coolnewz about hot thingz

Revenire cu fanfară sau fără?

Voi ce credeți? (6 minute și 24 de secunde de urmărit pînă la ultima. Un timp de gîndire care ar trebui folosit intens și responsabil)

Rîndurile care urmează au fost gîndite, scrise și publicate înainte de anunțarea învingătorilor. Noțiunile de „victorie” și „învingători” în contextul de astăzi se cer puse între ghilimele. Oricui ar aparține „victoria”, ea este una tristă, mai degrabă una asupra românilor și României, decît o victorie a unei anume tabere politice. S-a încheiat o campanie electorală care pe de o parte mi-a adus aminte de efervescența primei campanii democratice, cea pentru alegerile din 20 mai 1990, pe de altă parte m-a făcut să regret idealismul și optimismul acelor vremuri. Atunci parcă mitingurile aveau un sens, efuziunile populare se justificau prin prisma unui viitor cu potențial, oamenii se adunau în piețe de bună voie și nu aduși cu autocarele. Acum mitingurile sunt doar o caricatură, niște forme lipsite de fondul la care visam acum 22 de ani.

(foto)

Ultimele săptămîni au fost foarte interesante în ceea ce mă privește și în ceea ce privește implicarea coolnewz.info în acest eveniment și să fiți convinși că observațiile voastre, fie ele critice sau de bine, nu au trecut neobservate. Deși am avut o poziție foarte bine înfiptă de o anumită parte a „baricadei”, a caracteriza această poziție drept partizanat este o atitudine cel puțin simplistă. Este simplu de răsfoit paginile blogului pentru a observa că înainte de alegerile locale (de altfel singurele alegeri pe care acest blog le-a trăit în cei 2 ani și ceva) singurele luări de poziție au fost pentru participarea la vot. Acum însă am apreciat că situația este una specială, una de urgență, una care ne pune viitorul sub semnul întrebării. Și cum unul din rolurile acestui blog este să vorbesc despre subiecte care mă preocupă spunîndu-mi părerea și nu doar înălțînd zmee cu semne de întrebare, articolele pe tema asta au fost mult mai dese. În măsura în care lucrurile se vor liniști după ziua de astăzi, sau măcar vor intra într-o oarecare normalitate a ceea ce înseamnă lupta politică, și atitudinea coolnewz.info se va întoarce la ceea ce a fost acum o lună.

Spuneam că a fost o experiență interesantă pentru că blogurile sunt pentru mine o modalitate eficientă de a ține legătura cu starea de spirit din România. Evident, eșantionul nu este reprezentativ din punct de vedere sociologic, însă oferă o altă imagine decît cea din ziare, de la televizor, sau din ceea ce mai aflu de la cei cîțiva prieteni din România. De aceea nu exagerez spunînd că am fost fascinat să văd oameni implicați profund fie de o parte, fie de cealaltă, implicare uneori fundamentalistă, alteori inteligent nuanțată, oameni pentru care un abuz nu înseamnă nimic atunci servește pentru ceea ce ei cred că sunt niște interese de moment, ignorînd nonșalant posibilitatea la rîndul lor să fie victima unor abuzuri similare ale puternicilor zilei de mîine, alții cărora deși o anumită situație nu le convine, se încăpățînează să creadă acolo unde-i lege, nu e loc de tocmeală. În egală măsură a fost fascinant să constat existența unor oameni discreți, care au ales să nu discute niciunde problema și, cu excepția unor scurgeri, în bună măsură le-a reușit. Evident fascinația maximă asupra mea au exercitat-o acei oameni foarte simpluți de la care am auzit că aș fi un „băsist dezgustător” sau că „am fugit din țară” . Un alt element surpriză a fost activitatea intensă a blogosferei atunci cînd mulți oameni conduși, pare-se, de principii au acuzat cîte un plagiat publicitar (vezi faza cu delfinii sau cu ceva reclamă a unei agenții de turism dacă nu mă înșel), în schimb au tăcut eroic vizavi de un alt plagiat. Nu în ultimul rînd blogurile sunt pentru mine o întreprindere de autor, deci mă aștept mai puțin la relatări, și mai mult la o tușă foarte personală, eventual chiar controversată a autorului. Autorii însă în general se țin departe de controverse, deși o discuție în contradictoriu ar trebui în mod normal să fie sursă de progres, și nu de clivaj.

Toate acestea însă sunt piese dintr-un puzzle al cărui scop final este să-mi dea o imagine cît mai aproape de realitate. În treacăt fie spus, nu mi se pare atît de gravă această polarizare pe care au acuzat-o toți pacifiștii ultimelor zile. Este normal  să vedem lucrurile diferit, iar acum neavînd la dispoziție toate nuanțele de gri ale partidelor politice, ci numai albul și negrul, evident că și separarea a fost mai evidentă. Locul unde mai avem încă de exersat este o dezbatere în care să înlocuim cuvintele tari cu argumente beton.

În ceea ce mă privește probabil că nu voi mai avea ocazia să trăiesc în România decît în timpul vacanțelor. Iar dacă viața nu va oferi participanților surprize consistente, cel mai probabil că nici copiii mei nu vor trăi vreodată în România. Așa că motivul implicării mele în această campanie este cam același pentru care în continuare „îmi rod unghiile” pentru România la Olimpiadă, pentru care savurez încă o telemea puturoasă de oaie chiar dacă am aflat de brînzeturile franțuzești, pentru care țin un blog în limba română deși probabil că aș putea să o fac în engleză.

Cu speranța că situația se va normaliza într-un fel sau altul, că proiecțiile pesimiste nu se vor confirma în nici una dintre direcții, am să închei cu un citat din biata noastră Constituție pe care sper să-l putem pune în practică în viitor atît la nivel mare, cît și la nivelul blogosferei:

Articolul 4 Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman și solidaritatea cetățenilor săi.

Later edit: recomand 2 minute de meditație excelent scrise.

Mărturisesc că am început să mă satur de toată tărășenia asta, resimt o uzură să tot scriu pe tema asta. Consider însă că „trebuie” și sunt oarecum motivat de faptul că este probabil unul dintre ultimele articole cu acest subiect. Bineînțeles, asta depinde și de felul cum decurge totul după ziua de duminică.

Una dintre nedumeririle mele este cea legată de îndemnurile debordînd de „sinceritate” din ultimele două zile cum că toți, toți, să mergem la vot, neapărat, neapărat, indiferent de opțiune, să ne exprimăm. Vai! Mai-mai să cedezi unei astfel de atitudini civice! Pe care de altfel am susținut-o și o susțin cu toată convingerea. Ceea ce susțin este în general implicarea cetățenească în viața publică.

Ia să ne gîndim preț de circa 2 secunde: de ce ar vrea un partizan al DA-ului la acest referendum ca eu, un partizan în principiu al NU-ului, să merg al vot? Ce interes ar avea? Chiar să cred oare că este extrem de interesat ca opinia mea să fie reprezentată? Ia să ne întoarcem un pic în timp, numai cu vreo săptămînă, nu mai mult, deci ar fi ușor de ținut minte: organizatorii referendumului au propus pentru străinătate numai 150 de secții de votare față de 300 cîte fuseseră înainte, deci o încercare clară de a limita dreptul acesta civic de exprimare. După ce s-a întors foaia și a început să se contureze îndemnul la boicot (care din cîte știu eu, a nu te duce la vot este perfect legal), hop au apărut ca ciupercile după ploaie alte 150 de secții de votare în străinătate! Păi e frumos așa? Și totuși eu, ca partizan al NU-ului, nu am sărit în sus pentru că mi se pare perfect normal să fie asigurate aceste condiții pentru cine o vrea să voteze.

Deci să revenim … de ce emulația asta printre DA-uri ca și NU-urile să voteze? Nu cumva este exclusiv interesul de a-și vedea legitimat votul? Eu unul sunt foarte convins că numărul de DA-uri este ceva mai mare decît cel de NU-uri. De fapt, pe acest val de populism s-au bazat forțările și mascarada. Dar mai sunt și o serie de oameni care pur și simplu nu consideră motivul acestui referendum suficient de important încît să se ducă la vot. Abia în condițiile utilizării tuturor mijloacelor legale la dispoziție, inclusiv boicotul, se va forța (eventual) și o decizie a indecișilor, a celor care stau de obicei acasă. Și pînă la urmă mi se pare foarte corect: dacă sunt interesați atît de mulți oameni de demiterea președintelui și dacă aceștia consideră că trebuie demis, atunci demiterea va fi cît de cît legitimă, în orice caz, o decizie de respectat. Dar altfel de ce aș participa la ceva ce consider că a fost organizat pe baze populiste, la limita legii, cu dubii mari în ceea ce privește organizarea, de niște oameni pe care îi interesează numai victoria lor și asta cu orice preț!

O altă teză reluată obsesiv este aceea cu numărul de voturi necesar pentru a alege un președinte versus numărul de voturi necesar pentru a-l demite. Nedumerirea mea vine din faptul că nu cred să fie atît de greu de sesizat diferența dintre un vot la ALEGERI și un vot la un astfel de REFERENDUM. La alegeri, mandatul unui președinte se termină! Neapărat trebuie ales altul, eventual reconfirmat cel dinainte, dacă vorbim de un al doilea mandat. Deci o decizie se impune! Nu ai cum să adopți o regulă de cvorum în această situație pentru că teoretic se poate să faci alegeri multe săptămîni la rînd fără să se realizeze acest cvorum și nu există nici un mecanism să scoți oamenii cu arcanul la vot! Așa că decizia poate fi luată în principiu și cu 3 oameni ieșiți la vot.

Odată însă ce o decizie a fost luată pentru un mandat de 5 ani, numai niște evenimente deosebite impun terminarea acestui mandat înainte de termen. Iar în cuvîntul deosebite stă cheia logicii cvorumului (despre care de altfel am mai scris). Iar acest raționament consider că trebuie să se aplice pentru orice președinte prezent și viitor. Depinde numai de noi ce fel de stil vrem să adoptăm în politică, respectiv la ce fel de precedent vrem să dăm naștere pentru că, așa cum am văzut într-un recent articol civic, puterea tradiției și a regulilor nescrise este una foarte mare.