Sper ca măcar voi să vă mai aduceți aminte că am mai povestit pe blog despre cum am ajuns în Elveția și cît timp am petrecut acolo. Spun „măcar voi”, pentru că eu aproape că uitasem. De fapt, mi-a trebuit ceva timp pînă să regăsesc articolele astea: 1 și 2, pentru cei care au deschis mai tîrziu televizorul. Ideea este că am stat acolo aproape 5 ani, timp în care am realizat de ce țara asta este specială din multe puncte de vedere. Știm cu toții despre ceasuri, ciocolată și bănci. Unii mai știm cîte ceva despre neutralitate. Totuși sistemul politic elvețian este unul special.
Pe scurt: alegeri ca toate alegerile, Parlament cu două camere ales pentru 4 ani. Pînă aici sună cunoscut. Însă guvernul, care se numește Consiliu Federal, este format din fix 7 membri! Nici mai mult, nici mai puțin! În plus, acest Consiliu Federal îndeplinește și rolul de șef de stat colectiv. Totuși, pentru că din rațiuni practice țara trebuie reprezentată de o singură persoană, Parlamentul reunit alege prin rotație cîte o persoană din guvern pentru a îndeplini funcția de Președinte al Elveției (corect: Președinte al Confederației).
Componența Consiliului Federal este un aspect și mai interesant care de fapt a făcut ca Elveția să fie supra-numită nu o dată țara fără opoziție. Și asta pentru că din 1959 încoace toate cele 4 partide care contează au fost în permanență prezente în guvern, trei dintre ele avînd cîte 2 reprezentanți, unul cu un singur reprezentant. Acest sistem de 2+2+2+1 este cunoscut drept formula magică a guvernării elvețiene.
Consiliul Federal Elvețian - 2012
(foto)
Unde am vrut să ajung? La noțiunile de stabilitate, precendent, tradiție. Nicăieri în legislația elvețiană nu se specifică faptul că guvernul (Consiuliul Federal) trebuie să fie compus din reprezentanți ai tuturor partidelor reprezentate în Parlament. Totuși, de zeci de ani așa se întîmplă! Și asta pe baza unui precedent, a unei tradiții. Prin 2004 (dacă nu mă înșel) unul din aceste partide încercat să rupă această tradiție pe baza unui procentaj nesperat de mare obținut la alegeri, procentaj cîștigat ca urmare a exploatării unei situații grele de moment (mă rog, cît de grea poate fi situația în Elveția). Acest partid a fost imediat pus la colț de întreaga clasă politică și chiar de oamenii care îl votaseră, oameni sensibili de altfel la stabilitatea propriei țări. Și toate astea în ciuda faptului că legea ar fi fost de partea lor. Dar tradiția a fost aici mai puternică decît legea.
Și în încheiere, evident, o translatare abstractă a situației în zona noastră. Cu cele de mai sus nu vreau să spun că așa ceva ne-ar trebui și nouă! Repet ceea ce am mai spus, la noi nu cred că sistemul este problema, ci respectarea acestui sistem oricare ar fi el. Cu cele de mai sus vreau să spun că odată creat un precedent printr-un anume deznodămînt al acestei crize politice de la noi, drumul de urmat pe viitor va fi simplu. Odată ales un Parlament va începe goana după racolarea de trădători astfel încît una dintre părți să aibă o majoritate confortabilă. Trădări și schimbări de partid au fost în România din 1990 tot timpul, dar parcă astfel de dezertări în masă precum anul ăsta – niciodată. După asigurarea majorității se trece imediat la schimbarea tuturor celor dinainte. Doar tocmai am văzut că este perfect legal, constituțional etc. Guvern, președinte la Senat (nr. 2 în stat), președinte la Camera Deputaților (nr. 3), guvern prin moțiune de cenzură (nr. 4). Și ca să fim siguri – Avocat al Poporului, că doar am văzut că și asta e ok. După care, pe cai mari fiind, se suspendă președintele și se adaptează organizarea referendumul la condițiile politice de moment. Că și asta e ok. Cine vede vreun obstacol în calea acestei desfășurări, să ridice mîna sus.
Ok, era să uit, mai era și poporul care cică ar trebui întrebat apropo de președinte. Da, dar regulile sunt și ele adaptabile, după cum se vede. În plus, să ne imaginăm următorul scenariu foarte foarte realist: un președinte este ales la alegeri cu 51% în turul 2, chiar cu o participare bunicică la vot – să zicem 50%. Asta înseamnă are cam 25% din voturile oamenilor. După alegeri urmează 2 ani nu dintre cei mai buni, timp în care lumea se mai satură de respectivul președinte. Vi se pare foarte dificil ca un referendum în acest scenariu (repet, zic eu, realist) să aibă mari sorți de izbîndă? Și totul perfect legal.
Întrebarea este dacă vrem să dăm naștere unui astfel de precedent?
(un alt articol civic)
Deci bagă în ei cam tot atîta ciocolată cît elvețienii, dar produc cam tot atîția premianți Nobel cît … irlandezii! Hmmm … cred că ar trebui extins „studiul” și la consumul de Guinness. 
)
de UE, de FMI, că ne-am vîndut la bucată etc. Mă rog, nu mai spun cine este îndeobște vinovat de toate pentru că nu fac politică 
Most Recent Comments