coolnewz about hot thingz

Asadar a fost Croatia. Un laptop beteag a impiedicat un flux continuu de coolnewz de pe malurile Adriaticii. Insa coolnewz se revanseaza in urmatoarele cateva zile.

As incepe cu steagul! Daca un popor are o identitate bine definita, atunci cu siguranta drapelul va fi in constiinta multora. Cine nu stie de Stars and Stripes, cine nu asociaza imediat crucea alba pe fond rosu cu Elvetia, cine nu se gandeste la Japonia imediat ce vede soarele rosu fara raze pe fond alb?

Eu am invatat cum sta treaba cu steagul Croatiei cam de cand ne-au aratat in ’98 cum e sa iei bataie in optimile campionatului mondial de fotbal de la o echipa la care ne uitam cam (prea) de sus. Si de atunci, de cate ori vad patratelele rosii si albe, stiu ca prin preajma sunt niste indivizi gata sa sara si-n foc daca au un target bine definit.

Iar odata intrati in tara cu forma de bumerang, steagul asta te intampina peste tot. Pe casele si in gradinile oamenilor, pe tricouri, pe pereti de suburbie sub forma de grafitti, stilizat in fel si chip in magazinele de suveniruri.

Dar de ce isi etaleaza ei drapelul peste tot? Au motiv? Au de ce sa fie mandri? Orgoliosi?

As incepe cu podul pe care il traversam in fiecare zi in drum spre Dubrovnik, pod care a primit numele primului presedinte al Croatiei independente: Franjo Tudjman. O arhitectura indrazneata care nu poate sa nu ma duca cu gandul la indrazneala Croatiei din ultimii 20 de ani. Da, asa se scrie istoria, poate daca ar fi trait Tudjman, ar fi fost si el pe banca acuzatilor de crime de razboi. Un personaj controversat la vremea lui, insa pretuit in Croatia de astazi si nu ii vad prea curand pe croati acoperindu-i numele sau chipul de pe monumente la ordinul cine stie carei directive internationale. Cum bine stim ca s-a mai intamplat pe la noi …

Dar sa vedem! Ce alte motive de mandrie ar mai avea croatii? Am vorbit despre autostrazi, am vorbit despre Dubrovnik. Cu riscul de a repeta, dar din dorinta de a asterne o impresie mai asezata, iata alte impresii de calatorie. Asadar de la Zagreb pana in sud, la Dubrovnik, ai de mers aproape 600 km din care vreo 500 pe autostrada. Scumpa ce-i drept, vreo 26 de euro pentru intreaga distanta, dar merita fiecare cent. Sistemul asta de plata pe numarul de km este similar cu cel din Franta insa sa nu uitam prin ce fel de relief este croita lucrarea asta. Stiam ca vom da peste ceva munti, insa nu m-am gandit totusi ca vom avea de-a face cu munti de 2000 m!! Ei da, pe autostrada asta se merge lejer cu 150 km/h constant si asta numai din cauza limitelor de viteza!

De ce atata discutie despre aceste autostrazi? Pentru ca atunci cand ma duc intr-o tara care este mai aproape de noi, de Romania, atat geografic cat si oarecum ca traiectorie istorica, nu am cum sa nu-mi pun intrebarea: unde suntem noi si unde sunt ei? Apoi, firesc: de ce? De ce la ei – da, la noi – nu? Alaturi de pretul unui litru de lapte, al unui Big Mac la Mc Donalds, alaturi de cum a fost rezolvata problema gunoiului in spatiile publice sau a transportului in comun, cred ca autostrazile ne spun multe despre cat de departe (sau nu) au ajuns oamenii aia. Iar daca autostrada nu ajunge inca pana la Dubrovnik, cu siguranta situatia asta nu va mai dura mult. Se contruieste impetuos! Se fac viaducte impresionante! Se vad guri de tunel sfredelite agresiv in stanca dura! Din pacate nu poti decat sa te umpli de tristete numarand si comparand cu cati km de autostrada avem in Romania! Nu mai vorbim de calitate …

Sa trecem un pic mai departe. Asadar parasim autostrada si ajungem in sfarsit pe malul marii. Doua noi schimbari de macaz sunt obligatorii! Prima dintre ele: eu tin minte ca la mare la Eforie am invatat pentru prima data ce inseamna linia orizontului. Stateam pe plaja si acolo unde se impreuna cerul cu marea – acolo era linia orizontului. Am asociat intotdeauna malul marii cu … nemarginirea. Ei bine, in Croatia, sau cel putin in zona Dubrovnik-ului este foarte greu, aproape imposibil sa vezi asa ceva. Malul este dantelat, marea intra foarte adanc in munte asa ca de cele mai multe ori senzatia este aceea de imens lac montan.

A doua schimbare de macaz a fost cea despre care am vorbit deja: plaje mici, pietroase, care ne starneau nostalgia nisipului fin de la Mamaia sau de mai oriunde de pe litoralul romanesc. Totusi pietrele astea atat pe plaja cat si pe fundul apei au si ele rostul lor: de aici provine extraordinara claritate a apei de aici. Imi amintesc cum savuram primele minute ale plajei de dimineata la Eforie cand apa era linistita si limpede, se vedeau crabii ascunsi in cochilii de melc. Pe la ora 9 apa e tulbure … ce mai poti face??

Ce invatam noi de aici, copii? Sa ne multumim cu ce avem, sa nu ne mai uitam in ograda grecilor sau a croatilor sau a mai stiu eu cui. Sa valorificam plajele noastre generoase si cu nisip fin, sa le pastram fara stiuleti de porumb, samburi de piersica si chistoace de tigari pentru ca sunt cu siguranta oameni care vor fi satui de masajul in talpi facut de bolovanii fie ei din Dubrovnik sau de la Nisa. Sa ne mandrim cu ele asa curate cum ar fi si sa punem tricolorul langa obeliscul de la Costinesti. Daca autostrada aia de la Bucuresti este vai de capul ei si oricum nu ajunge pana la Constanta, sa facem un aeroport la Constanta unde sa vina lumea vara si sa aranjam macar aia 40 km de drum pana la Mangalia prin statiuni.

O fi greu?

P.S. Si gazdele noastre deosebit de primitoare de la Vila Malfi al caror prag il vom calca cu siguranta si in anii urmatori!