Privind și ascultînd știrile astea stau și mă întreb cum este posibil așa ceva? Pe scurt, un autocar (nou-nouț) plin cu copii belgieni se întorcea de la schi din Elveția. (deocamdată) inexplicabil, într-un tunel a avut loc un accident în urma căruia au murit 28 (!!!) de persoane, din care 22 de copii. Un accident a cărui amploare aproape că se apropie de cea a unui accident aviatic. Nu am fost atît de uluit cînd am auzit de accidentele similare ca gravitate din România. Vezi episodul de acu un an – doi de la Scînteia cu microbuzul peste care a dat trenul de a băgat în doliu un sat întreg, sau cu nu știu ce mal s-a prăbușit tot cu un astfel de microbuz pe undeva prin Dobrogea parcă. În ambele cazuri abateri grave de la orice înseamnă siguranță rutieră atît din partea celor ce transportau, cît și din partea pasagerilor care pentru o economie infimă (dar probabil pentru ei importantă!!) acceptau să-și pună viața în pericol.
(foto)
Întîmplător cunosc tunelul în care s-a petrecut accidentul din Elveția, așa cum cunosc felul în care se circulă în Elveția în general. Autostrăzi împînzite cu radare, semnalizare generoasă, limite stricte de viteză în tunel, marcaje care te atenționează acustic că ai ajuns la marginea benzii tale (ba uneori mai și intră mașina în trepidație) … și totuși din cînd în cînd se întîmplă cîte o dumă din asta!! A mai fost la un moment dat accidentul din Gotthard, ca să nu mai vorbesc de un eveniment petrecut cu vreo jumătate de oră înainte să ajung și eu cu mașina în acel loc: o stîncă s-a desprins, s-a rostogolit și a trecut printr-un soi de copertină de beton care avea rolul fix de a proteja mașinile de astfel de evenimente.
Ceea ce mă duce cu gîndul la faptul că accidentele foarte grave sunt cam la fel ca și la noi, ceea ce face diferența este numărul accidentelor cu 1-2 victime.
. Relax din nou! Urc … e fapt pășesc în tren și realizez cu un început de stres că nu am „bilet cu loc”. Decid să mă predau! Merg la controlor și îi explic. Surpriză? Mă pot așeza oriunde! Ați ghicit: relax! După cîteva minute de la plecarea din aeroport trenul ajunge la Geneva. Se aglomerează și totuși nu rămîne nimeni în picioare. Surprind o discuție între 2 vizavi de locul meu: A îi explica lui B cum face naveta în fiecare zi de la Lausanne la Geneva. Și tot trenul este așa. AHAM, așadar eram într-un tren de … navetiști. Pentru mine ăsta a fost, vorba olteanului, a paradigm shift!
, știu eu să fac. Un interviu telefonic, o perioadă de așteptare destul de chinuitoare dacă-mi mai aduc bine aminte … do not contact us, we will contact you … chestii din astea! În cele din urmă – chiXXX!
Pînă atunci o tot amînasem pe motive de facultate, de master etc … dar eram conștient că la un moment dat tot va trebui să îmi întrerup viața pentru 6 luni pentru a trece și peste această corvoadă. Iar dacă toate mergeau pe dos, de ce să nu fie această întrerupere acum?! Așa că m-am prezentat la recrutare cu gîndul să ocup unul din puținele locuri disponibile în acea primăvară a lui 2000. Pentru că în criza economică de atunci pînă și locurile în armată erau limitate. Am stat așadar ca păduchele în frunte susținînd pe tot parcursul procedurii de recrutare sus și tare că da, vreau să fac armata ACUM , care procedură era cu tot tacîmul: vizită medicală la p.l.-ul gol 
, inclusiv proba de privit la distanță 
, test de inteligență 
… OK, se pare că îi convinsesem pe toți, mai ales că o groază de trupeți ca mine nu se înghesuiau deloc să meargă în cătănie așa că se pare că aveam totuși un loc asigurat.
. 
Most Recent Comments