Archive for ‘Cool-stunning Romania-Newz’

April 3rd, 2012

Să eliminăm gazele (de șist)!

by Ratatouille

A ajuns și prin presa din România, cu ceva întîrziere ce-i drept, acest bau-bau cu așa-numitele gaze de șist. Mă rog, nu vă bateți capul, ceva zăcăminte de gaze care sunt exploatate într-un anume fel. Și aici e buba, această modalitate de exploatare care bagă boala-n oameni. Așa cum ne-am împărțit de-a lungul timpului în tabere Hai Dinamo – Huo Steaua, Jos Iliescu – Sus Constantinescu, metaliști și depeșari, acum ultima spumă verde iese din fracturarea hidraulică – cu sau fără, e bună sau e rea, ne distruge sau ne îmbogățește??

Și lumea începe să-și dea părerea, unii din auzite, alții din citite. Mai căscăm gura pe la televizor, ne mai dăm pe net, ne mai pică ochii pe ziarul în care am împachetat parizerul pentru masa de prînz și gata, se poate spune că ne-am informat! Acum na, ca simplu cetățean nu poți să stai să frunzărești zeci de cărți prin biblioteci înainte să-ți dai cu părerea. Nici cînd votăm nu facem toți masterate în politică sau economie, deși e vorba pînă la urmă de banii noștri! Totuși dacă ne pasionează vreun subiect în mod deosebit nu este lipsit de interes să săpăm ceva mai adînc pentru a ajunge la miezul problemei. Cel mai adesea ceea ce ajunge la noi poartă semnătura intereselor uneia sau alteia dintre părți și oricum o informație pe care o găsești singur este mult mai de încredere decît una care îți vine pe țeava TV-ului, băgată de alții.

Poza asta este un bun rezumat al îngrijorărilor legate de această fracturare hidraulică, cu potențialele poluări ale pînzei freatice sau și mai și, cu potențialele cutremure.

(foto)

Și pentru că mă interesează subiectul din diferite motive, unul mai personal ar fi acela că mai am rude pe la Bîrlad, am vrut să văd ceva mai serios care-i treaba cu mult trîmbițata fracturare hidraulică. Și pentru că sunt sătul de pancarde și clipuri cu voci grave care parcă anunță apocalipsa, cu pumni strînși și dinți scrîșniți, m-am îndreptat către o revistă în care am încredere și unde poți citi chestii serioase cam despre orice subiect de interes – PNAS. Nu, nu este o revistă cu imagini frumoase, dar așa cum cineva care are un punct de vedere de susținut o poate face cu succes fără strigăte și chiuituri, așa și revista asta poate prezenta un subiect avînd drept singură armă scrisul negru pe alb. Și pentru că avem de-a face cu un domeniu în care se învîrt mulți bani este bine de știut că înainte de a publica ceva aici, dai cu subsemnatul că nu ai interese financiare sau conflicte de interese. Mai exact, dacă ești de la fundația Cuțu-Cuțu nu poți publica un articol pe tema salvării cîinilor vagabonzi. În plus, nu publică fiecare ce-i tună prin cap, ci aberațiile respective sunt văzute și aprobate (sau nu) de vreo 2-3 gigei înainte de a ajunge în paginile revistei.

Așadar la o căutare rapidă am găsit o poveste care susține că pînza freatică este contaminată cu metan – renumitele filmulețe cu apa de la robinet care ia foc :) . Dar ce să vezi? Imediat am dat de alte două care o luau la puricat și la desființat. Pe scurt nu este suficient să iei cîteva probe de apă potabilă de pe lîngă cîteva puțuri săpate de ăștia ca să tragi o concluzie că metoda X este nocivă pentru pînza freatică. Și eventual să-ți dai seama ceva mai tîrziu că de fapt oricum era o conductă cu metan fisurată prin zonă și poate poluarea vine fix de acolo. Ca să-ți dai seama că așa e trebuie să ai un număr suficient de mare de locuri de unde recoltezi probe, iar locurile astea trebuie să fie la întîmplare. E ca și cum ai avea o mașină marca Y căreia i s-ar strica o roată și ai trage concluzia că toate mașinile marca Y sunt proaste. Și în plus roata aia s-a stricat pentru că oricum ai dat într-o groapă imensă cu ea! Ca să spui că pînza freatică e CÂH din cauza metodei X, ar fi trebuit să vadă careva cum este apa și înainte de a începe săpături.

Ce vreau să spun cu asta este că treaba nu este nici pe departe atît de simplă și de clară. Au mai fost unii convinși și că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui sau și mai frumos, că stă pe spinarea unei țestoase, numai că lucrurile se mai modifică din cînd în cînd ;) Ba chiar dacă spuneai altceva erai ars pe rug, ceea ce desigur nu mai este cazul acum. :-P

Dar hai să zicem că este o metodă periculoasă. Oare centralele atomice nu sunt periculoase? Oare banalele mine de cărbuni nu generează și ele la rîndul lor poluare? Niște lacuri de acumulare cu cianuri din Ungaria nu s-au revărsat relativ recent compromițînd suprafețe întinse? Oare nu ar fi mai deștept să cunoaștem într-adevăr care sunt pericolele reale și apoi cunoștințele astea să le folosim pentru a lua niște decizii în cunoștință de cauză? Dacă l-aș auzi pe călugărul Vasile care trăiește cu zmeură și buruieni în creierii munților că vrea interzicerea unor exploatări de genul ăsta, atunci l-aș crede și l-aș aprecia pentru consecvență. Însă atunci cînd vorbim noi, cei care stăm cu laptopul în brațe, cei care stăm cu luminile aprinse etc … nu o fi un pic de ipocrizie?!

Apropo, mai jos este un film foarte „convingător”. Un documentar-artistic, fără îndoială mult mai plăcut de vizionat decît sunt de citit articolele pe care le-am pus în cuprinsul textului. Ideea este că „acțiunea” din film se petrece în America în Pennsylvania, adică fix acolo unde s-au desfășurat și gigeii cu articolele de mai sus. Numai că filmul este semnat de cei pentru care totul este deosebit de „clar”, cei pentru care nu există nici îndoieli și nici dubii.

April 2nd, 2012

Cum să gestionăm prost o criză?

by Ratatouille

Că Prigoană nu este cel mai promițător candidat la Primărie este adevărat!

Că nu trebuie să avem filosofi sau savanți drept candidați (deci potențiali primari) – e adevărat!

Că dacă ești într-un partid … înregimentat cum bine se spune … nu poți să ai la infinit opinii separate – mda, și asta-i drept!

Cum le împăcăm deci pe toate trei? Păi uite-așa:

(foto EvZ)

Păi să nu muți pe Antena 3? :-D

March 30th, 2012

Vinuri dulci pentru nemți acri! — Bonus: o labuță!

by Ratatouille

Boh! Noroc cu Georgiana că a stins lumina aseară că eu o uitasem aprinsă. Mă rog, cum să nu o uit cînd am întîlnit ieri la șopingul săptămînal așa ceva:

Și cum nu numai că îmi place să susțin cam orice vin dinspre „casă”, dar mai sunt și mînat de curiozitate să văd ce anume stă pe același raft cu zeci de Bordeaux-uri, am cumpărat-o! Mă rog, trecem peste faptul că scrie cu caractere chirilice, dar țara de proveniență este Moldova. În România am băut multe vinuri atît albe cît și roșii care mi-au plăcut mult și care sunt ambalate cu gust, atît ambalajul cît și conținutul de o calitate perfect comparabilă cu ce mai găsesc pe aici venind din zone ultra-cunoscute și cu tradiție. Totuși de cîte ori am încercat fie vinuri, fie vreun spumos venit din patria mumă, mi-a cam crăpat obrazul de rușine. De vreo două ori mi s-a întîmplat ca șampania pur și simplu să nu aibă suficient acid. Iar vinurile, fără excepție, foarte-foarte, indecent de dulci. Mda … nici ăsta nu a făcut excepție deși prețul nu este dintre cele mai mici. Găsesc vinuri roșii italiene, franțuzești sau spaniole muuuuult mai bunem dar mult mai bune! pînă la 3 euro.

Și atunci mă întreb așa retoric de ce oare se exportă așa ceva cînd se știe că lumea pe aici bea vinurile cu vreo două trepte mai seci decît în România?

=====================

BONUSul promis ;)

În altă ordine de idei m-a pufnit aseară rîsul tare de tot cînd am văzut deznodămîntul descoperirii macabre … picior de om etc etc din valiza chinezului. Toate ziarele on-line scriau mare pe prima pagina despre asta pe la începutul după-amiezii. Pînă la urmă s-a dovedit a fi o labă! De urs … dar tot o labă e!

March 19th, 2012

Struțo-cămila noastră

by Ratatouille

Mircea Geoană a fost pentru mine întotdeauna o enigmă. Cît timp a fost ministru de externe cred că era una dintre puținele persoane din România acelor timpuri în care mai toată lumea avea încredere. Cînd a spart monopolul lui Iliescu în PSD, atît pesediștii cît și adversarii sperau la mai mult, la mai bine. Pentru că orice s-ar zice, omul este mai curățel, mai școlit, mai onest decît majoritatea celorlalți. Și totuși iluzia s-a destrămat rapid. Prima enigmă s-a conturat atunci cînd fostul apreciat tehnician de la Externe a devenit ușor-ușor, inexplicabil, unul dintre cei mai penibili oameni politici posibili. A doua enigmă a fost marea dumă făcută înaintea alegerilor prezidențiale pe care altfel le cam avea în mînă. De ce? Ce a fost în capul lui? Dumnezeu știe! Problema nu este neapărat că a făcut vizita pe care a făcut-o, problema reală mi se pare modalitatea în care a știut să gestioneze o astfel de situație, modalitate care nu are cum să nu-ți ridice semne de întrebare cu privire la cum ar fi gestionat situații limită din postura de președinte. Iar după ce a pierdut, a fost victimă sigură a șacalilor care de mult îl pîndeau. De fapt, îl pîndeau încă de cînd ajunsese șef la PSD. Sau își închipuia el că este șef, acesta fiind probabil motivul nr. 1 pentru care Geoană a fost un on politic penibil: a fost un … închipuit!

(foto)

Totuși această lipsă de simț al penibilului ar putea, paradoxal, să-l ajute să renască din propria-i cenușă. Deși devorat de partidul al cărui șef a crezut că este, deși tăvălit prin praf și ridiculizat, Geoană încearcă. Din păcate încearcă să revină la fel de penibil precum a plecat. Cam oricine știe că în weekend evenimentele politice intră într-un con de umbră. Dacă ești om politic și vrei să faci ceva pe șestache, ceva care să treacă neobservat, atunci faci treabă undeva pe la început de weekend. Platforma lui Mircea Geoană s-a lansat la începutul unui weekend, primul în care „România noastră” era preocupată de noua lege a grătarelor, lege care s-a bucurat de mai multă expunere decît respectivul eveniment! Platforma lui Mircea Geoană s-a lansat ca un soi de struțo-cămilă despre care inițiatorul ne-a spus numai ce NU este, și anume nu este nici ONG, nici partid politic, ignorînd faptul ultra-cunoscut că atunci cînd vrei să conturezi ceva în ochii lumii, nu o faci prin negație. Dar ceea ce mi-a zgîriat cel mai mult urechea a fost insistența cu care Geoană s-a învîrtit în jurul cozii, într-un discurs insipid, adormitor, pe alocuri infantil sau milog, un discurs în care a fugit ca dracu’ de tămîie de ideea de politică deși ideea acestei lansări este foarte transparentă: o trambulină pentru următoarele alegeri prezidențiale.

Ascultînd discursul lui Geoană nu pot să nu observ cu tristețe cum o arătare sinistră de genul Domnu’ Dan se promovează eficient, după toate regulile jocului, în timp ce un tip totuși inteligent, măcar prin prisma faptului că vorbim despre un intelectual, nu este în stare de ani buni să iasă dintr-o mediocritate de comunicare și imagine.

March 16th, 2012

And the winner is …

by Ratatouille

ați ghicit! RATATOUILLE!

Mulțam frumos tuturor celor care m-au citit, m-au comentat și m-au votat într-un fel sau altul. <:-P

Exact, am intrat în campania pentru RIUF – Tîrgul universităților străine pentru că a fost un subiect care îmi este apropiat și cu care am multe în comun. Deși despre cele trei articole pe care le-am scris se poate spune că au fost publicitare, ele puteau foarte bine fi articole de sine stătătoare. Premiul este o tabletă Kindle Fire pe care o voi poza de îndată ce va ajunge în ograda mea. Și din acel moment cred că va fi clar pentru toți de unde vă voi citi/comenta! :-D Nu? ;;)

March 15th, 2012

Care caracter e mai mare și mai mare?

by Ratatouille

Articolul ăsta trebuia să fie doar un comentariu, dar cum acolo-șa e cenzură, am ales coolnewz.info ca tribună de exprimare a adevărului :-D

Acu ceva vreme, totuși nu cu mult timp în urmă (ca dovadă că nu am uitat :)) ), Ion Cristoiu își etala vestuța lui celebră prin anume studiouri la emisiuni împreuna cu domnu’ ăla cu laptop … cum îl cheamă, că mereu uit?! … emisiuni moderate (hahahaha!!) de Mihai Gâdea (supranumit și Băiatul care a pierdut DEX-ul Abecedarul). Ocazional erau și invitați speciali (haha!) acolo, gen șpagatistul șef sau Ciutacul.

Noah … de ceva vreme Cristoiu a ales alte podiumuri de defilare pentru vestuțele lui. Și guess what?! … dintr-o dată toată șleahta respectivă a fost lovită de amnezie … au uitat cum îi sugeau sorbeau vorbele, cum îi spuneau „Maestre”, cum îi luau toate scamele ce urmau să i se aștearnă pe rever … Acum Ciutacu crede că face poante fine despre cum și ce a scris Cristoiu pe vremea Odiosului Împușcat. Acum s-au găsit ceva documente compromițătoare. Acum Cristoiu s-a metamorfozat din Maestre în Mr. Giac. V-am spus că ironia fină e la ea acasă? V-am spus? V-am spus! Mai lipsește o „poantă” cum e Cristoiu șîșî-it și să-i spună „Ardei Umplut” și gata, își mai face rost ziaristul (hahahaha!!) de un job la resuscitarea revistei România Mare!

Iată … deci IATĂ! documentele compromițătoare descoperite ieri, deci IERI de către ziarist (ha!) … (ha-ha!!) Toate bune și frumoase, dar pe cît punem pariu că dacă Maestrul ar fi rămas Maestru și ar fi împărțit și azi măsuța cu domnul cu laptopul … pe cît punem pariu că documentele ar fi rămas nedescoperite? Hm? Pe cît??

 

Iar Cristoiu nici astăzi nu are scame pe rever la cît de temeinic au fost culese toate încă de pe vremea domnului cu laptopul =)) HĂ-HĂ-HĂ, ce-mi plac glumele mele!!

Nuuuu?? ;;)

March 14th, 2012

Cît de reprezentativi sunt cerșetorii români?

by Ratatouille

Sau hoții? Sau infractorii de care tot auzim că fac legea în Europa de Vest? În ce măsură trebuie să ne fie rușine că venim din aceeași țară ca și ei? Întreb asta pentru că am auzit de multe ori spunîndu-se la modul cel mai serios cu putință: „Mi-e rușine că sunt român!” Oameni care, atunci cînd le venea rîndul la ghișeu în vreun aeroport să arate pașaportul, se simțeau din oficiu cu musca pe căciulă.

Infracțiunile făcute de concetățenii noștri sunt într-adevăr foarte mediatizate nu numai în Vest, ci din păcate și în presa românească. Ceea ce fac alți români care-și trăiesc viața aiurea în cine știe ce țară, români obișnuiți să le zicem, apare însă numai pe la paginile speciale, dedicate disporei. Iar pe aceste pagini speciale, din cînd în cînd, relativ rar, găsim niște articole și mai speciale dedicate unora care s-au dus să mai învețe ceva carte prin străinătățuri, că terminaseră de tocit tot ce era de tocit prin patria mumă, Roumanie. Cu voia Dvs., ultimul pe listă, unul dintre ăștia am fost și eu. Și … guess what?? Acolo unde am aterizat, nu am fost deloc singur. Îmi aduc aminte cum, la cîteva săptămîni după ce ajunsesem în Elveția, am auzit ceva vorbă românească pe la cantină. Și eu de colo, cum mă găsesc să-i abordez pe evident-românii aceia: „Voi vorbiți românește?” :))

Așadar, vorba profului meu de geografie din generală: Rețineți ideea! Nu eram deloc singur, era plină Elveția de români veniți la toceală! Asta pe vremea cînd încă se mai stătea la coadă la viză pentru o excursie în Franța sau chiar … ha-ha-ha … în biata Grecie! Pe vremea în care erau controale la toate granițele, iar dacă vreunui grănicer îi mirosea a om român, te freca la toate icrele posibile. Sau lapții … după caz …

Dar asta a fost demult. Hai să vă zic numa ce s-a întîmplat mai zilele trecute. Șefa mea că cică să facem un proiect împreună cu unii de nu-știu-unde din universitate și încă unii de la alt-nu-stiu-unde. Și să ne întîlnim cu ăia, să vorbim, să ne punem de acord, să ne armonizăm pozițiile și să vorbim pe acceași limbă că deh … treaba se anunța cam interdisciplinară … ceva gen inginerie + medicină + chimie = love. Bun, zis și făcut, ce-i mai ușor și mai ușor în ziua de azi decît să fixezi un meeting. Fixăm ziua, ora … de la noi sunt trimis, și anume, IO, din celelalte două locuri, două tipe. Bună ziua … facem cunoștință … tipele respective ceva de genul una Maria și cealaltă Ana! Nume fictive, evident. Dar ați prins ideea: vorbeam deja acceași limbă! Trei random people, și toți trei urmași de-ai lui Decebal și Traian (încă nu e clar care a fost mama și care a fost tata).

Deci ca să mă întorc de unde am plecat. NU, cerșetorii și infractorii nu sunt reprezentativi. Așa cum vin în contact cu ei, Omul Vestic vine în contact și cu oameni normali, cu oameni ca noi. Cum am mai spus, majoritatea colegilor mei de facultate au plecat, unii făcînd din asta un scop în viață, alții ceva de genul … hai să plec și eu să văd cum e! Dar TOȚI cei care au plecat, au confirmat din punct de vedere profesional de la foarte bine în sus. Profesorii și colegii i-au apreciat și cred că fiecare dintre noi poate spune cum, la un an – doi după ce au ajuns pe unde s-o fi nimerit, au venit cu texte de genul: Dom’ Profesor, am eu un coleg/o colegă din România care ar fi foarte potrivit(ă) să vină să lucreze pentru Dvs! Mdeah, că la vremea aia nu se egzista RIUF, treaba se transmitea, cum se spune acum, viral. Și uite așa ne aglutinam tot mai mulți veniți din sistemul ăsta al nostru de învățămînt așa șchiop cum este el, așa criticat (de multe ori pe bună dreptate) … dar EI habar n-aveau de toate belele astea și ne luau așa cum eram! :-D

Revenind la Gigeii ăștia de foști colegi de-ai mei despre care vă povesteam că s-au potrivit așa de bine care pe unde au ajuns, trebuie spus că probabil meritul nu este în primul rînd al lor, ci poate mai degrabă întreg sistemul teîndreaptă, vrei-nu vrei, acolo unde îți este locul! Și un loc trebuie să aibă fiecare!

Și la final, cîteva imagini din două locuri pe unde m-au purtat pașii, unul european, celălalt american. Concluzia este una singură: mergeți la RIUF la București, Timișoara sau Iași că merită, dacă nu voi, atunci copiii, nepoții, cunoștințele la vîrsta cu pricina, să încerce marea cu degetul și să vadă despre ce este vorba în … propoziție.

(prima poză 1 și ultima poză 2, restul sunt ale mele)

March 12th, 2012

În curtea altora

by Ratatouille

Conform cîntecelului din copilărie: Ce te uiți în cur … / ce te uiți în cur … / Ce te uiți în cur-tea-meaaaaa? / Parcă tu n-ai cur … / parcă tu n-ai cur … / Parcă tu n-ai cur-tea-taaaaa??

ia să vedem cu ce se mai laudă alții la Eurovision. Azi – Vaterland Germania:

Nu știu ce părere aveți voi, dar mie îmi place mai mult decît maneaua cu pricina. Pe de altă parte se poate spune că este mai puțin … spectaculoasă, deci nu se pretează unui show cum se zice că se cere la Eurovision. Voi pe cine v-ați pune banii?

March 6th, 2012

Un studiu fără copiuțe al … FIȚUICILOR

by Ratatouille

Eu nu știu dacă voi ați văzut vreodată vreo fițuică făcută profesionist. Probabil că toți știm despre scrisul pe bancă însă partea funny este că la gimnaziu aveam o profesoară care atunci cînd descoperea lecția scrisă pe bancă la vreo lucrare de control, nu se criza atît de mult din cauza copiatului în sine, cît din cauza fatului că cineva … murdărise banca!!! Mai apoi la liceu, cînd deja nu mai avea nimeni locuri fixe în bănci, ci ne amestecam și schimbam locurile precum un fluid ideal :-D , înainte de vreun test scris era bătaie pe o anumită bancă. De ce? Pentru că banca aia avea un ditamai găuroiul în blat încît se putea copia într-o poziție cît se poate de naturală și comodă. Iar profesorii știau că undeva, într-una din clase, era o astfel de bancă, dar pentru că toate clasele semănau ca două picături de apă, întotdeauna uitau locația exactă. Ca să nu mai vorbim că fie și în interiorul aceleiași clase, băncuța respectivă migra de colo-colo. Apoi era colega Camelia care avea o dexteritate extraordinară de a a copia cu cartea deschisă pe genunchi, pe jumătate scoasă din bacă, într-un echilibru instabil pe care îl stăpînea la perfecție (nu am cunoștință de nici un fail) astfel încît în clipe de primejdie iminentă, cum ar fi profesorul care se îndrepta dubios de țintit fix către ea, reușea să se miște foarte natural astfel încît nu numai să bage manualul în bancă, dar să-l și închidă. Și cîte și mai cîte.

Dar o fițuică precum cea de mai jos nu cred că a mai văzut nimeni! Luată de pe blogul Understanding China pe care îl mai vizitez din cînd în cînd, se presupune că mîna respectivă aparține unui om chinez. :-D Mă gîndesc că la efortul depus, putea la fel de bine să pună mîna să învețe. Pe de altă parte, dacă de emoție începe să transpire în palmă fix la examen … a pus-o! Dar s-o inventat și pentru scopul ăsta ceva water proof. ;)

(foto)

Mdeah … toate bune și frumoase, rîdem, ne distrăm, dar la urma urmei dacă privim adevărul în față a copia nu înseamnă decît a-ți fura căciula. Și dacă îndeletnicirea asta mai merge trecută cu vederea prin generală și eventual prin liceu cînd te pregătești intens pentru medicină și nu mai ai timp și chef să înveți la … astronomie, odată ce te numești student devine chiar penibil. Din păcate trebuie să recunosc că pe vremea studenției mele copiatul este sport olimpic. Pretexte ar fi destule, dar nu și motive. Mulți veniseră la fizică pentru că era una din facultățile unde se intra fără examen și era unica lor șansă să aibă o diplomă. Evident că ăștia făceau tot ce puteau să ciupească orice. Unii profesori nu-și băteau capul să-i oprească așa că se putea întîmpla ca un astfel de individ să ia o notă mai mare, furată însă, decît un student cinstit care venea la examen cu hirtia, creionul și propriu-i cap. Motiv pentru care și studentul cinstit recurgea la fițuică data viitoare.

Iar ăsta este un singur exemplu referitor la cum atmosfera (care ar fi trebuit să fie „de studiu”) din facultate era viciată. Și asta este poate piatra de temelie care, pusă corect, schimbă în bine întreg sistemul, piatră de temelie pe care am sesizat-o, sub diverse forme, pe la toate universitățile pe la care am trecut pentru un timp mai lung sau mai scurt. În primul rînd sortarea neaveniților, atît din rîndul studenților, cît și al profesorilor. Ba chiar la Maryland era un soi de placă memorială lipită pe o clădire de rectorat ceva, care spunea cam așa:

(foto)

Apoi o altă treabă importantă este instaurarea unei atmosfere în care să-ți facă plăcere să studiezi. În Elveția aveam o berărie în campus, cam la 5 minute de mers pe jos cam oriunde te-ai fi aflat, iar dacă te săturai de prea multă știință, îți mai răcoreai creierul încins cu o bere din circa 100 disponibile oricînd, într-o atmosferă funk-punk-hippppppie-rock-whatevă (dacă sunteți curioși). Apoi dacă te răzbea foamea, se găsea un blid cald la un preț rezonabil tot pe undeva prin campus pînă tîrziu seara. Revenind la „atmosfera” facultății mele, trebuie să vă spun că fizica la București este undeva la vreo 7km de marginea orașului. La ora respectivă legătura cu orașul era făcută de niște autobuze fantomă, cu care dacă te întîlneai nu-ți permiteai să le ignori pentru că nu se știe cănd mai veneau. Deci te urcai în ele chiar dacă nu aveai nevoie :)) Așa că noi, cei care stăteam în „oraș”, nu știam cum să o tăiem mai repede de la facultate. Ce bibliotecă, ce laboratoare …

Și probabil că povești similare pot fi culese de peste tot. Așa că un tîrg organizat precum RIUF nu poate fi decît de bine. Cine vrea să plece, fie și numai pentru o perioadă, o poate face după ce discută în prealabil cu niște unii de la fața locului și nu se mai aruncă în necunoscut așa cum am făcut-o noi. O groază de întrebări cît de scumpă e viața de student, ce chestii se învață la licență, la master … pot fi răspunse la fața locului. Ce să zic … doar că sunt prea bătrîn … dacă aș fi avut RIUF pe vremea mea ce marfă ar fi fost. Dar nu-i nimic, poate compensez cu un Kindle Fire. Neamule! :-D

Așadar … pe ei! Mulțam! ;)

March 5th, 2012

Student în … Vest

by Ratatouille

În sfîrșit, o ciorbă în care vreau să mă bag. Pentru că face parte din istoria mea, pentru că știu despre ce este vorba, și nu în ultimul rînd, aici pe blog, pentru că ne mai cunoaștem, mai vorbiiiiimmm, ne mai împrieteniiiimmm ;) Am mai povestit despre episodul ăsta și cu alte ocazii, dar acum o s-o fac un pic din altă perspectivă.

În fiecare an (de vreo 10 încoace), așa cum nu lipsește martie din post, nici Romanian International University Fair (RIUF) nu lipsește din peisajul lui martie. Care-i treaba cu acest RIUF? Așa cum vin samsarii de fotbaliatori să vîneze pălmași, fundași și mijlocași, așa vin vreo 100 de universități (sau chiar mai multe anul ăsta) să vîneze chimiști, fizicieni și economiști bine crescuți în România. Că dacă tot nu ne-am vîndut țara (sau ne-am vîndut-o?!), atunci ne dăm pe ace, brice și carice.

DIN MOTIVE ECONOMICE

Cu vreo 12 ani în urmă, deci cu vreo 2 înainte ca RIUF să facă treaba asta în mod organizat, am trecut și eu prin dilema asta: să îmi iau sau să nu îmi iau traista-n băț? Să las o gașcă de prieteni și o situație oarecum călduță pentru un salt în necunoscut? Sigur că aici răspunsul variază în funcție de persoană și ăsta este și motivul pentru care cei mai motivați colegi ai mei de facultate care au decis primii să plece să studieze în străinătate au fost fie cei din provincie, fie cei cărora părinții nu puteau să le promită un viitor … neted. Nu, nu am văzut pe nimeni care la vîrsta studenției să fie plin(ă) de bani și care să se dea în vînt să se urce în primul … autocar care o lua către Vest. Pentru că da, la vremea aceea se pleca chiar și cu autocarul, lumea făcea împrumuturi pentru biletul de avion numai dus către pajiști mai verzi. Eu am fost pe undeva prin valul de mijloc al generației mele care și-a luat tălpășița, nicidecum printre cei mai determinați. Cu ceva bani care se adunau din bursă și din meditații, bașca un salariu ok pentru cineva care abia terminase facultatea și stătea încă la părinți, nu puteam să mă plîng, nu aveam sula-n coaste să plec, nu prea-mi dădea ghes inima să las ceva sigur pe ceva potențial. Dar poate tocmai din cauza omului cu sula (La mulți ani, că tocmai a mai prins un … trandafir ;) ), viitorul nu suna foarte bine. Banii nu ar fi trebuit să ajungă doar pentru un weekend la mare/munte, benzină, teatru și alte chestii de la categoria leisure, ci și pentru plătit o chirie, o rată la casă … știți voi mai bine! Așa că la un moment dat m-am scuturat de plăpumioara călduță, dar cam subțirică și … am plecat în lume!

DIN MOTIVE PROFESIONALE

  1. MOBILITATEA: Dar argumentele de ordin economic nu sunt singurele și, într-o lume ideală, nu ar trebui să fie cele care primează. Am întîlnit în Elveția studenți din Statele Unite și Suedia, am întîlnit în Belgia studenți din Spania și Germania, am întîlnit în Statele Unite studenți de oriunde. Și oriunde am fost, am întîlnit studenți din România! :) Pentru ce s-ar duce un suedez în Elveția? Pentru ciocolată (în Belgia e mai mișto) Pentru ceea ce se cheamă mai nou mobilitate, pentru a vedea lumea, pentru a veni în contact cu altă cultură și alt mod de viață, pentru a … schimba aerul fie și numai preț de cîțiva ani pentru studii.
  2. BAZA MATERIALĂ ȘI REPUTAȚIA altor locuri: Dacă ești îndrăgostit(ă) să zicem de … chimie și vrei să faci cine știe ce experimente care costă bani, mai devreme sau mai tîrziu, poate cu cîteva excepții, în România te vei lovi de faptul că fundul sacului cu gologani este foarte aproape. Deci dacă ai avut bafta să te trezești că vrei să profesezi cu o puternică latură aplicată, trebuie să pleci pentru a face într-adevăr meseria respectivă. În caz contrar, riști să te amăgești! Pentru fiecare domeniu se poate găsi un loc de referință pentru a studia: în inginerie sunt școli politehnice ca cea de la Zürich (pentru Europa) sau Boston (pentru America), pentru business este IMD la Lausanne, pentru medicină – Imperial College la Londra.

Parcurgînd lista expozanților de anul ăsta de la RIUF, am constatat cu plăcere că în cele trei colțuri ale țării (București – 17/18.03, Timișoara – 20.03, Iași – 22.03) sunt nume pentru toate gusturile. Nu numai universități elitiste unde de altfel este greu de intrat, ci și nume accesibile, dar unde aproape sigur poți face mult mai multe … experimente decît în laboratoarele din România dacă ești chimist. Sau practică economică – dacă ești în business. Sau disecții – dacă ești medic.