coolnewz about hot thingz

Povesteam în articolul de alatăieri că pentru unii diferența de opinie este greu de manageriat. Din spatele monitorului își construiesc o imagine pe principiul „ce frumos ar fi să fie așa”, imagine în care ajung să creadă deși realitatea, de multe ori dezamăgitoare, este la distanță de o privire în oglindă. Mărturisesc că am stat un pic pe gînduri dacă să public articolul ăsta pentru simplul motiv că nu vroiam să înnobilez personajul printr-un plus de atenție. (Încă mă mai gîndesc dacă să includ link-uri sau nu. ) Dar totuși distracția este mult prea mare ca să nu o împărtășesc cu voi, și cam asta ar fi cheia în care scriu partitura ce urmează.

Da, este vorba despre ceea ce insinuam oarecum încă de alatăieri, despre o cenzură permanentă pe care am primit-o într-un cotlon abscons al blogosferei. Noooo, nu este de vorba de alde Ciutacu. (Despre cei din tagma asta știu măcar că primesc niște bani ca să creadă într-un anume fel așa că … ce pretenții să ai?!) Mai întîi să clarific o treabă: eu citesc o seamă de bloguri și pe alte baze decît reciprocitatea. Unele bloguri oferă informații, altele – un condei aparte, unele sunt de consumat pentru doza zilnică de umor. Și în fine, (recunosc, că este probabil o distracție cam ciudată) mai citesc unele bloguri aberante care oferă uneori o imagine colorată a comediei umane.

Nici nu mai știu cum am aterizat acolo prima dată. Mi-a atras atenția o pagină „About” care a funcționat ca un turnesol pentru a-mi face o primă impresie. Am observat că unii au senzația că dă bine să incluzi în CV ceva … orice … legat de fizică. Dacă se poate e și mai bine să mai adaugi un apendice pentru ca aceasta să devină fizică cuantică. Asta deși poate singura legătură între respectivul și Schrödinger este că amîndoi sunt, eventual, posesori de pisici. Dar deh … sună bine! FI-ZI-CĂ CU-AN-TI-CĂ … parcă simți cum ți se umple gura, huh? Mă rog, probabil că a ezitat circa 32 de secunde cînd a realizat că este și o cacofonie acolo, dar pînă la urmă nu a ezitat tentației de a și-o prinde la butonieră. (la urma urmei și Monica Columbeanu este posesoarea unei cacofonii, și nu a ajuns tocmai rău) Iar dacă toată pasiunea asta cu FI-ZI-CA CU-AN-TI-CĂ se „întîmplă” de la vîrsta de nici mai mult, nici mai puțin 9 (nouă) ani, imaginea este gata confecționată. Problema cum spuneam este că în timp ajungi să nu mai distingi imaginea de realitate. Cu atît mai mult cu cît … nah … întotdeauna se vor găsi unii pe blog care să-ți cînte în strună (wow, fizică cuantică!). Mai ales cînd îi cenzurezi pe cei care îți vîră (fie și involuntar) oglinda sub ochi.

Sigur, ați putea să mă întrebați ce am căutat acolo dacă am atîtea critici la adresa respectivă. Eh … nu vă grăbiți! Multe articole sunt absolut delicioase, trădînd un caz interesant. Dacă aș fi citit unele din acele chestii la Groparu pe blog … ok … rîdeam de mă prăpădeam Dar aici erau spuse pe serioaselea! Cu din astea, cu Oculta mondială, cu conspirații everywhere, cu toată lumea care s-a unit să pună cu botul pe labe harnica și cinstita țărișoară, … hop … am văzut un avion care lăsa o dîră ciudată pe cer – aaaa, sigur era Oculta care a determinat seceta de anul ăsta; am căutat într-o zi nu știu ce ziar de negăsit pe la chioșcurile din cartier – clar! … babele de la gherete sunt pedeliste.

De intoleranța pe subiecte politice … ce să mai vorbesc! Pentru că toate au mai fost cum au mai fost, mai citeam, mai comentam, ne mai sfădeam pe cîte un subiect … deh … ca prin blogosferă. Mai erau cîțiva recalcitranți pe acolo care făceau spume verzi luîndu-se de mine, îi mai înnobilam întinzîndu-le o mînă, ei o luau de la capăt … ham-ham. Mai amuzanți erau cînd începeau să vorbească de lucruri sfinte pentru ei … IQ-uri și alte chestii … adică nah … nu intri de unul singur pe un teren pe care știi că patinezi Filmul s-a rupt și situația a devenit se pare greu de manageriat după data de 29 iulie, atunci cînd a fost clar că mai trebuie șurubărit pentru ca Referendumul să iasă „cum trebuie”. Greu de manageriat fiind să ai parte de ceva contradicții pe blog, mica (și eterna) speranță m-a cenzurat!

Bine, situația a continuat să rămînă hazlie. Aici trebuie să fac o mărturisire. Nu m-am așteptat nici o secundă să fiu cenzurat complet. Deși omul și-a dat cu părerea de-a lungul timpului cum că aș fi trădător de țară , că aș fi propagandist politic , că folosesc tehnici de manipulare sau că aș fi vreun transfug dubios , întotdeauna am crezut că personajul ține la un oarecare orgoliu de jurnalist (cică are o diplomă în sensul ăsta, nu-mi dau seama dacă de la o fabrică sau nu …) care-l va împiedica să coboare în beciurile deontologiei. Ba a ținut și o prelegere avînd la bază o idee fixă principală: „e blogul meu, fac ce vreau cu el”. Mă rog, nimeni nu contestă asta, numai că mi se pare un punct de vedere foarte foarte simplist, rudimentar, care-mi aduce aminte de puștanii cu tuleie care au împlinit și ei 18 ani și le fac crize de nervi părinților cum că sunt majori și fac ce vor. Pînă la urmă fiecare își alege singur modalitatea prin care se face de rîs.

În orice caz, cenzura pe blog doar pentru că poți, pornirea de a rămîne singur cu cei ce-ți cîntă în strună, nu-mi sugerează altceva decît tristețea căderii în … păcatul solitar.

(pînă la urmă am ales să nu dau nici un link direct din motive de evitare a contaminării, dar cu o clarificare totuși sunt dator)