coolnewz about hot thingz

Odată la doi ani se întîmplă la București o conferință care adună o parte din cei ce lucrează în cercetare prin străinătățuri și îi așează la schimburi de experiență și cafele cu colegii care fac același lucru în România. Conferința „Diaspora în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România” a fost anul ăsta la a treia ediție, după 2008 și 2010. Despre ediția din 2010 la care am participat am scris la vremea respectivă un articol pe care mulți l-au găsit destul de exaltat. În ansamblu ideea este excelentă, păcat însă că este un efort singular, izolat, nesusținut de ceva urmări palpabile decît cel mult pe baza unor inițiative personale ale celor implicați. Dacă este să fiu un pic sceptic, aș spune că singurul motiv pentru care această conferință a ajuns la a treia ediție este faptul că se desfășoară pe bani dintr-un proiect european, bani care pur și simplu nu ar putea fi cheltuiți într-un alt mod pentru că pentru asta au fost alocați. (Încă un motiv pentru care discursurile despre cum suntem noi „guvernați” de la Bruxelles ar trebui să fie cel puțin mai nuanțate, dacă nu cumva date complet pe mute)

Cum se desfășoară? Pe parcursul a 3 zile au loc seminarii pe tot soiul de teme, din cele mai variate: biologie, medicină, informatică, seismologie, micro-electronică, materiale noi, lingvistică, matematică … you name it! … Fiecare participă la tematică lui ceea ce într-o oarecare măsură are sens. Însă tot aici ne lovim de prima inflexibilitate a organizatorilor și anume posibilitatea de a participa/asista (și) la alt seminar în afara celui la care ai fost „arondat”. Sigur că din punct de vedere birocratic este mult mai simplu să stai în căsuța ta, însă într-o lume în care orice ramură a cunoașterii se întrepătrunde tot mai mult cu alte ramuri cu care nu are aparent nici o legătură. aka interdisciplinaritate, o asemenea piedică este un pic cam anacronică. Trecînd peste acest aspect cred că unul din meritele acestei reuniri este acela că vedem și noi, cei plecați, că cel puțin pe alocuri în cercetarea din România lucrurile au evoluat într-un ritm de la care multe alte domenii ar trebui să învețe, evoluție al cărei motor este exclusiv ambiția profesională a celor ce au rămas pe baricade! În al doilea rînd acum, la 12 ani de cînd am plecat din România, pot constata cum se produce o adevărată schimbare de generații. Oameni de o seamă cu mine pe care i-am lăsat abia ieșiți de pe băncile facultății și care acum au posturi de conducere în respectivele institute de cercetare, poziții de pe care își pun o amprentă, zic eu, pozitivă asupra desfășurării evenimentelor.

Nu știu în ce măsură impresiile pozitive de mai sus pot fi generalizate. Probabil că nu. Experiența mea este un caz singular și poate izolat. În plus este foarte adevărat că ne întîlnim, discutăm, ne cunoaștem, facem planuri, ne însuflețim, după care plecăm fiecare la ale noastre și entuziasmul se pierde printre treburile zilnice. Ceea ce am văzut prin multe locuri și la noi lipsește cu desăvîrșire este un cadru organizat de a uni eforturile celor din România cu cei de aiurea. China, Coreea sau India sunt flămînde după ai lor care au studiat cine știe pe unde, în Antalya s-a construit de la firul ierbii o universitate cu o mulțime (dacă nu chiar toate) de cadre didactice formate prin străini. La noi nu am auzit decît cel mult declarativ că … ce bine ar fi … În schimb dă foarte bine să ne prindem la butonieră flori pe care să scrie educație, cercetare etc. Spre exemplu în 2008 nu era menționat în mod special nici un nume propriu printre organizatori, numai singlele Guvernului, Academiei Române etc. La ediția din 2010 a apărut formularea cu „sub înaltul patronaj al Președintelui României” + numele respectivului Președinte în clar, la înaintare fiind însă băgat Funeriu care măcar este respectat cam de oricine știe cu ce se mănîncă treaba asta cu cercetarea. În 2012 evident că formularea a fost schimbată pe ici, pe colo, și anume prin punctele esențiale cu „sub înaltul patronaj al Primului Ministru” + numele respectivului Prim Ministru tot în clar. Au fost oameni, atît din România cît și din străinătate, care din cauza scandalului cu plagiatul și-au retras participarea din acest an. Ideea este că pînă la urmă s-a dovedit că nu a fost cazul să absenteze ei pentru că însuși cel sub „patronajul” căruia se desfășura toată treaba a evitat să dea ochii cu noi. Mai precis în penultima zi o conferinței era prevăzută o invitație la o recepție un pahar de vin la sediul Guvernului. Mă așteptam să vină cel care patrona conferința să spună cîteva cuvinte, sau măcar un ministru, fie ea al Învățămîntului, măcar un secretar de stat, un sub-secretar de stat … cineva acolo … Ntz! Am intrat practic într-o casă pustie, într-o casă din care gazdele plecaseră lăsînd în urmă numai o mînă de chelneri să toarne în pahare și să ia farfuriile goale de pe mese.

Am savurat însă compania celorlalți premieri ai României, de la Barbu Catargiu pînă la Emil Boc: