Așadar în țara în care vedem Starbucks BUCKSSTAR:
(foto)
în țara produselor de firnă, nu se poate comercializa iPad! Din categoria: vreți drepturi de autor, vreți proprietate intelectuală? Na-vă cu furculița-n dinți! 
February 22nd, 2012
O cafea la BUCKSSTAR
February 20th, 2012
Phishing … la momentul potrivit
Primesc pe email și Google îl bagă direct în spam. Cum eu verific și folderul de spam pentru că nu se știe niciodată ce oferte imbatabile pentru tot soiul de blue pills mai primesc , nici email-ul de mai jos nu a scăpat neobservat.
Ce-i așa special aici? Chiar cu o zi înainte avusesem o problemă cu o plată prin PayPal și zău că nu primesc prea des email-uri de la ei! Să fi fost doar o coincidență?
February 15th, 2012
Copiii francezi nu aruncă mîncarea
Întotdeauna am fost fascinat de părinții cu o atitudine cool față de creșterea copiilor. Prin cool a nu se înțelege nepăsare, ci mai degrabă lipsa acelei angoase, pe alocuri vecină cu isteria, lipsa îngrijorării cvasi-permanente, evitarea elegantă și naturală a acelui vai!! dacă o să cadă drobul de sare?! Sunt oameni și oameni, părinți și părinți, unii mai crizați, alții mai calmi, unii mai delăsători din fire cu tot ceea ce îi înconjoară, deci inclusiv cu proprii plozi, alții preocupați și atenți la tot și la toate. Dar la un moment dat am ajuns la concluzia că francezii dețin cel mai mare procent de părinți … cool. Și dacă pentru o vreme m-am gîndit că poate este doar închipuirea mea, de curînd am avut ocazia să constat că nu sunt singurul care a avut revelația asta. Celor interesați de subiect le recomand cartea Copiii francezi nu aruncă mîncarea (French Children don’t Throw Food) – Pamela Druckerman.
Tabloul familiei cu copii la restaurant: Care este scenariul cel mai probabil? Comanda pentru copii conține în proporție de 99% fie pizza, fie cartofi prăjiți și ceva gen șnițel sau fish fingers, la care partea importantă nu este neapărat carnea, ci chestia de deasupra, evident crocantă (și plină de ulei prăjit). În sfîrșit vine mîncarea, copiii ciugulesc cîte ceva după care încep să răstoarne solnița, să toarne piper prin pahare, să rupă pachețelele de zahăr, să-și piardă răbdarea și să nu le mai ajungă toată cîrciuma. Tactica părinților în astfel de situații fiind cum să înghită mai cu noduri și să o șteargă de acolo!
Nu același lucru se poate spune despre cum decurge un episod similar în Franța. Mare minune mare, copiii par să se bucure chiar de mult-hulitele legume sau salate, stau calmi la masă, sau într-un final se mai joacă prin jurul mesei dacă totuși părinții se mai întind la o cafea și un pahar de vin. Dincolo de porțile restaurantului, dieta copiilor francezi este în general departe de a fi una îngustă bazată pe „mîncăruri pentru copii, ci este una variată care include aproape … orice.
Iar diferențele nu se opresc aici. Cum se face că încă de la cîteva luni copiii francezi ajung să doarmă toată noaptea de seara pînă dimineața fără a fi nevoie de atenția părinților? Cum se face că aceiași copii nu au atîta nevoie de atenția constantă a părinților, ba chiar acceptă un „NU” fără a face vreo criză? De ce părinții francezi nu sunt nevoiți să-și întrerupă precipitat o convorbire telefonică pentru că plodul nu mai are răbdare și cere imperativ atenție în acel moment? Și totuși părinții francezi își fac conștiincioși temele. Sunt și ei conștienți de tot soiul de pericole precum alergiile sau existența pedofililor și iau măsuri de precauție, însă nu ajung să se crizeze din cauza asta.
Autoarea, o americancă ce a trăit vreme îndelungată în Franța, pune în antiteză modul în care francezii respectiv americanii (sau într-un sens mai larg – anglofonii) își exercită rolul de părinte. Cu rezultate nu tocmai fericite atît pentru părinți, cît mai ales pentru copii. Cartea Pamelei Druckerman este numai una dintre încercările de a studia critic diferite stiluri de educație, grijă, supraveghere. Părinții „elicopter”, părinții hiper-vigilenți sau hiper-exigenți sunt tot atîtea exemple de excese care se reduc la un numitor comun: a acorda copiilor mai multă atenție decît le face bine.
Pe mine m-a interesat mai puțin comparația părinților francezi cu cei americani, cît mai mult cea cu părinții români care parcă devin din ce în ce mai angoasați cu fiecare generație care trece, dar în moduri complet diferite față de, spre exemplu, americani.
February 7th, 2012
Ciocolata: din pădure pînă la raft
O serie de produse ascund sub un ambalaj strălucitor o serie de adevăruri crude la care nu ne gîndim cînd le culegem din raft. O parte din produsele astea sunt de lux, cei mai mulți nu ni le permitem oricum. Un exemplu ar fi așa-numitele covoare persane, cele cu nu știu cîte mii de noduri pe centimetru pătrat, de care poate și mai bogați fiind am putea să ne lipsim. Alt exemplu este omniprezentul iPhone (cu toată iFamily), și sunt convins că nu este singurul smartphone pentru producerea căruia forța de muncă este exploatată la sînge. Nenumăratele sunt știrile despre cum sunt crescuți puii de găină pentru carne în ferme și suntem sfătuiți să luăm pui fericiți care aleargă prin grădină și costă de 3 ori mai scump.
(foto)
Recent CNN a lansat o campanie împotriva utilizării copiilor pe plantațiile de cacao africane. Ciocolată mîncăm cu toții sub o formă sau alta. Ironic, cea care înglobează și ceva sudoare de copil de african este preferata multor copii europeni. Rafturile de la supermarket sunt pline de fel de fel de mărci și undeva, covîrșite numeric de Milka și alte alea, sunt și niște nume necunoscute cu un sigiliu pe care scrie „Fair Trade”.
Întrebarea (probabil) încuietoare este în ce măsură sunt respectivii copii de pe plantațiile de cacao din Coasta de Fildeș mai aproape de sufletul nostru decît proprii noștri copii și nepoți, decît propriul nostru portofel pînă la urmă? În ceea ce mă privește, mult prea rareori plătesc dublu sau triplu pe o ciocolată gîndindu-mă la semnificația timbrului cu „Fair Trade” de pe ea.
p.s. Na, că m-am și spovedit online!
January 10th, 2012
Obiective 2012. Numai două dintre ele
A trecut avalanșa de postări despre planurile pentru Noul An și citind unul din articolele pe tema asta nu știu ce se mai poate spune în plus despre subiectul cu pricina. 
Poate doar să subliniez cu o tușă și mai groasă faptul că de multe ori (ne facem că) uităm să punem pe o listă clară obiectivele pe un interval definit de timp, mai mult de frica eșecului, de frica a ceea ce vom vedea în propria oglindă la împlinirea sorocului. Personal mi s-a predat lecția asta relativ crudă pentru prima oară relativ tîrziu, abia în timpul celor doi ani petrecuți în America. Șeful nostru ne punea cu o precizie diabolică să scriem negru pe alb unde anume am vrea să fim în următoarele 3 luni (cu munca, evident!), iar la sfîrșitul perioadei tipărea respectiva listă și bifa ce am reușit să facem și (mai ales!) ce nu. Treaba asta a venit la pachet cu conștiința faptului că toată tevatura nu era pentru a-ți lua gîtul, ci pentru a te pune pe tine în fața propriilor performanțe și cel mai bun exemplu era el însuși care făcea același lucru de data asta în fața noastră, a subalternilor. Chestie care aveam să-mi dau seama ulterior că nu este deloc ușoară! Evident, că dacă se dovedea că frecai mentosanu’ cîteva cicluri din astea la rînd, atunci îți lua și gîtul într-un fel sau altul!
CÎTE-UN STROP, STROP, STROP …
(foto)
Sigur că nu trebuie să așteptăm 1 ianuarie pentru a face modificări, însă un calendar proaspăt este întotdeauna un stimulent pentru un nou început și în alte domenii, aparent fără nici o legătură. Numai aparent pentru că de exemplu un bilanț financiar coincide cu anul calendaristic. Așadar, una din rezoluțiile lui 2012 este să închid robinetul banilor care se scurg aiurea din portofel. Dacă fac socoteala pe anul trecut, cred că numai din amenzi de circulație s-au scurs ușor-ușor către 300 €, de o bună parte din ăștia v-am povestit de altfel aici și aici. La asta se mai adaugă ceva radare soft, pentru depășiri mici de viteză, 15-20 € bucata, amenzi pentru parcare … și astea cam 15 € fiecare. De ce? Pentru ca la urmă să constat că mi-ar sta bine cu o economie de vreo cîteva sute de euro pe an, fără însă să mă gîndesc că de fapt este (și) vina mea că-mi scapă printre degete și de fiecare dată cînd se mai prinde o amendă modică, de numai 15 € la dosar îmi spun … eeeeftin!!
Asigurarea pentru mașină datează de pe vremea cînd abia aterizasem în Germania și, evident, ca un guguștiuc nou în toate cele, m-am ales, nici eu nu știu cum, cu una dintre cele mai scumpe asigurări posibile. Pe care apoi din comoditate nu am schimbat-o vreme de ani de zile. Toate astea pînă la sfîrșitul anului trecut cînd am aflat că pot avea aceeași asigurare, la altă firmă ce-i drept, cu o economie de vreo 20 € pe lună. x 12 = 240?? + 300 ăia de mai sus s-a făcut deja juma de mie?
Și probabil că exemplele astea ar putea continua.
21 GRAMS 10 KG
(cartoon)
Un alt domeniu unde are sens să începi o viață nouă este cel al unei alimentații mai sănătoase. Că doar nu ai să treci de la fripturi la pătrunjel fix înainte de sarmalele și cozonacii de Crăciun? Dar după … e un moment cum nu se poate mai prielnic! Ce-mi propun pentru 31.12.2012 este să depășesc borna celor 80kg, dar evident, în jos , acum plecînd de undeva de pe la nivelul ăsta. Hai să zicem că aș fi mulțumit cu un 78 de kile așa, ca să fim siguri că scăpăm și de marja de eroare. Cine știe, dacă văd că merge treaba bine, poate pun și un grafic lunar cu evoluția 
Lăsînd bășcălia la o parte, de la o vîrstă trebuie să realizez că nu mai sunt chiar în floarea vîrstei, iar dacă mai știu și de ceva antecedente din categoria diabet și inimi agitate prin familie, nu ar fi rău să mai renunț la … ce-i mai bun. Iar pentru mine gras + dulce = love ce-i mai bun. Dar fiecare cu bunătățile lui. 
Și pe lîngă gene mai știu că stau cu un scaun sub fund măcar 8 ore pe zi, deci pot să apar oricînd la Teleenciclopedia ca exemplu clasic de sedentarism!
Voi cum stați cu New Year’s resolutions?
December 11th, 2011
Dragă Europă
Tu știi foarte bine cît de mult te iubesc! Îmi surîde ideea mariajului, prin urmare și eu cred că ar trebui să ne căsătorim. Chiar dacă nu este un lucru tocmai obișnuit, în timpuri de restriște pentru familia noastră aș vrea totuși să-mi păstrez tot salariul pentru bere cu prietenii, pentru partidele mele de poker sau pentru orice altă distracție aș avea eu chef (asta chiar dacă avem deja copii de crescut). Sunt convins că este suficient ca tu să ai grijă de cheltuielile familiei și de contul de economii.
Deci ce zici? Te măriți cu mine?
Cu drag,
UK
(foto)
p.s. observați că totul este scris la genul masculin 
November 24th, 2011
Brînză bună în burduf de cîine …
(foto)
Săptămîna trecută a fost mare BUZZ pe net cu respectiva campanie de la respectiva șocolată, campanie care, vezi Doamne, își propunea să lucreze la imaginea noastră, a românilor și a României pe Google și prin intermediul lui … peste tot. Căci se știe, Google e-n toate, e-n cele ce sunt și-n cele ce mîine vor rîde la soare. Ca să nu frecăm prea mult pe lîngă țipar, țin să precizez că IMHO respectiva acțiune a avut în primul rînd scop publicitar, să facă valuri, să se vorbească despre ea și despre șocolată. Treaba cu imaginea a fost o găselniță, foarte reușită de altfel.
Și acum să trecem la țipar și să-l frecăm zdravăn. Țiparul nostru de azi se numește imaginea și cît de mult contează ea. Pentru că din spumele verzi ale valurilor campaniei cu pricina s-au ridicat voci care mai de care, ba ca e de bine, da! să căutam pe net nu știu ce formulări, să sugerăm la Google că suntem numai lapte și miere sau că ba nu … e o prostie, că trebuie să umblăm la substanță, să mai lăsăm fățărnicia, ipocrizia și cosmetizarea, să ne vedem problemele reale … You got the point!
Chestia cu imaginea s-a inventat mult înainte de Serghei și Larry, chiar și inainte de guru-Jobs. Mie una dintre bunici îmi repeta într-una „brînză bună în burduf de cîine” … habar n-am de ce?! 
, în timp ce cealaltă mă întorcea întotdeauna din drum înainte să ies din casă pentru că cică … „haina face pe om”! Dar aici am priceput, că eram la vîrsta aia cu blugii rupți. On purpose! 
Ce vreau să spun este că se pare că ambele își însușiseră principiile astea de „imagine” de la … bunicele lor!
Două exemple
Pe un blog am văzut un exemplu (dacă autorul/autoarea citește este rugat să-mi dea linkul că nu l-am mai găsit …) care zicea cam așa: dacă la școală Gigel e gras și copiii îi scriu pe bancă „Grasu contrabasu”, iar Gigel nu face altceva decît să șteargă cu acetonă ceea ce e scris pe bancă … nu-i așa că Gigel tot gras rămîne? Deci problema lui Gigel nu se rezolvă chiar dacă imaginea i se îmbunătățește (cel puțin temporar) odată ce a șters „rușinea” de pe bancă.
Zilele trecute am văzut un film (la care poate mă învrednicesc să fac un review … nu se poate da link la articole din viitor, nu?! 
). Printre altele era vorba de un individ care tocmai ieșise din pușcărie pentru ceva infracțiune sexuală, nu chiar viol, ceva mai soft … Însă odată eliberat, trebuia să locuiască undeva, într-o comunitate. Care comunitate fusese informată în legătură cu faptul că tipul fusese un sex-offender. Pe de o parte omul era conștient că avea o problemă și încerca să și-o țină sub control, pe de altă parte cei din jur, cam isterizați așa cum le stă bine multor americani, îl băgau la fund de cîte ori, chiar și accidental, veneau în contact cu el. Avea o etichetă, avea o imagine de care nu putea scăpa și care-i afecta viața pînă la tragedie deși făcea eforturi să revină la o oarecare normalitate.
Este imaginea corelată cu valoarea?
Nu va băga nimeni cîteva sute de cai putere ai un Ferrari într-o cutie paralelipipedică gen Dacia 1100. Și asta nu din considerente aerodinamice! După cum probabil că multă vreme de acum înainte vom continua să auzim refrenul cu Loganul „nostru” care are bordul făcut „din același plastic ieftin”.
Pe de altă parte nu vi s-a întîmplat niciodată ca la școală sau la serviciu să aveți vreun coleg care să fie tămîie și să nu aibă habar de nici unele, dar prin atitudine și … pînă la urmă prin imaginea pe care și-o construia, ad-hoc sau în timp, să reușească să iasă cu basma curată din situații în care alții, poate mai în temă, se bîlbîiau groaznic stricînd … impresia?! Adica imaginea? Ahhh … sunt sigur că ați întîlnit situația!
Și atunci?! Lămuriți-mă că m-am băgat singur în ceață și am și ajuns la word count = 700 și nu mai vreau să scriu mai mult:
Imaginea asta … cînd contează și cînd nu?
Cool- TOO SERIOUS-Newz, Cool-stunning Romania-Newz | 
15 Comments »
November 16th, 2011
Unde crezi că începe viața?
Ceea ce numim planificare familială și ni se pare ceva absolut normal, foarte probabil influențați fiind și de trecutul nu foarte îndepărtat, nu este nici pe departe un subiect care să nu fie contestat în alte părți ale lumii. Închipuiți-vă că vine vreun parlamentar român al anului 2011 și supune la vot o lege care, direct sau indirect, ar avea drept efect interzicerea avortului.
(foto)
Nu este (mai) nimic original la tema asta, dar văd totuși că încă se discută, se dezbate, se votează. La începutul lunii noiembrie a fost supus la vot un amendament al constituției statului Mississippi prin care calitatea de ființă umană era redefinită că „intrînd în vigoare” din momentul fertilizării, clonării, sau echivalent. Implicațiile unei astfel de legi sunt profunde pentru că ar interzice avorturile, ar restricționa utilizarea anumitor contraceptive și tehnici de fertilizare artificială.
Amendamentul a fost respins însă în Mississippi, unul dintre cele mai conservatoare state din America, în proporție de 58%. Ceea ce este o diferență semnificativă față de statul Colorado, de exemplu, unde tentative similare au înregistrat o rată de respingere de 70%.
Cu toate astea The Personhood Movement are în Statele Unite o anumită consistență și dacă vă interesează cum sună un clip de promovare, iată:
The Personhood Movement from Personhood USA on Vimeo.
Așadar unde începe viața?
Suntem pro-life? Sau pro-choice?
Prin interzicerea directă sau indirectă a avorturilor apărăm o viață ne-născută, care nu are încă puterea să spună nimic sau suntem doar niște intruși pe tărîmul drepturilor și sănătății mamei, drepturilor familiei?
November 16th, 2011
Toate fetele să apeleze la mine …
Ei, nu exact „fetele” pentru că și în domeniul ăsta este foarte valabilă vorba din bătrîni cu „ce-i mult strică” și vă rog să mă credeți, numai de fete nu duc eu lipsă
(foto)
Însă mi-aș dori niște păreri avizate despre un proiect on-line la care mă tot gîndesc timid de ceva vreme. Așa că dacă voi, cei care citiți din cînd în cînd coolnewz.info, sunteți mai mult sau mai puțin experți în ale construcției și design-ului de website-uri, sau eventual dacă știți pe alții care au astfel de competențe, atunci lăsați vă rog o vorbă aici sau pe email, respectiv dați sfoară-n țară.
Ce am în vedere mai exact?
Pe scurt, un site de tip review.
Pe lung, un bun exemplu în sensul ăsta este Trip Advisor și principiul este simplu: te duci la hotel, vezi ce gîndaci au ăia pe acolo sau/și ce super high-speed wireless internet, te întorci acasă și vrei să-i sfătuiești și pe alții dacă să o ia pe urmele tale. Sau nu! Și lași un review pe Trip Advisor în dreptul respectivului hotel. Poți să te referi la aspecte care sunt în mod particular mai importante pentru tine, cum ar fi de exemplu că ești blogger și te interesează neapărat să aibă wireless, dar nu te interesează să fie în buricul tîrgului și aproape de transport în comun. Poți să declari dacă ai venit în interes de serviciu sau în vacanță, dacă ești burlac, cuplu de tineri sau de pensionari, eventual familie cu plozi, avînd în vedere că fiecare are altă listă de priorități care pot fi relevante sau nu pentru următorii utilizatori.
Așadar, cu limitatele mele cunoștințe în domeniu am senzația că un astfel de proiect este ceva mai greu de organizat decît un blog, sau un website cu 3 poze și 5 rînduri de text. Sigur că în loc de hotelurile de pe Trip Advisor poți face review la orice altceva: restaurantele din București, budele publice din capitalele lumii, densitatea de sex offenders în funcție de cartierele dintr-un oraș și tot așa.
Ce înseamnă păreri avizate?
Cît de complicată-i treaba de fapt? În directă legătură cu asta (și eventual cu alte chestii la care nu m-am gîndit), care este suma pentru care cineva s-ar băga la așa ceva? Cine se ocupă să șurubărească un website, se ocupă de obicei și de design? Că dacă nu, asta ar însemna că sunt doi care după mintea mea ar trebui să se pună de acord. Măcar din cînd în cînd …
Mulțam fain!
Ah, și nu mă trimiteți să caut pe net că nu de aia am blog!
October 26th, 2011
Care este!
Am o problemă care este! Am primit ceva critici de la o admiratoare (a blogului, să fie clar!), care este, despre o greșeală (poate) care este! Așadar am ajuns la arbitrajul cititorilor:
Eu îmi închipui
Eu îmi închipuiesc
Care-i corectă, varianta 1, varianta 2, ambele două? Și cu ceva justificări dacă se poate! Merci!
Most Recent Comments