Posts tagged ‘Seattle’

January 17th, 2012

Civism – Miercurea fără cuvinte

by Ratatouille

Apropo de ce discutam.

 

November 15th, 2011

Concorde – Miercurea fără cuvinte

by Ratatouille

Acuarela; Vocalists; Nude reflection; La munte; Pod unic; Prin urbe; La Arad; Toamna; Napoleon; Bit by bit; Calea luminarilor; Zbucium; Lautar; Cetate; Acuarela si ulei; Acuarela de 2 lei; Light reading; Balonase; Atingere; Lumea la picioare; Bere; Mitza si papusa; Aluzie; Bazar; Incognito;

October 30th, 2011

There shall be wings *

by Ratatouille

Alături de Amazon, Microsoft și Starbucks, Boeing este un simbol pentru Seattle. Și cum Boeing se confundă nu numai cu începuturile aviației, ci poate chiar cu însăși aviația, un muzeu pe tema asta apare firesc în peisajul orașului. De fapt mi-a luat ceva vreme pînă să-mi dau seama că sunt două muzee oarecum similare: Museum of Flight și Future of Flight. Al doilea este de fapt chiar la Everett, parte a uzinei Boeing, iar vizitatorul trebuie să suporte toate rigorile unei vizite în incinta unei firme: traseu prestabilit, ore fixe și, cel mai rău, interdicția de a face fotografii. Așa că am rezistat tentației de a vedea cum se asamblează noul 787 pentru simplul motiv că întrebarea „Dar pe blog ce pun?” a rămas fără răspuns! ;)

Așa că astăzi am să vă port prin Museum of Flight. În 1964 o mînă de pasionați au pus bazele muzeului realizînd faptul că sunt o mulțime de aeronave și alte obiecte relevante pentru evoluția aviației care pur și simplu se pierd. Astfel obiectivul inițial al muzeului a fost acela de a colecționa și documenta. Ulterior i s-a adăugat și dimensiunea educativă atît de prezentă cam în orice muzeu modern.

M-am plimbat printre avioane care au scris istorie, care au cîștigat al doilea Război, am urcat în avionul care a servit drept Air Force 1 sau în ultimul Concorde care a traversat Atlanticul. Muzeul nu se limitează numai la avioane, ci are o secțiune generoasă dedicată zborurilor în spațiul cosmic. Așa că fără să vă tai bilete, vă invit la muzeu. Pentru cei dintre voi mai minitehnicus interesați de detalii, am pus și fotografii cu explicații care vin direct după „exponatul” la care se referă.

 

* Leonardo da Vinci

October 20th, 2011

Nevermind …

by Ratatouille

Nu știu la voi, dar la noi în liceu era o luptă (ce părea că va fi eternă) între roacheri pe de o parte, și discari, depeșari, rapperi pe de altă parte. Din lupta asta au izvorît chiar și balade populare. Sau măcar două versuri care sună cam așa:

Fu*k the disco, fu*k the rest,
Heavy metal is the best.

Asta pentru a vă spune de fapt că nici o excursie la Seattle nu este completă fără a asculta poveștile despre Nirvana reunite la Experience Music Project Museum. După cum nici o astfel de audiție nu este făcută „cum-se-cade” dacă nu te duci acolo măcar puțin, și anume pilit! Hîc! Mi-am amintit de petrecerile la care ne bestializam (ceva gen poza 6) aruncîndu-ne unii în alții în mijlocul sufrageriei, efemer ring de dans (cică-cică …) la petrecerea dată de vreun nefericit ce probabil că a regretat multă vreme decizia de a-și pune casa la bătaie. Ca să nu mai vorbesc de babacii lui :-D

Cu aparatul în mînă am făcut talente, la unele poze chiar închipuindu-mi că prind cadrul ce exprimă Adevărul, altele culegîndu-le cu intenția vădită de a vă invita la o plimbare prin muzeu:

October 11th, 2011

Noi vrem femei!

by Ratatouille

Deci o gașcă de băieți a sărit de pe corăbii pe locul unde este azi Seattle și s-a pus pe tăiat lemne. Și-au făcut case, au mai chemat și alți băieți să-i ajute pentru că e rost de bani mulți și căpătuială. Numai că după o zi de muncă istovitoare acasă nu îi aștepta decît cel mult o sticlă de whiskey.

Acesta nu era un bar de gay. La vremea respectivă (în jurul lui 1900) barurile erau teritoriul exclusiv al bărbaților

Pronache nu era, iar de internet nici nu se punea problema. Pentru a avea o imagine a cît de bătucite de … muncă erau palmele lor este suficient să vă spun că raportul era de circa 10 bărbați la o singură doamnă. Numerele sunt destul de exacte avînd în vedere că au fost obținute în urma unui recensămînt comandat de administrația orașului. Numai ca respectivul recensămînt a mai scos la iveală un aspect care i-a pus pe gînduri: un procent enorm de femei erau croitorese. Sau cel puțin așa se declarau. Iar mai-marii orașului, americani pragmatici, nu reușeau să-și dea seama unde este rezultatul muncii atîtor … croitorese!? Motiv pentru care au „infiltrat” pe teren o echipă care să analizeze problema. După cîteva săptămîni de muncă istovitoare rezultatul „croielii” a fost clar.

Aici pragmatismul american intervine din nou: dacă femei n-avem – s-aducem! Așa că un domn pe nume Mercer a plecat către est, la Boston, de unde s-a întors cu un transport de femei numai bune de măritat. Inițiativa a fost un succes total iar Mercer s-a bucurat de un statut aparte în oraș. De altfel, fără neapărat vreo legătură cu operațiunea „femei pentru concitadini”, Mercer a fost și primul președinte al Universității din Washington (este vorba de statul Washington). Cu alte cuvinte primul președinte al Univ. Washington a fost un … proxenet!

Dar să revenim la „croitorese”. Pe lîngă cele multe care lucrau pe cont propriu, era și Lou Graham, sau Madame Lou care a ridicat meseria la rang de artă. Se spune că nici un bărbat din Seattle nu era cu adevărat bărbat dacă nu era în stare să poarte o discuție detaliată despre cum era decorațiunile interioare din stabilimentul de la Madame Lou. Ba chiar în perioada de glorie mai multe afaceri au fost încheiate aici decît în sediul primăriei! Diplomația de care a dat dovadă Madame Lou a devenit legendară, ea cunoscînd perfect faptul că afacerile trebuie făcute cu cap. A început cu capetele căpeteniile orașului, primarul, șeful poliției și cei mai de vază oameni de afaceri cărora le-a propus un stabiliment de clasă, cu prețuri fixe și transparent afișate, cu lucrătoare superbe și talentate, care să poată inclusiv discuta pe probleme de artă, politică sau economie cu liderii Americii sfîrșitului de secol XIX.

Madame Lou devenise, prin averea acumulata, un soi de Donald Trump al vremurilor. Pe lîngă beneficiile de moment pe care le-a adus contemporanilor ei … aici urmează surpriza … citiți mai jos:

Mda … pe lîngă beneficiile de moment pe care le-a adus contemporanilor ei, Madame Lou a fost reținută de istoria orașului pentru cea mai mare donație făcută vreodată către școlile din zonă!

October 10th, 2011

O istorie fondată pe budă

by Ratatouille

Cam care ar putea fi legătura dintre imaginile de mai jos și începuturile orașului Seattle? Pentru că, oricît de neverosimil ar putea să ne pară, a existat Seattle și înainte de Amazon, Starbucks, Boeing sau Microsoft, pentru a face numai o listă scurtă a legendelor care au pornit de aici.

Să ne imaginăm: primii coloniști albi care s-au stabilit în Seattle au venit pe mare în toamna lui 1851. Au găsit un teritoriu în cea mai mare parte virgin, nelocuit decît de cîteva triburi relativ primitive de băștinași, și acoperit de păduri. Mult lemn care echivala cu o mină de aur într-o Americă în plină expansiune către Vest. Așa că prima grijă a fost să defrișeze de la malul oceanului, să construiască în primul rînd pentru ei, și apoi să exporte lemn în sud, în California. Înainte de a avea un nume, Seattle s-a numit The Timber Town. Întins de la nivelul apei pînă pe vîrful dealului, fiecare locuitor își avea rolul bine stabilit. Cei de sus tăiau lemnul, îi dădeau drumul la vale, cei de jos îl urcau pe vase și-l trimiteau în California.

Orașul s-a extins fiind construit conform unui principiu american pe care-l constat și acum în multe locuri: rapid și ieftin. Pădurile au fost transformate în case, în străzi, în trotuare. Pînă și conductele de apă erau din lemn!

Conductă de apă în Seattle la sfîrșitul secolului 19

Dar locuitorii din vîrful dealului nu trimiteau la baza lui numai lemn. Vecinii de la malul apei și-au dat seama curînd că totul în viață merge în jos și în curînd viața lor a început să fie din ce în ce mai greu de suportat din cauza resturilor menajere și biologice și din cauza fluxului care ridica nivelul apei oceanului, deci și a haznalelor lor, de două ori pe zi. Simpla traversare a străzii era o adevărată aventură iar epidemiile își cereau un tribut periodic.

Astfel că Marele Incendiu din Seattle (The Great Seattle Fire) a venit aproape ca o izbăvire pentru orașul ce abia apucase să prindă gustul unei adevărate metropole. În 1889, deci la nici 40 de ani de la „descălecarea” din 1851, într-o după-amiază de iunie, un incendiu puternic a izbucnit într-un atelier de dulapuri de la o găleată de lipici încălzită pe foc alimentat cu păcură. Pînă în zorii zilei următoare, focul mistuise aproape tot orașul, dar cu toate astea se pare că nici un om nu a murit în incendiu.

Privind în urmă se poate spune că incendiul a avut un efect benefic pentru istoria orașului forțînd o modernizare aproape peste noapte. Numai în anul următor incendiului populația s-a dublat ajungînd la 40000 datorită celor veniți să ajute la reconstrucție. Serviciul de pompieri a trecut de la voluntari la profesioniști, iar administrația orașului a luat în grijă rețeaua de hidrante și de canalizare. Partea cea mai de jos a fost reconstruită deasupra nivelului apei, deasupra orașului vechi care a fost pur și simplu îngropat. Mult mai tîrziu, în secolul XX, această parte îngropată a fost reconstituită și transformată în muzeu.

 

Pioneer Building - clădirea ridicată pe locul unde „pionierii” au întemeiat orașul

Pentru a reveni la primele poze din articol, în sfîrșit întreg Seattle a putut să savureze beneficiile aduse tocmai din bătrîna Europă unde exact în acea perioadă inventatorul englez Thomas Crapper perfecționase buda cu apă deținînd și cîteva patente pe tema asta. Bazine de apă precum cel din poza 2 (Crapper’s) precum și vase de toaletă frumos decorate :-P precum cel din poza 1 existau în Seattle și înainte de Marele Incendiu, însă pentru locuitorii din vale erau practic inutilizabile.

Și apropo de Thomas Crapper am două comentarii de făcut: în primul rînd ce nume predestinat pentru o astfel de meserie: să te ocupi de bude, adică de crap, și să te cheme Crapper. Totuși nu a fost decît o frumoasă coincidență. În al doilea rînd, pentru că tot a răsunat online-ul zilele trecute de cum ne-a fost schimbată viața de produsele Apple, ce părere aveți: nu ne-a fost mai pro-fund schimbată viața de Thomas Crapper??

October 9th, 2011

Seattle – chipuri

by Ratatouille

Cred că poți zugrăvi un oraș prin fețele oamenilor pe care-i vezi pe stradă. Pe lîngă muzee și puncte de interes turistic, a sta la o cafea pe o terasă și a privi trecătorii este o plăcere și mai mare. Mi-a plăcut cum a ieșit „Copenhaga – chipuri”, iată cum arată Seattle.

October 8th, 2011

Ocupați Seattle!

by Ratatouille

Probabil că ați auzit de mișcarea Occupy Wall Street începută în inima financiară a Americii și care a început să se extindă și în alte orașe americane. Dacă în Washington DC băieții (și fetele) abia se organizează, într-o piață centrală din Seattle s-au așezat deja corturi semn că protestatarii nu au de gînd să plece prea curînd. În plus zilele astea au fost primele în care s-a lăsat cu poliție. Dacă la New York au fost arestări și spray cu piper, în Seattle poliția s-a mărginit să supravegheze de pe margine într-o manieră cam romantică în felul ei: călare pe biciclete! :)

În legătură cu ce protestează, vă las să citiți din poze. În linii mari – împotriva companiilor, împotriva unei lumi construite pe profit, împotriva capitalismului. Din păcate, chiar dacă identific în acest protest anumite firișoare cu care m-aș putea identifica, întreaga treabă este discreditată de aspectul general al celor adunați acolo. În plus cred că nu greșesc cînd spun că țara asta fix pe capitalism este fondată, uneori poate un capitalism sălbatic. Însă un astfel de protest este un atentat la însăși temelia Statelor Unite. Nu spun că temelia asta nu poate fi schimbată … dar asta este o discuție mai complicată. Și nu în ultimul rînd protestul este discreditat de o mulțime de lozinci, dublate de o puternică simbolistică de-a dreptul comuniste. Pumni strînși îndreptați spre cer, chipul lui Che, muncitori din toate țările, uniți-vă etc …

 

October 6th, 2011

Cum fac americanii bani

by Ratatouille

Doar un exemplu: în Seattle există Space Needle. Adică o chestie în care te urci să vezi orașul de sus, priveliște frumoasă, stele, ești deasupra tuturor etc … Oh, bineînțeles contra-cost. Ești cocalar cu lanț de aur și vrei să te bagi în față, se poate și asta. În loc de 15 plătești 33$. Instituționalizat. OK, ți-ai făcut damblaua, ai combinat ce-ai avut de combinat, te-ai dat jos din corcoduș Space Needle. Dar cînd te duci înapoi în satul tău București, Freiburg, Brașov, Paris uatevăr cum să afle lumea că ai fost acolo?? (evident, în eventualitatea că NU ai blog!) Păi îți cumperi tricou. S-a adunat de vreo 60 de bucks??

(Da, a murit Steve Jobs. Chiar dacă am scris despre mărul viermănos, m-a întristat știrea acestei nopți! Sunt curios cum vom vorbi despre Apple peste 3 ani! Atît!)

October 4th, 2011

Răscoala de la 1907 la … Seattle

by Ratatouille

17 august 1907: în zorii zilei un grup de 8 fermieri și-au pus tarabele la intersecția dintre străzile 1 și Pike, acolo unde Seattle întîlnea Oceanul. Încă înainte de prînz mii de clienți au golit complet tarabele lăsînd o mulțime de alți potențiali cumpărători cu buzele umflate. Cel puțin pentru moment dacă avem în vedere că pînă la sfîrșitul aceluiași 1907 prima clădire a pieței era deja construită și complet închiriată.

Totul pornise de la o creștere accentuată a prețurilor legumelor. Se spune că în special prețul cepei crescuse de peste 10 ori, ceea ce a determinat o revoltă a cetățenilor sătui de comisioanele plătite intermediarilor. Unul din consilierii orașului, Thomas Revelle, a propus o piață publică stradală pe principiul „Întîlnește producătorii” – Meet the Producer – filosofie care este și acum la baza funcționării Pike Place Market din Seattle.

Astăzi, la mai bine de 100 de ani de cînd primii fermieri locali și-au adus cărucioarele cu marfă pe strada Pike colț cu strada 1, Pike Place Market este unul din locurile pe care nici un vizitator care a poposit la Seattle nu are voie să le rateze. Fiecare din cei peste 100 de producători prezenți aici se mîndrește cu faptul că legumele și fructele sunt „bio” sau „organice” cum li se spune în America, că peștele este proaspăt, prins în mediul natural și nu adus de prin crescătorii, și că mai ales toată afacerea lor se bazează pe sustenabilitate.

Culese din piață …