Nici eu nu sunt de părere că în fișa postului de Președinte al României scrie că trebuie să știi una sau mai multe limbi străine. Poți avea toate calitățile necesare pentru a fi un președinte bun fără a vorbi nici măcar engleza. Pe de altă parte este drept că a manevra dezinvolt una sau mai multe limbi străine nu poate fi decît un semn bun, ca să nu mai vorbim că poți oricînd să te conversezi cu un cap încoronat de prin alte părți la vreun summit, conferință etc, punînd țara (sau țările) la cale într-o conversație mai puțin … scorțoasă și în orice caz, netrecută prin telefonul fără fir al vreunui translator.
Dar m-a luat un pic valul. OK, deci vine o delegație la Palat și tu vrei să faci impresie bună, să faci un gest de curtoazie … mă rog … ceva de bine! Lăudabil! Dar, ghinion, fix la engleză nu ai fost cel mai bun la școală. Mă rog, s-au făcut ceva lecții intensive cu tine de vreo 3 săptămîni încoace de cînd ți-ai schimbat culcușul și crezi că te-ai descurca. Atunci fratele meu alb, înainte de marea întîlnire te pregătești! Deci nu e cam și cum ai fi la facultate și poți repeta anul, așa că te duci cool la examen și îți freci mîinile pe acolo în timp ce vorbești că așa ai văzut tu că fac intelectualii. Nu! Repeți seara în oglindă și cu ceva consilieri de față de vreo 10-15 ori (fără mișto acum!), a doua zi te trezești … ok … hai să nu zic la 8 că știu că-i greu, dar măcar la un 9 acolo, și mai repeți de cîteva ori. Și abia dacă vezi că te descurci bine de tot, îți mai permiți să mai bagi și cîte o pontă … montă … poantă cu fazăr și mazăr. Și cel mai bine ar fi să rogi pe cineva să-ți zică o poantă care să sune cît de cît a ceva și în engleză că altfel degeaba o faci. Nu va rîde nimeni decît stînjenit și decît din politețe. Cel mult … Mă rog, asta dacă ții morțiș să ai și glumițe în program.
Și să-mi sară ochii pe asfaltul umed dacă nu știu ce zic! V-am povestit că am fost nu demult la interviu (apropo, nu s-a ales nimic din el, asta în caz că nu v-am spus) și știam că urma să zic chestii în germană, care germană cred că este cam ca engleza interimarului. (Acu sunt exigent. Cu mine!!) Deci înainte de treaba cu pricina am repetat de mi-au sărit capacele, și cu un prieten, și cu altul, și cu colegi, și in fața oglinzii, și spălîndu-mă pe dinți, și mergînd pe bicicletă. Știam pe deasupra tot speech-ul și cîteva răspunsuri la potențiale întrebări. Și da, un pic de modestie ajută enorm, să te crezi Napoleon și apoi să dai în gîfîială și în bîlbîială este mult mai rău decît să admiți că performața ta este sub-optimală 
și cînd e să fie să te uimești pe tine însuți cu accentul de Oxford ieșit din propriul gîtlej.
Deci ca președinte nu-i grav să nu știi engleză, dar e foarte grav să nu te pregătești pentru o astfel de întîlnire. (iar dacă s-a pregătit e și mai grav! 
)
Mai este o situație nuanțată cînd scuza asta cu curtoazia ar putea funcționa. Ceva de genul ești la ambasada Japoniei și vrei să adresezi un mesaj scurt, un La Mulți Ani sau domo arigato ceva și atunci, la o recepție cu șampanie, tu faci efortul să citești două rînduri de pe o hîrtie, dar toată lumea știe despre ce este vorba și apreciază gestul!
Așa, și acum să manipulăm puțin pornind de la fapte reale, deformate de Cațavenci:
Most Recent Comments