Un pic de istorie recentă: la sfîrșitul lui 1997 un ministru al guvernului Ciorbea dădea un interviu în Evenimentul Zilei în care-și exprima o serie de nemulțumiri referitoare la activitatea respectivului guvern: că reforma mai mult stă decît înaintează, că anti-corupția pierde teren în fața corupției, că startul a fost ratat atunci cînd, imediat după alegeri, era mai mult combustibil dat de simpatia oamenilor etc … Pe de o parte toate astea erau niște aspecte adevărate, pe de altă parte astfel de chestii ar trebui să se rezolve între parteneri, în spatele ușilor închise, și nu în public. Cert este că numai cîteva luni mai tîrziu, în martie 1998, scînteia asta i-a adus primului ministru Ciorbea titulatura de fost prim ministru, iar ministrului Transporturilor Băsescu, titulatura de om politic conflictual.
Pentru cine nu știe încă, este vorba de onoarea nereperată a PSD în urma unor asalturi ale unui alt găunos al scenei politice și fost ziarist care reușea performanța să scrie zilnic fără să spună nimic, Sorin Roșca Stănescu. Iar onoarea, se știe, este cea mai importantă calitate a politicianului român, peste onoarea politicianului român nu se poate trece, au intrat în istorie cazurile de dueluri cavalerești pornite din chestiuni de onoare, ca să nu mai vorbim de nenumăratele seppuku-uri făcute, evident, în numele onoarei. Așadar premierul de acum dă ultimatumuri. Ce stabilitate politică? Ce interesele României? Ce planuri și țeluri și strategii? Onoarea!!
Dar nici prin cap nu-mi trece să spun că ar fi vreo urmă de copy-paste (mă scuzați!) a scenariului din 97-98.
Pentru că zilele astea aniversăm un anișor de la anumite evenimente, și pentru că suntem evident imparțiali și ne interesează numai bunul mers general, poate este timpul să ne uităm așa cum mi-am propus mai demult, pe niște statistici. Nu facem tămbălău numai cînd este atmosfera încinsă, ci observăm evenimentele mai ales la rece sperînd că mintea este mai limpede. Pînă la urmă cred că suntem toți de acord, cifrele sunt seci și nu sunt părtinitoare. Pentur astăzi mi-am ales ca indicator șomajul, dar sigur că sunt și mulți alți indicatori, așa că cine mai are ceva informații este binevenit să le împărtășească.
Comentariile mele sunt oarecum incluse în acest grafic, tocmai pentru a mă feri de propagandă.
Deși departe, sunt cu ochiul atît pe puciști, cît și pe corupți. Nu! Nu sunt tot ăia, dar e greu să găsesc un defect prin care să-i numesc pe unii și să nu se aplice și celorlalți. Nu dau nume, dar se știu ei, zumzăie muștele peste căciulile lor de parcă ar avea știu eu ce sub ele
Așadar văd că Băsescu s-a implicat în campania electorală. Fățiș! La oră de maximă audiție audiență, în prime time, și a pus tunurile prezidențiale imparțiale pe unii. Și nu pe alții! Ceea ce e cam nașpa! Să fie clar, nu contează că ex-interimarul s-a dus la mitinguri USL … pe bune … la ăla nici un om cu scaun la cap nu cred că are vreo pretenție, dar un președinte nu trebuie să se bage în campanie de o parte. Sau contra unei alte părți.
Totuși ăia sunt complet duși cu pluta?? Păi băi, dacă Președintele trebuie să stea în afara ringului de box, tu de ce pana mea îl tragi de mînecă în ring? Adică toată campania ta electorală nu spune nimic de indicatorii din ultimele 7 luni, nu spune nici măcar că ai să încerci să dregi bucuiocul în următoarele 7 luni, toată campania gravitează în jurul lui Băsescu. Deci ați reușit să mă plictisiți pînă și pe mine de el Ba că a fost ofițer, sub acoperire, fără acoperire, ba că-l suspendați, ba că vă mai gîndiți … OK, altceva?? Păi dacă îi dați bpbîrnace toată ziua, ăsta ce ar fi trebuit să facă? Să tacă mîlc să vă dea apă la moară că moare de frică? Să aibă un drept la replică la 3 dimineața cînd poporul se odihnește pentru o nouă zi de muncă? Mă rog … cine mai are de muncă după 7 luni …
Deci mă gîndesc că în toate este totușți un echilibru. Îl vrei pe președinte neimplicat în campanie … apoi nu-l implica! Da, clar, știu că el ar trebui să fie mai deștept ca tine. Dar poate nu vrea să te mai umilească și cu asta
Zic să scriu toate impresiile recentei vizite în România, pînă nu plec iar (și anume vineri). Am luat pulsul bisericilor, ciorbelor de burtă din diferite cîrciumi, pulsul cîrciumilor chiar … nu se putea așadar să nu iau pulsul țării care abia-și recăpătase … ați ghicit … președintele.
M-am întîlnit cu destui oameni ca să-mi pot completa puzzle-ul făcut citind presa și blogurile: prieteni, cunoscuți, familie, vecini, am auzit oameni pe stradă, am stat la taclale cu taximetriști. În concluzie am rămas un pic dezamăgit. De ce? Păi treaba e cam albastră, bate-n violet! Nu de alta, dar procentul băsiștilor (ca să ne exprimăm pe limba puciștilor ) este surprinzător de mare. OK, hai să zicem că mă învîrt eu prin niște cercuri mai selecte , dar dacă și dintre taximetriștii din București 4 din 10 îmi spun că Ponta face și Antonescu drege … atunci stau și mă întreb, cum stă treaba cu mult-trîmbițatele 7,5 milioane?
Mai grav este însă altceva … În mod evident, și totuși conform statisticilor, am venit în contact și cu foarte mulți electori cocoțați pe baricada USL, mare parte din ei chiar familie apropiată (deh, nimeni nu-i perfect ). Că toate astea am observat că oricît ți-ar displace Chiorul, că oricît ai merge (cel puțin momentan) pe mîna USL, tot există cîteva certitudini triste:
participările record la referendum din unele locuri îi determină pe mulți să cugete. Pe cei ce vor să existe. Și dacă nu au fost poate 3 milioane de voturi fraudate, ci poate numai 2, numai 1, chiar și 500.000, și tot este imens. Oricum, trompetiștii pot să mai scadă un pic de la 7,5 milioane. Totuși e bine că au făcut valuri pentru că au atras atenția de ce sunt în stare și acum stă toată lumea cu ochii pe ei.
o altă certitudine tristă este că bieții oameni vor să scape de Marinar, dar constată că figurile alea din fruntea lor sunt niște fețe palide. Că ar vrea, dar săracii nu prea pot. Milă și tristețe. Dacă într-o dispută politică atît de polarizată ajungi într-un timp record să-ți dezamăgești susținătorii proprii, în ciuda imensului combustibil anti-băsist, atunci se cheamă că nu ești pentru jobul respectiv. Altul! (Păcat că nu prea au materie primă …) Ce poate fi mai dezgustător decît un gigel care ieri își umfla curcănește mărgelele cu statutul de Interimar, își dădea pleata într-o parte cu gesturi adolescentine, pentru ca a doua zi, încă Interimar fiind, ultima bătălie neconsumîndu-se încă, să îți pui coada pe spinare și să pleci în … concediu?
Acum la toate certitudinile astea de mai sus, ale oamenilor derutați care s-au trezit în mijlocul disputei cu doi baci mai puțin dibaci, adaug o nedumerire. Eu am scris mai sus băsiști și puciști cu caractere speciale pentru că în fapt nu cred în împărțeala asta. Nedumerirea vine însă din aceea că se tot spune că Președintele ăsta de-l avem acum tot dezbină poporul. Dar nu știu cum naiba se face că tot pe ăștia care i se opun îi aud că împart același popor pe tot soiul de căprării. Din direcția respectivă am auzit împărțeala cu românii din străinătate versus românii din România, tot de acolo am auzit foarte des sintagma de băsist, chiar fără să fi deschis vreo discuție pe astfel de teme (am aplicat și eu în off-line sfaturile primite în on-line. Deh, pe blog sunt în spatele ecranului, pe persoană fizică era posibil să mi-o iau pe coajă. A pomenit cineva de toleranță? ) Păi dacă Băsexu dezbinează, lăsați-l fraților pe el să dezbineze, nu de alta dar vedeți ce se întîmplă … se lasă cu suspendări, și mi-e teamă că voi nu aveși antrenament la așa ceva
Pe de altă parte cred că prea ne dăm de ceasul morții, atăt băsiști, cît și puciști, referitor la faptul că vaaaai, ce dezbinați suntem!! Dezbinați pe naiba! Sutn doi poli, oamenii se împart în două. Simplu. Chiar acum aud la CNN că este un fapt bine-cunoscut acela că „US politics is deeply divided” referitor la alegerile prezidențiale din America, toate astea avînd pe fundal o hartă a Statelor Unite colorată în roșu în centur și albastru pe margini.
Vroiam să zic ceva de nașpa și de dreapta, dar mă gîndesc că e prea multă politică pentru azi.
Elena Ceaușescu nu a avut vreo diplomă, dar puterea soțului ei, Nicolae, a determinat totuși Universitatea din București să-i acorde titlul de doctor în chimie. Conținutul numeroaselor sale lucrări științifice a fost scris de alții.
Cuplul a fost executat în ziua de Crăciun a anului 1989 pentru fapte mult mai grave decît deontologia publicațiilor științifice. Însă practica lor de nesocotire a principiilor academice a explodat în corupta Românie post-comunistă.
În ultimele 18 luni revista Nature a făcut o cronică a epidemiei plagiatului care a implicat figuri politice proeminente din Europa printre care fostul ministru german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg care a plagiat pentru doctoratul său în drept, fostul președinte al Ungariei, Pál Schmitt, sau primul ministru român, Victor Ponta, care continuă să respingă acuzații bine fondate de plagiat în teza sa de doctorat în drept. Plagiatul este foarte răspîndit în universitățile românești și un fapt îngrijorător este acela că mulți membri ai comunității academice nu par a realiza de ce aceasta este o problemă.
Plagiatul pare a fi foarte răspîndit în clasa politică europeană și în comunitatea academică românească. Internetul îl face mai ușor de detectat, dar și mai ușor de comis pentru că oricine poate face un copy-paste în numai cîteva secunde. Poate este tocmai acest acces ușor la cuvintele altora care îi face pe unii membri ai comunității academice să creadă că plagiatul nu este o problemă serioasă.
Greșit! Plagiatul este ilegal (furt de proprietate intelectuală) și imoral, și toți cei a căror reputație și carieră se bazează pe publicarea ideilor și descoperirilor lor. [...]Dar are un impact indirect asupra sistemului academic pentru că promovează carierele celor frauduloși. Și cei ce urcă treptele academice pe baza unor rezultate lipsite de onestitate, de cele mai multe ori transmit propriilor studenți aceeași lipsă de respect pentru metoda științifică și principiile academice.
Plagiatul are și o influență globală. Cele mai multe țări acceptă ideea că pentru prosperitate economică este nevoie de o robustă bază de cercetare, un concept inclus în Tratatul de la Lisabona. Însă o bază de cercetare contaminată de plagiat și plagiatori nu poate funcționa optim niciodată. România, semnatară a acestui tratat, părea să fie pe drumul cel bun către un viitor onest și promițător atunci cînd a aprobat legea educației, făcută pentru a stimula competiția în universitățile sale. Cu toate acestea, legea este acum afectată de interferența politicului în chiar ocnsiliile etice care ar trebui să ajute la implementarea ei. În aceste condiții este ușor de înțeles de ce cercetătorii excelenți ai României – și sunt mulți – aleg să lucreze cu precădere în afara țării.
Un grup de cercetători încearcă acum să schimbe lucrurile printr-un site care să urmărească și să investigheze cazurile suspecte din România. Țelul lor declarat este acela „de a reforma și de a reda încrederea” în sistemul academic al țării. Cercetătorii de pretutindeni ar trebui să susțină acest efort și să-și facă auzită vocea.
Acesta este un editorial pe care mi-am luat libertatea de a-l traduce integral, inclusiv titlul genial, din varianta online a revistei Nature, editorial ce apare astăzi și în versiunea tipărită. Este pentru a treia oară în ultimele luni cînd cea mai prestigioasă revistă științifică ne bagă în seamă pe acest subiect. Și îmi permit să spun că cine crede că Nature își face politica editorială după vreo agendă politică este, în cel mai bun caz, complet în afara problemei.
Pentru a înțelege mai bine în ce măsură ne afectează aceste discuții, încearcă să-ți închipui că ești, spre exemplu, Sandra Izbașa și că deodată auzi cum, unul cîte unul, colegii tăi din echipa olimpică sunt acuzați (și dovediți) că au concurat dopați. (Evident, respectînd proporțiile pentru că evident că nici eu nu sunt Sandra Izbașa, iar Ponta&Mang cu atît mai puțin sunt colegii mei, nicidecum membri ai vreunei echipe olimpice)
Există în inginerie o măsură care se numește signal to noise ratio. Mai pe românește raportul dintre semnal și zgomot. Poate sună ca ceva numai pentru inițiați, însă principiul este simplu.
SEMNALUL este informația care ne interesează, este informația utilă. Poate fi o muzică, poate fi un semnal luminos SOS transmis din vîrf de munte, poate fi tic-tac-ul unui ceas.
ZGOMOTUL este gălăgia care ne împiedică să auzim semnalul. Dacă un vecin dă găuri în pereți, altuia îi zbiară copii și colac peste pupăză trece un camion pe stradă – semnalul adică muzica nu se mai aude! Dacă pe munte mai sunt și alte lanterne aprinse, dacă sunt licurici și lună plină – nici luminile în semn de SOS nu se mai văd clar. Însă în condiții de liniște deplină se poate auzi și tic-tac-ul unui ceas.
Cred că rîndurile de mai sus ajung pentru a susține următoarea afirmație. Cînd cineva este interesat să acopere informația utilă, să facă astfel încît SEMNALUL să nu se mai distingă, acel cineva are la dispoziție o metodă foarte simplă: face ZGOMOT.
Aceasta pare a fi rețeta aplicată în cazul plagiatului (care pentru mine este absolut evident și prin urmare dureros și rușinos!) lui Victor Ponta. Ca om preocupat de problemă și, aș îndrăzni să spun, care face eforturi să se informeze variat și corect, eu unul am pierdut șirul comitetelor și comisiilor care au investigat sau investighează această problemă. Nu am nici o îndoială că ambele părți au încercat prin metode neortodoxe să demonstreze fie una, fie alta. ZGOMOTUL crește prin faptul că toate comisiile au denumiri ce par a fi importante, oficiale … etice … Confuzia a fost creată, răul a fost făcut! Cu toate astea adevărul este de o singură parte! Prin urmare singurul lucru pe care îl pot face este să mă întorc către mine însumi și să mă bazez numai pe informații și mai puțin pe interpretări, să mă bazez numai pe surse care mi-au dovedit pe parcursul anilor că sunt de încredere.
Întîmplător am aici un subiectivism mai degrabă profesional profesional, întîmplător vorbim de un domeniu în care pot să am mai mare încredere în mine decît referitor la ceva din sfera economică sau juridică unde aș fi obligat să-mi folosesc mai degrabă … stomacul pentru a evalua o situație. Majoritatea oamenilor rămîn cu această confuzie „dom’le, unii spun că Ponta a plagiat” … da dar „uite că ăia spun că Ponta NU a plagiat”.
Probabil că este o picătură într-un ocean, însă pentru un număr inevitabil mic de oameni care au idee cu se mănîncă treaba aia pe care pretinde Ponta că a făcut-o și între care mă număr, plagiatul este evident, dureros și rușinos. Iar plagiatorul – demn de milă.
Țin minte că în ultimii 22 de ani am fost la rîndul meu revoltat de cîte ori aveam impresia (sau poate chiar așa se întîmpla) că România este denigrată în străinătate. Am fost nu o dată tentat să cred că forțele oculte vor să ne facă și să ne dreagă. Tocmai din motivul ăsta încerc în permanență să mă pun și în pielea celorlalți, a celor care strigă acum că propaganda lucrează și ne face de rîs pe la porțile Occidentului.
Îmi pun prin urmare o serie de întrebări: se insistă mult pe ideea că euro-parlamentarii PDL au lucrat intens pe la Bruxelles făcînd atmosferă. OK, să acceptăm că așa a fost și să ne îndreptăm un pic atenția către evenimentele de săptămîna trecută. Cred că suntem de acord toți, indiferent ce opțiune am avea pe 29 iulie, că respectivele evenimente au fost foarte bine planificate (ceea ce în principiu nu ar fi deloc rău!). În condițiile astea, euro-parlamentarii PSD și PNL, beneficiind chiar de un (mic) avantaj de timp, ar fi putut foarte bine să contracareze în avans ofensiva celor răi. De ce nu au făcut-o? Sper, pentru a păstra realismul discuției, că nu îi suspectează nimeni de bună intenție cum că au ținut la imaginea țărișoarei și au vrut să spele rufele în familie. Da, au vrut să spele rufele în familie, dar din cu totul alte motive.
A susține că oficialii occidentali își iau informațiile din carnețelele de notițe ticluite de euro-parlamentarii PDL reprezintă fie o dovadă de infantilism naivitate, fie o jignire la adresa unor oameni care sunt puțin … numai puțin mai profesioniști în politică.
Astăzi Victor Ponta a fost la Bruxelles, zice el, pentru a informa corect. Cine credea că vreun oficial european va veni la conferința de presă în fața jurnaliștilor cu Ponta ridicat de perciuni poate fi acuzat de wishful thinking. Ar fi fost frumos, dar lucrurile se întîmplă mai cu mănuși. Ceea ce se întîmplă de fapt trebuie citit printre rînduri. Care sunt acele rînduri?
Pozițiile oficiale de marți, 10 iulie, ale unor indivizi din eșalonul 2 guvernamental (membri ai Guvernului) și politic, imediat după decizia CCR, au fost în sensul siliuirii acestei decizii. Da, decizia se respectă în litera, dar nu în spiritul ei. Nu facem referendumul după legea declarată neconstituțională, ci după ordonanța de urgență cu același conținut, dar care nu a fost atacată de nimeni pentru că am avut grijă să-l schimbăm pe Avocatul Poporului care ar fi putut să o atace. Singurul personaj de rang care a mușcat zdravăn în cursul zilei de marți a fost mult-prea-grăbitul Președinte Interimar (cum îl cheamă?? că mereu uit …) pentru care situația era clară.
Între timp ambasadorul Statelor Unite a fost la Cotroceni. Putem să o luăm cum dorim: a) la invitația Președintelui Interimar sau b) în inspecție. Citez dintr-un comunicat luat NU din presă (băsistă, evident), ci de pe site-ul ambasadei Statelor Unite la București (bineînețele, citatul este trunchiat selectiv):
Dacă devine evident că Parlamentul nu doreşte sau nu se poate reuni şi acţiona imediat, atunci Guvernul ar trebui să ia măsurile care sunt de competenţa sa pentru a se asigura că organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt în deplină concordanţă cu recenta decizie a Curţii Constituţionale privind referendumul.
Între timp Ministrul Justiției (??) a fost și el la Bruxelles. Că s-a dus de bună voie, că a fost chemat la raport … cred că astea sunt speculații. Dar tonul folosit de vice-președinta EC însărcinată cu Justiția, Viviane Reding, nu este unul care să ne onoreze. Iar faptul că săptămîna viitoare vom fi subiect de discuție și de evaluare, este mai degrabă demn de Ucraina Belarus. (transcrierea oficială a clipului de mai jos este de pe site-ul EC, deci NU din presa băsista, evident)
Și într-un final, președintele Parlamentului European, după ce a asigurat pe toată lumea că este un foarte bun și vechi prieten cu Victor Ponta, s-a înfipt în perciunii acestuia a pus virguliȚa sub Ț și avînd în vedere recentele mele competențe în ale limbii germane, îmi permit să traduc (de pe site-ul oficial, și NU din presa băsistă, desigur)
Legile importante nu ar trebui schimbate prin ordonanțe de urgență
Miercuri, 11 iulie, a început să piuie însuși Victor Ponta cum că desigur suntem europeni cu papion referendumul va fi organizat nu numai în litera, ci și în spiritul deciziei CCR. Ceea ce citim de fapt printre rînduri este că marți s-a mai încercat o șmecherie, o șmenozeală de 2 lei, însă s-a mers pe vocea a doua ieșind în față numai oficiali de rang secund ai guvernului (numai vremelnicul cotrocenist aruncîndu-se la momeală), pentru ca astăzi, în urma presiunilor externe, să revenim la o oarecare normalitate! Bineînțeles, tergiversarea continuă, neștiindu-se încă regulile exacte ale jocului.
Dincolo de miza momentului, ăsta ar trebui să fie un prilej de meditație pentru cei care mai oftează răstimpuri cu gîndul independența Elveției, încercînd să sugereze că România ar trebui să fie în afara acestei umbrele care este Uniunea Europeană, al cărei bici are misiunea de a-i mai opri din cînd în cînd pe acești conducători să ne tragă înapoi într-o zona gri.
1330. Bătălia de la Posada. Oștile lui Basarab I erau mult depășite numeric de cele ale regelui Ungariei. Într-o luptă pe teren deschis rezultatul era evident. Drept pentru care Basarab l-a prins pe Carol Robert de Anjou la strîmtoare și a prăvălit peste el stînci obligîndu-l să se lupte cu … bolovanii!
1462. Vlad Țepeș evită lupta dreaptă cu armata otomană și le dă țeapă (la propriu) atacîndu-i noaptea și căsăpindu-i cînd le era somnul mai dulce pentru că abia-și terminaseră nebuniile cu cadînele.
1475. Ștefan cel Mare îi bate pe turci la Podul Înalt nu atît cu vitejia răzeșilor sau cu ascuțișul paloșelor, cît mai degrabă cu smîrcurile și mlaștinile din Lunca Bîrladului.
1595. La Călugăreni Mihai Viteazul se folosește și el de mlaștinile Neajlovului pentru a semăna confuzie în rîndul turcilor. De altfel chiar și poetul menționează
Chiar si Sinan-Pasa, plin de umilinti, A căzut în apă si-a pierdut doi dinti.
2012. Asemeni lui Vlad Țepeș, în timp ce poporul se distra cu cadînele peste noapte, Victor Ponta ne țepuiește trecînd Monitorul Oficial în subordinea Guvernului. Mișcarea poate să pară cel puțin la fel de inteligentă ca cea a lui Țepeș cu 500 de ani în urmă, dacă nu ar fi fost folosită în scopul unor șmenozeli și șmechereli cum ar fi treaba cu demisia lui Voiculescu din Senat ce trebuia publicată în timp util ca să poată fenta justiția care, nu-i așa, e aservită atîta vreme cît se ia de ai noștri. Nu mai vorbesc de faptul că și avionul de Bruxelles trebuia să poată decola înainte ca decizia Curții Constituționale să vadă lumina tiparului! Cred că bietul Năstase atunci cînd a făcut celebra comparație „Micul Titulescu” a pus accentul pe micul. Poate fără să vrea, poate fără să-și dea seama, poate știind el ceva …
Doar scena atacului de noapte constituie o sursă de inspirație?? Mlaștinile și fumigenele sunt și ele metode folosite cu succes, numai că dacă băieții ăia de mai sus le foloseau pentru a-și apăra poporul, acum se pare că treburile stau fix invers. Știți că am o mică fixație cu plagiatul în general, și cu cel al lui Ponta în special. Ca om care urmărește ce se întîmplă în viața publică pot să-mi formez o opinie și aceasta este că exact așa cum te uiți la două poze și poți să-ți dai cu părerea dacă sunt asemănătoare sau nu, tot așa poți constata cam care este numărul de pagini copiate din teza de „doctorat” a lui Ponta. Dacă în plus mai știi să citești buchisești, realizezi că și virgulele puse aiurea sunt în mod repetat reproduse în „teza de doctorat”. Dacă trecem la un nivel superior și mai și realizăm un pic ceea ce citim, observăm cu ochiul liber că și concluziile sunt în bună parte copiate. Adică ok … să admitem că sunt chestiuni generale care țin de Tribunalul Penal (ce nume predestinat Internațional, dar totuși mă gîndesc că măcar concluziile unei teze de doctorat (fără ghilimele) trebuie să constituie contribuție originală! Și asta după orice norme, fie ele din 2003, 1972 sau 2012!
Pe de altă parte sunt absolut de acord că evaluarea unei contestații în ceea ce privește corectitudinea unei teze trebuie făcută de o comisie cu competențe în acest sens. Nu putem face justiție nici pe stradă, nici pe bloguri. Dar este oare OK să modifici peste noapte (Țepeș, pe mulți i-a mai inspirat!) componența comisiei care fix în acea zi urma să dezbată fix acea problema arzătoare? Sigur, se poate face și asta (am văzut!) că doar ministrul are mușchi și nimeni nu a bănuit că are alt rol în cele mai puțin de 2 luni în fruntea Ministerului Educației decît rolul de vidanjor. Dar poți să ai pretenția că nu dai de bănuit? Apoi apari la televizor și în loc să discuți fondul problemei mă bagi în mlaștini și smîrcuri de ordine de guvern, de paragrafe și circulare pe care eu, ca cetățean turmentat de rînd nu am de unde să le știu, nu am cum să le verific, nu am cum să le pricep. Dar faptul că Ponta a plagiat … eheee … asta e mult mai simplu de constatat! Și atunci cum nici eu nu sunt Sinan Pașa și cum vreau să-mi păstrez dinții în gură, prefer să rămîn pe un teren mai solid și să o țin una și bună: Ponta a plagiat! Din cauza lui, și a lui Mang și a altora ca el este posibil ca mai devreme sau mai tîrziu diplomele noastre să nu fie recunoscute nicăieri. În discuțiile cu presa internațională Ponta este întrebat, printre altele, și despre problema plagiatului și cred că fie și numai întrebarea în sine ar trebui să-i provoace ceva jenă. Nu multă!
Toți sar de prin tranșee cu chestii care de care mai penibile … Că și Platon, și Einstein au plagiat … Nu știi dacă să rîzi sau să plîngi! Alții încearcă să pareze spunînd că nu trebuie să amestecăm politica cu treaba cu plagiatul. De parcă ar fi un secret pentru cineva: opoziția vrea demisia guvernului. Asta e de cînd lumea. Și am văzut că pentru asta este gata de orice, cum ar fi, foarte recent, coruperea multor parlamentari ai puterii. Deh … dacă sunt coruptibili! Acum opoziția poartă alt nume și vrea demisia guvernului care întîmplător se numește Ponta. Și tot întîmplător a găsit un motiv foarte bun. Deh … dacă în tot USL-ul ăla nu au găsit altul decît pe Mang. Sau cealaltă de la Educație cu ÎNNOT-ul, că i-am uitat numele de cît de proeminentă era. Sau Ponta … Păi pînă și CDR-ul avea cinșpe mii de specialiști …
Să vedem ce ar scrie același poet după victoria foarte probabilă a lui Ponta asupra bunului simț:
Iar Victor Ponta, după două ceasuri, Nalță-o mînăstire și trei parastasuri!
Am crezut pentru o vreme că, oricît de încrîncenată ar fi scena politică, s-a ajuns la un consens. Acela că deciziile justiției nu se comentează. Am ajuns la concluzia asta atunci cînd, în urmă cu … să tot fie un an sau doi … Curtea Constituțională (CCR) a dat cîteva verdicte nefavorabile guvernării de atunci. Boc nu prea a comentat, dar … mă rog … se știe că Boc era manevrat cu ajutorul unor sfori de către sforarul de la Cotroceni. Ce să vezi?! Nici sforarul nu a comentat deși cu siguranță nu prea i-a plăcut ce s-a decis! Și dacă nu mă înșel și atunci ca și acum CCR era formată tot din 5 judecători. Și atunci ca și acum parcă erau fix tot judecătorii ăștia, puși acolo prin exact aceleași proceduri! Deci ce s-a modificat între timp că nu am prea înțeles?
Întrebarea „Respectați decizia CCR?” nu ar trebui să existe! Dar ea totuși există, ca o expresie a relativizării care afectează cam orice și care ne dizolvă toate reperele. Și dacă există, răspunsul ar trebui să fie „Da, desigur!” Totuși văd că în seara asta răspunsul este „Da, dar …” Și știm de la copii că atunci cînd încep cu „Da, dar …” asta înseamnă de fapt „Da, nu!”
Așadar să recapitulăm: primul ministru, adică nu doar un simplu plagiator, ci șeful puterii executive, anunță că va încălca o decizie a CCR, adică o parte a puterii juridice. Hm?? Era oare ceva care se chema separarea puterilor în stat?
Nici unul din celălalt nu-mi dau de mîncare. Nu mă simt mai bine dacă mă reprezintă la Bruxelles Președintele sau Primul Ministru. (Vorbesc la modul general, pentru că în cazul acesta particular cu siguranță mă simt prost să mă reprezinte un plagiator) Dar mi se pare foarte grav să apară un precedent în care cineva ignoră o decizie a CCR. Și am putea să ne gîndim că afacerea asta nici nu ne scumpește, nici nu ne ieftinește pîinea sau benzina. Ba da! O țară instabilă și impredictibilă are ceea ce se cheamă risc de țară mai mare, un risc de țară mare înseamnă dobînzi mari și pîine mai scumpă. Sau benzină! Din motivul ăsta, acesta NU este un articol politic!
Observ că tot mai multă lume consideră că Soluția magică este modificarea Constituției în sensul restrîngerii atribuțiilor Președintelui. OK, să se schimbe primesc! Însă asta înseamnă automat că Primul Ministru va concentra în mîna lui mai multă putere! Ce facem peste cîțiva ani? Cînd nu ne mai convine fața Primului Ministru schimbăm iar Constituția?
Apropo de Soluții Magice. Cu vreo 15-20 de ani în urmă (ceea ce înseamnă puțin la scara istoriei) privatizarea era considerată o Soluție Magică. A apărut ideea privatizării pe 1$, argumentele curgeau despre cum vor veni Ei, Investitorii, și va curge numai lapte și miere etc … Acum foarte multă lume a întors foaia. Că ne-am vîndut țara. Bogățiile subsolului (de parcă ajungea numai să dai un tîrnăcop ca să le scoți). Fabricile și uzinele. Și tot așa.
Cred că Soluția Magică pe care o avem întotdeauna la dispoziție este să gîndim cu propriul creieraș.
Dacă tot avem majoritate, eu zic să supunem la vot și vinovăția lui Năstase. Și dacă și cît trebuie să stea la pușcărie. Că doar n-am investit atîta în majoritatea asta ca să n-o folosim la maxxx.
Alte cîteva din categoria să rîdem cu Stan și Bran:
niște unii îi numără lui Funeriu diplomele. HAHAHHAHAHAHAAAAA!! Deci ați înțeles?? Pe acești „unii” eu îi percep ca fiind din aceeași gașcă cu furăcioșii (furăciosu’ 1 și furăciosu’ șef), poate mă înșel dar eu așa îi percep. Și ăștia s-au găsit să-l ia la puricat pe Funeriu, cu alte cuvinte un individ care a fost șef de promoție la facultate, care a avut proiecte de cercetare finanțate cu sute de mii de €, care a publicat articole de specialitate în revista care este visul umed al oricărui cercetător. Prostu’ nu e prost destul, dacă nu e și fudul! Ah … mai am o idee: să supunem la vot și doctoratul lui Ponta!
În altă ordine de idei, Dan Voiculescu și-a dat demisia din Senat. Cred că îl pufnea rîsul big time cînd și-a expus motivul de la microfonul Senatului. Cică nu au fost de acord cu el cănd a propus dublarea pedepsei pentru evazioniștii fiscali. Păi normal, eu aș fi propus triplarea. Sau ridicarea la putere! Oare cine îl suspectează pe ăsta de vreun soi de verticalitate?! Adevăratele motive se pare că sunt altele. În orice caz, cu ocazia asta mi-am dat seama că am rămas în urmă: PUR se numește acum PC. Uitasem. De parcă ar conta …
Ba că a fost ofițer, sub acoperire, fără acoperire, ba că-l suspendați, ba că vă mai gîndiți … OK, altceva?? Păi dacă îi dați bpbîrnace toată ziua, ăsta ce ar fi trebuit să facă? Să tacă mîlc să vă dea apă la moară că moare de frică? Să aibă un drept la replică la 3 dimineața cînd poporul se odihnește pentru o nouă zi de muncă? Mă rog … cine mai are de muncă după 7 luni …
Most Recent Comments