu prea știu al cui merit este, al lui Tăriceanu, sau al Președintelui Ales? 
Este foarte adevărat că nu putem judeca cu stomacul, însă trebuie să fim realiști că de cele mai multe ori, cei mai mulți dintre noi operăm cu percepții. Din motivul ăsta am încercat să scot în evidență niște fapte care există și care mai greu pot fi interpretate. Sigur, se poate cîrcoti că este prea puțin, se poate specula că de ce cutare e la zdup și nu cutare, dar măcar avem despre ce vorbi spre deosebire de liniștea din alte timpuri.
După mulți ani de ros unghiile pe margine opoziție constructivă, niște partide s-au consolidat cu oameni de valoare, pregătiți pentru a prelua orice post din guvern. Astăzi, despre „sentimentele lăuntrice” ale ministrului Margarină:
Pînă una alta, opun sentimentelor lăuntrice o certitudine tristă:
(grafic)
(liniile roșii reprezintă situația acum o săptămînă și acum două săptămîni)
Most Recent Comments