Posts tagged ‘cutremur’

March 13th, 2012

Un an după …

by Ratatouille

Am vrut să scriu despre 1 an de la cutremurul din Japonia chiar pe 11, însă ghiciți cu ce am fost (și mai sunt!) foarte ocupat?? Ei … vă spun la sfîrșit …

Pînă una-alta mai bine că scriu mai tîrziu pentru că au fost multe articole pe tema asta, și și mai multe poze cu vaporul adus de val în mijlocul orașului, cu vaporul pe bloc, cu vai de capul lor săracii etc … Nu știu de ce, dar japonezii prin oricîte au trecut nu-mi inspiră deloc sentimente din categoria văleu, văleu, văleleu. Adică știu de ce … pentru că știu cum se uită colegii mei japonezi la mine dacă mă apuc să-i jelesc …

Pe lîngă ceea ce ați văzut deja, mă refer la pozele cu locurile bîntuite de tsunami din categoria ATUNCI vs. ACUM, japonezii au mai făcut ceva, pe tăcute, însă foarte important: au studiat atenți lecția celor 3 dezastre. Atît autoritățile, industria energiei nucleare, cît și oamenii de știință poartă o vină comună pentru urmările lui 11 Martie 2011. Și cu siguranță este ușor de arătat cu degetul mai ales atunci cînd vorbim de 15000 de victime. Cu toate astea este important de realizat că am fi vorbit acum de mult mai multe dacă nu ar fi fost forțele de intervenție rapidă, inginerii, și o populație educată pentru astfel de situații.

(foto)

ERORILE

În primul rînd se pare că încă dinainte de cutremur au fost ignorate dovezile cum că zona respectivă prezintă risc crescut de cutremure și tsunami foarte mari. Prin urmare, atît localitățile de pe coastă cît și centrala nucleară ar fi avut șansa de a se proteja mai bine încă dinaintea cutremurului.

Pe de altă parte Agenția Meteorologică Japoneză a subestimat dimensiunea cutremurului (7,9 în loc de 9) și a tsunami-ului. Deși ordinul de evacuare din calea tsunami-ului a fost dat la timp, imediat după producerea cutremurului, acesta a fost conceput pentru un val de 6 m. La ceva timp calculele au fost refăcute, ordinul de evacuare a fost corectat, însă deja în clipele acelea tsunami-ul lovea coastele Japoniei! Astfel, anunțul inițial a creat un fals sentiment de (relativă) siguranță, dovedit de altfel și de un chestionar la care au răspuns supraviețuitorii care spune că 40% dintre cei ce au primit ordinul de evacuare au așteptat înainte de a pleca!

De asemenea, această națiune hi-tech care este Japonia a înregistrat un eșec în a descifra informațiile primite de la propria rețea (performantă) de senzori plasați în largul oceanului. Deși tsunami-ul a fost identificat la 50 km distanță de coastă, au fost pierdute minute prețioase pînă ce pericolul a fost anunțat în mod corect.

PĂRȚILE POZITIVE

Nu trebuie neglijat faptul că în urma acestui cutremur, despre care se poate spune fără exagerare isteroidă că a avut dimensiuni apocaliptice, au murit foarte puțini oameni! Asta spune destul despre rigurozitatea construcțiilor din Japonia.

Așa cum am spus mai sus, Agenția Meteorologică Japoneză a subestimat inițial magnitudinea cutremurului, însă avertismentul de tsunami a fost trimis la numai 3 minute de la producerea seismului! Se estimează că anunțul prompt a salvat viața a sute de mii de oameni.

La centrala de la Fukushima autoritățile au reușit să evacueze oameni de pe o rază de 20 km în numai cîteva ore. În astfel de cazuri un răspuns rapid este cel mai eficient lucru care se poate face pentru a preveni expunerea la o doză mare de radiații. Între timp, echipe specializate au rămas în interior pentru a preveni un dezastru și mai mare. Deși reactoarele s-au oprit imediat după cutremur, apa de la tsunami a inundat generatoarele de urgență/ În lipsa lor reactoarele nu au mai putut fi răcite și de aici înainte salvarea s-a bazat pe … improvizații cum ar fi inundarea (cît de cît) controlată a reactoarelor cu apă amestecată cu acid boric (pentru a absorbi neutronii) sau improvizarea unui sistem de filtrare a acestei ape pentru decontaminare. Deși departe de perfecțiune, toate aceste soluții de moment au fost impresionante și istoria s-ar fi scris altfel în lipsa echipelor de kamikaze rămase la datorie.

Era să uit ce promisesem la începutul articolului: mda, am fost ocupat să-mi fac rost de o escapada prin toamnă fix în … Japonia! Dar e ceva de muncă pînă acolo! Articolul de mai sus a fost adaptat după Nature, numărul de săptămîna trecută.

March 16th, 2011

Un strop pentru Japonia

by Ratatouille

Tot despre Japonia: m-am întrebat zilele astea ce aș putea face pentru Japonia. Aș fi vrut să pun la poștă fie și o sticlă de apă sau o pătură. Ar fi fost ridicol, probabil inutil, deși evident romantic. Am aflat de la Arhi: Crucea Roșie. Există în orice țară ai fi. Poți dona comod on-line, anonim, scutit de impozit, mult sau puțin, oricît!  Există pericolul să te gîndești că la pagube de mii de miliarde, cum ar putea fi de folos cei 10 euro ai tăi. Totuși ăștia 10 euro pot însemna cîte 1 litru de apă pentru 10 oameni.

Mai jos, pagina Crucii Roșii din Germania:

Crucea Roșie germană

March 16th, 2011

Adevărul ne-isterizat despre Japonia

by Ratatouille

Vrei să știi la rece ce se întîmplă în Japonia? Vrei să străpungi norul de isterie și panică induse de TV din Ro? Sunt cîteva surse cu informații clare și pe înțelesul tuturor. Și nu mă refer la alte canale de știri! Decît Evenimentul sau Realitatea, mai bine mai verificați din cînd în cînd World Nuclear News (era să scriu Newz) să vedeți cum stă treaba în Japonia.

Site-ul World Nuclear News

Pentru o explicație profesionistă și totuși ușor de înțeles pentru ne-specialiști, Nature nu se dezminte. De aici! (Apropo de discuția de ieri: puteți lăsa și comentarii dacă vreți să penetrați internaționalul :-D ) Posibile scenarii pentru următoarele ore și zile.

Ce s-a întîmplat la Fukushima

Raportat la viața voastră cotidiană, cît de mult vă îngrijorează ce se întîmplă în Japonia?