Archive for ‘Cool-Swiss-Newz’

May 20th, 2012

Atîrnați sau ne-atîrnați?

by Ratatouille

Cîteva impresii despre Elveția, așa cum am regăsit-o în cele mult prea scurte două zile de vizită. În primul rînd terifiant, indecent de scumpă. Ca idee, m-am plimbat prin buricul Genevei căutînd o cîrciumă, altceva decît McDonald’s sau kebab. Nu pretind că am trecut în revistă suficient de multe locuri încît să pot face o statistică, însă singura chestie de care te puteai atinge cît de cît fără să-ți stea în gît era eventual o pizza, pe undeva pe la 20 de franci, adică 16 €. Altfel, o friptură de vacă cu cartofi prăjiți și o salată obosită alături – nu mai puțin de 45 de franci!! 37 €! Geeez! Și asta în niște restaurante absolut banale, adică nimic special să zici că dai un ban pentru cine știe ce decor, atmosferă etc … Nu mai povestesc ce scoruri am înțeles că sunt la chirii prin Geneva, plagă ce s-a extins și în Franța din jur. Pentru că, se știe, jumate din Geneva este în Franța. :-D

În altă ordine de idei, o plimbare printr-un oraș elvețian îmi sugerează o plimbare printr-un sat în care mai toate deciziile sunt luate de comunitate. Elveția are acest renumit sistem de votations care, în linii mari și fără pretenții, constă în consultarea poporului cu privire la (aproape?) toate deciziile/legile. Așa că citind afișele străzii capeți rapid o imagine de ansamblu destul de completă cu privire la problemele de care societatea elvețiană este preocupată. Așadar, dacă sunteți curioși ce-i preocupă pe suiși, iată mai jos un rezumat succint:

Escapada asta mi-a adus în atenție un aspect pe care îl constat din ce în ce mai des pe la noi. Așadar este deja de poveste treaba cu Elveția care este independentă, și are moneda ei, și băncile, și Elveția care nu este în Uniunea Europeană, și nici în NATO etc. Ei bine, îmi aduc aminte de sondajele de opinie ale anilor ’90 în care, pe lîngă încrederea în Biserică și Armată, o altă constantă era că o majoritate puternică vroia România în UE și în NATO. În ultima vreme însă aud tot mai multe voci (nu mai dau link-uri pentru că v-am spus că sunt prietenos :-D ) care, atunci cînd vine vorba de capitolul „obligații” din parteneriatele României, își dau seama subit că ne-ar sta bine să fim așa … ca Elveția! NE-A-TÎR-NAȚI! Că suntem împilați :-O de UE, de FMI, că ne-am vîndut la bucată etc. Mă rog, nu mai spun cine este îndeobște vinovat de toate pentru că nu fac politică :-D . Știu! E la mintea oricărui cocoș, fie el și mai prostuț așa, că ar fi frumos să avem o firmă cu profit, să zicem o bancă, și să încasăm noi, răzășii, profitul, pentru noi înșine! Dar atunci cînd eram răzăși independenți și neatîrnați și banca aia se numea Bancorex … se știe ce s-a ales din ea. Sau cînd CEC-ul era de stat, în mod independent am ales să garantăm FNI-ul lui Vîntu cu el.

Cred că părerea mea răzbate destul de ușor din rîndurile de mai sus. Acum nu știu ce ziceți voi: atîrnați sau … ne-atîrnați?

May 19th, 2012

Bonjour la Suisse!

by Ratatouille

De fapt, la France! Că în direcția aia se deschide fereastra :)

May 18th, 2012

Fabricat în Elveția

by Ratatouille

Dacă ne permitem sau dacă facem vreo fixație pasiune pentru un produs anume suntem gata să plătim un ban în plus pentru ceea ce se numește de firmă, sau brand, sau de marcă. De cele mai multe ori un brand este identificat printr-un logo ales mai mult sau mai puțin inspirat, alteori însă este suficient să spunem Made in X-country. Sigur că Made in Germany nu este neapărat o carte de vizită cu care să te lauzi dacă vorbești spre exemplu despre vin sau ciocolată, în schimb dacă pui așa o etichetă cam pe orice fel de mașinărie, utilaj, echipament, ca să nu mai vorbesc de automobile, cu siguranță poți umfla binișor prețul. Vinurile Made in France sunt la loc de cinste în orice cîrciumă și mulți se trompează plătind mai mult uneori pe cîte o poșircă și asta doar pentru etichetă.

Nu ne împiedică însă nimeni să luăm pe bucăți o făbricuță de asamblat ceasuri din Jura elvețiană și să o transferăm pe undeva prin China. Trimitem doi elvețieni dotați cu bici elvețian și în principiu avem ceasuri Swiss Made. Studii internaționale de marketing au arătat că eticheta Swiss Made aduce un 20% în plus. În ceasornicărie, bijuterii, ciocolată și inginerie valoarea adăugată prin Swiss Made este estimată undeva la 5 miliarde de € anual (sursa). Numai că evident, la miere se adună multe muște. Între 2000 și 2010 numărul firmelor care se identifică drept Swiss Made a crescut de 4 ori. Motiv pentru care a apărut necesitatea unei regularizări de tipul: dacă scrie Swiss pe  cutie, trebuie să aibă Swiss în cutie! Pentru produsele alimentare criteriul propus este ca 80% din materia primă să provină din Elveția, iar dacă vorbim de un proces care îi conferă unicitatea – cum este cazul diferitelor tipuri de brînză – acesta trebuie să se întîmple în Elveția.

Interesantă este și problema bunurilor industriale unde 60% din cheltuielile de producție, inclusiv cercetare-dezvoltare pentru produsul respectiv ar trebui să fi fost cheltuite în Elveția.

Numai că nu toată lumea este mulțumită cu această soluție. Producătorii de ceasuri din gama ieftină consideră că obligativitatea de a cheltui atît de mult pe producție și cercetare în scumpa Elveție, i-ar determina să apeleze la materiale mai ieftine și mai slabe calitativ din export pentru a-și păstra cometitivitatea pe gama respectivă de preț. Totuși ei pun în loc o altă idee în egală măsură interesantă: în loc de o lege atît de complicată ar fi de preferat introducerea unui criteriu de calitate și durabilitate de genul: toate ceasurile Swiss Made ar trebui să fie rezistente la apă și cu garanție (reparabile) oriunde în lume timp de 10 ani.

Uitîndu-ne puțin prin propria ogradă, pe ce produse/servicii românești am putea cîștiga 20% numai lipind o etichetă pe care să scrie Made in Romania?

În altă ordine de idei, în multe cuvinte am vrut să vă spun că azi iau calea Confederației Helvete, mai precis République de Genève. :)

(articol tradus și adaptat din thelocal.ch)

March 14th, 2012

Accidentul din Elveția

by Ratatouille

Privind și ascultînd știrile astea stau și mă întreb cum este posibil așa ceva? Pe scurt, un autocar (nou-nouț) plin cu copii belgieni se întorcea de la schi din Elveția. (deocamdată) inexplicabil, într-un tunel a avut loc un accident în urma căruia au murit 28 (!!!) de persoane, din care 22 de copii. Un accident a cărui amploare aproape că se apropie de cea a unui accident aviatic. Nu am fost atît de uluit cînd am auzit de accidentele similare ca gravitate din România. Vezi episodul de acu un an – doi de la Scînteia cu microbuzul peste care a dat trenul de a băgat în doliu un sat întreg, sau cu nu știu ce mal s-a prăbușit tot cu un astfel de microbuz pe undeva prin Dobrogea parcă. În ambele cazuri abateri grave de la orice înseamnă siguranță rutieră atît din partea celor ce transportau, cît și din partea pasagerilor care pentru o economie infimă (dar probabil pentru ei importantă!!) acceptau să-și pună viața în pericol.

(foto)

Întîmplător cunosc tunelul în care s-a petrecut accidentul din Elveția, așa cum cunosc felul în care se circulă în Elveția în general. Autostrăzi împînzite cu radare, semnalizare generoasă, limite stricte de viteză în tunel, marcaje care te atenționează acustic că ai ajuns la marginea benzii tale (ba uneori mai și intră mașina în trepidație) … și totuși din cînd în cînd se întîmplă cîte o dumă din asta!! A mai fost la un moment dat accidentul din Gotthard, ca să nu mai vorbesc de un eveniment petrecut cu vreo jumătate de oră înainte să ajung și eu cu mașina în acel loc: o stîncă s-a desprins, s-a rostogolit și a trecut printr-un soi de copertină de beton care avea rolul fix de a proteja mașinile de astfel de evenimente.

Ceea ce mă duce cu gîndul la faptul că accidentele foarte grave sunt cam la fel ca și la noi, ceea ce face diferența este numărul accidentelor cu 1-2 victime.

January 24th, 2012

Lumea paralelă

by Ratatouille

Parcul Sankt Johanns din Basel este invadat de animale fantastice. Iarba crește cînd inspiri și revine la normal cînd expiri. Cerul este o pînză multicoloră. Nu, nu este nevoie să fumezi nici o … iarbă aparte pentru a trăi toate acestea. Este suficient să participi la noul proiect lifeClipper.

(foto)

Designerul elvețian Jan Torpus aduce elemente virtuale în peisajul de altfel banal al unui park de pe malurile Rinului. Cu ajutorul unui echipament special, cei ce iau parte la acest experiment de augmented reality pot avea experiențe diferite în funcție de direcția în care merg, în care se uită sau în funcție de felul în care respiră. Iarba se poate transforma în deșert, dintre boscheți apar creaturi ce aduc a pești, iar fix în mijlocul peluzei stă un vierme verde uriaș de gura căruia participanții se pot lăsa înghițiți.

Reușești să fii într-un parc obișnuit dar să te simți ca-n filme grație unui echipament sofisticat: un laptop, un GPS pentru localizarea individului, o cameră video, un display și o pereche de ochelari speciali montați pe cap, un sensor care determină direcția în care te uiți, un senzor care monitorizează respirația.

Care ar fi scopul unui astfel de experiment? Acela că este interesant de examinat percepția și emoțiile cuiva care a fost extras din viața cotidiană și aruncat în mijlocul unei realități artificiale, fantastice, așa-numita augmented reality.

V-ați băga pentru o jumătate de oră într-o lume precum cea de mai jos?

November 10th, 2011

Pa-pa na-na po-po

by Ratatouille

Să rîdem la prînz:

Fostul prim-ministru grec Papandreou ia na-na la poponeață de la Sarko și Merkel. Chestiune văzută de caricaturistul meu preferat, Burki, de la cotidianul elvețian 24 heures. Paralela cu Diogene mi se pare tragi-comică. Și cum altfel – cinică, fiind vorba de Diogene.

September 10th, 2011

Swiss impact

by Ratatouille

Sau nu tot ce zboară se manîncă. Sau nici măcar în Elveția nu umblă cîinii cu covrigi în coadă.

Povestea începe de la ultimul meu loc de muncă din România unde la un moment dat conducerea a decis, pe motive de economie, scoaterea robinetelor de apă caldă așa că toată lumea a trecut la un program destul de spartan de spălat mînuțele. Bineînțeles că au început să se facă auzite și înjurăturile de rigoare la fiecare trecere prin fața ușii inscripționate „Director General”.

Am ajuns așadar în Elveția. La NOUL loc de muncă! Probabil că am făcut cunoștință cu încăperea aceea încă din prima zi. Hai, poate din a doua. A fost o adevărată desmierdare să simt apa caldă mîngîindu-mi palmele. Aproape că mă simțeam ca la spa! :-O

Cam la două săptămîni însă liniștea și intimitatea de la budă au fost perturbate de către o echipă de instalatori. Le zîmbeam cu o amabilitate tîmpă neștiind în ce scop șurubăreau pe acolo. La capătul activității lor ce credeți că au lăsat în urmă?

ASTA:

(foto)

Ca un făcut: robinetul exclusiv de apă rece era fix aceeași firmă cu cel din România, de unde tocmai plecasem!

Întîmplarea asta, dincolo de coincidență sau eventuala parte amuzantă, m-a pus pe gînduri și m-a făcut să observ chestii. Cum ar fi că apa nu este „la liber”, că luminile se sting singure la intervale de timp nu tocmai confortabil de lungi, că oamenii tipăresc pe ambele fețe ale colii de hîrtie, iar cele tipărite totuși numai pe o parte sunt păstrate ca ciorne pentru mai tîrziu.

O serie întreagă de aspecte care în România (și probabil în Dubai!) erau considerate … penibile!

Later Edit: mi se spune din public că nu se înțelege ce-au făcut meșterii la baie! Ei bine, au înlocuit robinetul de apă caldă PLUS rece cu unul numai de apă rece!

 

July 26th, 2011

Mars acasa!

by coolnewz

Dupa nenorocirea din Norvegia- omg! cine s-ar fi gandit ca nu mai poti fi in siguranta nici in Norvegia??- incep sa faca bulbuci toate baltile extremiste.

Imi atrage atentia azi o colega ca ganduri ca cele care l-au animat pe blondul norvegian, fumega din ce in ce mai vartos si in capetele unor vecini din coasta noastra, din Elvetia.

Subiectul nu are neaparat legatura cu noi, romanii, ci cu toti veneticii care ne-am pus traista in batz si am venit la chemarea- da, da, chemarea!- unui job mai bun prin locurile astea. Si insist pe cuvantul chemare, pentru ca tocmai asta-i ideea pe care capetelele tari din partide ca acesta- care btw este condus de un ilustru specialist in capre si oi, pe scurt, un taran sau, daca vreti, fermier, elvetian) nu o inteleg: multi elvetieni prefera sa admire Alpii  la coada vacii, iar in spitale, banci, laboratoare bate vantul din lipsa de specialisti. Cu alte cuvinte, intai de toate, nevoia elvetiana, aduce mii si mii de specialisti straini in Elvetia. Si nu invers.

Si ca sa avem si noi subiect de barfa, ia spuneti-mi, de ce va aduc aminte bocancii astia?  :-S

Formular de sustinere a campaniei SVP de oprire a imigratiei in Elvetia

(foto)

 

June 25th, 2011

Marius Daniel Popescu- cel mai celebru sofer al nostru e mai tare ca al lor

by coolnewz

Ascultam azi la un radio local din Baden Wurttemberg un interviu cu un preot-sofer de autobuz. Nu insist pe ineditul povestii care, dupa cum banuiti, este a unui om care inca mai bajbaie pentru ca nu si-a gasit drumul sau. Inca nu stie: sa il serveasca pe Domnul sau SBG (serviciul public de transport in comun din sudul landului Baden Wurttemberg)? Cum spuneam, nu insist pentru ca noi, romanii, avem un sofer de autobuz mult mai celebru. Un sofer-scriitor. Cand in 2008 Marius Daniel Popescu reusea sa castige Premiul Walser, cel mai important premiu pentru debut literar din Elvetia, presa romaneasca ii acorda spatii largi. Criticii literari spuneau despre el ca merge pe urmele Cioran, Eliade si Ionesco. Titlurile articolelor din presa romaneasca, cele care agata de regula publicul, nu vorbeau insa despre asta si nici despre povestea vietii sale sub comunism, cuprinsa intre copertile “Simfoniei lupului”, ci de statutul sau inedit: de “sofer-scriitor”. Pe undeva e firesc. In toata lumea presa cauta partea speciala a unei povesti. Scriitori premiati, mai exista. Scriitori-soferi premiati, mai rar! Pe Marius, la inceput l-a deranjat, apoi a luat-o ca atare. La urma urmei, ce conta cu adevarat era ca scriitura lui sa ajunga sub ochii cat mai multor cititori.

S-au scurs doi ani de atunci. L-am reintalnit de curand. Scrie in paralel la trei carti. Aceeasi scriitura in fraze scurte si puternice, ca o partitura muzicala (nu intamplator si-a numit primul roman “Simfonia lupului”). De data asta vorbeste cu indignare despre cum se scrie istoria prezenta a Romaniei de parca tara ar fi intrat intr-o mlastina. Are si o indignare personala: Marius Oprea, sau ce “i-au facut astia lui Marius Oprea” (fostul director al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului). Spune: “Voi scrie despre Oprea si il voi face personaj de carte”.  Vocea lui Marius Daniel Popescu imi aduce aminte de Ion din “Blestemul pamantului blestemul iubirii”.  O voce de taran caruia ii place sa  traga din tigara si care a trecut prin multe :) . Ascultati!

COOLNEWZ interviu cu Marius Daniel Popescu: despre Romania, Elvetia si scriitura

April 8th, 2011

Ei rîd de noi, noi rîdem cu ei …

by Ratatouille

Pentru că astăzi ne odihnim în așteptarea Sf. Weekend, ne vom zgîi un pic la niște caricaturi despre actualitatea politică internațională:

  • despre ce s-a întîmplat la recentele alegeri cu Merkel și cu creștin-democrații nemți apropo de Fukushima s-a mai discutat. Acum să rîdem un pic:

(foto)

  • săptămîna asta Barack Obama și-a anunțat într-un mod original o nouă candidatură pentru prezidențialele de anul viitor:

(foto)

P.S. Burki este un caricaturist care de cel puțin 10 ani surprinde clipa în cotidianul elvețian 24 heures.