coolnewz about hot thingz

Prin forța lucrurilor, de departe privind situația, am senzația că bătălia a fost pierdută din multe puncte de vedere. Cu toții download-ăm, dăm Like, ne upgrad-ăm hard-disk-ul sau facem un chat pe messenger. Există fără îndoială și alternativele neaoșe prin care de fapt urcăm un fișier, spunem Îmi place pe Facebook (na, că ăsta a scăpat!), ne schimbăm discul dur cu unul mai bun, sau stăm la o discuție pe … mess. Unele din exemplele de mai sus sunt ceva mai împămîntenite, altele sunt cam forțate sau poate nu există decît în imaginația mea. Spre exemplu disc dur cu siguranță se spune în franceză (disque dur) sau în germană (Festplatte), dar în românește e posibil să fi învins pentru totdeauna hard-disk-ul!

Dar aici este vorba de o serie de cuvinte care au intrat în circulație prin intermediul limbii engleze și astfel engleza are un avantaj incontestabil. Ce ne facem însă cu alte cuvinte folosite în viața de zi de zi care, după unii ne colorează limba, după alții ne-o poluează? Și aici iau exemplul meu pentru că-l cunosc cel mai bine, chiar dacă poate sunt într-o oarecare măsură, subiectiv. Pe de o parte țin la curățenia limbii din toate punctele de vedere, prin asta înțelegînd gramatică, ortografie, semantică etc … Pe de altă parte însă mă surprind de multe ori aruncînd cîte un un cuvînt din altă limbă, cuvînt care îmi dă senzația că subliniază, conturează mai bine ceea ce vreau să spun în acel moment. De cele mai multe ori acești intruși provin din engleză, cu explicația pe care singur mi-o ofer că de ceva vreme sunt nevoit într-o formă sau alta, ca o parte din comunicarea zilnică să se întîmple în engleză. Un exemplu clasic este acel whatever! … care, însoțit eventual de un semn a lehamite cu mîna, vrea să zică de cele mai multe ori: ce mai contează?! sau nu mai contează! Și totuși, repetat, pe moment îl prefer pe whatever.

(foto)

În perioada elvețiană, avînd în vedere penetrarea destul de puternică a francezei în cotidian, și oarecum contaminat de cercul de prieteni și cunoștințe, se întîmpla foarte des să ne facem lesiva în loc de a ne spăla rufele și exemplele ar putea continua. Ceea ce nouă ajunsese să ni se pară foarte firesc suna, pe bună dreptate, foarte ciudat pentru vreun prieten care ne vizita din România unde, evident, își spăla rufele. Sau chiar din Anglia unde avea de furcă cu laundry.

Acum nu-mi rămîne decît să sper că mă voi surprinde cît mai curînd și cu o serie de intruși din germană, ca o măsură a faptului că, finally, (oups!!) după atîta sînge și atîtea lacrimi, a intrat biata germană cît de cît în realitatea mea cotidiană.

Treaba cu această condimentare/poluare a limbii a fost probabil iremediabil compromisă de către primii plecați (și reveniți) după 1990, avîndu-l drept exponent pe Răducioiu. Pentru cine nu-și mai aduce aminte, Răducioiu era un strălucitor vîrf de atac al naționalei de fotbal a României (care la vremea respectivă exista, nu ca acum) care relativ repede după 1990 (nu mai rețin exact cînd) s-a dus să joace pe undeva prin Italia. La prima revenire în țară după numai cîteva luni, așteptat la scara avionului de zeci de reporteri flămînzi, arbora o ținută de „italian” (ochelari de soare, o tonă de gel etc.) la care asorta o limbă română pe care cu greu o recunoșteai într-o sporovăială cîntată ce probabil vroia să amintească de melodia limbii italiene. Una peste alta, el nu avusese nici măcar timp să uite cele 100 de cuvinte care-i formau vocabularul de bază, nicidecum să învețe o altă limbă.

Totuși aș îndrăzni să spun, verificat pe propria-mi piele, că după o vreme este oarecum normal ca limba vorbită de transfugi (cum ar zice cineva) să devină mai pestriță. Cred că echilibrul este și aici cuvîntul de ordine pentru că această opoziție la adresa avalanșei de intruși în limba română nu este nouă avînd reprezentanți iluștri. Care reprezentanți iluștri însă au comis-o și ei la rîndul lor încercînd să excludă cuvinte precum tirbușon, batistă sau fular și să le înlocuiască cu scoatedop, nas-suflete, respectiv gîtlegău.

Mă gîndesc că sunt alte priorități, cum ar fi multe cuvinte foarte obișnuite a căror ortografie este deosebit de dificilă (din cîte îmi dau seama tot citind unele bloguri .ro) cum ar fi verbul a ști cu misterele lui legate de cînd se scrie cu 2xi sau cu 1xi sau noștri/voștri cu același gen de dilemă. Și asta numai pentru că bătălia legată de înțelesul lui a servi a fost demult pierdută fără drept de apel.