Aveam eu demult senzația că uneori vorbesc turcește …
Și iată:
March 14th, 2013
Google Reader devine istorie
Inițial am crezut că e o glumă. Apoi am căutat un pic și văd că se confirmă. Mi-e rușine să admit că nu cunosc o altă modalitate confortabilă de a citi ce mai e nou. Soluții? Alternative?
Cică e vorba de o curățenie de primăvară la Google și că Reader-ul devenise cam prăfuit, nu mai fusese nici un update de ceva vreme. Păi mie tocmai asta îmi convine, că mor cînd văd că se mai schimbă cîte ceva peste noapte și trebuie să o iei de la zero. Mama ei de obișnuință! Cică tot ce avem acolo poate fi exportat în următoarele cîteva luni. OK, exportăm, dar unde?
February 26th, 2013
Blogul predispus greșelii
Din cîte bloguri citesc regulat, și din cîte mai vizitez … neregulat, numai cîteva sunt cele care dispun de chestia asta cu editarea comentariilor. Ba chiar nu am observat ca prin alte părți să fie solicitată atît de insistent această opțiune. De unde trag concluzia că blogul coolnewz.info este unul predispus greșelii. Motiv pentru care, iată, de azi avem și editarea comentariilor. Că dacă mai întîrziam mult, chiar că trebuia să-i dau Georgianei parola! 
Editare plăcută!
(p.s.: să vă mai prind de acuma că mai spuneți prostii! Nu mai are nimeni nici o scuză! )
February 13th, 2013
Trist și triști
În ultima vreme am văzut multe nume noi nu numai aici pe blog, ci și pe alte bloguri care intră în lecturile mele mai mult sau mai puțin zilnice. Și cum un nume nou poate însemna alte cercuri, alte comunități, am pornit să răsfoiesc din blog în blog să văd ce se mai întîmplă. Și ajung într-un loc care, din cîte îmi aduc aminte arăta chiar destul de curățel cel puțin la prima vedere. ba chiar îmi picaseră ochii inițial pe ceva ce părea destul de interesant. Motiv pentru care, în superficialitatea mea, ca un cîine turbat, i-am dat Like! Chestie pe care am regretat-o amarnic cîteva zeci de secunde mai tîrziu cînd am început să citesc cum flăcăul povestea cum a fost la ora de limba română. Lectură din care am aflat că Eminescu este plictisitor, și că speră ca în curînd să treacă la altă lecție ceva mai interesantă, totul culminînd de fapt cu nedumerirea la ce ne trebuie nouă română! Acum nu știu ce ar fi vrut mai interesant decît Eminescu, mi-e greu să cred că un rondel de Macedonski ar fi fost mai entertaining, sau că bubele lui Arghezi i-ar fi scos ăstuia mucegaiul din cap. Mă pregăteam numai să-i las un comentariu în care să-i explic că îi trebuie orele alea de limba română fix tot atît cît îi trebuie să știe cum o cheamă pe mă-sa și pe ta-su! Și mă rog, i-ar mai trebui chiar și pentru poluarea aia de blog. Nu sunt chiar un grammar nazi, dar sunt totuși de părere că dacă te apuci să cînți în public trebuie să scoți și alte sunete decît behăieli, iar dacă te apuci de scris în public, trebuie să știi să scrii cu toate i-urile la locurile lor, cu cîte o cratimă cînd nu se poate fără , ca să nu mai vorbim că propozițiile (și dacă nu-i prea greu, chiar și frazele) trebuie să aibă o oarecare coerență. Cuvintele plictisitului de ora de limba română se înșiruiau ca o fractură continuă …
(foto)
Așadar mă pregăteam să-i las un comentariu. Și printre comentarii ce-mi văd ochii? Unii peste care am mai dat pe colo, pe dincolo, oarecum activi așadar, despre care aveam cît de cît o idee. Una, nici măcar o singură opinie care să-l scoată pe respectivul nostru din buda adîncă în care se găsea! Nimeni care să-i spună că totuși orele alea de limba română ar putea fi bune șa ceva. Nimeni care să-l salveze pe trist! Acum nu pot spune foarte exact dacă nici ceilalți nu erau conștienți la ce ar putea fi bună limba română, sau poate sincer nu credeau nici ei că servește la ceva. Însă ce pot spune așa, după o privire evident superficială , este că sunt din ăia care de altfel critică societatea, din ăia cu numai la noi, în România, știu ei cum trebuie să fie sistemul de învățămînt, de sănătate … etc. Da, ok, avem blog și știm de toate, asta e clar. Dar totuși! Chestia asta cu la noi, în România începe să se formeze fix cu acea oră de română plictisitoare și care nu folosește la nimic.
E trist că am dat peste un individ trist. Dar din ăștia vor fi întotdeauna. Ce mi se pare și mai trist este că, una din două: fie sunt mult mai mulți triști decît respectivul, fie lumea a ratat încă o șansă de a folosi bloggingul pentru dezbateri și se mulțumește cu o ipocrizie grețoasă. Apropo de atitudini pe blog, am citit ieri (cu întîrziere ce-i drept) un articol și niște comentarii foarte interesante pe tema asta.
(p.s. Nu mi-am notat despre ce blog e vorba, dar nici nu mă interesează vreo contaminare în caz că se face legătura. )
February 2nd, 2013
Comentariul săptămînii # 5
Începusem într-o vreme să fac o Gazetă de perete sîmbăta, mai apoi comentariul săptămînii … dar deh, consecvența se pare că nu face parte din calitățile mele. Cel puțin pe blog!
Totuși săptămîna asta nu pot să nu evidențiez un comentariu al lui Glass&Iron, o adevărată poezie despre cum ar putea fi o excursie într-o destinație ciudată. Așadar, Glass&Iron:
Deschizi fereastra hotelului si, zambind, tragi zdravan aer in piept … afara, dintr-un megafon se revarsa o melodie inspiranta cu versuri pe duioasa tema ” Cum am trimis maimuta-n cormos” … in lumina blanda a soarelui de dimineata multimile prietenoase care marsaluiesc prin faţa hotelului spre front iti fac cu mana … le fluturi si tu mana in semn de “sa veniti sanatosi”, iar ei raspund in semn de “daca apuc sa trec granita in sud nu ma mai vezi” … cobori linistit sa ciugulesti un mic dejun frugal (chiar foarte mic) dar singura paine din hotel a fost data pe binecunoscutul motiv romanesc “Totul pentru front, totul pentru victorie” … la receptie nu mai este nimeni care sa te indrume, doar un drapel american pe trei sferturi ars … iesi in strada si te plimbi linistit incercand sa eviti camioanele care spintare tracteaza rachete … un nord coreean, stergandu-si lacrimile de fericire, iti da de inteles prin semne ca se bucura sa fi trait si momentul in care mareata lor natiune ii va da un sut in cur mizerabilei natiuni americane dupa care pleaca sa sape niste transee … aerul este inmiresmat de parfumul cazon-maro … te relaxezi ascultand din departare cadenta obuzelor, privesti cerul senin, admirand pasarelele gurese si vuietul MIG-urilor …
… este minunat sa platesti o simpla excursie si sa beneficiezi de o adevarat aventura, demna de 1001 de nopti …
September 6th, 2012
O seară mult prea scurtă
Sau cu alte cuvinte sîngele apă nu se face! Dacă ar exista un banner oficial cu blogosfera ieșeană, aș face o cerere la fel de oficială să mă afiliez! Pentru că odată ce ai avut de-a face cu ceva aiureli bîjbîite prin Întuneric se poate spune că ai cunoscut o bună parte din activitatea blogurilor din Iași. Dacă nu ca număr, cel puțin ca spirit.
Pentru coolnewz.info seara asta a fost o premieră avînd în vedere că Georgiana și Întuneric sunt primele bloguri primii autori care capătă un contur real, tri-dimensional, pipăibil palpabil. Și este o adevărată experiență să stai de vorbă cu ei vreme de cîteva ore la umbra Trei Ierarhilor, la sfîrșitul unei zile într-o cîrșiumioară scăldată de apusul filtrat prin cîteva halbe de bere … nefiltrată.
Discuțiile nu pot fi redate pe blog, atît de complexe și elaborate și … nefiltrate au fost, însă ceea ce se poate spune cu precizie este că am fost … bîntuiți vizitați de tot soiul de … psipsici 
În rest, cum spuneam, o seară frumoasă nu poate fi decît … mult prea scurtă! 
August 17th, 2012
Cenzura și păcatul solitar
Povesteam în articolul de alatăieri că pentru unii diferența de opinie este greu de manageriat. Din spatele monitorului își construiesc o imagine pe principiul „ce frumos ar fi să fie așa”, imagine în care ajung să creadă deși realitatea, de multe ori dezamăgitoare, este la distanță de o privire în oglindă. Mărturisesc că am stat un pic pe gînduri dacă să public articolul ăsta pentru simplul motiv că nu vroiam să înnobilez personajul printr-un plus de atenție. (Încă mă mai gîndesc dacă să includ link-uri sau nu. ) Dar totuși distracția este mult prea mare ca să nu o împărtășesc cu voi, și cam asta ar fi cheia în care scriu partitura ce urmează.
Da, este vorba despre ceea ce insinuam oarecum încă de alatăieri, despre o cenzură permanentă pe care am primit-o într-un cotlon abscons al blogosferei. Noooo, nu este de vorba de alde Ciutacu. (Despre cei din tagma asta știu măcar că primesc niște bani ca să creadă într-un anume fel așa că … ce pretenții să ai?!) Mai întîi să clarific o treabă: eu citesc o seamă de bloguri și pe alte baze decît reciprocitatea. Unele bloguri oferă informații, altele – un condei aparte, unele sunt de consumat pentru doza zilnică de umor. Și în fine, (recunosc, că este probabil o distracție cam ciudată) mai citesc unele bloguri aberante care oferă uneori o imagine colorată a comediei umane.
Nici nu mai știu cum am aterizat acolo prima dată. Mi-a atras atenția o pagină „About” care a funcționat ca un turnesol pentru a-mi face o primă impresie. Am observat că unii au senzația că dă bine să incluzi în CV ceva … orice … legat de fizică. Dacă se poate e și mai bine să mai adaugi un apendice pentru ca aceasta să devină fizică cuantică. Asta deși poate singura legătură între respectivul și Schrödinger este că amîndoi sunt, eventual, posesori de pisici. Dar deh … sună bine! FI-ZI-CĂ CU-AN-TI-CĂ … parcă simți cum ți se umple gura, huh? Mă rog, probabil că a ezitat circa 32 de secunde cînd a realizat că este și o cacofonie acolo, dar pînă la urmă nu a ezitat tentației de a și-o prinde la butonieră. (la urma urmei și Monica Columbeanu este posesoarea unei cacofonii, și nu a ajuns tocmai rău) Iar dacă toată pasiunea asta cu FI-ZI-CA CU-AN-TI-CĂ se „întîmplă” de la vîrsta de nici mai mult, nici mai puțin 9 (nouă) ani, imaginea este gata confecționată. Problema cum spuneam este că în timp ajungi să nu mai distingi imaginea de realitate. Cu atît mai mult cu cît … nah … întotdeauna se vor găsi unii pe blog care să-ți cînte în strună (wow, fizică cuantică!). Mai ales cînd îi cenzurezi 
pe cei care îți vîră (fie și involuntar) oglinda sub ochi.
Sigur, ați putea să mă întrebați ce am căutat acolo dacă am atîtea critici la adresa respectivă. Eh … nu vă grăbiți! Multe articole sunt absolut delicioase, trădînd un caz interesant. Dacă aș fi citit unele din acele chestii la Groparu pe blog … ok … rîdeam de mă prăpădeam Dar aici erau spuse pe serioaselea! 
Cu din astea, cu Oculta mondială, cu conspirații everywhere, cu toată lumea care s-a unit să pună cu botul pe labe harnica și cinstita țărișoară, … hop … am văzut un avion care lăsa o dîră ciudată pe cer – aaaa, sigur era Oculta care a determinat seceta de anul ăsta; am căutat într-o zi nu știu ce ziar de negăsit pe la chioșcurile din cartier – clar! … babele de la gherete sunt pedeliste.
De intoleranța pe subiecte politice … ce să mai vorbesc! Pentru că toate au mai fost cum au mai fost, mai citeam, mai comentam, ne mai sfădeam pe cîte un subiect … deh … ca prin blogosferă. Mai erau cîțiva recalcitranți pe acolo care făceau spume verzi luîndu-se de mine, îi mai înnobilam întinzîndu-le o mînă, ei o luau de la capăt … ham-ham. Mai amuzanți erau cînd începeau să vorbească de lucruri sfinte pentru ei … IQ-uri și alte chestii … adică nah … nu intri de unul singur pe un teren pe care știi că patinezi 
Filmul s-a rupt și situația a devenit se pare greu de manageriat după data de 29 iulie, atunci cînd a fost clar că mai trebuie șurubărit pentru ca Referendumul să iasă „cum trebuie”. Greu de manageriat fiind să ai parte de ceva contradicții pe blog, mica (și eterna) speranță m-a cenzurat!
Bine, situația a continuat să rămînă hazlie. Aici trebuie să fac o mărturisire. Nu m-am așteptat nici o secundă să fiu cenzurat complet. Deși omul și-a dat cu părerea de-a lungul timpului cum că aș fi trădător de țară 
, că aș fi propagandist politic 
, că folosesc tehnici de manipulare 
sau că aș fi vreun transfug dubios 
, întotdeauna am crezut că personajul ține la un oarecare orgoliu de jurnalist (cică are o diplomă în sensul ăsta, nu-mi dau seama dacă de la o fabrică sau nu …) care-l va împiedica să coboare în beciurile deontologiei. Ba a ținut și o prelegere avînd la bază o idee fixă principală: „e blogul meu, fac ce vreau cu el”. Mă rog, nimeni nu contestă asta, numai că mi se pare un punct de vedere foarte foarte simplist, rudimentar, care-mi aduce aminte de puștanii cu tuleie care au împlinit și ei 18 ani și le fac crize de nervi părinților cum că sunt majori și fac ce vor. Pînă la urmă fiecare își alege singur modalitatea prin care se face de rîs.
În orice caz, cenzura pe blog doar pentru că poți, pornirea de a rămîne singur cu cei ce-ți cîntă în strună, nu-mi sugerează altceva decît tristețea căderii în … păcatul solitar.
(pînă la urmă am ales să nu dau nici un link direct din motive de evitare a contaminării, dar cu o clarificare totuși sunt dator)
August 14th, 2012
Măsuri extreme. Pe blog
De la început spun că articolul ăsta are două puncte de pornire. Primul este acela de a afla părerile altora, ale voastre, despre cenzura pe blog. Al doilea ar putea să pară o chestie personală cu anume persoane intolerante. Așa că dacă vă este teamă că vă veți strica armonia zilei citind mai departe … mă rog, v-am avertizat!
(foto)
Așa cum am mai spus-o și altă dată, cred că mai mult de jumătate din valoarea unui blog este dată de comentatori și comentariile lor. În timp, pe orice blog se întîmplă o selecție, iar cei ce nu împărtășesc anumite valori (despre a căror calitate nu discut aici) se cern singuri. Ceea ce numim de obicei haters apar și dispar precum cometele, ceea ce rămîne este fondul, baza comunității respectivului blog. Este un fenomen cu efecte benefice asupra calității (again, oricum ar fi definită această calitate), și cu efecte poate nu tocmai benefice asupra traficului. Ironia sorții face ca traficul, spre deosebire de calitate, să fie definit mult mai precis!
Să revenim la comentatori și comentarii. Nu știu alții cum sunt, dar în ceea ce mă privește consider fără cea mai mică exagerare aproape orice comentariu ca fiind un cadou. O informație în plus, o părere, o alternativă, și nu în ultimul rînd o critică. Cu precădere în ultimele săptămîni nu am făcut un secret din convingerea că polemicile, discuțiile în contradictoriu adaugă valoare articolelor de pe blog. De pe orice blog, nu numai pe coolnewz.info. E drept că subiectele de tip politic care au ținut capul de afiș în ultima vreme sunt mai greu de digerat de multă lume care poate pur și simplu nu are chef și pe bloguri de aceleași discuții cu care suntem bombardați la televizor, în presă, în tramvai sau la coadă la butelii.
Constat însă că polemicile sunt pentru unii greu de manageriat indiferent de tema pe baza căreia se dezvoltă, ba mai mult, provoacă reacții dificil de imaginat. Pentru că pentru mine este într-adevăr foarte dificil de imaginat cum poți ajunge să interzici cuiva comentariile pe propriul blog. Aș spune că în felul ăsta ajungi să-ți negi propria activitate pentru că nu scrii pe blog pentru a te citi singur sub plapumă, ci tocmai pentru a supune dezbaterii un punct de vedere. Aș spune că printr-un act de cenzură nu faci altceva decît să cobori de unul singur cîteva trepte și să recunoști, cel puțin față de tine însuți, că ai terminat orice rezerve de (contra)argumente, orice brumă de simț al umorului. Și aș mai spune că apelînd la cenzură nu faci decît să lași umerii în jos a neputință și să admiți: „Sunt un trist!”
Și pentru că îmi doresc un schimb de experiență pe tema asta, întrebarea ar fi dacă ați fost vreodată puși în situația de a interzice complet accesul cuiva pe blogul vostru, respectiv dacă vi s-a întîmplat așa ceva comentînd prin alte părți?
(și pentru că tristețea poartă un nume, probabil că voi reveni și cu un follow-up)
June 10th, 2012
Să ștergem praful!
Hmmm … cam mult praf! Voi aveți vreo tehnică de șters praful? Eu detest produsele dedicate acestui subiect, așa că am rămas fidel cîrpei umede precum cu 30 de ani în urmă.
Să ștergem praful de pe blog așadar! Se pare că vacanțele nu prea priesc blogului, deși de fiecare dată, înainte de vacanță îmi fac planuri de … mărire. Însă mai degrabă mă țin de treabă atunci cînd sunt în plină activitate și am un ritm constant, chiar dacă alert! Așa s-a întîmplat și de data asta, unde mai punem că m-am întors de la Roseto mai obosit decît am plecat. E drept, un alt fel de oboseală, dar oricum. Frizzante-le și-a spus cuvîntul, la care s-a adăugat și un drum care, ca niciodată, m-a cam terminat. Am mai condus 1000 km dintr-o bucată, dar de data asta ultimii 150-200 i-am făcut cu eforturi de a nu adormi la volan. Mda, m-am și încăpăținat să nu mă droghez cu nimic … Așa că odată ajuns acasă, am avut nevoie de vreo două zile de somn prelungit pentru recuperare. Iar după astea două zile … hop! o zi libera!
Joi a fost zi liberă, ultima liberă din sezonul de primăvară-vară. Apropo, cîte zile libere sunt în România în prima parte a anului? Haideți să vi le spun pe astea de aici să ne luăm la întrecere, ok? Evident, 1 ianuarie (dar nu și 2!) după care vine, spre dezmeticire, 6 ianuarie. Astea, cu puțin „noroc”, pot fi deci și în weekend. Apoi urmează 1 mai, Vinerea Mare și luni, a doua zi de Paște. După care toate zilele legate de Paște: Înălțarea, Lunea Rusaliilor și, joia trecută, Corpus Christi.
Acu’, pentru cei ce mă invidiau, cu amiciție – evident, pentru vacanța timpurie, vreau să le spun că sezonul vacanșei de vară începe în Germania abia către sfărșitul lui iulie. Mai precis, atît elevii cît și studenții intră în vacanță abia pe 26 iulie. Pînă atunci … continuăm lupta pentru a scoate Europa din criză! Mai precis reîncepe cursul de germană. Și un eveniment mult mai important, care are și implicații de ordin psihologic – vineri am un interviu care ar putea să mă smulgă din zona cunoscută drept leneșă, bugetară, în care m-am învîrtit cu succes pînă acum! Despre asta, deși mă pregătesc asiduu, nu știu să vă spun dacă să îmi urați succes sau nu!
Cam asta ar fi noutățile din zona coolnewz.info! O săptămînă super tuturor!
April 10th, 2012
Facebook are Ztiri-cooL
Pentru că am observat că Facebook (știți voi, rețeau aia de socializare …) duce lipsă de ceva știri cool, am zis să ducem știrile cool la Facebook. Se așteaptă ca traficul FB să înregistreze un spike în următoarele zile. Pînă una-alta nu vă sfiiți să apăsați pe butoanele alea cu like, thirsty, hate, hungry, love, whatever …
Mulțumiri Bogzillei pentru promptitudinea cu care m-a depanat. Mdeah … așa-i, n-am putut singur. Rîdeți-vă acu, na!! 
Most Recent Comments