Nu știu cum se simte un neamț în România, însă eu în Germania mă simt … ca acasă! Sau măcar așa cum ar trebui să mă simt acasă. Și asta și din motivul de mai jos! Care vă dă probabil o idee despre ceea ce urmează săptămîna viitoare! 
Și pentru că nu avem o Gazetă în adevăratul sens al cuvîntului săptămîna asta, vreau doar să vă semnalez o … repoziționare: a fost freestyler, acum este DAP!
Asta e! Nu i-am mai văzut niciodată decît miezul care aduce la consistență cu un kiwi, dar mult mai fadă la gust. Dar azi la shopping-ul săptămînal am zărit-o în raft și rozul ăla mi s-a părut fix rozul cool. Poate o punem pe post de logo la un moment dat.
Dar să nu mă întrebați cum o cheamă că în afară de titlu habar n-am ce să vă spun!
Fiecare chestie mai de soi de pe lumea asta își găsește un corespondent în Las Vegas. Și Tour Eiffel, și canalele Veneției, chiar și Piramida lui Keops. Absolut orice chestie, de soi sau nu, cum ar fi biată unghieră sau o bine-cunoscută bere își găsește un corespondent în China. Pe principiul … „de firNă”. Dar prin „chestie” putem să înțelegem și un concept, cum ar fi conceptul Youtube al cărui echivalent chinezesc nici nu se duce prea departe în ceea ce privește denumirea: Youku! Echivalența între Youku și Youtube se termină însă acolo unde pe Youku putem viziona filme întregi fără probleme ce țin de drepturi de autor și alte mofturi, deși uneori cu subtitrări chinezești.
Ei, dar eu sunt mîndru că am reușit să „embed” așa ceva aici. Nu a fost chiar … 直截了当 … mă-nțelegeți!
De unde rezultă că tot noi (♂) suntem mai romantici, mai regizori, mai punători în scenă, mai patient, mai vrăjitori … mai ce vreți voi!
(via)
Nu știu la voi, dar la noi în liceu era o luptă (ce părea că va fi eternă) între roacheri pe de o parte, și discari, depeșari, rapperi pe de altă parte. Din lupta asta au izvorît chiar și balade populare. Sau măcar două versuri care sună cam așa:
Fu*k the disco, fu*k the rest,
Heavy metal is the best.
Asta pentru a vă spune de fapt că nici o excursie la Seattle nu este completă fără a asculta poveștile despre Nirvana reunite la Experience Music Project Museum. După cum nici o astfel de audiție nu este făcută „cum-se-cade” dacă nu te duci acolo măcar puțin, și anume pilit! Hîc! Mi-am amintit de petrecerile la care ne bestializam (ceva gen poza 6) aruncîndu-ne unii în alții în mijlocul sufrageriei, efemer ring de dans (cică-cică …) la petrecerea dată de vreun nefericit ce probabil că a regretat multă vreme decizia de a-și pune casa la bătaie. Ca să nu mai vorbesc de babacii lui 
Cu aparatul în mînă am făcut talente, la unele poze chiar închipuindu-mi că prind cadrul ce exprimă Adevărul, altele culegîndu-le cu intenția vădită de a vă invita la o plimbare prin muzeu:
(foto)
Una din ultimele zile toride de august. Nea Pantilimon, soțul lu’ tanti Pantilimon de la scara 3, cea cu bișonul maltez, intră asudat în casă. Îi mîrîie printre dinți ceva nevestei, cel mai probabil un „Bună ziua, fă!” (dar nu se știe sigur …) și se oprește abia la bufetul din bucătărie. De la locul știut, cu gesturi precise, își toarnă într-un pahar vechi de muștar niște răchie. De vreo doo dește, așa … O dă pe gît dintr-o suflare și lovește cu zgomot paharul de masă. Paharul rezistă. A fost de muștar! După obișnuitul sunet gutural prin care-și drege gîtul, își ia la rost nevasta: „Safto, ai făcut și tu ceva de mîncare?” Safta Pantilimon îi pune în față o bucată de mămăligă, niște jumări, o ceapă și ceva brînză de burduf asupra cărora omu’ se aruncă înfometat. Safta, tot printre dinți: „Da’ tu nu te speli pe mîinile alea?” Nea Pantilimon nu are chef de discuții principiale cu femeia așa că se spală rapid și în silă lăsînd niște urme negre pe prosopul de bucătărie cu grijă spălat și apretat de tanti Pantilimon! După această nedorită întîrziere ajunge iar în fața bucatelor și începe prin a mușca zdravăn din ceapa cărnoasă pe care o stinge imediat cu un boț de mămăligă tăvălită prin brînza de burduf. În timpul ăsta Safta se plimbă de colo-colo prin bucătărie, mai spală o farfurie, mai face ordine. Ea permanent face ordine în bucătărie … Pe de altă parte Pantilimon a trecut cu bine peste primul impuls bulimic și acum poate să și privească un pic în jur. Safta nu mai e cea de altă dată, dar tot cărnoasă este precum ceapa din a cărei inimă tocmai mușcase. Răchia și masa îndestulată îi stîrniseră pofta. Cu o mișcare largă a dosului palmei Pantilimon împinge deoparte farfuria, tacîmurile și paharul de muștar. În timp ce o jumară mai rumenă se rostogolea pe jos, o apucă pe Safta de încheietura mîinii și o trage spre el. „Vai de mine, omule, da’ ce te-a apucat!” … mai îngaimă ea înainte ca șorțul și basmaua să-i cadă pe pardoseala bucătăriei. Știa ce l-a apucat și mai știa că în astfel de cazuri nu are rost să i se opună lui Pantilimon. Așa că își folosește ultimele resurse de diplomație pentru a-l orienta către dormitor. (Aici Pantilimon are un obicei ciudat plăcîndu-i să tragă cu ochiul la o carte în permanență deschisă pe noptieră, întotdeauna la aceeași pagină unde se povestește ceva de o anume Nadina și un anume Petre Petre). Safta și Pantilimon caută febril în sertarul noptierei. Scot în devălmășie o batistă folosită, un pachet început de țigări, ceva creioane chimice și o agendă veche … pînă cînd dau de probabil ultimul prezervativ.
se stinge lumina —– nu mai știu ce s-a întîmplat
După o vreme se aude Pantilimon scrîșnind: „Grijania mamii lui … că iar s-a rupt!” În timp ce Safta, stropșindu-se la el: „De cîte ori să-ți zic să iei un spray-on condom???”
În goana nebună după trafic, după un loc cît mai sus în Zelist, după putere și mărire, evident că ne punem problema ce înseamnă un vizitator … VALOROS? Păi evident un vizitator valoros este acela care revine pe blog, care citește cu atenție, care te laudă mult și te critică puțin. Ei … dar am uitat ceva?? Un vizitator valoros este acela care aduce noi vizitatori!! Și cum poți aduce noi vizitatori?? Pai, de exemplu, poți vorbi cu prietenii, cu colegii, poți răspîndi fluturași prin piață cu „read coolnewz.info every day” … mă rog … ar fi cîteva variante.
Sau poti produce, aduce chiar pe lume noi vizitatori. Macar unul .
Acum sa luam o pauza. Auditie Bohemian Rapsody; ascultam cu atentie textul, bagam la cap si citim mai departe.
Desi nu s-ar zice, acest post nu este despre cum lucreaza hazardul in procesul de extindere a comunitatii de cititori.
Despre cum se ia un cititor, se fidelizeaza, devine si comentator fidel- ca alfel ii dam ban 
– cum se baloneaza pret de vreo 9 luni (si ceva, in cazul de fata ) si devine o mama-cititor-comentator fidel.
Iar daca unii dintre voi vor exclama: Mama miaaaa!, ei bine, habar n-aveti cat de aproape sunteti de adevar, caci in acest caz particular cuvinte mai potrivite nu exista! Nu de alta, dar cititoarea-comentatoare (si mult mai mult decat atat 
) nu doar ca exista dar este de ieri dimineata mama unei minuni care se numeste MIA 
.
Ziceti si voi, puteam sa gasim un titlu mai inspirat pentru un post in care noi, coolnewzii de toate sexele, de la ses si de la campie, vorbitori de Ja, Da si Yes ii spunem mamei lui MIA:
Sa iti traiasca “micuta” (4 kile 300!!), sa va bucurati unii de ceilalti si sa o aduci de manuta si pe aici, sa invate fata sa fie cool !
?
Cred ca deja stiti: sunt mama. Chiar de doua ori. O data de aproape 10 ani si inca o data de 3 si-un pic. Jobul asta mi-a adus in viata nu doar nopti nedormite, momente de dumnezeiasca frumusete sau sedinte cu parintii, ci si vizite mai dese la … cinema. La asta chiar ca nu m-as/v-ati fi asteptat! Am vazut tot ce se putea vedea in materie de filme de copii (indraznesc sa spun, capodopere in toata regula) de la Rattatouille si Wall E la Fantasia si Pinocchio.
In medie merg o data pe saptamana la cinema iar weekendul trecut (al carui parfum de capsuni si cirese inca se mai simte) am fost chiar de doua ori: prima data la un film pentru copii, a doua oara la unul de arta. De fiecare data, cu ale mele copile. Nu o mai vazusem de ceva vreme pe Emma Thompson asa ca am savurat Nanny McPhee 2, un film simpatic si educativ pe langa care Sex & the City (1 sau 2, nu conteaza) e un fel de Simona Sensual pe taram cinematografic.
Cum spuneam, tot weekendul trecut am vazut si un film de arta. Un film evreiesc premiat la mai multe festivaluri: Du sollst nicht lieben (Nu ar trebui sa iubesti). Un spectacol…special! In sala, inca vreo 9 mamici iar in jurul nostru: landouri, biberoane, zornaitoare, 3 copilasi care mergeau de-a busilea si inca vreo 2 peltici care stiau deja ce inseamna sa fii biped. Doua ore si un pic am fost ba cu ochii pe ecran ba pe … bipeda mea- ca nu cumva sa se traga de par cu prietena ei de … cinema. O viata mai usoara au avut mamicile ai caror bebelusi, prea mici fiind pentru placeri care presupun multa miscare, faceau si la cinema ceea ce stiau ei mai bine: dormeau. Mi-a fost nu-stiu-cum sa le fac poze femeilor fix in pauza lor de film, da’ l-am prins pe un tatic cand astepta sa intre in sala si am facut poza mai jos .
Am gasit minunata ideea unui cinema pentru mamici si copii asa ca am vrut sa il cunosc si pe omul din spatele ei. Il cheama Michael Wiedemann si este proprietar al unui lant de cinematografe de arta din Germania, unde periodic, la anumite spectacole, sunt admisi DOAR parintii cu copii de pana in 3 ani!
Asa a iesi un interviu in care am vorbit cu Michael Wiedemann despre afaceri, despre arta si contradictia (sau nu?) dintre cele doua. Imi era greu sa inteleg cum poate rezista un business cu filme de arta! Si i-am marturisit ca vorbeste, mai ales, romanca din mine; ca vin dintr-o tara unde cinematografele au fost transformate in discoteci tocmai pentru ca nu erau profitabile. “Nu trebuie sa te astepti la profit mare. In orice caz, nu trebuie sa faci totul doar pentru profit. Ci si pentru oameni” mi-a raspuns. M-am gandit ca reteta lui nu se poate aplica in Romania a carei clasa antreprenoriala este destul de anemica. Si totusi… Am intrat pe site-ul European Audiovizual Observatory. Date statistice seci: in 2009 Romania a avut cea mai mare crestere europeana in privinta numarului de bilete de cinema vandute – o crestere de 31% fata de 2008. Ce inseamna asta? Ca proprietarii de sali de cinema au avut un profit mai mare fata de 2008; ca poate si-ar permite sa ruleze, asa, o data pe luna, un program Mama-Copil.
Cand vor intelege oare oamenii de afaceri romani ca circuitul banilor e ca cel al apei in natura? Banul vine de la clienti si tot la clienti ar trebui sa se intoarca! Macar o mica, mica parte.
Cool-I-auzi, Ia!-Newz, Cool-Vaterland-Newz, COOLiozitati | 
12 Comments »
Da, da, titlul asta inseamna exact ce banuiti ! Si nu are legatura cu situatia din Romania desi atat de bine s-ar potrivi! Da’ ce spun eu Romania! S-ar potrivi cu situatia de pe planeta de la prabusirea Golden Sachs incoace!
Nu o sa va plictisesc cu criza! Ca oricum e…So ein Kack!, cum ar zice Pernilla subiectul acestui post. Stiti doar, noi vorbim aici, pe blogusorul asta chestii cool! Chiar daca unele miros urat, cum e cazul de fata!
Cum sa va spun eu….Pernilla este din Suedia si scrie carti pentru copii. Nu e mare lant de librarii de la Barnes & Noble la Moritzverlag care sa nu ii aiba cartile la raft. Pernilla are succes. Atat de mare incat in 2004, a castigat premiul Astrid-Lindgren pentru literatura. Ce mai, tipa are ceva special. Scrie, cu un umor greu de inteles de unii, despre niste subiecte inchise la culoare de la maro spre negru .
Prima data cand am facut cunostinta cu arta Pernillai ( daca imi permiteti genitivul ) eram cu fiica-mea intr-o biblioteca. O asteptam sa isi aleaga niste carti si intre timp rasfoiam si eu una- alta pana mi-au picat ochii pe doua carti. Prima, neagra. Cea de-a doua maro. Prima cu o cruce si un cadavru pe coperta. Cealalta cu un baiat care statea pe “tron”. Cu pantalonii in vine.
Prima se numeste “The book of death ” (Cartea mortii) in engleza, iar nemtii au tradus-o un pic mai filozofic “Was kommt dann” ( Ce urmeaza dupa?). Cea de-a doua, ati ghicit “So ein Kack!” ( adica, Asa un c***t!).
In “Cartea mortii” copii pot afla (si pot si vedea in niste desene foarte expresive) cum se face ca imbatranim si murim, cum atunci cand suntem vii avem bujori in obrajori iar cand suntem in cosciug s-a terminat cu bujorii!, cum putrezim in pamant iar viermilor nu le e deloc scarba sa ne manance!! Nu lipsesc povestile cu vampiri, stafii, reincarnare ( cu intrebari de tipul “si daca ne reincarnam intr-un… hot dog??”). Insa Pernilla lasa umorul la o parte si te lasa mut cu o propozitie care suna cam asa: ” Uneori, copiii se nasc morti”. Ati fugit?
Asaaaa…Acum luati aer in piept si tineti-va respiratia ca intram in zona puturoasa. Vorbim despre cealalta capodopera a Pernillei: ” So ein Kack!”. Va garantez ca nu ati vazut asa ceva de cand mama v-a facut! In fraze scurte si desene simpatice carticica asta pentru copii trecuti de 5 ani trece in revista toate formele, mirosurile si culorile …ma intelegeti CUI, locurile unde se intampla procesul ( adica pe buda, in camp, etc), CUM se intampla ( adica animalele, de exemplu, o fac asa, in cele 2, 4 picioare, dupa caz, pe cand noi, niste adevarati boieri ai naturii, ca sa zic asa, ne rasfatam citind chiar o carte pe… tron).
Nu m-am putut abtine sa nu imprumut cartile cu pricina si sa le folosesc ca obiect de studiu pentru acest post. Insa cred ca Pernilla si cei care i-au premiat cartile ar fi dezamagiti sa auda ca un potential client, fata mea de 9 ani, rasfoind cartile impreuna cu mine a trecut de la uimire, la amuzament, la dezgust si la “was ist das???” in vreo 10 minute, dupa care mi-a lasat placerea sa ma amuz de una singura preferand sa citeasca o carte cu vrajitoare.
As incaleca pe-o sa pentru ca, iata, desi m-am indoit o clipa, am reusit sa va spun povestea asa (cum am putut si eu avand in vedere delicatetea subiectelor , dar v-as lansa o intrebare.
Ati cumpara copiilor vostri aceste doua carti? Si daca da, de ce?
Ei, cool-ilor, ce mai face mondenitatea? Ce se mai aude despre violul secolului? Ultima data cand am citit ceva despre DSK era liber. 1 milion cautiunea, plus inca 5 garantie, plus cheltuielile de supraveghere. A iesit cu sete de libertate si … de razbunare 
. Am citit ca ar fi angajat cea mai cea companie de detectivi de peste Ocean cu sarcina precisa de a afla si cat lapte african a supt din tzatza ma-sii camerista care i-a facut felul.
Povestea cu DSK (dar mai ales teatrul facut de politisti cand l-au arestat) mi-a adus aminte de un episod mai mult sau mai putin similar pe care l-a trait insasi coolnewza in the f&#@*g USA. Ma rog, mai putin decat mai mult , in sensul ca daca e sa fi violat ceva, asta a fost doar… sensul de mers de pe sosea!
Se intampla undeva in centrul D.C.-ului, dupa o noapte cu multa zbantuiala in cateva cluburi, stimulata si de consumul a cel putin 3 Campari Orange. Era asadar, cam 4 dimineata si, insotita de cativa prieteni, m-am urcat in masina. Coolnewza la volan. Lasasem masina undeva intr-o parcare si aveam probleme in a identifica in aglomeratia de stradute din cartierul respectiv, drumul spre casa. Fara sa imi dau seama, am intrat pe o straduta cu sens unic si circulam fix … in sens invers . Nu a durat un minut si am auzit sirenele: doua masini de politie cu girofarurile invartindu-se mi-au blocat calea!
“Sofer, opreste masina imediat! Spre binele tau, conformeaza-te!” spune un politist prin megafon!
Noroc de Campari-urile alea ca mi-am pastrat cat de cat cumpatul (in conditii normale as fi putut … uda chiar canapeaua!) Opresc. Trag pe dreapta. Un politist mare si negru se apropie precaut de masina. Are mana intinsa si pistolul indreptat catre mine.
“Sofer, te rog sa deschizi incet portiera si sa iesi din masina! In tot timpul asta mainile sus si privirea la mine!”
Ma conformez.
“Departeaza picioarele, tine in continuare mainile sus si intoarce-te cu fata la masina”
Ma conformez. Ma perchezitioneaza ca sa se convinga ca nu am vreo arma la mine si apoi incepe sa ma intrebe cine sunt, ce caut la ora aia pe sens interzis, cine mai e in masina. Ma rog, mie imi cam tremura si picioarele si vocea, asa ca namila se prinde in cele din urma ca nu sunt vreo Bonnie si nici nu il am pe Clyde in masina. Altfel spus, i-au trebuit doar 5 minute sa se prinda ca are de-a face doar cu o gasculita ratacita pe strazile capitalei americane. Atat … 
“OK … poti sa lasi mainile jos … Ce naiba a fost in capul tau? Iti dai seama ca ti-ai pus viata in pericol! Si nu doar pe a ta, ci si pe a celorlati pe care ii ai in masina! Unde vrei sa ajungi?”
Ii explic si, foarte amabil, imi face o mica harta cu strazile pe care trebuie sa le urmez pentru a ajunge acasa.
“Bun, acum poti sa pleci. Condu cu atentie. Vezi ca data viitoare o sa te taxez si cu o amenda. Sa nu se mai repete OK?”
Girofarul inca mai lumina toata intersectia si inca ma simteam ca in filmele cu Colombo. Invart cheia in contact si demarez cu mare bagare de seama. Pe acceleratie, picioarele inca imi mai tremurau..
Most Recent Comments