Archive for ‘Cool-de-a valma-Newz’

February 4th, 2012

The Girl with the Dragon Tattoo

by Ratatouille

Nu demult am mai vorbit de un film, remake la distanță de numai 3-4 ani de original. Mașinăria americană aruncă pe piață The Girl with the Dragon Tattoo2011, la numai doi ani după varianta suedeză – The Girl with the Dragon Tattoo – 2009. Ambele fiind ecranizarea romanului cu același nume, al scriitorului și jurnalistului suedez Stieg Larsson, primul roman din așa-numita trilogie Millenium. Eroina întregii trilogii este Lisbeth Salander, rol asumat în film de tînăra actriță americancă Rooney Mara, nominalizată de altfel la Oscar 2012 pentru acest rol.

Filmul evoluează pe două planuri în mare măsură paralele. Pe de o parte ziaristul de investigații Mikael Blomkvist întruchipat de Daniel Craig, pe de altă parte conturarea personajului Lisbeth Salander. Pe Mikael Blomkvist îl preluăm într-un moment în care cariera și situația sa financiară sunt o ruină în urma unui proces pierdut pe motiv de calomnie. Deși nu o spune pe șleau, regizorul David Fincher ne lasă să credem că acest proces pierdut se datorează mai degrabă potenței financiare a adversarului său decît vinovăției lui Blomkvist. Astfel că oferta bătrînului și bogatului industriaș Henrik Vanger (Christopher Plummer) de a investiga o dispariție din urmă cu zeci de ani, posibilă crimă în interiorul numeroasei sale familii, vine la momentul oportun. Ziaristul Blomkvist se trezește în mijlocul unei încregături dintr-o familie numeroasă, cam izolată de lume pe o insulă pustie undeva în nordul Suediei, în al cărei arbore genealogic întîlnim alcoolici, naziști, violatori și ucigași.

Pe celălalt plan personajul Lisbeth Salander este schițat ca un soi de Nikita, o luptătoare singuratică, un hacker care sparge orice cod, orice server, dotată cu o memorie și inteligență ieșite din comun. În contrast, ea este în același timp un copil pierdut, adolescenta emo/punk/goth abuzată exact de către reprezentantul instituției care ar fi trebuit să o protejeze, violența sexuală fiind de altfel un fir roșu al narațiunii. Legătura ei cu Blomkvist este la început indirectă, ea fiind cea desemnată să-i investigheze viața în cele mai intime amănunte, dar tocmai astfel apar premisele colaborării ulterioare. Cei doi se întîlnesc abia pe la mijlocului filmului pentru a descifra împreună misterul familiei Vanger.

În ceea ce mă privește am găsit filmul mult prea lung pentru zugrăvirea unui subiect relativ banal care totuși a fost redat cu fidelitate, însă parcă prea impersonal ca să lase o urmă. Aș vrea să văd cît de curînd, spre comparație, originalul.

pe aceeași temă: 1, 2

February 3rd, 2012

Gravidul

by Ratatouille

Viata e parșivă! Nu, nu vă grăbiți să spuneți că ce urmează e pe bază de criză, euro sau Grecia. Sau vodcă fără alcool :> , Deci viața e parșivă și ce-i mai dezolant e că treaba asta se întîmplă chiar și în lumea celor care nu cuvîntă, daaaaar, daaaaar, se înmulțesc!  A aflat asta și o prietenă, cool-comentatoare cu coroniță. Să-i spunem C. Numita C are un flăcău. Flăcăul avea și el o dorință: să îi cumpere mămica niște șoricei. Mămica nu a stat mult la analizat situația și a îmbogățit partea zoo a familiei – care mai contine un cățel și niște peștișori – și cu doi șoricei. BAIAT și BAIAT- a asigurat-o vînzătorul de șoricei. Doi șoricei … Ce drăguț … A trecut o vară, a trecut o toamnă … Șoriceii chițăiau simpatici în cușca lor … Ieri dimineață … Se dă drăguța de C  jos din pat- încălțîndu-se natürlich! cu papuceii ei de casă cu model de, cum altfel, șoricei – și se duce să le dea de mîncare animăluțelor! Numai că … Ce-i văzură ei ochii?? @-) @-) @-) O puzderie de mici șoricei (vreo 6, așa)! Dintr-un UN ȘORICEL și UN ȘORICEL??? Cum se poate așa ceva? Că doar nu discutăm de filmul Gravidul – ăla cu Schwarzeneger – în varianta șoricească!  Ei, sigur că unul dintre locatari era de fapt … șoricioaică! Nu vă mai spun cum a bulversat acestă veste lucrurile în viața lui C care nu știa că are o … șoricioaică! Însă pe mine ceea ce mă miră mai mult este că locatarul șoarec se pare că nu a știut vreme de 10 luni că stă sub același acoperiș cu o încîntătoare domnișoară. Și nu cred că se poate spune că ar fi  amînat momentul din motive de parteneră … underaged. Unu, pentru că se știe că șoarecii (darămite șoricioaicele!!) se maturizează repede. Doi la mînă, ia spuneți voi, băieții care citiți pe aici: dacă ați naufragia pe o insulă pustie cu o puștoaică de 17 ani, ați aștepta 1 an pînă face 18?? Cam ăsta e analogul situației celor 2 șoareci: izolați, căldurică, păpică, totul asigurat. Ahhh, sau poate tocmai asta-i faza, și-au acordat mai mult timp să se cunoască mai bine! Pe de altă parte mă gîndesc că de acum înainte, odată ce el a găsit drumul cel mai scurt către fericire, pînă la Paști mai avem vreo 2-3 șarje. Era cam îngrijorată C. :-S cînd i-am deschis ochii cu privire la probabilitatea asta așa că m-am oferit să-i preiau de îndată ce ating niște dimensiuni corespunzătoare și să mă ocup să le tăbăcesc blănițele în timp util și eventual să fac și ceva postări pe blog cu fripturi, borș sau sarmale de șoricel (se pot da prin mașină de tocat carne direct), nu de alta dar m-am cam săturat de carnea pe care o găsesc la supermarșeul nemțesc. Evident, răspunsul primit a fost ceva de genul Nuuuuuu! Sunt așa scuuuumpi! (un pic nazalizat!)

(foto)

Mă rog, una peste alta mai am un singur dor: să știu dacă măcar acum, în al 12-lea ceas, C. știe care dintre ei este EL și care este EA?? Sau și la regnul șoricesc este aceeași problemă ca la om: treaba este foarte mică!! :-O

February 2nd, 2012

Să discriminăm puțin

by Ratatouille

Sau să trollăm, cum vreți să o luați. Pentru că prea multă seriozitate clar nu face bine!

(foto)

Avînd în vedere că îmi petrec o bucată importantă din timpul meu activ săptămînal la supermarșe (nu, nu sunt floor manager, aka ingenieur de surface), folosesc timpul ăsta pentru diferite meditații, observații și folosofeli profunde legate de comportamentul și obiceiurile omului aflat la vînătoare. Pentru că nu-i așa, excursia la supermarșe înlocuiește în zilele noastre (nu complet, dar într-o oarecare măsură …) căutatul de rădăcini și vînatul de păsărele zburătoare.

Și am făcut eu următoare observație pe care vă rog din suflet, pentru a-mi păstra o urmă de speranță, să mi-o demolați:

  • pîine, paste, bicuiți fără gluten. Sau vodka!
  • lapte, iaurt, smîntînă fără lactoză
  • vin, vodca fără alcool
  • unt, ceafă de porc fără grăsime
  • cafea fără cofeină

da, 99,8% din clienții care au în coș așa ceva sunt … CLIENTE!!

Drept îi?

p.s. s-ar putea ca ăsta să fie ultimul articol pe blogul lu CEO =))

February 2nd, 2012

Franțuzoaica

by Ratatouille

Hundred dollar baby sărăcuța a mers cît a mers, numai că la un moment dat amenința că se va deplasa numai motorul singur, fără … ambalaj. Sau mult mai aproape de realitate ar fi să spun că ajunsese replica peste timp a mașinii din epoca de piatră a amicilor Fred&Barney.

Tabla ruginise și cedase pe la încheieturi astfel că la volan sau în dreapta fiind un lucru era clar: pe timp de ploaie, la intrarea într-o baltă trebuia să ridici picioarele! Nu de puține ori am ajuns la teatru ud, însă numai pe cracul drept de la pantalon că deh … frînă trebuia totuși să pun și atunci dreptul nu-l mai ridicam lăsîndu-l pradă artezienei care țișnea prin podea! Deci la un moment dat a trebuit să o conduc aici:

(foto)

Dar evident că nu puteam să merg la terasă la Dristor (cine nu știe terasa de la Dristor, la umbreluțe, să stea jos, nota 4!) fără un aspirator de … o mașină! Și ce poate fi mai potrivit pentru acest scop să înlocuiască o Skoda S100 decît … Franțuzoaica:

(foto)

Așadar un Oltcit model naționalist în care toate piesele originale franțuzești fuseseră înlocuite cu unele de „cooperativă” – renumitul model RM! Ba chiar și culoarea era fix ca a celui din poză. A fost visul meu de mărire, a fost motorul cu răcire cu aer (precum Trabantul) al tinereții mele, a fost primul mijloc de locomoție care m-a purtat cu 130 km/h și totodată … prima adevărată gaură neagră din buget! N-am să vă povestesc cum am devenit eu expert în arbori cotiți, rectificări, tacheți și alți marafeți, nici nu vă voi încărca memoria cu povești cum mi s-a blocat schimbătorul de viteze și am venit de la Vama Veche pînă la București numai într-a IV-a de trebuia să respir adînc și să-mi iau avînt înainte de a urca un pod …

Dar dacă v-am arătat ce drifturi se pot face cu Skoda S100, nu vreau să credeți că Franțuzoaica mea cea nouă nu era în stare de așa ceva:

p.s. ce excitați sunt băieții! scoati capu pi geam uăi, cu totu :))

January 27th, 2012

Solitary Man

by Ratatouille

Astăzi o mică poveste cu Michael Douglas. Și fără Zeta-Jones! :-D Michael Douglas este acum Solitary Man în persoana lui Ben Kalmen, un om care odată a avut cam orice și-ar putea dori un bărbat: bani, o nevastă frumoasă, un apartament mare în Manhattan, inima New York-ului. Toate astea sunt acum amintiri îndepărtate. Deși a avut la un moment dat o afacere înfloritoare, Ben Kalmen a pierdut tot din cauza propriei inabilități de a-și tempera impulsurile. Departe de a fi omul care să se dea bătut, personajului lui Michael Douglas pare că șansa îi surîde din nou. Divorțat de Nancy (Susan Sarandon) care îi fusese iubită încă din anii studenției, Ben Kalmen are o relație apropiată cu fiica lui, Susan (Jenna Fischer), și cu nepotul. Asta în timp ce noua lui prietenă, Jordan (Mary-Louise Parker), pare să aibă toate conexiunile necesare pentru ca afaceristul scăpătat să își recapete strălucirea de altă dată. Ispita căreia Ben nu îi rezistă și care îi este în cele din urmă fatală se numește Allyson (Imogen Poots), fiica abia ieșită din adolescență a actualei sale partenere.

Fiecare dintre personajele pe care regizorul Brian Koppelman le-a desenat în jurul lui Ben Kalmen, îl tratează pe acesta într-un alt mod. Fosta soție, Nancy, îl tratează cu indulgență și cu o afecțiune decepționată în ciuda faptului că fusese înșelată. Fata lui, Susan, în ciuda faptului că încă îl iubește, nu este gata să-i tolereze egoismul, în timp ce soțul ei îl vrea departe de familie. Actuala parteneră, după ce află că fiica ei a fost victima „cuceritorului” scăpătat, îl vrea pur și simplu mort! Pe de altă parte apare Danny DeVito în postura unui fost coleg de facultate care într-un moment dificil îi oferă fostului afacerist un job de chelner la propriul restaurant.

Lungul șir de oameni care interacționează cu Ben pe diferite planuri și în diferite moduri fac ca titlul filmului – Solitary Man – să sune mai puternic prin aparenta contradicție, dar în același timp ironic. Ben este un tip foarte sociabil, căutînd permanent să capteze atenția celorlalți în diferite feluri, dar este totodată în mod fundamental, un om singur. Și în ciuda raporturilor atît de diferite dintre Ben și toți ceilalți, meritul filmului este că toate aceste comportamentene apar pe cît de surprinzătoare, pe atît de naturale și firești.

Una peste alta, Solitary Man a fost pentru mine o surpriză cinematografică foarte plăcută, oarecum în contradicție cu numai 6,5 – nota de pe IMDb! Mai jos, scena-intrigă a filmului cu Michael Duglas și Imogen Poots.

January 26th, 2012

Hundred dollar baby

by Ratatouille

I-am spus așa nu numai pentru că am dat fix o bancnotă de 100$ pe ea, ci și pentru faptul că pe ea însăși fix așa o chema: Skoda S100. A fost prima MEA mașină, cheia spre o anume libertate, autostrada mea spre weekend-urile la munte, limuzina care mă ducea la petreceri și cea care mă întorcea dimineața în zori. Înauntru era cu piele de vinilin sălbatic, iar la ușile din față o porțiune din fereastră se deschidea prin rabatare în lateral chestie care mi se părea foarte, cum altfel?, cool. Era un crem pe care îl asociam exclusiv cu marca asta de mașină, aplicat peste o tablă demnă de un tanc. De altfel Million dollar baby a mea a avut niște coliziuni ușoare cu vreo 2 Dacii, coliziuni din care a ieșit neîntinată. Nu vreau să vă spun ce deranj a fost pe tabla Daciilor ălora! Uneori și acum cînd mai văd vreun jmeker prin trafic îmi doresc să fiu la volanul Skodiței mele vechi …

Am luat-o de la o bătrînică care nu o mai folosise de ceva vreme. Cînd am văzut-o acolo sub dudul ăla bătrîn, acoperită de dude coapte și bîzîită de muște nici nu-mi făceam iluzii că va porni prea curînd. Mă așteptam ca la prima cheie să zboare de acolo de undeva un stol de păsărele! Aiurea! Vrrrrrrmmm, a pornit imediat! Sigur, pentru o mașină care la vremea aia avea 20 de ani a mers foarte bine atîta vreme cît am avut-o în ogradă, dar am avut și peripeții care mai de care mai de pomină cu ea. În primul rînd o vreme după ce am luat-o se aprindea becul de ulei, chestie cu care nu-i de glumă, după cum îmi spuneau și mie specialiștii! Pentru ca la o privire mai atentă să-mi realizez că sonda de ulei și senzorul de temperatură pentru apă erau inversate! :) Deci pînă și asta a fost o alarmă falsă.

O altă imagine de neuitat a fost un drum la munte, din București pînă la Bran. Iarnă, zăpadă. După cum probabil știți, precum marile limuzine și Skoda asta avea tracțiune pe spate. Ba și mai frumos: însuși motorul era în spate! Cam ca la bărcile cu motor, asta așa ca să aveți o idee. Deci decît „tracțiune” mai degrabă i-aș spune „propulsie” :)) Portbagajul era în față, încăpător de altfel, însă botul mașinii era foarte ușor astfel încît atunci cînd accelerai aveai senzația că se înalță puțin! Dar să revin la drumul la munte: probabil că știți că a conduce pe zăpadă o mașină cu tracțiune pe spate este o activitate foarte mișto, un fel de bungee jumping într-o oarecare măsură! Dacă mai pui la socoteală că pentru studentul care eram atunci faptul că aveam o mașină era arhisuficient. Ce vreau să spun este că nu mi-a trecut niciodata prin cap să-i schimb cauciucurile! Care cauciucuri arătau fix ca niște … cauciuce! Nu aveau aproape nici un fel de profil! Mor de rîs cînd văd acum toate discuțiile cu anvelopele de iarnă, și alea all-season, și care-s mai de firmă decît altele etc … Mă rog, acum nu m-aș mai sui într-o mașină precum Skoda aia, presupun că asta înseamnă că am devenit mai înțelept! :)) Deci cam așa cum se vede mai jos a fost drumul meu la munte, de neuitat pe serpentinele alea de la Izvoru Rece sau Pîrîul Rece (cum s-o chema), dintre Predeal și Rîșnov.

Era într-o dimineață pe la 4, plecam de la o petrecere. Mașina plină. Și cînd spun plină nu mă refer la 5 oameni. Să tot fi fost vreo 8?! Iarnă, frig, oameni beți prin jur. Mă urc la volan, Million dollar baby nu mă dezamăgește, pleacă la prima cheie. Ieșim din parcare, Bucureștiul gol, radarele erau localizate pe GPS-ul meu mental, străzile erau ale mele, accelerația la fund! La fundul cui?? Deodată observ că oricît de furios apăsam pedala, mașina nu mai reacționa în nici un fel. Singura responsabilă pentru faptul că (încă) înaintam era inerția. Care însă a ajuns să fie rapid mîncată de frecare! Ce se întîmplase? Am constatat cu plăcere că se rupsese cablul de accelerație! :-D Bun, pentru unii amănuntul ăsta nu mai era așa de important pentru că alcoolul lucrase (și) de data asta în beneficiul lor și adormiseră pe canapelele de vinilin sălbatic, cum vă povesteam. Lăsîndu-mă așadar pe mine să rezolv problema cu cablul rupt de acelerație! Și cum ingeniozitatea românului la ananghie nu are limite, aducîndu-mi aminte de un ghem de sfoară din aia de legat borcane de murături pe care o aveam prin mașină, am transformat-o instant în cablu de accelerație, mînuit însă pe fereastră și evident, cu mîna. Că de aia-i zice „MÎNUIT”! Așa că iată-l pe Ratatouille cu pleata-n vînt (pentru că pe atunci avea părul vîlvoi, nu ca acum) gonind în zori de zi prin gerul orașului schimbînd vitezele cu dreapta și cu mîna stîngă pe fereastră accelerînd trăgînd de sfoară: VRRRRRRRRMMMMmmmmm!

January 24th, 2012

Oricît de galbeni, să fim verzi – Miercurea fără cuvinte

by Ratatouille

January 20th, 2012

Sirena moldoveancă

by Ratatouille

Este vorba despre povestea cu vasul eșuat pe coasta vestică a Italiei. Ați auzit de ea, cu acel căpitan care a vrut să-și salute gașca de pe insulă precum mai trece taximetristul pe acasă să mai ia o înghițitură de ciorbă … dacă tot eram prin zonă … În fine, toată tărășenia mi se pare ca din întîmplările cu Pantilimon.

(foto)

Dar altceva vroiam să zic … De vreo două zile a intrat în ecuație o nouă necunoscută. Și ca orice necunoscută este … misterioasă. Și necunoscuta asta misterioasă este descrisă obsesiv de orice post de radio, TV, ziar, maghiari, germani, evrei … you name it … ca fiind o MOLDOVEANCĂ BLONDĂ! Acu vroiam să întreb și eu prin sat, e numai mintea mea care face o asociere într-un anume sens cînd aude problema prezentată la modul ăsta, sau este pur și simplu un mod cam tendențios, xenofob și, nu în ultimul rînd politically incorrect de a insinua chestii??

În orice caz, se pare că fostul căpitan va sfîrși precum Vasile Roaită agățat de o … sirenă! :-D

January 17th, 2012

Civism – Miercurea fără cuvinte

by Ratatouille

Apropo de ce discutam.

 

January 13th, 2012

Cu Burki, vineri după-amiaza

by Ratatouille

A trecut ceva vreme de cînd ne-am amuzat ultima oară cu Burki așa că să vedem ce a mai desenat la început de an:

  1. Sarkozy oblojește Grecia în timp ce Carla schimbă scutece. Apropo, mai știe cineva ceva de „primul bebeluș” al Franței … băiat, fată, nume?
  2. ruptura dintre Londra și EU. Foarte plastic!
  3. Sarko vinde calendare sexy cu Merkel =))