Pentru că despre cîștigători am scris săptămîna trecută.
Atunci cînd cînd ai obținut 1,5 milioane de voturi, în timp ce principalii adversari în jur de 4,2-4,3 milioane, răspunsul este clar: Ai pierdut!
(foto)
Motivele contează, pe principiul că numai din greșeli poți învăța, și aici nu mă refer la o singură tabără. PDL ar fi trebuit să învețe din greșelile PSD-ului din 2004, USL-ul acum pe val ar trebui să învețe din greșelile PDL-ului sau să încerce să evite degringolada provocată de o altă alianță care ne-a marcat istoria – CDR.
Alianța DA și mai apoi PDL-ul au stat pe un uriaș rezervor de popularitate. Acest rezervor s-a numit Traian Băsescu care a cîștigat spectaculos de două ori Primăria Bucureștilor, după care a atacat Cotrocenii unde a stat două mandate trecînd și peste o tentativă de suspendare. Toate aceste victorii au avut la bază același electorat acum mult-hulit de către cei care au mai rămas în tranșeele PDL.
Rezervorul a secat, criza economică a mușcat adînc … am ajuns în 2012.
Bordurile lui Videanu, regii asfaltului apropiați de Cotroceni, parcările lui Cocoș din București, decolteurile Elenei Udrea, succesurile Elenei Băsescu, scandalul Iacob Ridzi. Poate la vremea lor au fost parțial compensate de popularitatea de care vorbeam sau de efectul măsurilor de liberalism economic precum introducerea cotei unice. Însă au început să atîrne tot mai greu atunci cînd efectele crizei s-au făcut simțite. Și bordurile, și decolteurile, și celelalte pete negre erau aici, la noi, mult prea aproape, pentru ca argumente relativ esoterice precum caracterul mondial al crizei economice să mai conteze. Informații precum măsurile de austeritate luate în 2009 în toată Europa, faptul că în Germania de exemplu pensiile sunt impozitate, că Grecia, și Spania, și Italia, și Irlanda la un moment dat sunt sau au fost zguduite din temelii … toate astea sunt ceva mai departe și cu siguranță subiectul mult mai puținor talk-show-uri! Nu știu pentru cîtă lume este clar că și România trebuia să ia astfel de măsuri. Poate nu fix cele pe care le-a luat, dar într-un fel sau altul cureaua trebuia strînsă. Nu putem ști ce ar fi fost dacă replica la dificultățile economice ar fi fost alta, însă ceea ce știm sigur este că în 2012, după 3 ani de criză economică mondială, despre România nu se vorbește în termeni de faliment. Poate una dintre lecțiile care trebuie învățate de orice guvern viitor este aceea că orice strîngere de șurub trebuie însoțită de niște explicații convingătoare și mult, muuuult mai umile decît declarațiile belicoase și pe alocuri ireverențioase ale președintelui la adresa bugetarilor și pensionarilor.
Viitorul PDL este încă umbrit de cele rele menționate mai sus. În plus, PDL duce pe umeri o parte din neîncrederea și dezgustul față de întreaga clasă politică. Venirea lui Blaga în frunte nu cred că aduce un suflu nou, poate doar un plus de organizare. Deși, cum am încercat să arăt mai sus, alegerile nu au fost pierdute din lipsă de organizare. Pe partea dreaptă mai există o încercare de lansare a unei alternative pure la actuala clasă politică, inițiativă care are în frunte niște figuri percepute ca fiind ceva mai puțin politicianiste, ceva mai mult tehnocrate, ceva mai curățele. Mihai Răzvan Ungureanu sau Monica Macovei ar putea reprezenta o speranță, însă orice atingere de PDL îi va contamina. Pe de altă parte este greu de crezut într-o construcție politică rapidă care să nu beneficieze de infrastructura unui partid.
În încheiere aș vrea să vă întreb dacă mai țineți minte ce spuneam săptămîna trecută despre soluția imorală din cadrul USL? Ia ascultați despre ce se vorbește zilele astea la Antena 3:
Cea mai dezastruoasă prestaţie la un Consiliu European din istoria Uniunii Europene s-a comis de către români şi este vorba de brava delegaţie condusă de primul ministru al țării, domnul Victor Ponta



Sunday, July 1st, 2012, 11:24 pm | 



July 2, 2012 at 6:39 am
Nu pot să cred ca tocmai la Antena 3 să se fi spus asta despre Ponta…
July 2, 2012 at 7:37 am
Zina: bine ca mi-ai adus aminte ca uitasem sa pun de unde am luat citatul.
July 2, 2012 at 7:40 am
perdantii suntem noi. ei doar isi fac „meseria”.
July 2, 2012 at 8:14 am
Pe de o parte sunt de acord cu tine. Oamenii, daca li se explica totul, reactioneaza altfel la masurile luate pe timp de criza. Insa oamenii Romaniei se impart in 2 categorii mari si late: aia care inteleg de ce s-a facut ce s-a facut, fara explicatii pretioase suplimentare si accepta situatia ca atare si aia care, oricat de mult le-ai explica, nu sunt echipati corespunzator pentru a pricepe fenomenele. Din nefericire, din cauza mostenirii grele (sic!) a vietii politice, aia din prima categorie nu mai presteaza la vot, lasand deciziile pe seama celorlalti. Aia sunt oamenii pe care se bazeaza Ponta in aprecierile sale: cei slab educati.
July 2, 2012 at 1:12 pm
zaqk: mi-e teama ca e greu sa faci delimitezi atit de strict cine s-a dus la vot si cine a stat acasa. Si sa identifici ca fix aia buni si destepti au stat acasa!
July 2, 2012 at 8:38 am
Iniţiativa de Centru Dreapta care se va lansa în cursul acestei săptămâni, aşa cum a spus şi Mihai Răzvan Ungureanu, se doreşte a fi o polarizare a dreptei, debusolată acum. asocierea lui MRU cu PDL ar fi o mare greşeală politică, iar capitalul de simpatie pe care îl deţine acest “lup tânăr” ar spăla poate imaginea necesar şifonată de măsurile de austeritate necesare tocmai din motivele enunţate şi de tine. lucru ştiut şi de PDL-ul care după ce şi-a ales capii a început să lanseze invitaţii mieroase…
Monica Macovei, prin retragerea din cursa şefiei PDL a dovedit înţelepciune politică, dar ar fi interesant de ştiut dacă coalizarea dreptei va include şi Noua Republică de care doamna Macovei este apropiată şi mai cu seamă cum va beneficia MRU de valul de simpatie pe care îl atrage. ong-ul acesta nu este totuşi un partid politic…
July 2, 2012 at 9:02 am
mda, deci ultima afirmatie nu mi se pare buna de luat in seama. este poate un joc intern al psd-ului. nu am auzit altundeva ca ponta s-ar fi facut de ras. nici nu cred ca a impresionat (doh!), dar nu trebuie sa luam acum antenele prea in serios.
rmu si macovei nu mi se par solutii valide, pentru ca si-au asociat imaginea prea mult cu pdl-ul. nu cred ca se pot desprinde de ea. si probabil ca si interesele din jurul lor nu ii vor lasa.
stii ce? eu nu cred ca o sa se schimbe nimic. o sa ramana aceleasi declaratii belicoase, aceleasi minciuni, aceleasi jocuri de culise. o sa mergem trasi de lesa de catre ue (cat ne-or mai trage adica), dar chinuit, taras.
July 2, 2012 at 1:11 pm
andreea: ceea ce aud pe la antene nu as lua in seama din principiu. Din punctul meu de vedere locatiile astea sunt compromise pentru o perioada foarte lunga de timp de acum inainte. Vroiam numai sa spun ca totusi antenele sunt controlate de PC, parte a USL. Parte a USL?
July 2, 2012 at 9:05 am
A vorbi despre “greseli” faţă de natiune implica faptul ca s-a dorit binele natiunii, dar, din diferite motive, nu a iesit intotdeuna “bine” ci, din cand in cand, “rau”. Eu prea stiu unde sa caut binele asta pe care l-au vrut politicienii pentru noi toti. Stiu unde sa caut binele pe care l-au vrut pentru ei insisi, asta este simplu. Pentru noi ceilalti, noi care ii alegem ca sa ne faca bine noua in primul rand, nu stiu unde sa caut “binele”. Asa ca eu nu as vorbi despre “greseli” … dar daca “gresala” inseamna sa fii marlan si sa explici cum se poate trai bine cu 700 de lei, sau sa promiti salarii de 905 Euro si pensii de 405 Euro, dar dupa un timp sa le tai si pe alea care sunt, nu numai ca nu le aduci la nivelul promis, atunci da, au gresit.
Sunt multi care au votat “de suparare” fiindca au primit un sut in fund in loc de 905 sau 405 Euro – astia sunt cei care alimentau izvorul, acum secat, al popularitatii PDL, sunt cei care acum aduc apa acestui izvor la moara USL. Dar sunt multi care, dincolo de sutul in fund, au spus ca nu este de accepat grobianismul, prosteala in faţă, clientelismul si alte “greseli” de felul asta. Multa lume ar accepta strangerea surubului, cred ca foarte tare, daca ar vedea ca acest surub este strans egal pentru toti. Si nu cred ca cele de pana acum sunt chiar atat de “intunocoase” pentru viitorul PDL. “Umbra” cea mai neagra este unul precum Flutur, altul precum Boureanu si faptul ca nu sunt oameni care sa-i inlocuiasca pe cei care s-au dat la fund si care sa reprezinte un viitor mai luminos. Apropo – macar de ochii lumii puteau sa puna si un al doilea candidat la presedintia partidului – nu s-a gasit vreunul, nici macar de ochii lumii. Gata hai sa lasam prostiile, Blaga este cel mai bun, altu’ nu-i si nici nu este cazu’ …
Ai dreptate cand spui ca trebuie invatat din experienta altora. Sper ca cei care se dau acum “cavaleri neprihaniti”, veniti pe cai albi sa taie capul balaurului nu sunt doar niste palavragii. Sunt naiv ? Dupa cum se pare ca incepe sa se umbreasca si pe la ei, cred ca da …
July 2, 2012 at 10:12 am
De acord cu Raul și cu Andreea.
Macovei = fost ministru PDL.
Ungureanu = fost prim minstru PDL.
Pe cine cred ei că păcălesc?
Aș a vea mai o mare stimă pentru ei dacă ar contribui la refacerea imaginii șifonate a PDL-ului din interior, nu să umble cu cioara vopsită, chiar dacă e văcsuită la Cotroceni.
July 2, 2012 at 1:09 pm
SLVC: este o chestie de perceptie, deci prin excelenta subiectiva. Din punctul meu de vedere numele astea doua sunt total diferite de Berceanu sau Videanu. Dupa cum Renate Weber sau Daniel Daianu da, sunt liberali, dar nu au aceeasi imagine (in ochii mei!) precum Crin Antonescu sau liberalul ala de la Iasi, imi scapa numele acum! De la PSD nu gasesc acum un exemplu, dar sunt si acolo …
July 2, 2012 at 3:17 pm
Pentru mine, sunt la fel.
Difera doar sfera in care actioneaza. Berceanu si Videanu, in privat. Macovei si Ungureanu, la stat. Singurul atuu e varsta. Si asta, doar la Ungureanu, ca M.M. e de-un leat cu primii doi.
Discursul si prestatia lor politica sunt insa pe acelasi calapod.
July 2, 2012 at 3:44 pm
SLVC: sa stii ca s-ar putea sa fie chiar asa!
July 2, 2012 at 3:30 pm
Din pacate ne-am ars de atatea ori incat am inceput sa ne indoim de toata lumea.La fel de adevarat ca nu prea mai sunt oameni “curati” sau perceputi astfel la noi in tara.
Din pacate in momentul in care un om ajunge in politica este greu sa nu se manjeasca cu ceva chiar daca acest lucru este greu realizabll.
Cu votarea este adevarat ce spui, nici eu nu am fost la votul de la locale (nu neaparat ca sunt destept)
July 2, 2012 at 3:46 pm
cartim: si atunci cum procedam? Uite o intrebare: daca stiai ca nimeni nu merge la vot, ce ai fi facut? Tot ai fi ramas acasa?
July 2, 2012 at 10:07 pm
Da ce s-a intamplat Doamne cu cei de la Antena 3….i-o fi amenintat voiculescu ca fuzioneaza cu Dan Diaconescu?
July 2, 2012 at 10:11 pm
Hapi:
prin absorbtie! Si apoi au soarta Elodiei!
July 3, 2012 at 2:24 pm
Dreapta? Stanga? Facepalm.
July 3, 2012 at 2:28 pm
Ovidiu, Rozy: voi cititi in grup??
July 4, 2012 at 3:36 pm
Este clar ca au de invatat unii de la altii, probabil ca o si fac ( in mod negativ ), este clar ca trebuia stransa cureaua insa ce nu inteleg eu este de ce pulimea a trebuit sa o stranga… de ce au trebuit cei care deja erau la ultima gaura a curelei sa isi mai dea una, iar cei carora camasa le crapa pe buhai s-au dus si si-au mai luat inca o curea, una mai mare ca sa nu aiba probleme.
Eu astept de la guvernanti sa scoata cele 70% de procente din economia subterana la lumina… Ar fi grozav daca raporul al fi invers iar economia subterana ar fi 30% si cea reala si impozitabila de 70%
Trackbacks
July 2, 2012 at 8:01 am