Totul a pornit de la o filosofie despre raportul magic cocoși vs. găini din bătătura oricărui gospodar, raport care nu este deloc unul oarecare, ci fix 0,053! Mai precis 1 cocoș la 19 găini. Și de aici, ați ghicit, discuția a alunecat inevitabil în derizoriu înspre numărul ideal de bărbați la suta de femei într-o colectivitate oarecare. Gabitelu dezvoltă ideea și pare că se îndreaptă către o concluzie:
Ma gandesc ca poate avem si noi un procent ‘magic’, de x masculi la y femele.
Acum nu știu ce să zic, concluzia nu este foarte clar conturată, mie îmi pare mai mult așa ca o decizie CCR, adică lasă loc la interpretări. Nu de alta, dar dacă dăm valori lui x și lui y în afirmația de mai sus, putem avea la fel de bine x = 2 (mascooli) și y = 20 (coolconițe), dar și viceversa!
Ei bine, eu vreau să vă spun din proprie experiență că este bine ca raportul să fie de 1:1. Adică fiecare să-și aducă de-casă!
Și mi-am dat seama de asta pe propria piele, adică într-un mod foarte, dar foarte dureros! Generația mea se vede că a fost una în care fie erau puțini băieți, fie fetele învățau mult mai bine, pentru că vreme de 4 ani la liceu raportul coolconițe/mascooli a fost unul foarte dezechilibrat. Unde mergeam, configurația găștii era de la 3:10 mergînd pînă la 3:15, ceva pe aici … Mă rog, o ieșire scurtă prin oraș la un film era ok. Dar situația se schimba dramatic cînd era vorba de o escapadă mai lungă.
Așadar vacanța dintre a X-a și a XI-a. Proaspăt scăpat de treapta a II-a (ultima generație, deh) am planificat să mergem la mare. Cine merge, mîna sus, ăla eu, aia eu … pînă la urmă am alcătuit un grup conform formulei de mai sus: 3:10 pînă la 3:15. Acum privind în urmă îmi dau seama că cineva cu o minimă experiență și-ar fi dat seama că se adună norii negri încă dinainte de a fi debutat vacanța în sine: Ratatouille, mergi și ia bilete de tren sau Ratatouille dar X,Y,Z (insert 3 coolconițe-names here) vin cu un tren de noapte, mergi și schimbă biletele, etc etc. Dar eu nimic, fudul nevoie mare. Dacă mă întreba careva: Ah, mergi la mare … Și cu cine mergi? Începeam să înșir toate numele de fete pe care le știam că sigur nu dădeam greș. Și cu cît citeam mai multă admirație în ochii interlocutorului, cu atît băgam și mai mult din top!
(foto)
Booooon. Deci Gara de Nord, ziua plecării. Nici nu le cunoșteam pe toate. În fine, ne-am împrăștiat prin juma de vagon (drept pentru care mi-am și luat un: Nu ai fost în stare să iei toate biletele în același loc!!
) și trenul s-a pus în mișcare. Bineînțeles că nah, ce putea face un băiet care a terminat clasa a X-a și mergea la mare în vacanța de vară? Ați ghiciiiiiit: scana! Scanner 3D, nu oricum! OK, a scanat, a identificat ce era de identificat și a început (săracul …) să-și facă ceva planuri de viitor. Subiectul (sau subiacta … cum să-i zic??) identificat se afla în compartimentul 4, eu în capul la vagon, compartimentul 1. Intră subiectul în compartiment, eu rămîn să dau biletele la controlor și probabil să beau o bere sau să fumez o țigară ca oamenii mari. Doar nu era să stau cu femeile în compartiment și să joc kems sau popa prostu ce jucau ele … Trecem de Fetești, iese fata din compartimentul 4 … Să-mi trag una!! Era îmbrăcată altfel! Mă rog, îmi zic … o fi mai cochetă decît ce știu eu … îmi fac curaj, mă duc la ea … Păpușe, tu a cui ești?! Vă dați seama că pe praful ăla (de băieți vreau să zic) nu făcea mofturi. Pe mine mă cheamă Ratatouille! (pe ea o chema Alfa) Adică pînă la urmă era o fată care mergea singură la mare, deci e clar că n-avea ce să comenteze prea mult. (bine, eu nu m-am gîndit în secunda aia că în aceeași situație sunt și celelalte 12 sau cîte or mai fi fost) În fine, s-a înfiripat o conversație profund filosofică după care pe la Constanța am convenit că trebuie să ne ducem prin compartimentele noastre că începuse să se aglomereze (și mai tare). Coborîm la Eforie, îngrămădeală mare … oups … să-mi cadă părul din nas: tipa se îmbrăcase la loc așa cum plecase din București!
A fost pentru prima dată cînd m-am gîndit că poate totuși de data asta nu nimerisem prea bine! Totuși ceva lăuntric mă împingea către înainte! Ah, păpușe, dă-mi voie să te ajut cu geanta c-o fi grea! (ce nu face omul la nevoie …) Se întoarce domnișoara spre mine, mi s-a părut mie ceva ciudat în privirea ei, dar nu prea eram în stare să definesc ce anume, și-mi spune: Ah, dar noi nu ne știm! Pe mine mă cheamă Beta! Pe tine cum te cheamă? Poftim??
Noi nu știm??
Păi nu vorbirăm de la Fetești pînă la Constanța??
Nu ziceai că te cheamă Alfa??
Nu-mi mai reveneam din pumni, eu eram Bute, ea era Froch … Deja o vedeam în ceață, mă pregăteam de un KO, focalizam undeva la doi metri în spate unde … o văd pe fata dintre Fetești și Constanța. Dedublare? Nu! Clonare?! Un soi de … Alfa și Beta, două surori gemene!
Deci veți fi de acord cu mine că am pornit cu un soi de handicap pentru că de fiecare dată cînd abordam subiectul încercam să identific dacă vorbesc cu Alfa sau cu Beta … Asta pînă am identificat niște imperfecțiuni care făceau diferența. După ce am trecut de acest hop m-am gîndit că nimeni și nimic nu îmi va mai sta în cale. Am ignorat însă realitatea pe care v-am semnalat-o ceva mai sus: mai erau încă cel puțin 12 domnișoare care erau și ele singurele la mare, la soare … Și care de fiecare dată cînd vroiam să o iau pe drumuri mai puțin umblate sau mai întunecoase îmi explicau cum am venit împreună, stăm împreună pentru că nu-i așa, trebuie să fim uniți!
Așa că pînă la urmă a trebuit să amîn dezlegarea enigmelor eternului feminin pînă după vacanța la mare, petrecîndu-mi cele 10 zile de vacanță în compania celorlalți 2 tovarăși de suferință în mijlocul oceanului ♀♀♀.









luată de la 

Indicatoarele rutiere sunt vechi, antice și de demult, jupuite și ruginite, iar GPS-urile pe care le aveau cei 2 șoferi neavînd „Nisipurile de Aur” pe hartă a trebuit să ne fixăm ca punct intermediar orașul Dobrich de care probabil că nu a auzit nimeni! Treaba este că drumul pînă la malul mării are un singur avantaj: este foarte liber. Dar o singură bandă pe sens, fără gropi însă destul de denivelat, cu limite aberante de viteză care sunt probabil un alibi pentru polițiști să pună radare cam oriunde. Probabil că sunt vreo 3-4 sate și acest Dobrich, dar în rest este o pustietate totală. Nu tu un combinat, nu tu ceva fum pe furnale, cea mai efervescentă activitate economică observabilă din mașină fiind comerțul de fructe pe marginea drumului … cam 7-8 tarabe răsfirate pe vreo 180 km. Așa că una din întrebări este din ce trăiesc oamenii ăia din toată partea asta din Dobrogea pînă pe litoral? În altă ordine de idei, dar tot la capitolul „starea națiunii bulgare” … multe, foarte multe janghine de mașini bulgărești pe străzi. Așa că este probabil de discutat cum este mai bine? Să lași omul să se bucure de banii pe care îi are și să umple șoselele cu tot soiul de vechituri din Germania, sau să strîngi șurubul cum au făcut ai noștri și să forțezi dispariția „rablelor” în favoarea mașinilor noi. Și o parte din răspunsul la întrebare trebuie neapărat să conțină și faptul că în România, spre deosebire de Bulgaria, se produc mașini. Dacia a fost continuată cu Renault, am avut Oltcit și apoi Daewoo, acum dacă nu mă înșel avem Ford, deci toată politica asta, deși poate să nemulțumească pe unii, are cît de cît o logică.
De data asta așadar drumul, comun cu cel spre capitala Sofia, trece prin Varna după care se continuă pe vreo cîteva zeci de km cu o autostradă, ca o compensație pentru autostrada A2 din prima variantă de drum pe care am folosit-o la dus. Ceva mai aglomerat, însă departe de ceea ce înțelegem noi prin aglomerație într-o duminică seara venind de la mare. Și aici o altă întrebare: cum se poate ca drumurile bulgărești să fie atît de libere? Nu se practică oare turismul de weekend la fel ca la noi? Sunt oare mai multe drumuri? Că autostrăzi nu prea am văzut nici măcar cît la noi …




































treaba e buna: dealurile stancoase se inteleg bine cu vaile sterpe iar cactusii infloresc linistiti prajiti de soare fara sa deranjeze cicadele. Doar turistii, precum cei 4 din povestea cool, nu prea stiu cum sa interpreteze vantoasele aprige de pe plaja si primirea multpreacool (BRRRR!) a apei marii.




















Most Recent Comments