Vorbind despre America mi-a revenit in cap discutia interminabila referitoare la brandul de tara. La ce ne gindim cind vorbim despre America? Stars and Stripes, desigur. Bancnotele de 100 $. Hamburgeri si McDonald’s. Masini cu motoare mari. Si deja aici cred ca incepem sa atingem zona cliseelor.
O sa incerc zilele urmatoare sa va povestesc cum au vazut ochii mei America si, probabil, ce a ramas pe scoarta mea din cei doi ani petrecuti acolo, in Washington DC, cu mindrie numit Nation’s Capital.
Cum intri in DC din nord conducind de-a lungul 16th street care se opreste fix in gardul Casei Albe ai senzatia ca te afli intr-un Turn Babel. Biserici si bisericute, temple, sinagogi si moschei, catolice, ortodoxe sau protestante, biserici ce functionau in casa vreunui autointitulat Papa sau Intemeietor ce avusese la un moment dat un Vis Divin – o strada pe care cred ca si Eliade ar putea sa-si completeze a sa Istorie a Credintelor si Ideilor Religioase cu un capitol despre credinta in zilele noastre.
Treaba cu religia in America, cel putin asa cum am perceput-o eu sta cam asa: fiecare crede in ce zeu, dumnezeu, statueta, principiu vrea el. Fiecare isi construieste ce capela, biserica, templu vrea el. Cam la fel cum fiecare isi face cam ce SRL vrea el. Ai cumparat un teren? Ai o autorizatie de constructie? Platesti niste taxe si impozite? Atunci poti face acolo fie sifonarie, fie cizmarie, fie chiar biserica! Si uite-asa a luat nastere 16th street cum v-am descries-o mai devreme.
Toate bune si frumoase, libertatea de a crede in ce vrei tu este garantata de Constitutie chiar in ceea ce se cheama Primul Amendament. Dar e cu dus-intors pentru ca acelasi amendament introduce si o foarte clara separatie intre religia de orice fel si stat! Si asta in ciuda faptului ca americanii sunt o natie mai religioasa decit s-ar parea la prima vedere. Un sondaj Gallup relativ recent (2007) spune ca 52% dintre americani nu ar vota pentru un presedinte ateu cu acte-n regula! Cu toate astea zilele libere oficiale de-a lungul intregului an nu au nimic de-a face nici cu Craciunul sau cu Pastele, nici cu Boboteaza sau Inaltarea. Nimic religios. Vorbim de Thanksgiving Day, the Martin Luther King Day, de Memorial Day, de 4th of July … Mai mult decit atit, nici un american get-beget, oricit de crestin ar fi, nu ar folosi sintagma Christmas holiday! Mai degraba winter holiday sau winter break. OK, asta poate tine si de mult-discutata atitudine politically correct de care noi, europenii, cam facem misto si (uneori) pe buna dreptate.
Credeti sau nu, So help me God de la sfirsitul juramintului presedintelui este o sintagma optionala fiind mai degraba o traditie si nu o obligatie prin Constitutie. Cu toate astea ciudatenia merge mai departe pentru ca vice-presedintele, membrii parlamentului si in general toti angajatii federali trebuie sa-si incheie juramintul de credinta cu so help me God.
Treaba cu religia este asadar mult mai complexa decit pare la prima vedere. Odata ce incepi sa cauti raspunsuri, rasar tot mai multe intrebari. Dincolo de acest preambul vreau sa va arat ceva ce m-a impresionat inca de la inceput. In DC este asa-numita 495 (four-ninetyfive), autostrada de centura a capitalei care inconjoara orasul ca un inel. Conducind pe aici la un moment dat iti apare in fata o constructie alba uriasa, impunatoare. Pentru citeva minute ai senzatia ca vei conduce masina direct pina la poalele acestui Templu Mormon (foto 00).
Constructia masiva si opulenta este atent amplasata, pe un deal de unde domina imprejurimile, iar iluminrea nocturna este un adevarat spectacol. Iesi de pe autostrada si ca sa ajungi acolo te ghidezi oarecum dupa turnurile inalte ca dupa Steaua Polara. Drumul te duce singur unde trebuie printr-o padure tacuta care sporeste senzatia de mister. The Church of Jesus Christ of Latter Day Saints (foto 01) a cumparat dealul impadurit insa nu a defrisat decit strictul necesar pentru constructie, facind ca intregul ansamblu sa para pierdut undeva in pustiu. Americanii au reusit sa gaseasca un acronim si pentru asta asa ca se refera la Mormoni prin sintagma sintetica si plina de “respect” LDS-church. De asta zic eu ca atmosfera vizavi de religie in US este ceva de genul: fiecare sa faca ce pofteste acolo la el, treaba lui, ce ma intereseaza pe mine. Mie LDS asta imi suna ca un soi de LSD.
“Poienita” apare brusc dezvaluind in toata “splendoarea” lui templul (foto 02) placat la exterior cu marmura alba de Alabama, in total mai mult de 16000 m2. De altfel cred ca veti fi de acord cu mine privind pozele astea ca intreaga afacere impresioneaza prin desfasurarea de forte, prin dimensiuni iar daca ar fi sa spunem un cuvint despre cum arata acela ar fi ca este pur si simplu urita. Totusi surprinzatoare. La o privire mai atenta se vede ca ferestrele lipsesc cu desavirsire. Cei ce au intrat inauntru si se pare ca nu beneficiezi de onoarea asta daca nu esti LDS cu acte-n regula, spun insa ca placile de marmura sunt taiate suficient de subtire incit toata treaba este translucida si o lumina diafana probabil ca inunda interiorul.
Ei bine, sa nu credeti ca atunci cind am intrat in centrul de vizitare (foto 03) am scapat de tentative de racolare. Baietii erau pregatiti cu Cartea lui Mormon in romaneste (foto 08) pe care au scos-o cit ai zice peste, nu am scapat fara sa le dam adresa, care evident a fost Cutare Street no. 1, Jud. Inchipuit, Ro. Desi m-au trecut ceva fiori pentru ca au gasit pina la urma pe unu’ care sa rupa ceva romaneste.
Cam atit, va lasa sa va delectati cu pozele. Serialul USA-related va continua.
(poza 00 de aici)
Most Recent Comments